Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Biografia papei Francisc

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană (piemonteză), cu cinci fii; tatăl lucra la căile ferate, iar mama era casnică.

A studiat și a obținut diploma de tehnician chimist, dar a ales apoi preoția și a intrat în seminarul din Villa Devoto, la 11 martie 1958, urmând noviciatul în cadrul Companiei lui Isus.

A urmat studii umanistice în Chile, iar în anul 1963, revenind la Buenos Aires, a urmat licența în filozofie la Facultatea de Filozofie din cadrul Colegiului "San José" din localitatea San Miguel.

Între anii 1964 și 1965 a fost profesor de literatură și psihologie la Colegiul "Preacurata Fecioară Maria" din Santa Fe și, în anul 1966, a predat aceleași materii la Colegiul "Mântuitorul Isus" din Buenos Aires. Din anul 1967 până în anul 1970 a studiat teologia la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului "San José" din San Miguel, unde a urmat licența.

La 13 decembrie 1969 a fost sfințit preot. În anii 1970 și 1971 a urmat cel de-al treilea ciclu de "propandat" la Alcalá de Henares (Spania) și, la 22 aprilie 1973, a făcut profesiunea perpetuă.

A fost maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel (1972-1973), profesor la Facultatea de Teologie și, mai apoi, rector al Colegio Máximo și paroh (1980-1986). La 31 iulie 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, ocupând această funcție 6 ani.

În anul 1986 a mers în Germania, pentru a-și finaliza teza de doctorat, însă a fost transferat în orașul Cordoba pentru a activa ca director spiritual și confesor în biserica Societății lui Isus.

La 20 mai 1992, Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. La 27 iunie 1992 a fost consacrat episcop în catedrala din Buenos Aires. La 3 iunie 1997 a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires și, la 28 februarie 1998, arhiepiscop de Buenos Aires, prin succesiune, la moartea cardinalului Quarracino. Devine primat de Argentina. A fost ordinarius pentru credincioșii de rit oriental rezidenți în Argentina care nu au un ierarh propriu ritului. Motoul episcopal: "Miserando atque eligendo" (Iertând și alegând). A fost creat cardinal de Ioan Paul al II-lea, în consistoriul de la 21 februarie 2001.

Este autorul cărților "Meditaciones para religiosos" (1982), "Reflexiones sobre la vida apostólica" (1986) și "Reflexiones de esperanza" (1992).

A asistat ca relator general la cea de-a X-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (Vatican, 30 septembrie - 27 octombrie 2001). În Curia Romană, este membru al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, al Congregației pentru Cler, al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Familie. A participat la conclavul din 2005 și a asistat la a XI-A Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (Vatican, 2-23 octombrie 2005). În cadrul Conferinței Episcopilor din Argentina a fost vicepreședinte (2002-2005) și președinte (2005-2011).


 

lecturi: 367.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat