Reflecţie la solemnitatea Sfintei Treimi 2013

"Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar Fiul său ni l-a făcut cunoscut" (In 1,18)

Biserica ne cheamă astăzi să contemplăm, doar cu ochii credinţei, misterul Sfintei Treimi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane distincte, coeterne şi egale în mărire; mister care ni se va revela pe deplin numai în paradis şi care ne va ferici pentru veşnicie.

Aici pe pământ nici un muritor păcătos nu poate vedea cu ochii şi nu pătrunde cu mintea misterul dumnezeirii; dar când vom trece din această viaţă, dacă vom fi fost spălaţi de orice întinare a păcatului prin sângele mântuitor al lui Cristos (cf. 1In 1,7) şi vom ajunge în paradis, atunci şi acolo îl vom putea vedea şi vom pătrunde misterul lui Dumnezeu cel întreit şi unic. Căci iată ce spune Scriptura: "Ştim că atunci când se va arăta Cristos, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2); căci aşa a fost prezis: "Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în toată frumuseţea lui" (Is 33,17).

După creaţie, omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), omul aşezat în grădina paradisului (cf. Gen 2,12), se putea bucura de prezenţa Sfintei Treimi (cf. Gen 3,8). Dar după ce omul a săvârşit păcatul, n-a mai putut suporta nici glasul şi nici faţa lui Dumnezeu, care deveniseră pentru el, din dulci în arzătoare, şi de aceea s-a ascuns (cf. Gen 3,9-10); căci omul păcătos nu poate vedea faţa lui Dumnezeu şi să trăiască (cf. Ex 33,20). "Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice" (Is 33,14).

Deşi în Dumnezeu cel întreit şi unic trăim, ne mişcăm şi suntem; deşi suntem din neamul lui (Fap 17,28); deşi întreaga creaţie este un reflex întreit al Treimii (cum zicea savantul şi fizicianul francez Bernard Philibert); totuşi, după păcat, nimeni nu l-a mai putut vedea sau înţelege pe Dumnezeu aşa cum este; numai Isus, singurul său Fiu, care este în sânul Tatălui, el ni l-a făcut cunoscut" (cf. In 1,18). Deci ceea ce ştim acum despre Preasfânta Treime, ştim de la Isus Cristos.

Referiri despre Preasfânta Treime au fost şi în Vechiul Testament, dar fără lumina lui Cristos oamenii nu le-au putut pricepe. Chiar primele versete ale Bibliei ne vorbesc: de Dumnezeu, de Cuvânt şi de Duhul lui Dumnezeu (cf. Gen 1,1-5). Tot în primul capitol din Biblie, Dumnezeu spune: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră" (Gen 1,26).

Iată şi câteva dintre numele lui Dumnezeu, din Vechiul Testament: Elohim (cf. Gen 1,1); Adonai (Ex 4,10,13); El Elion (cf. Is 14,20); El Roi (cf. Gen 16,13). El Shaddai (cf. Gen 17,1); El Olam (cf. Is 40,28); Yahweh (cf. Ex 3,13-14).

Deşi toate trei persoane divine au participat şi participă la actele creaţiei, răscumpărării şi sfinţirii, Biblia îi atribuie Tatălui creaţia, Fiului răscumpărarea şi Duhului Sfânt sfinţirea şi desăvârşirea.

De aceea, Biserica, pentru a confirma acest adevăr, a selectat pentru noi astăzi nişte texte biblice care să arate lucrarea comună a persoanelor divine în manifestarea iubirii lor faţă de noi. Astfel: prima lectură este un imn adresat Sfintei Treimi pentru opera creaţiei (cf. Prov 8,22-31); a doua lectură este tot un imn adresat Sfintei Treimi pentru opera mântuirii (cf. Rom 5,1-5); iar evanghelia este un imn adresat Sfintei Treimi pentru opera desăvârşirii (cf. In 16,12-15).

