Reflecţie la duminica a XIII-a de peste an - C

Orice creştin este un chemat la viaţa de apostolat.

În evanghelia acestei duminici, sfântul Luca începe relatarea evenimentelor care preced pătimirea şi moartea lui Isus. De aceea, ni-l prezintă pe Mântuitorul preocupat în a rândui oameni care să-i continue şi să-i desăvârşească opera misionară pe care el a început-o. De aceea, aşa cum astăzi a chemat şi instruit câţiva oameni din afara cercului apostolilor, tot astfel ne cheamă şi ne instruieşte, pe noi, cei botezaţi, pentru ca şi noi să-i continuăm opera misionară pe care el a început-o. Pentru că secerişul este mare, pentru că oamenii de mântuit sunt mulţi, dar lucrătorii sunt puţini (Mt 9,37), de aceea, Domnul are nevoie de fiecare dintre noi. Dar chemarea Domnului trebuie urmată fără ezitare şi fără a privi înapoi, ca să nu pierdem răsplata slujitorului credincios astfel (cf. Mt 25,23).

A fi ucenicul lui Isus înseamnă a-l urma până la Ierusalim, adică până la dăruirea vieţii. Biserica a progresat atâta timp cât creştinii au mărturisit credinţa şi au suferit pentru asta. Papa Pius al XI-lea (1857-1939), fiind odată întrebat: "Cum merge Biserica?" A răspuns: Merge bine, suferă!" Iar un misionar spunea: "Timpul când creştinii erau daţi hrană leilor a fost mai glorios decât acela când au început să ia bilete la spectacole religioase!"

Dumnezeu ne-a creat liberi pentru slujirea lui şi a aproapelui; dar diavolul ne-a adus robia păcatului şi a întunericului. "Dumnezeu a dorit ca omul să rămână în mâna sfatului său'" (Sir 15, 14). Dar a intervenit "invidia diavolului" care l-a robit pe om (cf. Înţ 2,24). De aceea, sfântul Paul în lectura a doua ne spune: "Cristos ne-a eliberat că să rămânem cu adevărat liberi. Aşadar, nu lăsaţi să vi se pună iarăşi jugul sclaviei. Voi aţi fost chemaţi la libertate, dar nu cumva să devină pretext pentru a sluji egoismului, dimpotrivă slujiţi-vă unii pe alţii prin iubire" (Gal 5,13-14).

Pentru a o putea amăgi pe Eva, diavolul şi-a luat un "medium", şarpele. Pentru a ne amăgi şi pe noi, cei de astăzi, şi pentru a ne îndepărta de Dumnezeu şi idealul nostru, diavolul ia tot un "medium": muzică, distracţiile, modă, plăceri, alcool, droguri. Şi trebuie să ştim că pluralul pentru "medium" este "media". Deci, o parte din "media" de astăzi este "medium"-ul de care se foloseşte diavolul pentru a intra în legătură cu noi, a ne amăgi, a ne poseda şi pentru a ne pierde veşnic.

O mică fabulă ne va lămuri în acest sens: "Într-o zi, o muscă, pe când zbura, a văzut în cealaltă parte a încăperii o distracţie. Erau o mulţime de muşte care păreau că dansează pe o bandă de hârtie care atârnă de tavan. Se legănau. «Mamă, ce se distrează! Trebuie să ajung şi eu acolo!» De pe un perete un păianjen îi şopti: «Muscă nu te duce acolo! Muştele de acolo nu se distrează, ci numai par că se simt bine, dar ele sunt prinse într-un clei mortal». Muscă noastră îi zise: «Hai, las-o, bătrâne, că nu vezi bine! N-o să ascult de ţine! Şi la urma urmelor sunt liberă să fac ceea ce vreau eu». În zbor spre hârtia cu lipici, o altă insectă caută s-o oprească. «Vă opuneţi cu toţi fericirii mele. E viaţă mea şi fac ce vreau cu ea». Muscă nu ascultă şi aterizează la petrecere pe bandă cu lipici. Şi a început distracţia cu dulceaţa de clei ameţitoare. Dar când a dat să plece, n-a mai putut. Ce se întâmplă acolo părea numai să fie o distracţie, dar era o moarte sigură.

Aşa ne amăgeşte şi pe mulţi dintre noi diavolul, ca să aterizăm pe bandă lui cu lipici mortal, pe banda lui cu distracţii şi plăceri aducătoare de osândă şi moarte veşnică. Nu aceasta este libertatea pentru care ne-a creat Dumnezeu. Nu aceasta este libertatea pe care ne-a adus-o Isus (cf. In 8,36; Gal 5,13).

Versetul de la evanghelie ne cheamă astăzi să privim la două răspunsuri corecte şi plăcute lui Dumnezeu, la chemarea sa; este vorba de răspunsul lui Samuel şi cel al lui Petru: "Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă" (1Sam 3,9); "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice!" (In 6,69b).

Să luăm aminte la aceste răspunsuri corecte şi plăcute şi să trăim şi noi după voia lui Dumnezeu, care ne vorbeşte şi ne cheamă prin evanghelie şi păstorii rânduiţi de el şi să-i slujim ca profeţi, în dreptate şi sfinţenie, în toate zilele vieţii noastre (cf. Lc 1,76); căci asta va fi numai spre binele nostru şi slava lui Dumnezeu.

Iată, din evanghelia de astăzi, câteva dintre exigenţele slujirii de apostol, cerute de Isus:

1. Vestitorul mântuirii nu trebuie să fie răzbunător şi violent, nici chiar atunci când este jignit şi alungat; iar omul de mântuit nu trebuie să refuze chemarea la convertire. Iacob şi Ioan, nişte "copii ai tunetului" (Mc 3,17), au fost trimişi de Isus în Samaria pentru a-i pregăti pe oameni ca să-l primească. Samaritenii din cauza amestecului lor cu neamurile şi din cauza că ţineau numai cele cinci cărţi ale lui Moise, erau dispreţuiţi de ceilalţi evrei. Dar sentimentul era reciproc. Când Iacob şi Ioan au venit la ei pentru a-i pregăti calea lui Isus, pentru că erau evrei şi în duşmănie, aceştia nu i-au primit. Atunci ei au cerut repetarea minunii focului din cer care să-i mistuise ca pe vremea lui Ilie (cf. 1Rg 18,17-46; 2Rg 1,12). Dar Isus i-a dojenit pentru purtarea lor, pentru că el şi ucenicii săi nu au venit să-i piardă oamenii păcătoşi, ci să-i mântuiască (cf. Lc 9,56).

Lui Paul i-au refuzat primirea şi chemarea la convertire, dregătorul Felix (cf. Fap 24,25); împăratul Irod Agripa (cf. Fap 26,28); şi atenienii (cf. Fap 17,32). Dar Paul nu le-a răspuns nici cu violenţă de limbaj, nici cu violenţă fizică. Biblia a notat toate acestea, pentru ca şi noi să ne purtăm corect.

La Hermann Goering (1893-1946), celebrul nazist, după ce a fost închis, atât în timpul procesului de la Nürnberg, cât şi înainte de executarea sentinţei, preotul închisorii a venit să stea de vorbă cu el. Preotul i-a explicat nevoia de a se pregăti pentru întâlnirea cu Dumnezeu. În timpul discuţiei, Goering a ridiculizat adevărurile biblice şi a refuzat să accepte faptul că Cristos a murit pentru oamenii păcătoşi, deci şi pentru el. Preotul a părăsit celula mâhnit, dar nu l-a certat. În mai puţin de o oră, Goering s-a sinucis. Dumnezeu îl chemase pe acest om, dar el refuzase să răspundă. "Un om care împotriveşte tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată şi fără leac" (Prov 29,1).

2. Vestitorul mântuirii să nu fie lacom de avere şi câştig facil, căci în această misiune trebuie să meargă fără pungă, fără traistă, fără provizii şi fără alte siguranţe pământeşti, pentru ca singurul sprijinitor în această lucrare să-i fie Domnul secerişului (cf. Mt 10,9-10; Mc 6,8; Lc 10,4).

Unuia care căuta numai câştigul pământesc, asemenea lui Simon Magul (cf. Fap 8,18-20) şi asemenea procuratorului roman, Felix (cf. Fap 24,26), Isus, i-a spus astăzi în evanghelie: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul" (Lc 9,58). Şi pentru că Isus nu a avut nimic pământesc să-i ofere, acela a plecat.

Isus nu promite mai întâi avantaje pământeşti celor care îl urmează, în schimb le promite comori cereşti: "Adevăr vă spun că voi care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul gloriei sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel" (Mt 19,28). Dar nici de cele materiale nu-i lasă Domnul lipsiţi: "Oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt 19,29).

Odată o firmă căuta un reprezentant pentru Orientul îndepărtat; şi din motive de încredere şi de credibilitate, s-au gândit la un misionar care lucra acolo. L-au contactat şi i-au oferit 10.000 de dolari pe lună. Refuzând oferta, i-au oferit 25.000. Refuzând iar oferta, i-au oferit 50.000, dar a refuzat din nou. Atunci l-au întrebat care e motivul refuzului. "Salariul dumneavoastră mă onorează, dar postul e prea mic. Dumnezeu, cu mult timp înaintea dumneavoastră, mi-a dat postul de ambasador al sau, de evanghelizator, iar eu cum aş putea coborî de la o aşa înălţime?"

Chemarea de colaborator al lui Dumnezeu şi de moştenitor al împărăţiei cerurilor este mai nobilă şi mai înaltă decât toate celelalte chemări de pe pământ şi din cer.

Dragostea de cele pământeşti îl face pe om trădător de Dumnezeu şi de misiunea sa, aşa cum s-a întâmplat cu Iuda, cu Dima, cu Alexandru Fierarul, şi cu mulţi alţii din toate veacurile. Un proverb indonezian spune: "Idealul găinii nu merge mai sus de grămada cu pleavă".

3. Să nu găseşti scuze şi pretexte pentru a refuza sau a amâna urmarea Domnului! Isus a chemat pe unul ca să-l urmeze în misiune sa divină. Dar acesta cerut să meargă să-şi îngroape tatăl. Isus nu a refuzat să-l lase să-şi îngroape tatăl. Isus a refuzat să aştepte până ce-i moare tatăl, ca să-l urmeze. Vestirea împărăţiei nu suferă amânare sau întârzieri, pentru că timpul este scurt (cf. 1Cor 7,29) şi sfârşitul timpurilor este de acum mai aproape (cf. Rom 13,11).

Un om căzuse între tâlhari, care l-au jefuit şi l-au rănit de moarte, şi avea acum nevoie urgentă de îngrijiri. Mai mulţi trecând pe lângă el, deşi îl vedeau că este grav rănit, găseau diferite motive pentru a nu-l ajuta. Samariteanul milostiv n-a filozofat lângă el, ci l-a îngrijit şi l-a dus la medic. Isus ne trimis şi pe noi ca să facem la fel cu orice bolnav trupeşte şi sufleteşte (cf. Lc 10,25-37).

Dacă, până la venirea lui Isus, oamenii puteau pune la egal interesele lor pământeşti cu cele sufleteşti, după venirea lui Isus şi după chemarea lui dată la Botez, oamenii trebuie să lucreze în primul rând pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea veşnică şi apoi pentru altele (cf. Mt 6,33). Întâi suntem "pescari de oameni" (Mc 1,17), şi apoi agricultori, păstori, negustori, funcţionari, politici.

4. Să nu întârzie cu nici un minut la plecare în misiunea încredinţată nouă de Isus. Aşa cum focul ivit într-o casă trebuie stins imediat, tot astfel omul căzut în focul păcatului şi al pierzării trebuie şi el scos imediat. Orice întârziere este fatală. De aceea, misionarul Daniel Comboni, când a fost trimis misionar, a plecat imediat, chiar când tatăl său, bătrân şi bolnav, avea nevoie de ajutor. Dar şi bătrânul şi bolnavul său tată, deşi avea mare nevoie de sprijinul lui Daniel, a acceptat din dragoste pentru Isus ca Daniel să plece misionar. Iar câştigul amândurora a fost considerabil: multe suflete smulse din ghearele diavolului şi viaţa veşnică pentru ei amândoi.

Femeia lui Lot, numai că s-a uitat puţin înapoi spre Sodoma, a şi fost transformată în stană de sare (cf. Gen 19,26). De aceea, Isus i-a spus omului care i-a cerut ca mai întâi să mai dea o fugă pe acasă: "Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu" (Lc 9,62).

În momentul în care venim la Isus, trebuie să spunem un adio definitiv trecutului păcătos şi să începem o viaţă nouă, o cale nouă, o lucrare nouă; fără nici un "dacă", fără nici un "însă", fără nici un compromis, fără nici o abatere pe alte cărări, fără nici o şchiopătare (cf. 1Rg 18,21). Altfel dansăm pe banda cu lipici a diavolului.

Legendele greceşti ne vorbesc despre o anume Atalanta, fiica lui Scheneu, regele ţinutului Scir. Era o atletă de renume, dar care a fost învinsă într-o alergare de un olog, pe nume Hippomeneu, fiindcă în timpul competiţiei, neputând rezistă tentaţiei, s-a oprit din alergare ca să culeagă merele semănate în drum de ologul Hippomeneu. Premiul pe care l-a pierdut culegând acele mere de aur a fost nespus mai mare decât valoarea lor. Aşa ne amăgeşte şi pe noi diavolul, ne scoate în faţă tentaţii, pentru ca, oprindu-ne, să pierdem premiul cel mare, mântuirea noastră şi a semenilor.

Cerinţele lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate faţă de acelea ale oamenilor, chiar ale rudelor apropiate (cf. Mt 12,48-49). Faţă de vremea când Eliseu fusese şi el chemat să-l urmeze pe Ilie şi s-a dus să-şi vadă părinţii, acum circumstanţele erau total diferite, căci timpul cât Isus mai avea să rămână vizibil pe pământ era de numai vreo şase luni (cf. 1Rg 19,20). Lucrarea cu Domnul este ca înotul contra curentului. Când te-ai oprit, valul te împinge înapoi.

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) spunea: "Dumnezeu vrea să fie tratat ca Dumnezeu. Dacă aş şti că în inima mea ar fi numai o singură fibră care nu palpită de iubire faţă de el şi faţă de sufletele de mântuit, aş smulge-o fără milă". Asta trebuie să gândim şi să acţionăm şi noi.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 11.