Din inima Europei

Cerul deasupra Bucureştiului

De Paolo Bustaffa - SIR Europa (Bucureşti)

În jurul arhiepiscopului de Bucureşti, în conventul carmeliţilor desculţi, încă de terminat, dar deja bogat în prezenţe, sunt purtătorii de cuvânt ai conferinţelor episcopale europene: este seara de 14 iunie şi se încheie întâlnirea pe care în fiecare an Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) o promovează pentru cei care în Europa au responsabilităţi pastorale la nivel naţional în domeniul comunicării.

Imaginea de seară oferă diferite semnificaţii începând de la cea a conventului care adună şi face vie o amintire marcată de mulţi martiri - la sfârşitul lunii august va fi beatificarea preotului Vladimir Ghika, torturat şi ucis în închisorile comuniste - şi în acelaşi timp transmite un mesaj de renaştere şi de speranţă.

Cercul purtătorilor de cuvânt este o îmbrăţişare care uneşte Bisericile europene şi se lărgeşte la toate popoarele din Europa în împărtăşirea trudei pe care o trăiesc în străbaterea unei crize interminabile.

Arhiepiscopul Ioan Robu răspunde la întrebări cu un limbaj senin şi sever în care nu lipseşte niciodată zâmbetul evangheliei, adică realismul creştin care studiază şi cunoaşte provocările din acest moment istoric, le înfruntă şi caută soluţia la ele cu competenţele cuvenite şi în această angajare se încrede în stăpânul istoriei.

Comunicarea Bisericii din Europa poate să fie cuprinsă şi în această imagine în pragul conventului carmeliţilor desculţi la porţile Bucureştiului.

Există multă vivacitate, voinţă de a aprofunda şi de a confrunta gânduri, experienţe, proiecte, succese şi insuccese.

Aşa a fost şi în zilele precedente ale întâlnirii.

Există mai ales convingerea că Europa, de la respiraţia greoaie şi de la pasul nesigur, pentru a reveni la altitudine şi a-şi regăsi sufletul său nu are nevoie de persoane obosite, pesimiste, sceptice şi resemnate.

Purtătorii de cuvânt oaspeţi ai unei Biserici din est, pe care, pe bună dreptate, arhiepiscopul Robu, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, o defineşte "tânără", au reafirmat şi că pentru comunicare acesta nu este un timp pentru a supravieţui, ci este un timp pentru a retrăi.

În centrul acestei aventuri îndrăzneţe sunt marile probleme de astăzi: de la libertatea religioasă şi a drepturilor omului la natura familiei, de la privacy şi de la copyright la periferiile lumii şi ale sufletului, de la cauzele unei crize nu numai economice la ocrotirea vieţii, cu ecoul vibrant al campaniei "Unul dintre noi", care trebuie întărită cu reflecţii şi gesturi concrete care astăzi se exprimă şi cu o semnătură de sprijinire în toate ţările din Europa.

În fundal, ca fir conducător sunt cuvintele papei Francisc adresate comunicatorilor: "Munca voastră are nevoie de studiu, de sensibilitate, de experienţă, ca atâtea alte profesii, dar comportă o atenţie deosebită în privinţa adevărului, a bunătăţii şi a frumuseţii; şi acest lucru ne face deosebit de apropiaţi, pentru că Biserica există pentru a comunica tocmai asta: Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea «în persoană». Ar trebui să apară clar că suntem chemaţi toţi nu să ne comunicăm pe noi înşine, ci această triadă existenţială care conformează adevărul, bunătatea şi frumuseţea".

Se adaugă un avertisment al cardinalului Roger Etchegaray, un preşedinte istoric al CCEE: "Europa poate să fie descurajantă dacă ne gândim la deriva tehnocratică a instituţiilor sale tăiate din viaţa cetăţenilor. Lipseşte pe teren o pedagogie a Europei şi efortul cerut nu va fi acceptat decât atunci când va fi considerat just şi util".

Şi Biserica mamă şi învăţătoare în umanitate simte şi în Europa această responsabilitate educativă specifică a sa care are ca primă linie comunicarea, veche şi modernă, înţeleasă ca slujire adusă conştiinţei.

Purtătorii de cuvânt ai Bisericilor europene, cu umilinţa celui care ia act de răni, cu responsabilitatea celui care vrea să le vindece şi cu competenţa care nu confundă creativitatea cu improvizaţia, s-au întors în Bisericile lor cu o viteză în plus, ştiind că istoria europeană nu este "un fluviu liniştit", aşa cum aminteşte adesea Jacques Delors. Şi tot acest european de înaltă statură politică, culturală morală reafirmă că "viitorul Europei este să înainteze în larg!"

Astfel în seara aceea în pragul conventului, acolo unde lumea se întâlneşte cu Biserica, privind cerul de deasupra Bucureştiului, răsună acel "duc in altum" al lui Ioan Paul al II-lea care a avut mereu în inimă Europa, până acolo încât a cerut să se trimită creştini competenţi şi pregătiţi în instituţiile europene pentru ca acea distanţă nu numai politică ce le separă astăzi de cetăţeni să fie umplută sau măcar redusă.

Un act de iubire şi de încredere pe care Biserica îl face, şi prin inteligenţa responsabililor comunicării sale, ca alternativă realistă şi credibilă la euroscepticism şi la europesimism.

(După Agenţia SIR, luni 17 iunie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.