Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna septembrie 2013

Cel mai recent număr al revistei "Lumina creștinului" - numărul 9 (285) pe luna septembrie 2013 - se deschide cu scrisoarea pastorală intitulată "Doamne, mărește-ne credința!" (cf. Lc 17,5), adresată de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, tuturor preoților din Dieceza de Iași care vor lua parte în cursul lunii septembrie la cursurile speciale organizate la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași. Aceste cursuri, menționează Preasfințitul, "sunt momente de întâlnire cu Cristos și evanghelia sa și ne oferă tuturor o fericită ocazie să-i cerem, mai întâi noi, aleșii și miniștrii săi, să mărească în noi darul credinței prin rugăciuni comune, reflecții și studiu, ca apoi s-o putem propune și altora".

"Cum trebuie să privească preotul noua evanghelizare" este titlul articolului semnat de pr. Eduard Soare, care include și titlurile conferințelor care vor fi susținute în acest an la cursurile de formare de preoți de la Institutul Teologic din Iași. Părintele Eduard Soare, care este și responsabil al Oficiului pentru Cler, organizatorul cursurilor, oferă mai multe informații cu privire la acestea, în cadrul unui interviu acordat părintelui Cornel Cadar, interviu intitulat "Preoții, chemați să-și reînnoiască slujirea". În cadrul rubricii Actualitatea sunt prezentate noile parohii înființate în Dieceza de Iași începând cu 1 septembrie 2013, precum și o relatare detaliată cu privire la Ziua Mondială a Tineretului, desfășurată la Rio de Janeiro în Brazilia în perioada 23-28 iulie (articol semnat de Adriana Ianuș sub titlul "Tineri «ucenici» împreună cu papa").

Părintele Adrian Blăjuță semnează articolul intitulat "Cu Maria... la Cacica", prilejuit de pelerinajul de anul acesta de la sanctuarul național marian de la Cacica din zilele de 14 și 15 august. "...la Barați" este titlul articolului care prezintă, în rezumat, desfășurarea solemnității Adormirea Maicii Domnului din 15 august a.c. Părintele Cornel Cadar continuă serialul intitulat "Din istoria revistei" cu episodul VIII dedicat perioadei 1919-1920. La rândul său, părintele Benone Lucaci, redactor al revistei "Lumina creștinului" în perioada septembrie 1994- noiembrie 1998, semnează articolul "Impresii de redactor colaborator" în cadrul rubricii Gânduri la centenar. Rubrica E bine de știut readuce în atenția cititorilor evenimentul dramatic petrecut la 21 august 1988 la Valea Uzului, când în urma unui accident de mașină și-au pierdut viața 27 de persoane (14 din Faraoani, 4 din Valea Mare și 4 din Orbeni).

Rubrica Monografii conține articolul "Sfințirea bisericii din Bogata", semnat de Rodica Maria Nistor. Rubrica "Mesajul sfinților" conține articolul intitulat "Pentru unitatea Bisericii", cu referire la participarea ep. Anton Durcovici la Conferința Episcopilor din România, desfășurată la București, în zilele de 27 și 28 noiembrie 1947. Continuă, de asemenea, serialul părintelui Iosif Dorcu dedicat sanctuarelor mariane cu sanctuarul "Notre Dame de la Garde" de la Marsilia, care va sărbători anul viitor 800 de ani de existență. Părintele Alois Bulai este autorul articolului "Pe această piatră (= credință) voi zidi Biserica mea", în cadrul rubricii Anul Credinței și Familia, dedicat apostolului Petru, "martorul creștin", "mărturisitorul adevăratei credințe creștine", "marele pescar (misionar) creștin" și "păstorul turmei" încredințate de Isus.

Continuă și serialul "Pașii credinței", avându-l ca autor pe părintele Felix Roca, în cadrul rubricii Pentru tineri, episodul din acest număr purtând titlul "Drumul spre fericire". "Drumul poruncilor lui Dumnezeu - scrie autorul - este un drum anevoios, dar este un drum spre fericire". "Credincioși exemplari în Vechiul Testament" este titlul articolului semnat de pr. prof.dr. Anton Despinescu, care prezintă unii dintre patriarhii primelor generații de după Adam, care s-au evidențiat prin credința lor - Abel, Enoh, Noe, Abraham și Moise. "Doamne, dă-ne și nouă o credință lucidă, puternică, rodnică și statornică".

Părintele Cristian Chinez semnează articolul "Noua evanghelizare" în cadrul rubricii Tablete spirituale, în care subliniază rolul papei Paul al VI-lea și al succesorilor acestuia la Sfântul Scaun în promovarea noii evnaghelizări. Recomandăm, de asemenea, articolul "Ținta vieții", care îl are ca autor pe pr. prof. dr. Anton Despinescu, în cadrul rubricii Mesaj terezian; "Trăiri la Ziua Mondială a Tineretului", în cadrul rubricii Pentru tineri; "Zile de reculegere", semnat de Claudiu Bîrliba, în cadrul rubricii Pentru familii; "Așa răspund copiii despre Dumnezeu-Tatăl", prelucrare de pr. Felician Tiba; "Credința, misiunea și faptele", purtând semnătura pr. Florin-Petru Sescu la rubrica Misiuni; "Clubul: începutul unui drum nou", semnat de Ramona Ciobanu la rubrica În apărarea sănătății.

Revista mai conține versurile intitulate "Un copilaș zâmbind" semnate de N.L. din Butea, precum și rubricile cunoscute, Știri, Poșta redacției, Noutăți editoriale și Rebus, sub semnătura părintelui Emanuel Imbrea. La pagina 26 sunt publicate numele câștigătorilor lunii iulie ai concursului "Citești și câștigi". Revista este bogat ilustrată, iar coperta prezintă o imagine de la cursurile de formare pentru preoți organizate de Institutul Teologic din Iași în anul 2011.

Dr. Dănuț Doboș

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat