Reflecţie la solemnitatea Sfinţii Apostoli Petru şi Paul - 2013

Aceştia sunt sfinţii care au băut paharul Domnului şi au ajuns prietenii lui Dumnezeu

Solemnitatea "Sfinţii Petru şi Paul" este una dintre cele mai vechi, cele mai solemne şi cele mai frumoase sărbători din anul liturgic. După sfânta Fecioară şi sfântul Ioan Botezătorul, sfinţii apostoli Petru şi Paul sunt sfinţii cel mai des celebraţi în anul liturgic, căci, în afară de sărbătoarea de astăzi, mai sunt şi sărbătorile: "Convertirea sfântului Paul", la 25 ianuarie; "Catedra sfântului Petru", la 22 februarie; şi "Sfinţirea bazilicilor «Sfântul Petru» şi «Sfântul Paul»", la 18 noiembrie.

Azaria, unul din cei trei tovarăşi ai lui Daniel, luaţi robi în Babilon şi aruncaţi în cuptorul cu foc de regele Nebucandenţar, s-a rugat astfel: "Doamne, nu îndepărta îndurarea ta de la noi, pentru Abraham, prietenul tău, pentru Isaac, slujitorul tău, şi pentru Israel, sfântul tău (cf. Dan 3, 35).

Dacă, în Vechiul Testament, onoarea de a fi prieten, slujitor şi sfânt al lui Dumnezeu au avut-o doar câţiva oamenii din familia Avraam; în Noul Testament, datorită lui Cristos, sămânţa credincioasă a lui Avraam (cf. Gal 3,16), toţi ucenicii Domnului, începând cu apostolii şi continuând apoi cu toţi botezaţii, au primit onoarea de a fi prietenii, casnicii şi sfinţii lui (cf. Ef 2,19), căci iată ce a spus Isus: "Nu vă mai numesc robi, dar v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute" (In 15,15).

Sfinţii Petru şi Paul, pe care îi sărbătorim în această binecuvântată zi, au fost doar începutul unui lung şir de prieteni, slujitori şi sfinţi casnici, pe care şi i-a făcut şi şi-i va face Dumnezeu până la sfârşitul veacurilor, căci el doreşte ca şi fiecare dintre noi, cei botezaţi, să-i fim prietenii, slujitorii şi sfinţii săi casnici (cf. Ef 2,19; 1Pt 1,16). Însă depinde de noi dacă primim această onoare.

Sfinţii Petru şi Paul, pe care îi sărbătorim astăzi, au primit cu mare bucurie această onoare.

Petru şi Paul s-au făcut "prietenii lui Dumnezeu", pentru că au acceptat ca Isus să le schimbe amândurora numele, în momentul în care i-a chemat în slujba sa. Astfel, pe Simon Petru l-a numit Chefa, adică "piatră"; iar pe Saul l-a numit Paul, adică "mic şi smerit". Căci atunci când vii la Cristos şi crezi în el, nu mai trebuie să rămâi ceea ce ai fost, ci trebuie devii o fiinţă nouă: din slab în credinţă, devii tare ca piatra; din mândru, devii mic şi smerit.

Şi noi trebuie să acceptăm numele de creştin pe care Isus ni l-a dat la botezul nostru, care este însuşi numele său; prin acest nume Isus ne-a schimbat pentru veşnicie din robi ai satanei, ai lumii şi ai patimilor, în prieteni ai săi şi ai sfinţilor săi. "Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi" (2Cor 5,17).

Evanghelia zilei ne spune că Isus i-a întrebat pe apostoli cine este el pentru ei. Şi la această întrebare Simon Petru îi răspunde: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!" (Mt 16,16).

De răspunsul la această întrebare a depins toată viaţa ulterioară a sfinţilor Petru şi Paul, a tuturor celorlalţi apostoli şi a tuturor sfinţilor. Dar de răspunsul la această întrebare, depinde şi viaţa fiecăruia dintre noi, depinde şi veşnicia noastră, depinde şi puterea "cheilor împărăţiei cerurilor", prin care putem dezlega toate misterele de pe pământ şi din cer şi putem lega orice vrajă a păcatului (cf. Mt 16,19).

Prietenii lui Dumnezeu, ai lui Cristos şi ai sfinţilor, deşi trăiesc încă pe pământ, trăiesc după legile cerului, prin care supun toate cele pământeşti şi-i învaţă şi pe alţii să trăiască la fel.

În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a zis lui Rebeca, soţia lui Isaac: "Două neamuri sunt în sânul tău şi cel mai mare va sluji celui mai mic" (Gen 25,22-23). Sfântul Paul se lamenta într-o zi: "Găsesc în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine" (Rom 7,21).

