Reflecţie la duminica a XIV-a de peste an - C

Binefacerile vestirii lui Cristos

În evanghelia de astăzi, Isus îşi urmează drumul către Ierusalim, acolo unde urcă spre a împlini jertfa crucii, pentru păcatele lumii, pentru păcatele noastre. Dar lucrarea mântuirii este o lucrare divino-umană, la care trebuie să participe şi oamenii după puterea lor. De aceea, Isus, pe lângă cei 12 apostoli, am văzut încă de duminica trecută că a început să aleagă şi alţi colaboratori şi iată că astăzi a reuşit să strângă încă alţi 72 de ucenici colaboratori, pe care i-a trimis doi câte doi înaintea sa, pe unde avea el să treacă, pentru a-i pregăti pe oameni să-l primească pe el şi mântuirea lui.

În Biblie, cifrele nu apar în mod întâmplător; mai totdeauna indică sau simbolizează ceva. Cifra 12 simbolizează poporul iudeu cu cele 12 triburi ale sale. În Biblie, cei 12 fii ai lui Iacob devin cele 12 triburi ale lui Israel. Conform Cărţii Genezei, lumea este alcătuită din 72 de popoare născute din cei trei fii ai lui Noe, şi anume Ham, Set şi Iafet (cf. Gen 10,1-32). Deci, cei 72 de ucenici sugerează faptul că, prin ei, mesajul este destinat să se facă auzit în lumea întreagă. Isus i-a ales pe cei 12 şi pe cei 72 pentru a-i trimite la iudei şi păgâni, căci el a venit ca să-i mântuiască pe toţi oamenii păcătoşi de pe pământ.

La popoarele păgâne şi chiar la iudei, pacea era un lucru rar, de aceea, din cauza lipsei păcii, oamenii trăiau în teamă, sărăcie şi nesiguranţă. Isus i-a trimis astăzi pe cei 72 de noi ucenici, pentru a-l prezenta în faţa oamenilor, cu numele mult aşteptat de ei, cu numele vestit de profeţi: "Principe al păcii", care va întemeia o "împărăţie a păcii" (Is 9,5-6); cu numele vestit de îngeri chiar de la naşterea sa, "cel care aduce pe pământ pacea din ceruri" (cf. Lc 2,14); cu numele cu care el însuşi s-a recomandat, "ca cel care dă o pace diferită de cea a oamenilor" (cf. In 14,27; In 16,33). Chiar şi salutul ucenicilor către oameni trebuie să fie tot unul de pace: "Pace acestei case!" (Lc 10,5).

Prima lectură de astăzi ne spune că Dumnezeu a promis poporului său, asuprit de mulţi duşmani, că va revarsă asupra lui pacea ca un şuvoi de apă ieşit din matcă (cf. Is 66,10-14). În planul lui Dumnezeu şi în concepţia profeţilor, pacea este sinteza tuturor bunurilor mesianice, cu care el binecuvântează pe toţi cei care îl primesc pe Mesia. Deci, pace înseamnă: linişte din partea duşmanilor, bucurie, vigoare, mângâiere în necazuri şi ajutor în nevoi.

Părintele Ernest Munachi Ezeogu ne povesteşte că un predicator protestant vorbea la o întâlnire religioasă în aer liber, în Halifax, Canada. Cunoscutul evanghelist William Franklin Graham, jr. (Billy Graham), născut în anul 1918, protestant şi el, urmă să vorbească în seara următoare, dar sosise cu o zi mai devreme. A venit neanunţat şi s-a aşezat pe iarbă împreună cu mulţimea de oameni. În faţa lui se afla un domn în vârstă care părea să asculte atent ce se predica. Atunci când oamenii au fost chemaţi să se apropie de scenă şi să se dedice Domnului, cum e obiceiul la fraţii protestanţi, bărbatul nu s-a mişcat. Graham l-a bătut pe umăr şi l-a întrebat: "Doreşti să îl accepţi pe Cristos? Aş fi bucuros să vă însoţesc pe acest drum!" Fără să ştie cine este cel care i-a vorbit astfel, bătrânul i-a răspuns: "Nu, cred că mai bine îl aştept pe expertul de mâine seară".

În gândirea acestui om, ca şi în gândirea multor oameni de astăzi, câştigarea sufletelor pentru Cristos ar fi ceva rezervat doar experţilor. Dar Isus,în evanghelia de astăzi, ne spune că misiunea de a câştiga suflete este pentru toţi, experţi şi mai puţin experţi, clerici şi laici.

Sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552) - cel ce a fost apostolul Indiilor, al Ceylonului, al Insulelor Moluce, al Japoniei; cel care se făcea înţeles ca apostolii la Rusalii de toţi cei la care le predica (cf. Fap 2,6); cel care a adus mulţi păgâni la lumina credinţei, învăţând şi explicând rugăciunile noastre simple: Tatăl nostru, Bucură-te, Marie şi Slavă Tatălui; cel care a botezat cu mâna lui peste un milion de păgâni - ne-a lăsat acest strigăt de durere într-o scrisoare, către "experţii" din universităţile de teologie, pe care mulţi îi aşteaptă în câmpul misionar şi care nu vin. Iată ce a scria el: "Mulţi dintre cei de aici nu devin creştini, numai din cauză că nu este nimeni care să-i instruiască. Adeseori simt dorinţa de a merge prin toate universităţile Europei, în special la Paris şi Sorbona, şi să strig ca un ieşit din minţi şi să le spun tuturor ce multe suflete nu ajung în cer şi cad în iad din cauza neglijenţei lor".

Să nu aşteptăm ca mai întâi să plece "experţii" în misiune, căci ei, deşi au primit de la Dumnezeu cele mai mari daruri de înţelepciune şi putere, ei se ruşinează cu Dumnezeu de la care le-au primit, iar, prin cuvintele şi faptele lor, prin învăţătura şi exemplul lor, slujesc mai mult satanei, decât lui Dumnezeu; dar vai, cum ne va întreba Dumnezeu la judecată pe fiecare dintre noi cum am folosit darurile sale spre gloria sa şi spre mântuirea sufletelor!

În evanghelia după Luca, Isus vorbeşte despre păstorul care are o sută de oi, dintre care s-a pierdut una; atunci le lasă pe cele 99 în staul şi porneşte în căutarea oiţei pierdute (cf. Lc 15,4). Astăzi asistăm la o inversare de situaţie. Păstorul din ţările odinioară creştine a rămas doar cu o oiţă, iar celelalte 99 sunt oiţe rătăcite. De aceea, vestirea mântuirii prin Cristos şi aducerea oiţelor rătăcite în staulul Bisericii este urgentă, căci diavolul, lupul oilor Domnului, după ce le-a împrăştiat, stă gata să le răpească şi să le sfâşie (cf. In 10,12; 1Pt 5,8).

Iată un cuvânt frumos al sfântului Paul, privind chemarea noastră: "Fraţilor, cugetaţi la chemarea voastră: nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, însă Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele nesemnificative ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le ruşineze pe cele ce sunt" (1Cor 1,26-28).

Psalmistul ne îndeamnă astăzi: "Preamăriţi-l pe Dumnezeu, toţi locuitorii pământului (cf. Ps 65,1). Cei 72 de ucenici, care sunt imaginea tuturor botezaţilor trimişi în misiune, au ascultat îndemnul lui Isus şi al psalmistului şi, alături de ceilalţi 12, au plecat în misiune şi au început să vestească. Iar de cum şi-au început vestirea, duhurile rele, cauza suferinţelor oamenilor, fugeau, lăsând în urma lor: pacea, bucuria, tinereţea sufletească şi mângâierea (cf. Lc 10,17).

Când au văzut că Paul şi Barnaba au cucerit multe suflete pentru cer şi au înviat şi un mort prin puterea cuvântului lui Isus, păgânii din Listra au început să-i considere pe Paul şi Barnaba ca pe nişte zei. Ridicând glasul, au strigat în limba licaoneană: "Zeii s-au făcut asemenea oamenilor şi au coborât la noi! Şi pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Paul, Hermes, fiindcă el era purtătorul de cuvânt" (Fap 14,11-12). Într-adevăr peste toţi aceştia, aşa cum ne spune sfântul Paul în lectura a doua, a coborât pacea şi bucuria lui Cristos (cf. Gal 6,16).

Minuni de har au făcut cu mărturia lor nu numai cei 12, nu numai cei 72, ci toţi botezaţii care au avut bunăvoinţa să meargă la toţi cei care aşteptau lumina şi mângâierea lui Cristos. Iată câteva exemple în acest sens:

- Sfântul Damian Leprosul (1840-1889) a fost un preot misionar care s-a dus în Insulele Hawaii să îngrijească pe leproşi. Era o muncă foarte grea. Ca să le poată vorbi de Cristos, de pacea şi de mântuirea lui, el s-a identificat cu ei, ajungând în cele din urmă el însuşi un lepros. Pe acea insulă a durerii, a tristeţii şi a morţii, sfântul Damian a adus prin vestirea cuvântului: pacea, mângâierea şi liniştea sufletească. Prin el mulţi oameni au auzit de leproşii de acolo; savanţii au căutat remediul; iar mulţi oameni au trimis ajutoare şi multe rugăciuni. Într-adevăr peste toţi aceşti leproşi, aşa cum ne spune sfântul Paul în lectura a doua, a coborât pacea şi bucuria lui Cristos (cf. Gal 6,16).

- Sfântul Maximilian Maria Kolbe (1894-1941), în luna februarie 1941, este arestat pentru a doua oară şi aruncat în închisoarea din Pawiak; de aici, în luna mai este transferat la Oswiecim (Auschwitz) unde va primi şi coroana de trandafiri roşii a morţii de martir. Cât timp a stat închis în lagărul de la Auschwitz, prin mărturisirea lui Cristos printre deţinuţii lagărului, a transformat acele suflete triste şi revoltate în suflete pline de pace şi bucurie; a transformat acele locuri ale morţii în cetăţi ale păcii cereşti. Asta poate face vestirea lui Cristos: din oameni disperaţi de anumite situaţii, în oameni plini de pacea lui Dumnezeu; oameni care au primit suferinţele şi moartea cântând. Într-adevăr, peste toţi aceşti deţinuţi, aşa cum ne spune sfântul Paul în lectura a doua, a coborât pacea şi bucuria lui Cristos (cf. Gal 6,16).

De multe ori e de ajuns ca măcar un singur om să-l aducem la pacea lui Cristos. "Căci cine întoarce un păcătos de la rătăcirea căii lui, îşi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate" (Iac 5,20).

Despre sfânta Lidwina (+ 1433), care a trăit 34 de ani pe patul de suferinţă, se citeşte că a venit la ea un bogătaş, care recunoştea că păcătos, dar care se lamenta că nu are putere să se întoarcă de la păcat şi atunci a rugat-o pe Lidwina să-l ajute, luând asupra ei o parte din păcatele sale pentru a le ispăşi. Sfânta Lidwina a fost de acord, cu condiţia ca şi el să accepte un lucru: să nu se mişte noaptea în pat; iar el a acceptat. Seara, după ce bogătaşul s-a culcat, a voit să se întoarcă pe o parte, dar îşi aminti de promisiunea făcută şi răbdă. După o oră, mii de ace îl furnicau în tot corpul şi durerea îi deveni insuportabilă. Atunci se gândi: "Dacă a sta o noapte pe un pat moale este un chin atât de mare, oare ce va fi în iadul veşnic, pe un pat de foc?" Atunci păcătosul s-a luminat şi şi-a schimbat viaţa, iar asupra lui s-a revărsat pacea lui Cristos. Ba mai mult, prin exemplul schimbării lui, acel om a adus la pacea lui Cristos şi pe alţi oameni.

Să reţinem bine din mărturia evangheliilor şi a istoriei Bisericii pacea şi bucuria pe care le aduc în sufletele oamenilor vestirea lui Cristos şi mărturia creştină! Dumnezeu voieşte astăzi ca peste lumea tristă în care trăim, peste lumea apăsată de diavol să reverse şuvoaie de pace şi bucurie, prin vestirea şi mărturia noastră (cf. Is 66,10-14c). Vom refuza chemarea?

Nu trebuie să fim experţi în teologie, ajunge o mărturie simplă, o simplă chemare, un simplu îndemn, iar Cristos va lucra. Cu cât mesagerul va fi mai slab, cu atât se va vedea mai bine puterea lui Dumnezeu în această lucrare de înnoire şi mântuire.

Dar câştigul nu este numai al celor cărora le vestim cuvântului lui Cristos, ci este şi al nostru, căci de cum vom porni în această misiunea primită de la Isus, diavolii vor cădea din cer ca fulgerul, iar numele noastre vor începe să fie scrie în cer: "Isus a spus: «L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. Cu toate acestea nu vă bucuraţi că duhurile vi se supun, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri»" (Lc 10,18.20). Ce sigură garanţie a mântuirii! Oare o vom pierde?

Deci, dacă Isus ne trimite, trebuie să pornim imediat. Am văzut că nu trebuie să fim experţi în teologie şi ajunge un cuvânt simplu, o mărturie simplă, o chemare simplă, un îndemn simplu, o lumină curată a evangheliei, iar apoi Cristos îşi va împlini lucrarea. Cu cât mesagerul va fi mai slab, cu atât se va arăta mai bine că puterea în această lucrare este a lui Cristos. Slăvit să-i fie numele! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.