Sede vacante. Conclavul în istorie

Conclavele, îndeosebi cele începând din 1900, au fost în centrul briefingului din 20 februarie 2013 cu jurnaliştii, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, ţinut de viceprefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane, Ambrogio Piazzoni. Briefingul s-a desfăşurat printr-un fascinant excursus istoric, cu analizare de documente care şi astăzi, la distanţă de secole, sunt pietre de hotar pentru alegerea Pontifului. Cel care-l va alege pe noul Papă va fi al 75-lea Conclav din istoria Bisericii, care în primul mileniu îl alegea pe succesorul lui Petru printr-o "numărătoare" prin poporul din Roma, care-l alegea pe propriul episcop.

Primul Conclav din istorie. În 1059, decretul lui Nicolae al II-lea limitează corpul electoral numai la cardinali, ca reprezentanţi ai Bisericii din Roma. Cu un alt decret al lui Alexandru al III-lea, în 1179, a fost fixată majoritatea de două treimi din voturi pentru o alegere validă. Pentru a evita prelungirea perioadei de Sede vacante, în 1274 Grigore al X-lea instituie Conclavul ca moment al alegerii Pontifului. Primul Conclav din istorie este cel din Arezzo în 1276, cu alegerea lui Inocenţiu al V-lea. În 1621, a fost introdusă de Grigore al XV-lea obligaţia votului secret şi scris.

Secolul al XX-lea. Primul Conclav din secolul al XX-lea a fost cel din 1903 cu alegerea lui Pius al X-lea, care introduce o noutate: obligaţia de a păstra în arhivă documentaţia, la dispoziţia numai a Sfântului Părinte, despre Conclav şi despre diferitele scrutine. În 1914 este ales, la a zecea votare, Benedict al XV-lea: "A fost singura dată când s-a trecut la verificarea buletinelor de vot - a afirmat Piazzoni - pentru că numărul de voturi pe care le obţinuse Papa Benedict al XV-lea exact de două treimi din voturile participanţilor şi de vreme ce era considerat invalid votul dat sieşi de un cardinal, trebuia să se controleze că Benedict al XV-lea nu s-a votat pe sine însuşi". În 1922, Pius al XI-lea decide să extindă de la 10 la 15 zile perioada de aşteptare a cardinalilor absenţi la Roma pentru a da posibilitatea şi cardinalilor de departe să participe la Conclav. În 1939 Conclavul vede, pentru prima dată după multe secole, prezenţa tuturor cardinalilor, care erau şaizeci şi doi: în două zile şi în trei votări a fost ales Eugenio Pacelli, Papa Pius al XII-lea. După război, în 1945, este promulgată de Pius al XII-lea Constituţia "Vacantis Apostolicae Sedis" care prezintă câteva noutăţi: "La cele două treimi din voturi prevăzute pentru alegerea validă a fost adăugat - pentru prudenţă, spune Constituţia - un vot: deci a devenit două treimi plus unu. Asta însemna că n-ar mai fi fost necesar nici un control al buletinelor, pentru că şi dacă unul s-ar fi votat pe sine însuşi, ar fi fost acel vot în plus. Alt lucru foarte important a fost că - din momentul începutului de Sede vacante toţi cardinalii încetează din funcţia lor, cu excepţia a trei: Conducătorul Camerei Apostolice, Penitenţiarul şi Vicarul de Roma. În 1958 este ales Ioan al XXIII-lea care, cu Motu proprio "Summi Pontificis electio", prevede printre altele posibilitatea de a păstra şi notiţele cardinalilor. În sobă sunt arse numai buletinele de vot. În 1970, un alt document important: "Ingravescentem Aetatem", Motu proprio cu care Paul al VI-lea a stabilit că în Conclav cardinalii puteau să fie electori numai până la împlinirea vârstei de optzeci de ani.

Legislaţia în vigoare. În 1978 moare Paul al VI-lea. Conclavul a fost unul foarte numeros, cu 111 cardinali şi trei absenţi. La a patra votare a fost ales Albino Luciani, Ioan Paul I, care a murit după numai 33 de zile şi desigur nu a avut timp să facă nici o legislaţie referitoare la Conclav. Al doilea Conclav din 1978: la a opta votare a fost ales Karol Wojtyla, care în 1996 a dat Constituţia apostolică "Universi Dominici Gregis", în vigoare şi astăzi. Sunt mai multe noutăţi: pentru prima dată a fost fixat locul în care se ţine Conclavul, Capela Sixtină, şi se stabileşte şi locul în care cardinalii trebuie să locuiască, e vorba de casa "Sfânta Marta". Din punctul de vedere al procedurilor, sunt suprimate cele două moduri de alegere, în afară de majoritatea de două treimi din voturi prin votul în scrutin secret: prin inspiraţie, sau aclamaţie, şi prin compromis. În 2005 moare Ioan Paul al II-lea şi este ales Benedict al XVI-lea, care în 2007 schimbă Constituţia predecesorului său numai cu privire la un punct specific - numărul 75 - cu un Motu proprio în care lasă, după vestitele 34 de scrutine, facultatea de a decide un alt tip de votare: balotajul dintre cei doi cardinali care au primit cel mai mare număr de voturi în alegerea precedentă. Însă nu va fi suficientă majoritatea absolută (cincizeci la sută plus unu), ci vor fi necesare, în orice caz, cele două treimi din voturi, adică majoritatea calificată. La 22 februarie 2013, în aceeaşi zi - sărbătoarea Catedrei lui Petru - în care predecesorul său a dat Constituţia apostolică în vigoare şi astăzi, Benedict al XVI-lea a dat Motu proprio "Normas nonnullas", care prevede câteva variaţiuni la Constituţie, între care posibilitatea pentru cardinali de a anticipa data de începere a Conclavului faţă de cele 15 zile de la începutul de Sede vacante şi indicaţia că pentru alegerea validă a noului Papă "se cer cel puţin cele două treimi din voturi, calculate pe baza electorilor prezenţi şi votanţi".

(După agenţia SIR, joi 7 martie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.