Şi în noi sunt două neamuri, şi în noi sunt două legi care se luptă fiecare să ne atragă de partea lor; dar prin Cristos, firea noastră veche trebuie să fie adusă să slujească firii celei noi. Sfinţii Petru şi Paul au reuşit să-şi supună trupul şi să-l facă rob al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 9,27). Şi noi trebuie să reuşim această biruinţă, căci acelaşi Cristos care a lucrat în ei, lucrează şi în noi (cf. Rom 6,6). Aşa cum Petru din slab în credinţă, a devenit "piatră vie"; aşa cum Paul din prigonitor mândru, a devenit slujitor umil; tot astfel şi noi trebuie să devenim din robi ai păcatului, oameni tari în credinţă, slujitori smeriţi ai lui Cristos, cu un cuvânt "prietenii şi casnicii ai lui Dumnezeu.

După ce Petru şi Paul, s-au supus "Legii celei noi", au pornit la lucru pentru a-i aduce pe câţi mai mulţi oameni la ascultarea de Cristos şi la prietenia cu el.

După înviere, după masa de pe marginea lacului, Isus i-a zis lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?" El i-a răspuns: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte mieluşeii mei!" (In 21,15). Iar Paul mărturiseşte în a doua lectură din ajunul sărbătorii: "Dumnezeu care mă alesese din sânul mamei mele, care mă chemase prin harul său, într-o bună zi, el a găsit de cuviinţă să mi-l descopere pe Fiul său, pentru ca eu să-l vestesc popoarelor păgâne" (Gal 1,15-16). Dar Dumnezeu ne-a făcut şi fiecăruia dintre noi, la Botez, această chemare: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al lui, ca să vestiţi faptele măreţe ale celui ce v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină" (1Pt 2,9). Ca şi ei, trebuie să facem şi noi.

Biserica a sintetizat foarte bine activitatea misionară a celor doi mari apostoli, căci în Prefaţa de astăzi spune: "Petru a mărturisit primul credinţa în Cristos şi Paul a luminat adâncurile misterului său; Petru, pescarul din Galileea, a constituit prima comunitate cu drepţii lui Israel, iar Paul, învăţătorul şi doctorul, a vestit mântuirea tuturor neamurilor".

De la această chemare asumată a rezultat toată grija lui Paul, a lui Petru şi a celorlalţi apostoli, pentru toate bisericile (cf. 2Cor 11,28), şi pentru toate trebuinţele lor materiale şi spirituale. În prima lectură din ajun, Petru şi Ioan vindecă la trup şi la suflet (cf. Fap 3,1-10) şi fac toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor (cf. 1Cor 10,31). În lectura a doua din timpul zilei îl vedem pe Paul luptând până la epuizare, pentru a vesti evanghelia până la capăt, pentru ca s-o audă toate popoarele păgâne (cf. 2Tim 4,6-8.17-18).

Iată câteva din luptele lui Paul pentru Isus, prietenul său şi pentru evanghelie: închisori reci, lipsă de alimente şi de îmbrăcăminte (cf. 1Cor 4,11; 2Cor 11,27); răutatea şi opoziţia de oamenilor; apariţia în faţa "leului" Nero; părăsirea din prietenilor; schimbarea unor colaboratori din prieteni în duşmani, cum a fost cazul lui Dima, trădătorul (cf. 2Tim 4,10.14-15).

Predicând oamenilor din timpul său, Petru nu uita să le spună: Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi" (1Pt 3,15). Adică, fiţi gata şi predicaţi, fiţi gata să suferiţi, fiţi gata să muriţi, fiţi gata pentru toate şi nu vă temeţi. Petru şi Paul nu s-au temut de nimic, nici de suferinţe, nici de moarte; au ştiut bine în cine şi-au pus speranţa (cf. 2Tim 1,12).

Aşa cum a promis în psalmul responsorial din timpul zilei, Dumnezeu le-a dat şi le dă aleşilor săi, aflaţi în lipsuri materiale, cele de trebuinţă pentru trai (cf. Ps 34,9-10); celor care au trecut şi trec prin suferinţă şi moarte, le-a dat şi le dă mângâierea sa (cf. Ps 34,18). De aceea, psalmistul ne invită pe toţi să gustăm împreună cu el şi să vedem cât de bun este Domnul (cf. Ps 34,8; 1Pt 2,3), pentru ca mai apoi să-l putem lăuda pe Domnul împreună cu dânsul (cf. Ps 34,3).

Dar prieteni adevăraţi şi deplini ai Domnului, sfinţii Petru şi Paul au devenit numai atunci când au băut paharul lui, când şi-au dat viaţa pentru el. Petru a fost răstignit cu capul în jos; iar lui Paul i s-a tăiat capul cu sabia. Dar Isus a spus pentru ei şi pentru noi: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie şi ei cu mine, ca să împărtăşească împreună slava pe care tu mi-ai dat-o" (In 17,24). Pe noi, cei de astăzi, Dumnezeu s-ar putea să nu ne mai cheme la sacrificiul suprem, ci la muncile apostolice şi la jertfele de fiecare zi, spre zidirea Bisericii sale. Ne cheamă sigur pe toţi.

Pr. Lungu Ioan

lecturi: 8.