Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Prăjești: Campus de vară

"Voi sunteți sarea pământului și lumina lumii!" acesta a fost sloganul care i-a însoțit pe copii din Parohia "Sfânta Treime" Prăjești pe parcursul campusului de vară, desfășurat în perioada 19-25 august 2013.

Timp de o săptămână, copiii s-au întâlnit în fiecare după-amiaza cu animatorii, surorile și preoții parohiei, cu care au abordat diferite teme, jocuri și ateliere.

Campusul a început luni, 19 august, zi în care am avut ocazia sa urmărim filmul "Neînfricata" după care au fost numite și cele șase echipe: "Elinor", regina regatului; "Fergus", regele; "Merida", prințesa (Neînfricata); "Harris", unul dintre cei trei prinți; "Hamis", frate de-al Meridei si Harris; "Mor'du", urs fioros, puternic cât zece oameni.

Tema care ne-a ghidat în cea de-a doua zi a fost "primirea". În acest timp copiii au învățat două dansuri, unul din ele fiind și imnul acestui campus. De asemenea la atelier, am pictat diferite imagini, ce reprezentau "primirea", cu ajutorul sării colorate.

"Iubirea" a fost cea de-a treia tema. Cu acest prilej am descoperit noi modalități de a ne arăta dragostea unii față de alții, imprimându-ne palmele si scriind pe fiecare deget câte o atitudine care ne ajută să facem acest lucru.

În a patra zi am avut "responsabilitatea" de a confecționa instrumente muzicale din scoici, orez, pietricele și alte obiecte reciclabile. La sfârșitul zilei ne-am folosit "invențiile" în a anima serata pentru dans.

Ascultând în tăcere o piesă muzicală, cu ochii închiși, ne-am lăsat conduși de imaginație, după care am modelat din plastilină ceea ce am "visat" în acel moment de "ascultare", pentru a putea împărtăși mai ușor cu ceilalți.

Ultima temă pe care am abordat-o a fost "libertatea". În acea zi am avut oportunitatea de a desena și de a crea o poveste despre ceea ce reprezintă pentru noi "libertatea". De asemenea, în acea seară a avut loc adorația copiilor împreună cu părinții.

Campusul a luat sfârșit duminică, 25 august, când a avut loc și marea "Căutare de Comori".

Pe parcursul acestei săptămâni copiii au primit câte o gustare în fiecare zi și am animat Rozariul și sfânta Liturghie.

În final dorim să mulțumim surorilor franciscane din comunitatea noastră, sora Magdalena și sora Sara, și preoților din parohia noastră, părintele Ioan și părintele Ștefan, pentru ajutorul și voia bună pe care ne-au oferit-o zilnic.

Silvia Comorașu și Olivia Comorașu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-25 august: Prăjești: Campus de vară


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat