Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: Încheierea lucrărilor sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopilor din România

S-a încheiat sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor din România (CER), desfășurată la Mănăstirea Fraților Carmeliți din Luncani (jud. Bacău), în perioada 9-12 septembrie 2013. Printre problemele analizate a fost și cea cu privire la recensământul populației din 2011.

La lucrări, alături de cei 15 episcopi romano-catolici și greco-catolici din România, au participat ÎPS Francisco Javier Lozano, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău (Republica Moldova).

Lucrările s-au deschis oficial prin sfânta și dumnezeiasca Liturghie concelebrată, marți seara, 10 septembrie, în biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău, cu participarea unui număr mare de preoți și a unei mulțimi importante de credincioși.

În plenul lucrărilor, episcopii au analizat relația de colaborare dintre Caritas Europa și Confederația Caritas România, pastorația sanitară în cadrul episcopiilor catolice din țară, întâlnirea mondială a tinerilor din Brazilia; s-a fixat calendarul întâlnirilor la evenimentele organizate de Consiliul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), au stabilit ca fericitul Vladimir Ghika, ridicat la cinstea altarelor la 31 august, să fie notat în calendarele Bisericilor particulare din România în ziua de 16 mai.

Conferința Episcopilor a analizat cu preocupare rezultatele publicate ale recensământului populației. Experiența directă confirmă o realizare defectuoasă a recenzării, mulți dintre credincioșii greco-catolici și romano-catolici nefiind recenzați sau fiind înregistrați ca aparținători ai altor culte. Aceasta face ca rezultatele publicate să nu corespundă cu datele deținute de instituțiile Bisericii.

De asemenea, Conferința Episcopilor din România își exprimă îngrijorarea față de libertatea justiției care în ultimul an s-a folosit de principiul majorității pentru a încălca flagrant dreptul la proprietate și a refuza retrocedările către comunitățile greco-catolice.

În cadrul întrunirii, episcopii s-au rugat pentru Biserică și pentru țară și și-au exprimat preocuparea pentru pacea în Siria, în Orientul Mijlociu și în lume.

Următoarea întrunire a Conferinței Episcopilor s-a fixat pentru perioada 5-7 mai 2014, la Oradea, în organizarea Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Informațiile au fost preluate din comunicatul nr. nr. 58/12.09.2013 al Conferinței Episcopilor din România, semnat de pr. Eduard Mihai Coșa, secretarul general.

*

Conferința Episcopilor din România
Str. Diligenței nr. 24, sector 3, 031555-București
Tel. / fax 031/4361250
E-mail: secretariat@episcopat.ro

*

Bacău: Eveniment unic de comuniune și credință

Comunicat de presă: Episcopii catolici din România se vor întruni la Bacău și Luncani


 

lecturi: 13.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat