Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Campus vocațional "Veniți și vedeți"

În perioada 8-11 aprilie 2013, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a fost gazda tradiționalului campus vocațional, pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a, din parohiile Diecezei de Iași. Pornind de la motoul "Veniți și vedeți", acest campus a avut scopul de a-i ajuta pe cei care au participat să ia la cunoștință realitatea din cadrul seminarului franciscan pentru ca într-un viitor apropiat să se decidă dacă vor sau nu să urmeze clasele IX-XII din cadrul acestei instituții.

În acest sens, în perioada 8-11 aprilie, în care s-a desfășurat campusul, am întreprins diferite activități, pe care le vom sintetiza în următoarele rânduri.

Ziua I:

Luni, 8 aprilie, a fost o zi importantă pentru noi toți, deoarece participanții la campus au călcat pragul instituției noastre, majoritatea dintre ei fiind însoțiți de către părinții lor sau de părinții parohi sau vicari din parohiile de proveniență. S-au prezentat 97 de elevi din diferite parohii. Apoi a urmat salutul de bun venit al părintelui director Cristinel Sociu, moment urmat de celebrarea sfintei Liturghii în capela institutului nostru. După cină elevii au avut ocazia de a viziona un film cu viața sfântului Francisc de Assisi care a avut menirea de a-i introduce în spiritul nostru franciscan, iar apoi a urmat rugăciunea de seară și stingerea.

Ziua II:

Marți, 9 aprilie, după rugăciunea de dimineață și micul dejun, în jurul orei 9.00, participanții la campus au avut ocazia de a lua la cunoștință de prezentarea ofertei educaționale și vocaționale, de regulamentul seminarului și de diferite activități care se desfășoară în instituția noastră, activități bine prezentate în câteva power point-uri de seminaristul nostru Alexandru Budău din clasa a XII-a. La ora 11.00 a avut loc sfânta Liturghie urmată de prânz. După-amiază a fost un campionat de fotbal la care au participat majoritatea dintre elevii prezenți. După servirea cinei programul a fost cel identic cu cel din ziua precedentă.

Ziua III:

Miercuri, 10 aprilie, după activitățile matinale obișnuite am participat cu toții la celebrarea sfintei Liturghii prezidată de părintele Gabriel Enășcuț, vicerector la Institutului Franciscan din Roman, vorbindu-le elevilor despre chemare, misiune și demnitatea fiecărui creștin. După acest moment au urmat alte competiții cu caracter sportiv la rummy, șah, ping-pong și maraton, competiții de care elevii au fost interesați, fiind motivați și de premii. După-amiază ne-am îndreptat cu toții la Mănăstirea surorilor clarise din Roman unde, ajutați fiind de o soră din această comunitate, am luat act de stilul lor de viață după care am recitat sfântul Rozariu împreună cu surorile în capela surorilor. După cină a urmat o serată fraternă, moment ce ne-a dat ocazia de a ne destinde și de a face comuniune.

Ziua IV:

Joi, 11 aprilie, după rugăciunea de dimineață și micul-dejun, începând cu orele 9.00 le-am propus elevilor o întâlnire pe grupuri în cadrul căreia fiecare elev a avut posibilitatea să exprime propriile opinii cu privire la desfășurarea campusului ajutați fiind și de un chestionar cu câteva întrebări. După întâlnirea pe grupuri elevii s-au întâlnit în amfiteatru cu părinții formatori și părintele guardian Eugen Răchiteanu pentru a le fi înmânate premiile obținute la competițiile care au avut loc în zilele precedente. Celebrarea sfintei Liturghii a marcat încheierea campusului vocațional. Ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru pe părintele provincial Emilian Cătălin care a celebrat și a ținut o mică cateheză elevilor prezenți. La sfârșitul sfintei Liturghii părintele provincial împreună cu părinții formatori au oferit elevilor iconițe, rozarii și "Taul", îndemnându-i să cultive în viața lor rugăciunea și valorile franciscane care le-au fost propuse în aceste zile.

A consemnat pr. diac. Mihai Dâscă

* * *

Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" are următoarele date de contact: Str. Ștefan cel Mare 268/ B, Roman, județul Neamț; tel./fax 0233/741421; e-mail: liceulfranciscan@yahoo.com; www.ltf.ofmconv.ro

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8-11 aprilie: Roman: Campus vocațional "Veniți și vedeți"


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat