Impresii de voluntar în Ecuador

Lăudat să fie Isus şi Maria!

Sunt Iulian Jitaru, din Parohia Bacău "Sfântul Nicolae", şi mă bucur enorm că pot împărtăşi cu voi o parte din experienţa mea în Ecuador. M-am întors acasă după aproape 16 luni în care am stat în Ecuador. Am fost plecat din 20 martie 2012 şi m-am intors la 18 iulie 2013. În acest timp am învăţat multe lucruri bune şi am întâlnit o ţară aparte şi persoane deosebite. Această experienţă misionară m-a ajutat să mă apropii mai mult de Cristos prin cei săraci, în rugăciune, dar şi în comunitatea din care fac parte. Mulţi dintre prietenii noştri m-au ajutat să-l văd prezent pe Cristos în viaţa lor. Sunt oameni simpli, dar cu speranţă mare în Cristos, Salvatorul. Descoperindu-l pe Cristos, simt nevoia de a-l împărţi şi altora aşa cum au făcut apostolii atunci când l-au aflat. Şi pot spune cu încredere acest lucru. În Ecuador am stat într-o comunitate de 4-5 persoane de diferite naţionalităţi (Franţa, Columbia, Argentina, SUA).

Cei trei stâlpi ai vieţii de voluntar m-au ajutat foarte mult: viaţa de rugăciune, viaţa de comunitate şi viaţa de compasiune. Rugăciunea este cea care m-a ajutat foarte mult în acest timp. În fiecare zi ne rugam breviarul, participam la sfânta Liturghie, ne rugam sfântul Rozariu şi aveam câte o oră de adoraţie. Adoraţia zilnică m-a ajutat foarte mult. Acolo găseam pacea şi liniştea de care aveam nevoie. Puteam să încredinţez toate problemele prietenilor noştri lui Isus din sfântul sacrament.

Misiunea noastră este de a fi alături de persoanele care suferă cel mai mult. Prin viaţa noastră încercam să facem legătura între cartier şi biserică. În fiecare zi unul dintre noi rămâne în casă. În această zi el face de mâncare, conduce rugăciunile şi îi primeşte pe copii sau alţi vizitatori. Copiii sunt foarte simpatici chiar dacă fac multă gălăgie. Fiecare copil are personalitatea lui. Unii sunt foarte respectuoşi, însă alţii vorbesc foarte urât. Se vede clar fiecare din ce familie face parte. Mulţi dintre copii au părinţii alcoolici, părinţi care nu se ocupă de ei. Este o fetiţă de 11 ani care vine aproape în fiecare zi la casa noastră împreună cu surioara ei de doar câteva luni. Mulţi dintre copii vin aproape toată ziua şi din când în când ne cer un pahar de apă. De multe ori nu au sete de apă. Setea lor cea mai mare este iubirea, nevoia de o îmbrăţişare şi de a se simţi iubiţi, chiar şi de cineva care să le ofere un zâmbet. Ei sunt foarte bucuroşi când cineva le deschide uşa. Mereu se pot auzi strigăte lor: Sofia, Carolina, Julian, Emanuel, Ludivina, Elisabeth. Îi primim în casa noastră pe copii în fiecare zi de la 15.00 când începem cu sfântul Rozariu după care ceilalţi mergem să vizităm prietenii din cartier.

Avem şi alte apostolate externe. În fiecare joi vizităm un spital de psihiatrie unde nevoile sunt mari. Aici multe persoane sunt părăsite de familiile lor din cauza bolii. Am întâlnit multe persoane care nu aveau cu cine sa vorbească şi pe nimeni care să-i viziteze. Pentru ei prezenţa noastră este foarte importantă. Mereu ne salută şi vin să ne îmbrăţişeze. Au fost foarte multe lucruri care m-au impresionat în acest apostolat. Este foarte greu să exprim în cuvinte cele trăite în acest apostolat. De multe ori stăteam alături de ei fără a spune nici un cuvânt, dar plecam fericit deoarece se vedea pe faţa lor o bucurie imensă...bucuria unei întâlniri ... a unei prezenţe. Tăcerea multora din ei m-au învăţat multe.

Un alt apostolat extern este la azilul de bătrâni unde surorile Maicii Tereza de Calcutta au grija de ei. Aici mergeam în fiecare luni dimineaţa şi ajutam surorile să le ofere prânzul. Toţi bătrânii de aici au fost părăsiţi în stradă de către familiile lor. Surorile îi adună de pe stradă şi se îngrijesc de ei. Am întâlnit aici persoane extraordinare. Vreau să vă vorbesc de una din ele. Este un bătrân care este de mai bine de 16 ani în acest azil. El se îngrijeşte de toţi bătrânii de acolo. Este atent cu fiecare şi în timpul nopţii se trezeşte să vadă dacă totul e în ordine sau dacă cineva are nevoie de ajutor. Este o persoană foarte bună şi apreciată de toţi. El se simte în acest azil ca într-o familie. Noi încercăm să conversăm cu ei şi să-i ajutăm la ce au nevoie.

Sunt fericit că pot continua cu Puncte Inimă. Voi merge pentru o noua misiune în Napoli, Italia. Voi pleca la începutul lunii septembrie. Îmi dau seama că tot ce am este un dar de la Dumnezeu şi că mie nimic nu-mi aparţine. Şi oriunde vrea Domnul sa fiu eu am să fiu fericit. Nu este uşor a trăi împreună şi să împarţi tot timpul cu fraţii si surorile din comunitate. Dar aici în comunitate am învăţat să iubesc mai mult şi să accept pe cel de lângă mine ca un semn de la Dumnezeu. Căci el se manifestă în fratele de comunitate în primul rând. Pentru mine aceasta a fost partea cea mai dificilă dar şi locul unde trebuie să mă educ şi să lucrez mai mult cu mine însumi.

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru mine. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre şi pentru ajutorul financiar.

Mai sunt alţi doi tineri români în misiune Puncte Inimă: Irina Budău din Parohia Luizi-Călugara, acum în misiune în Senegal, Africa, şi Vincenţiu Burlacu din Braşov care momentan este în formare pentru a pleca în Grecia.

Dacă cineva doreşte, poate sprijini unul dintre tineri. Sunt două posibilităţi de sprijin:

- spiritual: spunând un mister din rozariu în fiecare zi pentru tânărul care este în misiune.

- financiar: ajutând în funcţie de posibilităţile dumneavoastră unul din tinerii care sunt în misiune.

Tinerii care sunt în misiune vă vor trimite veşti din misiunea lor (vor scrie o scrisoare o dată la două luni) şi se vor ruga pentru voi. Cei care vreţi să susţineţi unul dintre tineri puteţi să anunţaţi la adresa:

Punct Inima Sfântul Nicolae
Str. Victor Babeş, nr. 18
330118-Deva
Tel. 0254/210051
E-mail: pointcoeur@yahoo.fr
www.heartshome.org

Iulian Jitaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 august: Bacău: Impresii de voluntar în Ecuador

lecturi: 15.