Isus, care ne-a vizitat din înălţime (cf. Lc 1,78), ne-a spus că există un Dumnezeu Tată, Creatorul cerului şi al pământului; că Dumnezeu are un Fiu din veşnicie; că Fiul a fost trimis pentru a ne mântui de păcate; că după învierea şi înălţarea Fiului la cer, Tatăl ni l-a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, care să rămână pururi cu noi (cf In 14,16).

Tot Isus ne-a spus că: "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8.16); că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,19); că Dumnezeu ne-a iubit pe când noi eram fără putere şi păcătoşi; că Dumnezeu ne-a iubit pe când noi îi eram duşmani; că ne-a iubit pe când noi îl prigoneam şi-l ucideam (cf. Rom 5,6.8.10). Într-un cuvânt: că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât l-a dat pe singurul lui Fiu pentru noi, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (cf. In 3,16).

Dacă Isus nu ar fi luat asupra sa păcatele noastre (cf. In 1,29), dacă n-ar fi acceptat să fie făcut una cu păcatul nostru (cf. 2Cor 5,21), dacă n-ar fi acceptat ca pedeapsa noastră să cadă asupra lui (cf. Is 53,5), dacă Isus n-ar fi accepta ca focul ce arde păcatul să fie stins în el; dacă Duhul Sfânt nu ar fi rămas cu noi, omul niciodată nu ar fi putut dobândi mântuirea (cf. Rom 10,4).

Prin Botezul instituit de Isus, cele trei persoane divine locuiesc deja în noi ca într-un templu (cf. 1Cor 3,16). "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu. Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţa la el" (In 14,23). O, Doamne, ce mare ne este misterul! Să fim pentru tine şi templul, şi cerul! (cf. Imn Vespere). De aceea, sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi (1880-1906) spunea: "Paradisul este acolo unde este Dumnezeu. Iar Dumnezeu este în inima mea. Deci paradisul este în sufletul meu"!

Sfânta Treime nu numai că ne locuieşte începând cu Botezul, ci ne hrăneşte şi ne întăreşte prin Euharistie şi prin toate celelalte taine; ne binecuvântează, ne susţine, ne întăreşte şi ne conduce la cer.

De aceea, prima noastră datorie faţă de Preasfânta Treime care ne locuieşte, ne hrăneşte, ne binecuvântează, ne întăreşte şi ne conduce la intimitatea ei veşnică, este preamărirea şi mulţumirea.

Iar cea mai mare preamărire şi mulţumire pe care i-o putem aduce Sfintei Treimi, este participarea noastră la sfânta Liturghie şi la sfânta Euharistie, unde se celebrează dragostea jertfelnică a Sfintei Treimi faţă de oameni.

Sfânta Liturghie de la început şi până la sfârşit este o continuă preamărire şi mulţumire adusă Sfintei Treimi, căci: începe şi se sfârşeşte cu: "În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt"; se adoră Sfânta Treime; se cere iertare de la Tatăl, de la Fiul, şi de la Duhul Sfânt; se cântă gloria şi se mărturiseşte credinţa în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; ne hrănim din cuvântul şi din trupul lui Isus; suntem trimişi în pace şi în misiune apostolică în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt.

Sfântul Laurenţiu Iustiniani (1381-1455), episcop de Veneţia, ne spune: "Dacă în cer s-ar organiza o procesiune de laudă a Sfintei Treimi formată din Fecioara Maria, din corurile de îngeri şi arhangheli, din mulţimea de sfinţi, fericiţi, venerabili şi slujitori; şi dacă pământul ar trimite numai un singur preot care să celebreze sfânta Liturghie; acesta din urmă ar da Sfintei Treimi o slavă şi o mulţumire infinit mai mare decât toţi ceilalţi dinaintea lui, pentru că Isus jertfit la sfânta Liturghie e mai presus de orice făptură".

Sfântul Thomas Morus (1478-1535), lord cancelar al Angliei pe timpul lui Henric al VIII-lea (1491-1547) şi martir al credinţei, preamărea Preasfânta Treime, începând şi îşi sfârşind ziua cu participarea la sfânta Liturghie. Pentru el sfânta Liturghie era mai presus de orice lucru. La fel proceda şi parlamentarul italian, Aldo Moro (1916-1978), ucis şi el pentru credinţă.

Îngerul apărut la Fatima, 13 mai 1917, adora împreună cu cei trei copii sfânta Euharistie, ca reparaţie pentru ofensele, calomniile şi sacrilegiile comise împotriva Sfintei Treimi.

Rugăciunea, păzirea poruncilor, fuga de orice păcat şi sfinţenia vieţii, sunt tot pe locul întâi în cinstirea Sfintei Treimi, căci călcarea poruncilor, păcatul şi lipsa rugăciunii, au fost cele care au stricat sfinţenia şi i-au rupt pe oameni de Preasfânta Treime.

Sfântul Antonie cel Mare (251-356) ne spune că invocarea deasă a Sfintei Treimi în rugăciune, ţinerea poruncilor şi fuga de orice ocazie de păcat formează secretul sfinţirii şi desăvârşirii vieţii.

Apoi un alt mod de a preamări şi mulţumi Sfintei Treimi este buna mărturie a credinţei în Sfânta Treime şi răspândirea evangheliei. "Mergeţi şi învăţaţi toate popoarele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Suntem mântuiţi, suntem nişte temple vii, purtăm permanent şi pretutindeni cele trei persoane divine; de aceea, toate acestea trebuie să se vadă şi în afară.

Marii sfinţi misionari, ca de exemplu sfântul Ignaţiu de Loyola (1491-1556) şi sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552), i-au adus pe mulţi păgâni şi pe mulţi păcătoşi la credinţă, prin semnul sfintei cruci, prin recitarea Crezului şi prin intonarea doxologiei: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt!"

Mare este puterea însemnării cu sfânta cruce, care este însemnarea cu Sfânta Treime. Sfântul Antonie cel Mare (251-356), cu semnul sfintei cruci scotea diavoli şi vindeca bolnavii; şi tot el nu deschidea nimănui uşa, dacă mai înainte nu mărturisea Sfânta Treime. Sfânta Cunegunda de Luxemburg (975-1040), soţia continentă a împăratului Germaniei, Henric al II-lea (963-1024), cu semnul sfintei cruci a stins incendii la propriu şi la figurat; sfântul Rochus (1340-1378), un nobil francez care a vândut totul şi s-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a celor săraci, cu semnul sfintei cruci a îndepărtat multe pericole sufleteşti şi trupeşti. Şi compatriotul nostru, fericitul Ieremia (1556-1625), vindeca bolnavi la trup şi la suflet, cu semnul sfintei cruci. Să nu uităm că şi noi, prin puterea semnului sfintei cruci, putem alunga diavoli, vindeca bolnavi, îndepărta pericole şi converti suflete.

Trăirea în unitate şi în dragoste frăţească, după modelul Sfintei Treimi şi al primei comunităţi creştine, sunt alte moduri de a cinsti, de iubi şi de a-i mulţumi lui Dumnezeu cel întreit şi unic. Isus i-a spus într-o zi sfintei Ecaterina din Siena (1347-1380): "Am pus alături de tine pe aproapele tău, ca să poţi face pentru el ceea ce ai vrea să faci pentru mine". De aceea sfântul Agaton, sihastrul din Buzău (sec. XV), spunea: "Dacă aş putea da trupul meu unui lepros şi eu să-l iau pe al lui, aş fi tare fericit!" De aceea, şi sfânta Tereza de Calcuta (1910-1997) îi trata pe bolnavi ca pe Isus însuşi. Să nu uităm că vom fi judecaţi despre iubire (cf. Mt 25,31-46).

Închei cu alesele cuvinte ale sfântului Ioanichie cel Mare (+846), din Bitinia: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă ţie!" Şi ne rugăm împreună cu sfântul Francisc din Assisi (1181-1226): "Sfântă Treime, fă-mă fericit aici şi în veşnicie!"

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 15.