Reflecţie la sărbătoarea Sfântul Anton de Padova - 2013

Anul Familiei şi al credinţei: "Dacă măslinul este verde şi puternic, atunci şi roadele lui sunt plăcute şi frumoase" (Ier 11,16).

În fiecare an, în ziua de 13 iunie, creştinii şi chiar mulţi necreştini îi aduc laudă şi preamărire lui Dumnezeu, pentru că le-a dat în sfântul Anton de Padova un păstor şi un învăţător pe calea binelui, dar şi un mijlocitor şi un mare făcător de minuni în greutăţile vieţii.

Sfântul Anton s-a născut la 15 august 1195, la Lisabona, frumoasa capitală a Portugaliei, dintr-o familie coborâtoare din nobila viţă a Bouillonilor. Tatăl său se chema Martin de Bouillon, om de vază la curte regală, ministru şi vistiernic regesc, dar, mai presus de toate, un bun creştin. Mama sa a fost Maria Tereza Treveira, nobilă şi ea de sânge, dar şi mai nobilă prin virtute. La Botez primi numele de Ferdinand, însă, când a intrat la franciscani, şi l-a schimbat în Anton.

Sub ochii veghetori ai părinţilor, Ferdinand a crescut ca un copilul curat la suflet şi la trup, ca şi crinul alb. Îi plăcea rugăciunea şi petrecea zilnic bucuros ceasuri întregi în faţa altarului din casa Domnului, închinându-se cu credinţă şi slujind preoţilor la sfântul altar, ca ministrant. Iar apoi ca preot şi călugăr, a trăit şi perfecţionat învăţăturile primite de pe genunchii părinţilor.

Suntem încă în Anul Familiei şi al Credinţei, şi nu trebuie să uităm de rolul sfinţeniei părinţilor în trăirea sfinţeniei copilului. În acest sens apostolul Paul ne spune: "Dacă rădăcinile sunt sfinte şi ramurile sunt sfinte" (Rom 11,16); iar profetul Ieremia spune şi el: "Dacă măslinul este verde şi puternic, atunci şi roadele sunt plăcute şi frumoase" (Ier 11,16).

În iconografia creştină, sfântul Anton este reprezentat aproape întotdeauna cu Biblia, cu un crinul, şi cu pruncul Isus în braţe. Biblia este cea care ni-l descoperă pe Isus. Crinul, simbolul nevinovăţiei şi leacul contra muşcăturilor de şarpe, datorită celor şase petale, coincide cu "Scutul lui David", fiind simbolul Casei lui David, de care aparţine şi Isus, crinul văilor (cf. Ct 2,1). Pruncul Isus este cel care a marcat viaţa sfântului Anton din copilărie, când i-a apărut ca cerşetor de inimi, şi până la sfârşitul vieţii când îi apărea după oboselile misionare pentru a-l mângâia şi a-l întări. Iconografia vrea să ne spună că toată viaţa lui Anton, ca şi cea a lui Paul, marele apostol al neamurilor, a fost plină de prezenţa lui Isus (cf. Gal 2,20).

În amintirea faptului că Anton a fost binecuvântat de mic copil de Isus, şi în amintirea faptului că el a dus o viaţă curată, asemenea lui Isus, crinul văilor, de ziua sărbătorii lui, creştinii obişnuiesc să binecuvânteze copiii şi crinii, în speranţa că şi ei vor avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu de la tinereţe până la bătrâneţe, că vor trăi o viaţă înmiresmată de parfumul virtuţilor şi că vor avea un destin veşnic fericit ca al sfântul Anton. Sfântul Anton a trăit mereu după Biblie, a trăit mereu curat ca un crin şi a fost mereu fără răutate ca un prunc. Noi cum trăim şi suntem?

În sfânta Scriptură citim că, într-o zi, un tânăr dornic de a-l sluji cu vrednicie pe Dumnezeu s-a dus la Isus şi l-a întrebat: "Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică"? Isus i-a zis: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?" El a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". "Bine ai răspuns", i-a zis Isus, "fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică" (Lc 10,25-28).

Sfintele Scripturi care ne dau lumină pe cărarea vieţilor noastre (cf. Ps 119,105) sunt şi tematica principală a lecturilor din sărbătoarea sfântului Anton: "Legea ta, Doamne, este mereu în inima mea. Poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii" (cf. Ps 19,9). "Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună" (cf. Is 61,1). "Secerişul este mult, iar lucrătorii puţini" (cf. Lc 10,2). Prin aceste lecturi, Biserica ne cere o reflecţie profundă asupra Cuvântului lui Dumnezeu, pe care trebuie să ni-l însuşim, pe care trebuie să-l trăim, pe care trebuie să-l vestim şi pentru care trebuie să ne rugăm să se găsească cât mai mulţi vestitori; pentru că în Cuvânt, ca şi în Euharistie, găsim înţelepciunea şi puterea de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, iubire fără de care nu putem intra în împărăţia cerurilor (cf. Mt 25,31-46).

