Reflecţie la duminica a VI-a după Paşti - C

Darurile lui Isus înviat: paradisul, Duhul Sfânt şi pacea.

Şi duminica a VI-a de după Paşti ne arată binefacerile, darurile lui Isus înviat pentru noi, cei credincioşi. Dacă duminica trecută Isus ne-a arătat paradisul, din care lipsesc în totalitate urmările păcatului cu toate temerile noastre; duminica aceasta Isus ne arată iarăşi un crâmpei din paradis, din care să vedem că el depăşeşte cu mult chiar şi cele mai îndrăzneţe dintre aşteptările noastre. În paradis vom locui în inima lui Dumnezeu ca într-un templu. În paradis vom locui în Dumnezeu ca într-o lumină. În paradis vom fi fericiţi ca nişte copii în braţele mamei lor (cf. Ap 21,10-11.22-23). Într-adevăr, putem spune că paradisul este Dumnezeu însuşi, în a cărui slavă, lumină şi fericire, "trăim, ne mişcăm şi suntem" (Fap 17,28).

Într-o zi, pe când avea nişte oaspeţi învăţaţi, rabinul Mendel di Kozk (1787-1859) îi uimi pe aceştia cu următoarea întrebare: "Unde locuieşte Dumnezeu?" "Oare nu e lumea întreagă plină de prezenţa sa?", îi răspunseră ei. Pentru că răspunsul lor nu l-a mulţumit, rabinul le-a dat el răspunsul corect, zicând: "Dumnezeu locuieşte acolo unde este lăsat să intre!" Parafrazând, putem spune şi noi că paradisul este locul unde Dumnezeu este lăsat să intre. De aceea mulţi sfinţi spuneau că preferă cu Dumnezeu în suferinţe, decât fără el în belşug.

Cum va fi pentru cei aleşi fericirea Noului Ierusalim, paradisul? Sfântul apostol Ioan ne face numai o descriere exterioară a frumuseţii paradisului: "Zidul era zidit din iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul" (Ap 21,18). Iar sfântul apostol Paul, care a avut fericirea de a fi răpit până în interiorul celui de-al treilea cer, n-a putut rosti fericirile paradisului şi a spus doar atât: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc" (1Cor 2,9).

Despre sfânta Tereza de Avila (1515-1582) se spune că Isus a învrednicit-o să-i vadă o mână glorificată; şi a înmărmurit de atâta frumuseţe. Iar despre sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) se spune că, înainte de moarte, i s-a dat să audă numai câteva acorduri din muzica paradisului, şi era să moară de bucurie. De aceea, Isus, ne spune: "Să nu se tulbure inima voastră" (In 14,1).

Cât de mulţi sunt cei care se bucură deja de fericirea cerului? Iată ce a văzut sfântul apostol Ioan, în Insula Patmos: "După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini" (Ap 7,9).

În ziua de 4 mai 2013, a avut loc în Parohia Pildeşti, judeţul Neamţ, Ziua Tineretului, la nivel diecezan. Această mulţime impresionantă de tineri în bucurie şi sărbătoare, adunaţi din toate parohiile Diecezei noastre de Iaşi, trebuie văzută şi interpretată ca o anticipare a adunării tuturor creştinilor în paradis, din toate timpurile şi locurile de la Parusie. Şi aşa cum de Ziua Tineretului, sau de Ziua Copilului, se adună atât mulţi la un loc, tot astfel toţi trebuie să avem grijă ca niciunul dintre noi să nu fie absent nici de la adunarea generală a sfinţilor de la Parusie.

Într-o zi un rege i-a trimis odată unui rabin o perlă foarte frumoasă. Ca răspuns, rabinul i-a trimis înapoi un Mezuzah, un pergament cu scrieri biblice. Regele nu prea s-a arătat încântat de dar. Atunci rabinul i-a spus: "Rege, darul pe care mi l-ai dat tu trebuie să-l păzesc bine ca să-l păstrez. Însă darul pe care ţi l-am dat eu, te păzeşte el pe tine, căci este viu şi plin de putere".

