Vatican: Omilia la Solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului (30 mai 2013)

Iubiţi fraţi şi surori,

În Evanghelia pe care am ascultat-o este o expresie a lui Isus care mă loveşte mereu: "Daţi-le voi să mănânce" (Lc 9,13. Pornind de la această frază, mă las condus de trei cuvinte: urmare, comuniune, împărtăşire.

1. Înainte de toate: cine sunt cei cărora trebuie să le dea de mâncare? Răspunsul îl găsim la începutul textului evanghelic: este mulţimea. Isus stă în mijlocul oamenilor, îi primeşte, le vorbeşte, îi vindecă, le arată milostivirea lui Dumnezeu; în mijlocul ei îi alege pe cei doisprezece apostoli pentru a fi cu El şi pentru a se cufunda asemenea Lui în situaţiile concrete ale lumii. Şi mulţimea îl urmează, îl ascultă, pentru că Isus vorbeşte şi acţionează într-un mod nou, cu autoritatea celui care este autentic şi coerent, a celui care vorbeşte şi acţionează cu adevăr, a celui care dăruieşte speranţa care vine de la Dumnezeu, a celui care este revelarea Feţei unui Dumnezeu care este iubire. Şi oamenii, cu bucurie, îl binecuvântează pe Dumnezeu.

În această seară noi suntem mulţimea din Evanghelie, şi noi încercăm să-l urmăm pe Isus pentru a-l asculta, pentru a intra în comuniune cu El în Euharistie, pentru a-l însoţi şi pentru ca să ne însoţească. Să ne întrebăm: cum îl urmez pe Isus? Isus vorbeşte în tăcere în Misterul Euharistiei şi de fiecare dată ne aminteşte că a-l urma înseamnă a ieşi din noi înşine şi a face din viaţa noastră nu o posesie a noastră, ci un dar oferit Lui şi celorlalţi.

2. Să facem un pas înainte: de unde se naşte invitaţia pe care o adresează Isus discipolilor de a sătura ei înşişi mulţimea? Se naşte din două elemente: înainte de toate din mulţimea care, urmându-l pe Isus, este într-un loc deschis, departe de locurile locuite, în timp ce se înserează, şi apoi din îngrijorarea discipolilor care-i cer lui Isus să dea drumul mulţimii pentru ca să meargă în satele învecinate pentru a găsi mâncare şi adăpost (cf. Lc 9,12). În faţa necesităţii mulţimii, iată soluţia discipolilor: fiecare să se gândească la sine însuşi; să dea drumul mulţimii! Fiecare să se gândească la sine însuşi; să dea drumul mulţimii! De câte ori noi creştinii avem această tentaţie! Nu luăm asupra noastră necesităţile celorlalţi, dându-le drumul cu un evlavios: "Dumnezeu să te ajute!", sau cu un nu atât de evlavios: "Noroc" şi să nu te mai văd... Însă soluţia lui Isus merge într-o altă direcţie, o direcţie care îi uimeşte pe discipoli: "Daţi-le voi să mănânce". Dar cum este posibil ca să dăm noi să mănânce unei asemenea mulţimi? "Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta" (Lc 9,13). Însă Isus nu se descurajează: le cere discipolilor să-i aşeze pe oameni în grupuri de cincizeci de persoane, ridică ochii spre cer, recită binecuvântarea, frânge pâinile şi le dă discipolilor pentru ca să le împartă (cf. Lc 9,16). Este un moment de profundă comuniune: mulţimea adăpată de cuvântul Domnului, acum este hrănită cu pâinea sa de viaţă. Şi toţi s-au săturat, notează Evanghelistul (cf. Lc 9,17).

În această seară şi noi suntem în jurul mesei Domnului, la masa Jertfei euharistice, în care El ne dăruieşte încă o dată Trupul său, face prezentă unica jertfă a Crucii. În ascultarea Cuvântului său, în hrănirea cu Trupul său şi cu Sângele său, El ne face să trecem de la faptul de a fi mulţime la faptul de a fi comunitate, de la anonimat la comuniune. Euharistia este Sacramentul comuniunii, care ne face să ieşim din individualism pentru a trăi împreună urmarea, credinţa în El. Aşadar, ar trebui să ne întrebăm cu toţii în faţa Domnului: cum trăiesc eu Euharistia? O trăiesc în mod anonim sau ca moment de adevărată comuniune cu Domnul, dar şi cu toţi fraţii şi surorile care se împărtăşesc tot la această masă? Cum sunt celebrările noastre euharistice?

3. Un ultim element: de unde se naşte înmulţirea pâinilor? Răspunsul se află în invitaţia lui Isus adresată discipolilor: "Daţi-le voi...", "a da", a împărtăşi. Ce anume împărtăşesc discipolii? Acel puţin pe care-l au: cinci pâini şi doi peşti. Dar tocmai acele pâini şi acei peşti, în mâinile Domnului, satură toată mulţimea. Şi chiar discipolii dezorientaţi în faţa incapacităţii mijloacelor lor, în faţa sărăciei a ceea ce pot să pună la dispoziţie, îi aranjează pe oameni şi împart - încrezându-se în cuvântul lui Isus - pâinile şi peştii care satură mulţimea. Şi acest lucru ne spune că în Biserică, dar şi în societate, un cuvânt cheie de care nu trebuie să ne fie frică este "solidaritate", adică a şti să punem la dispoziţia lui Dumnezeu ceea ce avem, umilele noastre capacităţi, pentru că numai în împărtăşire, în dăruire, viaţa noastră va fi rodnică, va aduce roade. Solidaritate: un cuvânt rău văzut de spiritul lumesc!

În această seară, încă o dată, Domnul împarte pentru noi pâinea care este Trupul său, El care se dăruieşte. Şi experimentăm şi noi "solidaritatea lui Dumnezeu" cu omul, o solidaritate care nu se epuizează niciodată, o solidaritate care nu încetează să ne uimească: Dumnezeu se apropie de noi, în jertfa Crucii se înjoseşte intrând în întunericul morţii pentru a ne dărui viaţa sa, care învinge răul, egoismul şi moartea. Isus şi în această seară ni se dăruieşte nouă în Euharistie, împărtăşeşte însuşi drumul nostru, ba chiar devine hrană, adevărata hrană care susţine viaţa noastră chiar şi în momentele în care drumul devine greu, obstacolele încetinesc paşii noştri. Şi în Euharistie, Domnul ne face să parcurgem drumul său, drumul slujirii, al împărtăşirii, al darului, şi acel puţin pe care-l avem, acel puţin care suntem, dacă este împărtăşit, devine bogăţie, pentru că puterea lui Dumnezeu, care este aceea a iubirii, coboară în sărăcia noastră pentru a o transforma.

Aşadar, să ne întrebăm în această seară, adorându-l pe Cristos prezent realmente în Euharistie: mă las transformat de El? Las ca Domnul, care mi se dăruieşte mie, să mă călăuzească pentru a ieşi tot mai mult din micul meu ţarc, pentru a ieşi şi a nu-mi fie frică să dăruiesc, să împărtăşesc, să-l iubesc pe El şi pe ceilalţi?

Fraţi şi surori: urmare, comuniune, împărtăşire. Să ne rugăm pentru ca participarea la Euharistie să ne provoace mereu: să-l urmăm pe Domnul în fiecare zi, să fim instrumente de comuniune, să împărtăşim cu El şi cu aproapele nostru ceea ce suntem. Atunci existenţa noastră va fi cu adevărat rodnică. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.