De aceea, pentru a trăi la superlativ dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele, prima grijă a lui Anton a fost aceea de a-şi însuşi o cunoaştere temeinică a sfintelor Scripturi, pentru ca mai apoi să le trăiască şi să le predice tuturor oamenilor. Pentru cunoaşterea Scripturilor, s-a retras într-o peşteră din San Paolo, lângă Porţiuncula, ca Paul în Arabia (cf. Gal 1,17); iar apoi pentru predicarea lor, tot ca Paul, a mers în toată lumea, după porunca lui Isus (cf. Mc 16,15).

Sfântul Anton de Padova a ajuns la o aşa cunoaştere a sfintelor Scripturi, care dau viaţă veşnică (cf. In 5,39), încât se spunea despre el că, dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele sfintelor Scripturi, el ar fi putut să le rescrie din memorie. Iar această afirmaţie nu pare a fi exagerată, căci papa Grigore al IX-lea, care l-a auzit vorbind din Scripturi, l-a numit "Chivotul noului Legământ". Iar papa Pius al XII-lea, în anul 1946, l-a declarat învăţător al Bisericii cu apelativul de doctor evangelicus. Iar sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) a exclamat: "În sfârşit, avem episcopul nostru".

Sfântul Ieronim spunea: "Ignorarea Scripturile înseamnă ignorarea lui Dumnezeu; necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Dumnezeu".

Sfântul Anton de Padova a trăit într-o perioadă când oamenii uitaseră dragostea faţă de sfintele Scripturi şi dragostea faţă de Euharistie, fapt pentru care mulţi dintre ei au căzut în diferite erezii. De aceea, după ce el însuşi şi-a umplut sufletul de cunoaşterea şi iubirea Scripturilor şi a Euharistiei, a pornit prin lume pentru a le face cunoscute tuturor celor înşelaţi, viaţa din belşug care izvorăşte din ele (cf. In 10,10).

A predicat în Portugalia, Franţa, Maroc şi Italia. A convertit mulţi păcătoşi şi mulţi înşelaţi de învăţături străine. A predat fraţilor călugări teologia. A scris predici străbătute de adâncă învăţătură şi de mare frumuseţe.

Predica într-o limbă şi era înţeles de toate naţiile. Cuvântările lui, deşi rostite cu glas obişnuit, se auzeau până la mari depărtări. Odată, o femeie nu a fost lăsată de soţul ei să meargă să-l audă pe sfânt vorbind. Atunci femeia s-a urcat în podul casei şi a ascultat de acolo toată predica, cuvânt cu cuvânt, deşi sfântul Anton predica la kilometri depărtare.

Biserica prin sărbătoarea sfântului Anton de astăzi, un om care şi-a însuşit Scriptura, a trăit-o şi a predicat-o, vrea să ne amintească şi nouă de misiunea de preoţi şi profeţi primită la Botez, misiune prin care noi am devenit mesagerii săi şi ca atare trebuie să avem ştiinţa Scripturilor în inima şi pe buzele noastre (cf. Mal 2,7; Lc 9,26; 1Pt 2,9). Vai nouă, dacă nu predicăm evanghelia, spunea sfântul Paul (cf. 1Cor 9,16). Şi ferice de noi dacă o predicăm, căci mântuim sufletele amăgite de diavol, ne acoperim nouă multele păcate şi ne salvăm sufletele, cum spune sfântul Iacob (cf. Iac 5,29).

Ştim noi oare că Biblia este scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi? Dacă ştim, i-am făcut un altar în casa noastră? Dacă ştim, de câte ori pe zi citim din ea pentru a primi sentimentele, gândurile, poveţele şi hrana iubitului nostru, Dumnezeu? Dacă ştim, de câte ori le vorbim oamenilor din ea şi căutăm să-i aducem la bogăţia şi iubirea ei?

Ştim noi oare că ori de câte ori se celebrează sfânta Liturghie, Isus, Mirele nostru divin, vine în bisericile noastre, şi că ne dă zilnic întâlnire acolo, pentru a ne spune iubirea lui pentru noi, pentru a ne asculta păsurile şi pentru a ne hrăni cu medicamentul nemuririi, trupul şi sângele său? Dacă ştim, de câte ori lăsăm alte interese şi venim la aceste întâlniri zilnice date de Mirele nostru?

Iar dacă noi nu găsim timp să venim la aceste scurte întâlniri zilnice cu Isus din Biblie şi din Euharistie, dacă noi l-am făcut să aştepte în zadar luni şi chiar ani de zile, mai putem oare aştepta că el să iasă în întâmpinarea noastră da la sfârşitul vieţii?

Sfântul Anton şi toţi sfinţii au ştiut toate acestea şi au acţionat în consecinţă! Astăzi Isus şi Biserica ne spun la unul fiecare dintre noi: "Mergi şi fă şi tu la fel" (Lc 10,37).

