Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Slatina: Întâlnirea conferințelor vincențiene din Grupa I

Întâlnirea președinților conferințelor care fac parte din grupa I a Uniunii Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" din România s-a desfășurat în ziua de 14 septembrie 2013, gazdă fiind Conferința "Nașterea Fecioarei Maria" de pe lângă Parohia Romano-Catolică "Nașterea Fecioarei Maria" din Slatina.

Din Dieceza de Iași au participat: Petru Rediu (Tomești "Fericitul Ieremia"); Ana Doboș (Iași "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"); Anton Dâscă (Bălțați "Coborârea Duhului Sfânt"); Adrian Petruț (Târgu Frumos "Sfântul Anton de Padova"); reprezentant Angela Dumea (Adjudeni "Coborârea Duhului Sfânt"); reprezentanți Adriana Demișcă, Ilinca Florentina (Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"). Au mai participat Eva Maria Peter, președintele național, părintele Petru Păuleț, paroh la Parohia Romano-Catolică "Sfântul Iacob" din Câmpulung Muscel, (îndrumătorul spiritual al Grupei I), părintele Gheorghe Coșa, paroh la Parohia Romano-Catolică "Nașterea Fecioarei Maria" din Slatina.

Întâlnirea a început cu recitarea Laudelor în biserică, urmată, în sala Asociației Surzilor și Muților din Slatina, de rostirea rugăciunii vincențienilor laici, mesajul de salut al părintelui paroh și de prezentarea istoriei comunității catolice și a activităților desfășurate în parohie (grădinița de copii a Surorilor "Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes", cu 50 copii, filiala Asociației Surzilor și Muților din Slatina, cu vârsta de peste 18 ani, care la final a prezentat și un dans, care a emoționat asistența, până la lacrimi) și a continuat cu meditația spirituală intitulată "Harul credinței", susținută de părintele Petru Păuleț. În această meditație părintele a răspuns și ne-a îndemnat și pe noi să reflectăm asupra a trei întrebări: "Ce este credința?" "Este necesară?" "Cum o practicăm?"

Pentru vincențieni practicare credinței presupune mărturisirea ei în viața proprie și de fiecare zi și în vizitele pe care le facem la săraci și bolnavi.

A urmat prezentarea, de către doamna Ana Doboș, a concluziilor de la sesiunea de formare vincențiană de la Iași din 3-4 august 2013, care a avut ca temă "Conferința vincențiană - comuniune de viață, rugăciune și slujire". Discuțiile au arătat necesitatea și continuarea acestor sesiuni de formare pentru toți membrii conferințelor. În acest sens s-a stabilit formarea unei comisii de formare la nivel național care va coordona activitatea de formare a vincențienilor. Pentru anul 2014 s-au stabilit sesiuni de formare în luna iulie, la București și la Bălțați.

În continuare domnișoara Tereza Ciobanu a prezentat informarea "Celebrarea declarării ca fericit a Monseniorului Vladimir Ghika" care a avut loc pe data de 31 august 2013, la București.

La ora prânzului părintele Păuleț Petru a celebrat sfânta Liturghie la care părintele Gheorghe Coșa a evocat misterul crucii Mântuitorului, care și-a dat viața din iubire pentru noi.

Întâlnirea a continuat cu prezentarea activităților și problemele Conferințelor, amintind că sfântul Vincențiu spunea: "Trebuie să trecem de la iubirea afectivă la cea efectivă" și "Mergeți de mii de ori să vedeți un sărac, de mii de ori îl vedeți pe Dumnezeu".

Sesiunea s-a încheiat cu anunțul că următoarea întâlnire națională va avea loc la București în luna mai 2014.

Adrian Petruț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 septembrie: Slatina: Întâlnirea conferințelor vincențiene din Grupa I


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat