Pentru a-i apăra pe săraci a murit prăjit pe grătar

De Wlodzimierz Redzioch

La 10 august se sărbătoreşte la Roma sfântul Laurenţiu, al treilea patron al Cetăţii Eterne, după sfinţii Petru şi Paul. Laurenţiu a fost martirizat în anul 258, trei zile după pontiful Sixt al II-lea, al cărui arhidiacon era. Persecuţia este cunoscută ca aceea a lui Valerian. Sfântul Ambroziu, la sfârşitul secolului al IV-lea, în opera De officiis ministrorum a relatat dialogul dintre Laurenţiu şi Sixt al II-lea care, condus la locul martiriului, a vorbit despre moartea iminentă a arhidiaconului său şi motivul condamnării sale. Valerian i-a cerut arhidiaconului să-i încredinţeze bunurile Bisericii, Laurenţiu a împărţit săracilor bunurile, după care i-a prezentat la împărat ca adevărată comoară a Bisericii. Tradiţia afirmă că Laurenţiu a fost martirizat prăjit pe grătar, chiar dacă nu se exclude că supliciul a urmat după decapitare.

Creştinii şi păgânii au rămas uimiţi de curajul şi de tăria sufletească cu care Laurenţiu a îndurat martiriul şi sângele vărsat de primul arhidiacon al cetăţii a alimentat multele convertiri la Roma şi în altă parte. În lumea creştină au fost multe mii de biserici înălţate în cinstea lui: numai la Roma erau circa patruzeci, dintre care cea mai importantă este Bazilica Sfântului Laurenţiu din afara Zidurilor, unde este păstrat trupul martirului. Pe locul martiriului a fost ridicată biserica "San Lorenzo in Panisperna", în timp ce acolo unde conform tradiţiei a fost ţinut prizonier s-a ridicat biserica "San Lorenzo in Fonte", pe via Urbana. În biserica "San Lorenzo in Lucina" este păstrat grătarul folosit pentru martiriu. Alte diferite locuri sunt legate apoi de cultul relicvelor sfântului, între acestea şi o mică localitate din zona Ciociaria, Amaseno. Pentru a cunoaşte mai bine care sunt evenimentele care fac legătura dintre sfântul Laurenţiu şi Amaseno, agenţia Zenit l-a intervievat pe parohul bisericii "Sfânta Maria Ridicată la Cer", părintele Italo Cardarilli.

* * *

Părinte Italo, ce se păstrează în splendida voastră biserică "Sfânta Maria Ridicată la Cer"?

Pr. Caldarilli: Printre numeroasele comori de artă care sunt în biserica "Sfânta Maria Ridicată la Cer", realizată după stilul gotico-burgund în secolul al XII-lea şi consacrată la 8 septembrie 1177, este păstrată un vas de sticlă care conţine o masă de culoare brună în general vâscoasă. În documentul pergament al consacrării bisericii, redactat în dublu exemplar, latin şi în limba poporului, care prezintă cronica acelui eveniment şi persoanele prezente, se găseşte şi o listă de relicve prezente cu acea ocazie. Ei bine, printre aceste relicve însemnate se citeşte în latineşte "De pinguedine sancti Laurentii Martyris", iar în limba poporului "Delle grassecze de santu laurentio martiru". Documentul ne furnizează o ştire importantă, adică relicva era prezentă în biserica "Sfânta Maria" în anul 1177, totuşi nu ştim dacă de la acea dată sau deja în biserica preexistentă distrusă în 1165, când Castrum Sancti Laurentii a fost incendiat de armata regelui Siciliei la invitaţia papei Alexandru al III-lea pentru a readuce la credinţa pontificală pe cei care juraseră supunere antipapei Pascal al III-lea.

Până la începutul secolului al XVII-lea nu se găsesc referinţe deosebite la această relicvă. Numai sub pontificatul lui Paul al V-lea (1605-1621) are loc un fapt miraculos: în ziua sărbătorii Sfântului, acea masă de sânge se lichefiază spontan creând o anumită surprindere. Vestea despre acest fapt este prezentată papei care cere să i se aducă nişte picături din acel sânge preţios. Lichefierea de atunci s-a repetat în fiecare an în ziua sărbătorii sfântului Laurenţiu, aşa încât papa Clement al XIII-lea, informat despre acest fapt, la 2 aprilie 1759, prin Bulă papală a definit ceea ce se întâmpla la Amaseno "segnalato prodigio", acordând câteva privilegii bisericii însăşi şi capitlului canonicilor. De atunci, în fiecare an minunea se repetă, trezind recunoştinţă şi bucurie în comunitatea care îl simte pe Laurenţiu ca pe un frate care încurajează în credinţa faţă de Cristos Mântuitorul.

