Reflecţie la duminica a XVIII-a de peste an - C

"Pofta de averi este o închinare la idoli" (Col 3,5).

Isus îşi continuă drumul spre Ierusalim, unde urcă pentru a suferi şi muri pentru mântuirea lumii. Iar acest drum Isus îl face benevol, nesilit de nimeni, decât doar de dragostea sa pentru noi: "Nimeni nu-mi ia viaţa cu de-a sila, ci o dau de la mine. Am putere s-o dau şi putere am s-o iau iarăşi" (In 10,18). Iar în acest drum al iubirii, Isus îi instruieşte pe cei 12, călăuzeşte noroadele pe calea mântuirii şi caută să găsească noi ucenici. Astăzi, Isus ne vorbeşte de pericolul bogăţiei pentru urmarea sa şi a împărăţiei sale.

După ce duminica trecută Isus a refuzat să intervină la Maria pentru Marta preocupată până peste cap cu lucrurile gospodăreşti; duminica aceasta îl vedem pe Isus refuzând să intervină pentru omul din mulţime care-i cere să intervină pe lângă fratele său ca să împartă cu el moştenirea părintească. De ce? Pentru că este o parte mai bună şi o moştenire mai bună, viaţa veşnic fericită şi moştenirea împărăţiei cerurilor, care se dobândesc prin credinţa în el şi prin urmarea lui.

Bogăţia pământească cu toate ale ei, pe care o căuta acel om şi pe care o caută şi mulţi oameni de astăzi, este doar o umbră a bogăţiilor veşnice pe care ni le-a adus Isus. Cu aceste umbre, diavolul şi lumea ne amăgesc, ca pe Iuda şi pe Dima, să părăsim împărăţia veşnică şi pe Cristos care a venit s-o împartă cu noi, odată cu misiunea sa profetică. Cine este oare atât de nechibzuit să alerge după umbre?

Bogăţiile pot deveni idolii vieţii noastre şi să ocupe locul lui Dumnezeu. Bogăţiile ne pot împiedică să-l primim pe Isus şi urmarea lui, aşa cum l-a împiedicat pe tânărul bogat (cf. Mt 19,16-24). Bogăţiile pot deveni pentru suflet ceea ce sunt spinii şi bălăriile pentru seminţele dintr-un ogor (cf. Mt 13,7). Bogăţiile pot deveni o piedică majoră în a primi şi invitaţia de a intra la nunta veşnică a Fiului (cf. Lc 14,15-24).

Referitor la răutatea bogăţiei, pentru mântuire, Scriptura spune: "Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea" (Ps 62,10). "Iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor" (1Tm 6,10). "Cei ce vor să se îmbogăţească, cad în ispită şi în laţ" (1Tm 6,9). De aceea, Isus numeşte "nebun" (Lc 12,20) pe omul care îşi reduce orizontul numai la pământ, la recolta sa, la hambare, la stomacul său, uitând de veşnicie unde ne sunt pregătite adevăratele comori şi bogăţii; iar Paul, îl numeşte închinător la idoli (cf. Col 3,5).

Parabola omului bogat ale cărui grânare au ajuns neîncăpătoare ilustrează pasiunea omului înşelat de diavol şi lume pentru a strânge. Însă după ce a adunat multe lucruri, ca un "nebun", fără a se gândi la cei aflaţi în nevoi, şi a ajuns pe punctul în care credea că va deveni fericit cu ele, pe neaşteptate i s-a luat viaţa, devenind cel mai sărac dintre săraci, alături de un alt bogat nemilos (cf. Lc 16,24). "Aşa se întâmplă şi cu toţi aceia care îşi adună averi, dar nu se îmbogăţesc în faţa lui Dumnezeu" (cf. Lc 12,21).

Solomon, care ne vorbeşte în prima lectură, a scris trei cărţi biblice: Proverbe, Quohelet şi Cântarea Cântărilor. Dacă în Proverbe şi Cântarea cântărilor se văd perlele lui de înţelepciune, în Quohelet se văd pilulele lui de nebunie, căci prin căderea lui în închinarea la idoli, a trăit şi a făcut totul fără Dumnezeu. Deşi numele său înseamnă "cel iubit de Dumnezeu", deşi a primit de la Dumnezeu, tronul, averea şi înţelepciunea, el a trăit totuşi o viaţă contra Dumnezeu. Sentinţa unei astfel de vieţi fără Dumnezeu, şi-o dă el însuşi atunci când spune: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi totul este deşertăciune" (Qoh 2,21). Într-adevăr: viaţă fără Dumnezeu, putere fără Dumnezeu, bogăţie fără Dumnezeu, înţelepciune fără Dumnezeu, este o deşertăciune şi o mare nebunie.

De curând am citit de o frumoasă poezie creştină numită: "Ce folos", poezie devenită cântec, interpretată şi de Paula Seling, şi ale cărei cuvinte sună aşa:

"De-aş ajunge cea mai mare slava pământeasca, în zadar dacă voi pierde slava mea cerească. Ce folos, ce folos slava fără de Cristos.\\ De-aş avea toţi banii lumii, să-mi stea-n mâna arginţii, în zadar daca-mi lipseşte aurul credinţii. Ce folos, ce folos aur fără de Cristos.\\ De-aş şti toată înţelepciunea câtă e sub soare, în zadar dac-o voi pierde pe cea mântuitoare. Ce folos, ce folos minte fără de Cristos.\\ De-aş fi omul cel mai mare de pe lumea toată, în zadar dacă mă înfrânge pofta desfrânată. Ce folos, ce folos tânăr fără de Cristos.\\ De-aş cuprinde lumea-ntreagă, totu-al meu să fie, în zadar dacă voi pierde viaţa-n veşnicie. Ce folos, ce folos viaţa fără de Cristos.\\".

Un om avea o colecţie de timbre, de care era foarte mândru pentru că se crea bogat. Într-o zi însă descoperi că pe timbrele evaluate de el ca fiind foarte preţioase, era scris ceva: "Facsimil". Nu ştia ce înseamnă acest cuvânt şi de aceea s-a neliniştit. Când l-a întrebat pe un specialist despre acest înscris, acesta i-a spus că acele timbre erau nişte reproduceri şi că nu aveau nici o valoare comercială. Cât de mulţi oameni de astăzi aleargă după lucruri fără valoare pentru veşnicie!

De aceea, sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, ne îndeamnă să căutăm şi să năzuim la lucrurile de sus, adică la cele din cer: viaţa din cer, bogăţiile din cer, casa din cer, hambarele din cer, moştenirea din cer (cf. Col 3,1-5). Pentru sfântul Paul, creştinul a murit şi a înviat împreună cu Cristos şi de aceea trebuie să trăiască o viaţă nouă orientată spre cele cereşti. Cele de "sub soare", cum numeşte Solomon lucrurile pământeşti, atunci când devin scop în sine, ele sunt oferite de diavol spre amăgire, iar "cele de sus", cum numeşte sfântul Paul bunurile veşnice, ele ne-au fost aduse Isus, prin patima şi moartea sa.

Creştinii buni ştiu că bogăţiile pământului sunt înşelătoare şi de aceea le caută pe cele veşnice.

Fericitul Henric Suso (1295-1366), pe când era copil şi se plimba odată cu mama sa cu barca pe un lac, a exclamat la un moment dat: "Mamă priveşte, fundul lacului e plin de nestemate!" Atunci mama îi spuse: "Aşa strălucesc gunoaiele şi murdăriile de pe lac în bătaia soarelui". De aceea nu uita că Scriptura spune: "Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun" (1Tes 5,21). În urma acestor cuvinte ale mamei sale, Henric Suso s-a hotărât să-şi închine viaţa numai lui Dumnezeu.

Paul, înaintea lui Henric Suso, a văzut în bogăţiile acestei lumi nişte gunoaie pe care diavolul le face să strălucească în ochii oamenilor fără credinţă, şi a renunţat la ele. "Lucrurile, care pentru mine erau mai înainte câştiguri", le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fată de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos şi să fiu găsit în el, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă" (Fil 3,7-9).

Banii nu ne pot salva nici de la moarte, nici de la pierzare.

Când vaporul Arctic s-a ciocnit în mijlocul oceanului cu un alt vas, la 20 septembrie 1854, marinarii au coborât în bărcile de salvare întâi femeile şi copiii. Un pasager bogat a oferit marinarilor suma de 150.000 de dolari, dacă barca se va întoarce ca să-l ia şi pe el. Marinarii s-au reîntors, dar el era deja înecat. Banii nu i-au putut salva viaţa. "Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei sale" (Lc 12,15).

Bunurile ne-au fost date ca să facem bine cu ele.

Odată, pe când un rege îşi sărbătorea aniversare, o bătrână săracă ce locuia fără acte în pădure i-a adus regelui drept cadou două ghemuri de lână albă, toată lâna de la cele două oiţe ale sale. Pentru gestul ei, regele i-a oferit atâta teren în pădure, cât s-a putut înconjura cu lâna oferită în dar. A primit cu măsura cu care dăruise. Dar când se va oferi pentru un sărac în care trăieşte Isus (Mt 25,40), ce răsplată va fi?

Bogatul dacă voia să rămână bogat şi înaintea lui Dumnezeu, trebuia să se gândească la toţi cei care duceau lipsă, iar aceştia l-ar fi primit în lăcaşurile veşnice (cf. Lc 16,9), căci împărăţia cerurilor a fost dată de Dumnezeu celor săraci (cf. Iac 2,5). Deci, bogăţia poate deveni bună, numai dacă nu este folosită numai "sine", ci şi pentru cei săraci (Lc 12,33 34).

Credinţa şi urmarea Cristos ne îmbogăţesc pentru veşnicie.

Într-una din povestirile lui Goethe (1749-1832) se spune cum un pescar sărac avea un bordei din bârne, dar într-o zi ducând înăuntru o lanternă magică, o lampă de argint, toată casa s-a făcut de argint. Acum bârnele erau de argint, uşa era de argint, tavanul era de argint şi chiar vatra devenise de argint. În viaţa în care e primit Cristos, toate se schimbă. Chiar şi corpul acesta se va preschimba într-o zi în corp de slavă, care va putea să umble pe străzi de aur, fără să mai sufere dureri, boli sau moarte (cf. Ap 21,4.18-19). "El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei sale" (Fil 3,21).

Fiecare om şi-a făcut un plan de a ajunge la fericire. Dar şi Dumnezeu vine cu planul său de fericire veşnică pentru unul fiecare dintre copiii săi. De exemplu un om vrea să devină pe acest pământ: bogat, stimat, fericit. Dumnezeu doreşte aceleaşi lucruri pentru toţi copiii săi, dar în împărăţia sa veşnică. În acest sens a spus Dumnezeu: "Gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele" (Is 55,8); iar Isus a spus: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta" (In 18,36).

Biserica are un sfânt episcop şi martir, cu numele de Qoudvultdeus (+450), care a fost episcop de Cartagina, discipol şi prieten al sfântului Augustin. El a fost supranumit aşa pentru că totdeauna a ales să facă numai voia lui Dumnezeu. Numele lui venea de la cuvintele din limba latină: "Qoud vult Deus", în traducere "Ceea ce vrea Dumnezeu". Biserica doreşte astăzi ca toţi copii ei să fie nişte "Qoudvultdeus"!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.