Diavolul nu a putut suporta lumina sfintelor Scripturi niciodată, dar nici pe vestitorii ei, nici pe Anton, şi nici pe noi. Lui Anton care le predica, i-a ridicat multe piedici încă din copilărie, venind la el cu tot felul de gânduri şi ispite; dar Anton le biruia prin puterea crucii lui Cristos, aşa cum şi noi o putem face. Odată, pe când predica în aer liber, diavolul a stârnit o furtună aşa de mare, încât oamenii credeau că vor fi luaţi pe sus. Atunci sfântul Anton, numai făcând semnul crucii spre pomii din jur, de unde venea zgomotul de mare furtună, şi totul s-a liniştit imediat. Altă dată, când sfântul Anton predica tot în aer liber, lângă un lac, diavolul a ridicat nişte broaşte gălăgioase ca să tulbure lucrarea de predicare a cuvântului lui Dumnezeu. Atunci, sfântul Anton făcu iar semnul crucii, le-a poruncit să tacă şi ele au tăcut. Altă dată satana furios din cauza sufletelor care le pierdea din cauza predicilor sfântului Anton, l-a apucat de gât şi l-a trântit jos. Anton îşi face iar liniştit semnul crucii, cheamă în ajutor pe Maria şi totul se termină cu bine.

Cinstitor al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton, s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa; iar acum ca preot şi călugăr, se străduia să le arate tuturor câtă slavă are ea în ceruri şi cât mijloceşte ea de mult pentru noi, oamenii, la fiul ei, Isus. De aceea, drept răsplată, într-o zi de sărbătoarea adormirii, învierii şi înălţării sale la cer, într-o zi de 15 august, Maica Domnului i-a apărut frumoasă şi strălucitoare, spre a-l mângâia şi a-l întări în salvarea sufletelor.

Aşa cum spune Biserica despre sfântul Iosif, că fiind un slujitor credincios, Domnul i-a încredinţat Sfânta Familie pentru a o ocrotit cu grijă de părinte (cf. Prefaţa la sfântul Iosif), tot astfel ne spune astăzi şi despre sfântul Anton, care fiind un slujitor credincios al Cuvântului şi al Euharistiei, Domnul l-a înzestrat şi pe el cu darul minunilor, pentru ca prin el să-şi arate slava şi puterea.

Minunile săvârşite de Dumnezeu prin mâinile sfântului Anton sunt atât de felurite, încât cu greu se poate spune în ce nevoi a ajutat şi ajută mai mult. Prin el, Dumnezeu, scapă de moarte, fereşte de erezii, de nenorociri, de diavol şi de ispitele lui, de lepră şi de bolile molipsitoare şi incurabile; ajută pe toţi bolnavii care aleargă la dânsul cu încredere, ajută pe călătorii de pe ape şi de pe uscat; îi eliberează pe robi, pe prizonieri şi pe surghiuniţi; află lucrurile pierdute şi furate; scapă şi fereşte de primejdii şi ajută în orice fel de lipsuri. De aceea, creştinii aşteaptă de la Dumnezeu, prin mâinile sfântului Anton, orice har: haruri spirituale şi haruri materiale, haruri pentru viaţa sufletească şi haruri pentru viaţa trupească. De la mijlocirea sfântului Anton, oamenii de astăzi mai aşteaptă: sănătate, pace în familie, căsătorii fericite, serviciu cinstit, mijloc de trai, reuşită la învăţătură şi la examene, succes în acţiunile lor, ocrotire împotriva duşmanilor, creşterea bună a copiilor, apărarea avutului, scăparea de calomnii, reuşită la procese, pâinea cea de toate zilele, ajutor în timpul ispitelor, uşurarea sufletelor şi o moarte creştinească.

Toate aceste minuni le-a săvârşit şi Isus. Dar Isus înălţându-se la cer, ne-a spus: "Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl" (In 14,12). Acest adevăr Isus l-a confirmat, prin minunile pe care le-a făcut prin mâinile sfântului Anton şi ale multor alţi sfinţi.

Dar Dumnezeu vrea să ne mai spună nouă astăzi, prin mulţimea minunilor săvârşite prin mâinile sfântului Anton şi a altor mulţi sfinţi, că el voieşte să facă astfel de minuni şi prin mâinile noastre. Dumnezeu vrea ca prin noi, creştinii de astăzi, şi prin cei care vor veni după noi, să mângâie, să îmbărbăteze, să ajute, să vindece bolnavi la suflet şi chiar la trup, să învie morţi sufleteşti etc. Iar pentru toate acestea noi am primit deja harul, la botezul nostru şi suntem mereu întăriţi de a le împlini, atât prin înălţare lui Isus de la dreapta Tatălui, cât şi prin faptul că a rămas cu noi în Cuvânt şi Euharistie, de unde ne ajută. Plus de asta, sfântul Anton se roagă şi mijloceşte pururi pentru noi. Ne trebuie numai puţină bunăvoinţă şi cu puţină dragoste. Să nu uităm că la judecată, Dumnezeu ne va întreba câte minuni am făcut cu mulţimea harurilor sale (cf. Mt 25,31-46).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.