Pr. Johann Proschinger - ultimul preot de origine germană din Bucovina

Pe părintele Johann Proschinger l-am cunoscut încă din tinereţea mea când venea în fiecare an la sărbătoarea hramului bisericii din Rădăuţi ca să celebreze sfânta Liturghie în limba germană. În anul 2011 a fost ultima dată când a mai participat. După încheierea ceremoniilor, m-am întâlnit cu părintele şi în câteva cuvinte i-am spus de intenţia de a scrie o istorie completă a parohiei. Deşi era cunoscut ca fiind foarte rezervat când era vorba să vorbească despre viaţa sa, părintelui i-a plăcut ideea şi m-a invitat la el la Suceava. De-a lungul a câteva ore, Sfinţia sa şi-a descătuşat amintirile, vorbindu-mi de frumuseţea anilor copilăriei pe care i-a petrecut la Rădăuţi, deşi era născut la Fălticeni.

"Eu m-am născut la Fălticeni. Mama dorea tare mult ca eu să primesc o educaţie germană, iar la Fălticeni nu erau germani. Liturghiile se ţineau aici o dată pe lună. Aşa că mama m-a trimis la sora ei, care era croitoreasă la Rădăuţi. Aici am mers la o grădiniţă germană, apoi am urmat 4 ani cursurile şcolii primare germane din str. Sfânta Treime [actuala str. Horia]. Am urmat apoi cursurile de la Gimnaziul privat german din Rădăuţi, după care am mers la Şcoala de ofiţeri..."

La vremea aceea la Rădăuţi se celebrau duminica 4 sfinte Liturghii: prima era la ora 7.30 - Liturghia gospodinelor; la 9.00 - Liturghia elevilor; la ora 10.00 - Liturghia militarilor; iar la ora 11.00 - Liturghia mare a comunităţii. Părintele îmi povestea că, odată, a participat la sfânta Liturghie a militarilor însuşi regele Carol al II-lea, care era venit la Rădăuţi cu ocazia unor manevre militare.

"A fost o mare bucurie pentru mine că am fost ales să ministrez la acea Liturghie. Aveam ocazia să-l văd pe rege mai de aproape.... Dar până să vină regele, câtă instrucţie am mâncat! Nu aveam voie să ne întoarcem, nu aveam voie să ne ghiontim.... Dar după aceea, cine era mândru că l-a văzut pe rege?"

Dar frumuseţea acestor vremuri a trecut repede. A venit războiul, iar după aceea în România se instalase regimul comunist. Cruzimea primilor ani de comunism părintele le-a trăit din plin. Sfinţia sa îmi povestea că, la 26 ianuarie 1945, pe când era la Şcoala de ofiţeri, a fost arestat pentru simplul motiv că era de etnie germană şi dus dincolo de munţii Urali, la Uzalei şi Celeabinsk (Siberia). După doi ani de suferinţe, în mai 1946, el a fugit din lagăr. Într-o lună şi douăzeci de zile, mergând mai mult noaptea şi ferindu-se să fie văzut, a străbătut mii de kilometri, înfruntând de multe ori moartea, până a ajuns la Rădăuţi.

"Când am reuşit să trec frontiera cu România, m-am gândit să merg la Rădăuţi, pentru că aici mi-am petrecut copilăria. Ei, când am ajuns la Rădăuţi, parohul de aici nu mă cunoştea [pr. Anton Trifaş, n.a.]. Am avut noroc cu un sacristan. Nu-mi mai amintesc cum îl chema, dar el s-a dus la paroh şi i-a spus că am fost ministrant şi că sunt rădăuţean. O cunoştea foarte bine pe mătuşa mea. Atunci părintele m-a luat la parohie, m-a spălat, mi-a dat să mănânc şi mi-a dat 25.000 de lei ca să merg să mă tund. Era prima dată când primeam aşa de mulţi bani. Aşa mi se părea, pentru că de fapt nu reprezentau mare lucru. Am stat ceva vreme la Rădăuţi, după care am decis să plec la Hălăuceşti la Seminar".

Era în timpul studiilor teologice când, prin Decretul-Lege nr. 176, din 3 august 1948, guvernul comunist a închis toate şcolile confesionale sau particulare şi a desfiinţat ordinele călugăreşti.

"Când s-a închis Seminarul şi am fost trimişi cu toţii acasă, eu mi-am luat lucrurile ce le aveam şi am mers în gară la Bacău. Stând aşa pe peronul gării mă gândeam încotro s-o iau: la dreapta spre Rădăuţi, sau la stânga spre Bucureşti? M-am hotărât să vin la Rădăuţi, fiindcă aici aveam o mătuşă la care am copilărit. Când am ajuns la Rădăuţi, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la biserică şi în linişte să mă rog. La ieşirea din biserică, parohul de atunci, pr. Baltheiser, m-a luat de braţ şi m-a dus la parohie. Aici ne-a amenajat o cămăruţă [părintele venise la Rădăuţi împreună cu pr. Iosif Sabău, OFMConv., n.a.] unde am stat o bună bucată de vreme.

În tot acest timp eu am căutat să mă angajez. Nu puteam sta aşa. Primul meu serviciu a fost ca normator pe şantierul podului rutier peste râul Suceava de la Dorneşti. După terminarea podului, m-am angajat la Topitoria de in, tot din Dorneşti. În tot acest timp eu mi-am continuat studiile în clandestinitate. Şi unele examene, tot pe ascuns le-am susţinut".

De notat este faptul că părintele şi-a continuat formarea ca preot sub numele de Cojocaru.

Mai departe, iată ce povesteşte părintele:

"Pentru definitivarea studiilor am plecat la Seminarul din Alba Iulia, unde am făcut numai ultimul an. Am fost sfinţit preot de către PS Alexandru Cisar. Întrucât el avea domiciliul forţat la Orăştie, a primit învoire de la securişti să vină la Alba Iulia şi să-i sfinţească pe cei şapte tineri din Moldova. Era în anul 1952, la 26 octombrie".

În prima duminică din luna noiembrie a anului 1952, părintele Proschinger şi-a celebrat Primiţia. Biserica a fost arhiplină.

Sfinţia Sa îmi povestea că "surpriză mare a fost pentru mine când mi-am văzut foştii colegi de la Topitoria de in din Dorneşti care au venit la biserică să participe la prima mea sfântă Liturghie, deşi erau ortodocşi".

Prin felul său cinstit şi onest de a fi, părintele a fost foarte iubit de foştii colegi de serviciu.

Deşi regimul comunist îi dădea de înţeles că ar fi bine dacă ar emigra, părintele nu a făcut-o. Anii de detenţie în închisorile din Uniunea Sovietică l-au călit, iar Dumnezeu i-a dat putere să înfrunte toate acestea.

La 29 octombrie 2012, Dumnezeu i-a oferit părintelui şansa de a sărbători 60 de ani de preoţie. Evenimentul a avut loc la Suceava, întrucât cea mai mare parte din anii de preoţie i-a petrecut alături de credincioşii acestei parohii.

Părintele Johann Proschinger era ultimul dintre preoţii de origine germană din Bucovina. În anul 1940, în Bucovina, erau 41 de preoţi germani, dintr-un total de 65. Din cei 41 de preoţi germani, 28 erau născuţi în Bucovina.

Odihnească-se în pace!

Ioan Şmid

(Fotografiile sunt din colecţia personală a părintelui Johann Proschinger şi au fost puse la dispoziţia domnului Ioan Şmid spre a fi publicate în cartea Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, lucrare ce urmează a fi lansată în curând).

* * *

A trecut la Domnul pr. Johann Proschinger

lecturi: 24.