Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Gioseni: Campus "Vara împreună", ediția 2013

Campusul "Vara împreună" din anul acesta s-a desfășurat în parcul Școlii "Ion Strat" din Gioseni, având tema "Mai bine moartea decât păcatul". A început la 1 iulie și a durat până la 7 iulie 2013. Au participat peste 20 de animatori și 150 de copii care au fost împărțiți pe patru grupe de culori diferite: roșu, galben, verde și albastru.

În anul acesta am avut ca temă viața sfântului Dominic Savio, am împărțit-o în cinci părți pentru a fi prezentată în fiecare zi câte o parte din viața lui și așa să putem ținem minte cine a fost Dominic Savio și cu ce s-a ocupat timp de 15 ani cât a trăit. Cel mai bine vor ține minte copii din Gioseni motoul care este luat din proiectul de viață al lui Dominic Savio: "Mai bine moartea decât păcatul".

În prima zi de luni toți copii erau foarte bucuroși, abia așteptau să audă din ce echipă fac parte, despre ce temă vom vorbi anul acesta, ce moto avem și care echipă va începe să pregătească sfânta Liturghie. În prima zi am început cu bansuri la care au participat cu toții și după i-am anunțat pe fiecare din ce grupă fac parte, fiecare a stat la grupa lui și l-am ascultat pe părintele vicar care a prezentat prima parte din viata lui Dominic Savio. După prezentare, fiecare grupă s-a retras și am organizat împreună jocuri de cunoaștere, fiecare echipă a compus un slogan. La ora 18.00 ne-am adunat și ne-am pregătit pentru sfânta Liturghie, așezați pe grupe am plecat spre biserică, pe drum fiecare își striga lozinca și culoarea din care făcea parte. Echipa roșie a pregătit sfântul Rozariu și sfânta Liturghie și, odată ce s-a sfârșit și sfânta Liturghie, s-a încheiat și prima zi pentru copii, iar animatorii au mai rămas să își stabilească bine treburile pentru ziua următoare.

În următoarele zile ne-am întâlnit în parc începând cu ora 14.00, am început ca de fiecare dată cu bansuri, după cu o rugăciune, ca să ne ajute Dumnezeu pe parcursul zilei, am ascultat în fiecare zi câte o parte din viața lui Dominic Savio și după fiecare grupă se retrăgea într-un loc pentru ca animatorii de la fiecare grupă să explice jocurile care erau stabilite pentru fiecare zi, să își pregătească câte un moment artistic pentru serată și sfânta Liturghie care se pregătea în fiecare seară de câte o grupă.

Vineri ne-am întâlnit începând cu ora 15.30 la căminul central, pentru a repeta fiecare echipă momentul artistic pe care l-a pregătit. În timp ce copiii însoțiți de unii animatori repetau, ceilalți animatori decorau sala pentru serată, ca să avem un cadru frumos. La ora 18:00 ne-am adunat pe echipe și am plecat spre biserică la sfântul Rozariu și la sfânta Litughie. După ce s-a încheiat sfânta Liturghie ne-am adunat cu toții la cămin în sala de spectacol și, însoțiți și de oamenii din sat și de părinții copiilor, am început serata. Ca să fie frumos, să avem o deschidere frumoasă am început momentul artistic cu albinuțele, ele fiind grupa de la grădiniță. După momentul lor artistic am început să îi invităm pe rând pe fiecare grupă să își prezinte și ei momentul lor artistic care a fost foarte frumos, iar ultimii au fost animatorii au pregătit și ei un moment artistic. Am încheiat cu bansuri ca să vadă și părinții și oamenii care au participat ce bansuri am făcut noi toată săptămâna în afară de diferitele jocuri frumoase și foarte distractive.

Sâmbătă dimineața ne-am întâlnit cu toții la ora 9.00 în parcul școlii, fiecare echipați pentru ieșirea la pădure, ne-am așezat fiecare pe grupe și am plecat spre pădure unde nu a fost un drum prea bun din cauza că a plouat în noaptea de vineri dar încet, încet am ajuns cu bine în locul stabilit. Ne-am odihnit un pic și după am început cu bansuri și cu diferite jocuri. Ne-am adunat cu toți pe grupe după ce am terminat jocurile ca să ne pregătim de sfânta Liturghie. A fost o ieșire la pădure foarte frumoasă, chiar dacă a început să plouă un pic în timpul sfintei Liturghii, dar noi am stat liniștiți și am ascultat în continuare sfânta Liturghie. Ultima zi de campus s-a încheiat în ziua de duminică dimineața la Liturghia copiilor.

Mulțumim Domnului pentru că am fost împreună în armonie și rugăciune!

Andreea Patrașc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1-7 iulie: Gioseni: Campus "Vara împreună", ediția 2013


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat