PS Petru Gherghel: O nouă surpriză a Duhului Sfânt: Sfântul Părinte papa Francisc

Istoria Bisericii este plină de intervenţii divine şi de surprize ale Duhului Sfânt, pentru că ea nu este opera oamenilor, ci este lucrarea şi intervenţia specială a lui Dumnezeu.

Din clipa în care Cristos l-a ales pe Petru ca să fie piatra de temelie a Bisericii sale, spunându-i "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt 16,18), din acel moment Duhul Sfânt, care a coborât asupra lui Petru şi asupra celorlalţi apostoli, nu încetează să intervină şi să apere lucrarea sa divină de pe acest pământ până la sfârşitul veacurilor.

Este vrednic de remarcat adevărul pe care l-a scos în evidenţă marele papă emerit Benedict al XVI-lea la ultima sa audienţă din Piaţa "Sfântul Petru", care, deşi împovărat de suferinţele şi greutăţile vieţii, nu a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeu, cel care fără încetare ocroteşte Biserica, barca lui Petru, fiind mereu prezent în ea, el fiind Domnul şi Păstorul tuturor.

Dorind să-i asigure pe cei surprinşi şi întristaţi de retragerea sa de la cârma Bisericii, că el nu se îndepărtează de crucea lui Isus, ci alege să o îmbrăţişeze într-o altă formă, în rugăciune şi meditaţii, şi să fie cât mai alături de noul cârmaci voit şi ales de Isus, noul păstor al tuturor, Sfântul Părinte de atunci, Benedict, declara mulţimii din Piaţa "Sfântul Petru" din Roma: "Da, barca Bisericii nu este a mea, nu este a noastră, ci a sa. Şi Domnul nu o lasă să se scufunde. El este cel care o conduce, desigur şi prin oamenii pe care i-a ales, pentru că aşa a voit. Aceasta a fost şi este o certitudine pe care nimic nu o poate întuneca" (Audienţa generală, 27 februarie 2013).

O convingere a unui slujitor umil al Bisericii, a unui papă fidel, mare teolog şi păstor şi, desigur, a unui strălucit exemplu de umilinţă şi iubire faţă de Biserică şi întemeietorul ei, Isus Cristos.

Gestul său a cucerit lumea, a mişcat sufletele şi a lăsat o mare şi profundă convingere, întărindu-ne în felul acesta pe toţi că nu trebuie să avem teamă, ci să fim siguri că Biserica nu moare, nu încetează atunci când un slujitor al ei nu mai poate continua din cauza slăbiciunii trupeşti ori moare.

Primul cârmaci, apostolul Petru a murit ca martir împreună cu ceilalţi apostoli, Domnul însă a rămas şi rămâne mereu viu, căci, odată înviat din morţi, el nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui (cf. Rom 6,8-9) şi este mereu prezent în barca Bisericii sale.

Este pentru a nu ştiu câta oară în ultimii ani când acest lucru a ieşit în evidenţă: nu oamenii conduc Biserica, nu jurnaliştii şi mass-media aleg noul pontif şi păstor, nu noi, care uneori gândim omeneşte şi hotărâm la fel, ci el, Cristos, cel care a întemeiat-o; el, prin Duhul său Sfânt şi prin cei aleşi de el, îl alege pe cel pe care el îl crede cu adevărat vrednic pentru o asemenea misiune.

Şi surpriza nu s-a lăsat aşteptată. Duhul Sfânt a intervenit, a hotărât şi a ales un nou cârmaci al Bisericii lui Cristos, un nou papă, venit de la capătul lumii, din mijlocul unui popor credincios, cu rădăcini adânci în Europa şi Italia, dintr-un alt continent al lumii, unde Biserica Catolică este atât de numeroasă (peste 60% dintre toţi membrii ei).

O adevărată surpriză şi mai mult o adevărată premieră care a depăşit gândirea tuturor şi confirmă cu adevărat că Biserica nu este opera noastră, ci este a lui Cristos care o ocroteşte şi o conduce.

Pentru prima dată în istorie un păstor este ales din America Latină; pentru prima dată un papă se ridică din marele şi vrednicul popor credincios catolic al Argentinei; pentru prima dată este ales papă un fiu din marea familie a iezuiţilor, "Societatea lui Isus"; pentru prima dată în istorie un papă îşi alege numele de Francisc, fapt care ne duce cu gândul la visul profetic al "sărăcuţului din Assisi", cel care a primit chemarea să repare şi să sprijine Biserica; pentru prima dată un suveran pontif îşi începe misiunea sa cu un salut îmbrăcat în rugăciune, o rugăciune program pentru tot pontificatul său, ca astfel, susţinut de harul lui Cristos, cel care i-a încredinţat cârma Bisericii sale, să poată transmite tuturor prima sa binecuvântare pontificală. Iar pentru a avea binecuvântare de la Domnul, în misiunea sa de păstor al întregii Biserici, se pleacă cu simplitate şi umilinţă înaintea tuturor celor care prin toate mijloacele de comunicare stăteau cu ochii îndreptaţi spre loja bazilicii "Sfântul Petru" şi le imploră rugăciune.

Şi pentru a confirma acest prima dată, un suveran pontif, ca un umil "servus servorum Dei" (slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu), ia un microbuz pentru prima ieşire din Vatican, continuând practica de ani de slujire din mijlocul poporului său din Buenos Aires, renunţând astfel, pentru moment, la obişnuitul protocol datorat de veacuri misiunii de mare păstor suprem al Bisericii.

Nu-i cunoaştem încă proiectul pastoral, pe care desigur îl aşteptăm cu mare interes să-l facă cunoscut în ziua intronizării, din sărbătoarea Sfântului Iosif, ocrotitorul lui Isus şi al sfintei familii şi patronul Bisericii universale.

Dar îi cunoaştem în mare parte paşii printre cei săraci şi bolnavi, gesturile lui prin care renunţă la tot ceea ce îl ţine departe pe un păstor de oamenii simpli, de poporul cel viu al Bisericii. Îi ştim deja gestul pe care l-a făcut în Săptămâna Sfântă, spălând picioarele multor persoane, şi încă, cel mai impresionant, ale unor bolnavi de SIDA.

Îi cunoaştem, de asemenea, curajul şi angajarea în lupta pentru apărarea vieţii şi a demnităţii familiei şi căsătoriei creştine, în faţa celor ce doreau legi contrare credinţei şi moralei, în faţa celor puternici şi străini de cei săraci şi lipsiţi, aşa de mulţi în jurul metropolei Buenos Aires şi în întregul continent latino-american.

Nu sunt oare toate aceste gesturi şi multe altele cele care ne fac să înţelegem că tocmai el era omul şi păstorul căutat şi potrivit să stea în fruntea Bisericii Catolice şi să o conducă cu un zel reînnoit, cu o credinţă vie, cu noi forme de apostolat şi cu o iubire totală?

Ne-a întărit în această convingere chiar ploaia măruntă care a însoţit rugăciunile tuturor credincioşilor din întreaga lume, a pelerinilor adunaţi în Piaţa "Sfântul Petru", ea devenind un simbol al revărsării darurilor Duhului Sfânt asupra cardinalilor din Conclav, ca apoi norii să se oprească pentru câteva clipe, ca să fie văzut şi primit, cu multă afecţiune şi cu mult entuziasm, cel ales şi aşezat la cârma bărcii lui Petru, care să o conducă printre valurile şi furtunile acestor timpuri.

Ne-au însoţit apoi şi alte semne care ar putea fi considerate prevestitoare a marelui eveniment, aşteptat de o lume întreagă, acei mesageri, pescăruşi care pluteau deasupra Capelei Sixtine, unul dintre ei poposind mult timp chiar pe hornul ce urma să transmită în văzduh fumul de culoare albă cu hotărârea lui Dumnezeu prin slujirea cardinalilor. Chiar şi o stea a putut fi văzută de mulţi pelerini pe cerul Romei, făcându-şi loc printre nori, tocmai în această atmosferă de aşteptare a anunţului: "Habemus Papam", cu numele nou şi încărcat de semnificaţii: Franciscus - Francisc.

Am primit cu bucurie salutul său simplu, uman, spontan şi degajat de "Buona sera!" - Bună seara!, ca şi invitaţia la rugăciune. Ne-am rugat împreună cu noul ales, ne-am bucurat de chemarea sa la comuniune şi curaj ca să primim apoi, prin mijlocirea Maicii sfinte darul binecuvântării noului păstor. Au fost momente pline de emoţie şi de speranţă că noul papă va continua lucrarea predecesorilor săi pe scaunul lui Petru şi în fruntea Bisericii, aceea a carismaticului papă fericit Ioan Paul al II-lea, şi că va duce mai departe lucrarea impresionantă şi curajoasă a marelui şi clarvăzătorului pontif Benedict al XVI-lea. Aşteptăm cu mare speranţă să vedem cum se concretizează binecuvântata treime de daruri, pentru Biserică şi pentru lume, din partea cerului şi a Duhului Sfânt, şi astfel să se vădească şi să se împlinească cu adevărat surpriza Duhului sfânt pentru timpurile noastre. Îi vedem cu bucurie în imaginea alăturată pe cei trei păstori, cei care pe drept trebuie consideraţi între mulţi alţii binecuvântaţi şi daruri surpriză ale Duhului Sfânt pentru Biserică, dispuşi să transmită, unul după altul, frumuseţea evangheliei şi a credinţei.

Preacucernici părinţi, dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Îl primim pe noul nostru păstor şi părinte, Francisc, şi îl însoţim cu rugăciunea şi iubirea noastră, pentru a înainta împreună cu el pe urmele lui Cristos şi pentru a fi ocrotiţi şi fericiţi în barca Bisericii sale.

Încredinţându-l pe noul nostru părinte papa iubirii marelui preot şi păstor, Cristos, ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, maica Bisericii, precum şi grijii sfântului Francisc, îi spunem din inimă:

Ad multos felicesque annos, Beatissime Pater!

Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!

Iaşi, 15 martie 2013

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 11.