Pentru noi, perla frumoasă, darul de preţ, pe care Isus ni-l trimite din cer, pe lângă fericirea paradisului, este şi darul Duhului Sfânt. El ne va aduce aminte de toate cuvintele sale; ne va ajuta să le păzim; ne va ajuta să construim cu pace Noul Ierusalim, Cetatea sfântă, chiar în inimile noastre. El va fi fi pentru cei care cred în Isus, ca o mamă; Duhul Sfânt, asemenea mamei celor 7 fraţi macabei, ne va vorbi de fericirea cerului, ne va mângâia, şi ne va întări în credinţă (cf. 2Mac 7,27-30).

Deci, în primul rând, Duhul Sfânt îi va mângâia pe cei care cred în Isus, amintindu-le bucuriile paradisului. Se cunoaşte faptul că fericitul papă Ioan Paul al II-lea (1920-2005) era plin de compasiune faţă de toţi cei aflaţi în suferinţă, şi gata să ajute. Era un tânăr, de 23 de ani, din Brescia, Italia, grav bolnav; acesta şi-a dorit o întâlnire cu papa. Papa a venit, i-a vorbit, l-a mângâiat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Când să plece, tânărul l-a prins de braţ şi i-a spus: "Sfinte Părinte, mulţumesc! A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Nu pot decât să spun mulţumesc. Arrivederci in paradiso, Santo Padre. La revedere în paradis, Sfinte Părinte!" Paradisul este cea mai mare speranţă şi cea mai mare bucurie o oricărui credincios.

Apoi, Duhul Sfânt ne va aminti tot ceea ce ne-a învăţat Isus, mai întâi cu privire la păcat, neprihănire şi judecată. Isus spune: "În ceea ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în mine; în ceea ce priveşte neprihănirea: fiindcă mă duc la Tatăl, şi nu mă veţi mai vedea; în ceea ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat" (In 16,8-11).

Duhul Sfânt ne va ajuta să găsim pacea sufletească, pace pe care lumea nu o poate da (In 14, 27). Aici este vorba despre pacea interioară, despre pacea inimii, despre pacea persoanei împăcată cu sine şi cu Dumnezeu, despre pacea cu semenii şi cu întreaga creaţie. Pe această pace sfântul Paul o numeşte "pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere" (Fil 4,7).

Sfântul Augustin (354-430) a fost omul care a căutat fericirea şi pacea în toate părţile: în iubirea umană, în filozofie, în faima omenească, în măslinii în floare, în frumuseţea munţilor, în cursul râurilor, în albastrul cerului, în aştri nopţii. Însă un glas îi şoptea mereu: "Caută mai sus!" Căutând-o mai sus, a găsit-o în Dumnezeu. De aceea, a exclamat: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine".

Într-o seară, la poarta unei mănăstiri din Italia, bătea un călător obosit şi apăsat. "Ce cauţi aici?" îl întrebă un glas dinăuntru. "Caut pacea!" "Cum te numeşti?" "Mă numesc Dante Aligheri!" Unul din marii poeţi ai lumii, care a trăit între 1265 şi 1321, se retrăgea din lume, pentru ca în singurătatea mănăstirii să guste pacea pe care nu i-a dat-o lumea. S-a grăbit şi Isus l-a primit şi l-a iertat, şi i-a schimbat şi sentinţa din condamnat în mântuit. Dante Alighieri avea să scrie în Divina Comedie: "În împlinirea voinţei lui Dumnezeu se află pacea noastră".

Un alt om care şi-a câştigat pacea lui Isus este sfântul Francisc din Assisi (1181-1226). După ce s-a convertit după o viaţă zbuciumată, după ce l-a primit pe Isus în inima sa şi şi-a predat definitiv şi fără regrete şi retracţii, viaţa în mâinile sale, a gustat o pace adevărată; pacea cu Dumnezeu, pacea cu sine, pacea cu semenii, pacea cu întreaga creaţie. Iar această pace pe care a primit-o de la Cristos, el a consemnat-o în scrierea sa Cântul Creaturilor.

Dar Duhul Sfânt ne mai aduce aminte că pacea lui Cristos ajunge la noi, în primul rând, prin biruinţă asupra patimilor. Mulţi creştini au ajuns astfel la pacea sufletului, la pacea pe care n-o poate da lumea. Iată câteva exemple: sfântul Ieronim (347-420) şi-a dobândit pacea, după ce şi-a învins mândria; sfânta Maria Egipţianca (346-441) şi-a dobândit pacea după ce şi-a învins patima necurăţiei; sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) şi-a dobândit pacea după ce şi-a biruit pofta de avere şi de distracţii; sfântul Francisc de Sales (1567-1632) şi-a dobândit pacea după ce şi-a învins nervozitatea; scriitorul francez Francois-Rene Chateaubriand (1768-1848) şi-a dobândit pacea, când s-a convertit şi s-a spovedit; Cesare Pavese (1908-1950) scriitor, poet, critic literar şi traducător italian, şi-a dobândit pacea tot după ce s-a căit de păcate, şi cu hotărâre, s-a spovedit. El spunea că simţea cum îl inundă pacea, pe măsură ce-şi mărturisea păcatele.

Duhul Sfânt ne va lămuri cu privire la suferinţele vieţii prezente, care ne sunt trimise ca: nişte pe nişte dureri ale unei femei care trebuie să nască (cf. In 16,21); ca nişte instrumente de slavă veşnică (cf. Rom 8,18); ca nişte pietre preţioase care vor înfrumuseţa coroanele noastre veşnice (cf. Ap 21,11).

Aşa au privit toţi sfinţii suferinţele vieţii prezente şi, prin această lumină a Duhului Sfânt, au biruit orice amăgire şi păcat. Iată câteva exemple: Iosif cel drept din Vechiul Testament a preferat să meargă la ocnă, decât să calce porunca lui Dumnezeu privitoare la curăţie (cf. Gen 39,11-20); Iob a preferat să piardă toate bunurile, copii şi sănătatea, decât să-l blesteme pe Dumnezeu (cf. Iob 2,9-10); Eleazar, bătrânul cărturar al lui Israel, a preferat să fie ucis decât să calce prescripţiile Legii (cf. 2Mac 6,18-31); Cei şapte fraţi macabei, împreună cu mama lor, au preferat să moară în chinuri, decât să-l supere pe Dumnezeu (cf. 2Mac 7,1-41); Stefan, diaconul, a preferat să se lase ucis cu pietre, decât să nu vorbească despre Cristos (cf. Fap 6,8-7,60); Iacob, fratele lui Ioan, a preferat să se lase ucis de sabia lui Irod, decât să nu vestească evanghelia (cf. Fap 12,1-2); sfântul Policarp (70-156) a preferat să fie ars pe rug, decât să se lepede de Cristos; sfânta Potamina (+ 202), fiica sfintei Marcela, a preferat să fie înecată în smoală fierbinte, decât să-şi cedeze curăţia.

Un om cu viaţa creştină a visat într-o noapte că a murit. A bătut în poarta raiului. Şi s-a auzit un glas: "Cine-i acolo?" Omul a răspuns: "Sunt N!..." N-a primit nici un răspuns şi poarta nu s-a deschis. Şi pe când se îndepărta întrebător, i-a venit în minte ideea că trebuia să răspundă altfel la întrebarea pusă, de vreme ce a fost unit toată viaţa cu Isus. S-a întors la poartă şi a bătut din nou. Iar când glasul l-a întrebat "Cine eşti?" El a răspuns: "Eşti tu, Isuse, pe care te-am copiat şi trăit în toată viaţa mea!" De data aceasta poarta i s-a deschis larg. În acest credincios, s-au actualizat cuvintele sfântului Paul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2, 20).

Deci, "Mergi şi fă şi tu la fel" (cf. Lc 10,37).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.