Există documente istorice care confirmă autenticitatea relicvelor sângelui sfântului Laurenţiu?

Pr. Cardarilli: Aşa cum am spus, primul document scris care face referinţă la relicvă este actul de consacrare a bisericii din 8 septembrie 1177. Trebuie notat că exemplarul în limba poporului este printre primele mărturii ale limbii italiene, cu puţin după vestitul "Placido cassinese" din 980. Între altele ar fi interesant de studiat acest document pentru a înţelege naşterea limbii noastre italiene. Alte documente sunt o cronică a evenimentului din 1649 redactată de Aringhi martor ocular al minunii; una din 1759 când a fost o lichefiere extraordinară care a avut loc în faţa episcopului de atunci de Ferentino, mons. Tosi, şi cuprinsă în Actele Capitulare ale bisericii. Din păcate, incendierea Arhivei în 1848 a distrus alte documente importantă. Până acum n-au fost făcute niciodată cercetări ştiinţifice amănunţite şi corespunzătoare, ci numai analize externe ale vasului şi conţinutului său.

Ce putem spune despre fenomenul lichefierii sângelui sfântului Laurenţiu?

Pr. Caldarilli: Rămânând fideli faţă de ceea ce se observă, fenomenul provoacă uimire mai ales în privinţa procesului de lichefiere. Înainte de toate, nimeni nu agită vasul, motiv pentru care trebuie exclus că acel conţinut este o substanţă tisotropică (substanţă care dacă este agitată, trece de la o stare la alta), apoi lichefierea are loc în general în mod treptat, ca în aceste zile, sau unele dăţi în mod rapid. Anul acesta constat că lichefierea a început la 31 iulie şi în fiecare seară, deschizând relicviarul se observă o evoluţie a procesului. În general maximul lichefierii are loc între 9 şi 10 august, pentru a începe apoi procesul invers al solidificării. Când substanţa este lichidă, ea capătă o frumoasă culoare rubinie şi prezintă cea mai mare transparenţă şi mobilitate; se distinge perfect partea vâscoasă depozitată pe fundul vasului, o bucăţică de piele suspendată în substanţa sangvină, grăsimea de culoare galbenă care pluteşte la suprafaţă. Minunea este mărită de faptul că vasul nu este perfect sigilat: de fapt el se prezintă cu crăpătură vizibilă a sticlei la marginea de sus, care permite schimbarea de gaze între interiorul şi exteriorul vasului. De aici rezultă că substanţa nu este izolată şi de aceea, conform legilor naturii, ar trebui să se strice sau măcar să se altereze.

Şi anul acesta s-a repetat fenomenul miraculos?

Pr. Cardarilli: Şi anul acesta minunea se reînnoieşte, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre binele nostru. Sfântul Laurenţiu ne iubeşte şi, încă o dată, ne oferă un semn al prieteniei sale, invitându-ne la o conduită de viaţă tot mai conformă cu Evanghelia. A contempla sângele său nu înseamnă numai a fi martori ai unui fapt extraordinar, ci implică o convertire interioară la Cristos şi o atenţie tot mai evanghelică faţă de cel care este în necesitate. Sfântul Laurenţiu este diaconul Bisericii şi slujitorul săracilor, el ne determină să-l trăim pe Cristos în viaţa sacramentală şi să devenim solidari cu cel care trăieşte în necesitate. Sângele său se lichefiază pentru a ne încuraja să facem să se lichefieze inimile noastre, trecând de la egoism la caritatea adevărată.

Pentru ce merită de vizitat Amaseno?

Pr. Cardarilli: Amaseno este un orăşel foarte frumos în provincia de Frosinone; o minunată vale înconjurată de munţi frumoşi, bogată în apă care face posibilă o intensă activitate agricolă. La excelenţa localităţii, în afară de artă, de arhitectura bisericilor şi a edificiilor din frumosul târg medieval, se adaugă numeroasele crescătorii de bivoliţe din care se produce o mozzarella foarte bună şi produse gustoase făcute în casă. Ospitalitatea oamenilor, bucătăria bună sunt fără îndoială un motiv foarte bun pentru a face o vizită.

Pentru informaţii ulterioare se poate vizita situl www.sanlorenzoamaseno.it

(După Zenit, 8 august 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.