Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ciugheș: Prima sfântă Împărtășanie

Duminică, 16 iunie 2013, pentru credincioșii din Parohia Ciugheș cu patroana "Sfânta Maria a Zăpezii" a fost o zi de sărbătoare și bucurie. Cei 30 de copii din comunitate, după o intensă pregătire prin care au cunoscut mai bine pe Isus și învățăturile Bisericii, l-au primit pentru prima oară pe Isus în sfântă Împărtășanie.

De pregătirea lor s-a îngrijit cu multă pasiune părintele paroh Anton Egner. De asemenea, tot el a avut grijă ca sărbătoarea să fie cât mai frumoasă și deosebită. Biserica era plină de flori și panglici, frumos împodobită și ornată, gata să îi primească pe cei 30 de copii.

Îmbrăcați în straie de sărbătoare, creștinii se îndreptau spre sfânta Biserică. La sunetul clopotelor, într-o liniște deplină, grupați câte doi, fetiță și băiat, în procesiune, au venit în fața altarului. Hăinuțele lor albe, simbolizând nevinovăția și puritatea, au dat o atmosferă de adevărată sărbătoare. Glasul cântecului lor scotea în evidență că nu mică le era emoția întâlnirii cu Isus în sfânta Taină.

Părinții, frații, bunicii, nașii și mulți invitați așteptau cu lacrimi de bucurie și dragoste părintească intrarea lor.

Liturghia a fost celebrată pr. Marius Adam. În cadrul predicii le-a vorbit copiilor despre sfânta Euharistie, darul Tatălui pentru toți copiii Bisericii, marea familie a lui Dumnezeu. I-a îndemnat pe copii să participe la această masă cu sufletul curat cât mai des posibil mai ales în duminici și sărbători.

Lecturile, rugăciunea credincioșilor și diferitele poezii recitate de copii au dat un conținut și mai festiv sfintei liturghii. La prezentarea darurilor copiii au oferit un tablou cu chipurile lor în jurul potirului, care reprezenta atașamentul și dorința lor de a fi cât mai aproape de Isus din sfânta Euharistie.

Punctul culminant al sfintei Liturghii a fost momentul în care copiii l-au primit în mod real pe Isus cu trupul și sângele său. Fiecare cu emoție în glas a rostit cuvintele: "Isuse, te iubesc și vreau să te primesc!"

La sfârșitul sfintei Liturghii fiecare copil a primit câte o amintire personalizată.

Sărbătoarea a continuat în grădina parohiei cu o agapă fraternă în care copiii, împreună cu părinții au fost serviți cu un grătar, răcoritoare și dulciuri. Benefică și de mare ajutor a fost și prezența surorilor din Congregația "Maria Bambina" care s-au implicat la înfrumusețarea bisericii și organizarea copiilor.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această deosebit de frumoasă sărbătoare și pentru ziua atât de însorită și splendidă!

Familia Baltă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16 iunie: Ciugheș: Prima sfântă Împărtășanie


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat