Rădăcina optimismului

De Augusto Pessina

În momentul în care Benedict al XVI-lea a devenit, aşa cum s-a definit el, "un simplu pelerin care începe ultima etapă a pelerinajului său pe acest pământ" a fost imposibil să nu ne amintim de omilia sa din 16 aprilie 2012 (ziua în care împlinea 85 de ani): "Mă aflu în faţa ultimei părţi a vieţii mele şi nu ştiu ce mă aşteaptă. Însă ştiu că El a înviat, că lumina sa este mai puternică decât orice întuneric; că bunătatea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice rău din lumea aceasta. Acest lucru mă ajută să înaintez cu siguranţă".

Uimeşte mereu în el simţul dramatismului vieţii trăit între uimire şi realism. Această privire a sa, aşa de profund umană şi realistă în faţa misterului vieţii, mereu însoţită de o formă de optimism radical pentru că este întemeiat pe experienţa unui bine prezent.

Căutătorii cărora le place să pună întrebări şi doresc să lărgească raţiunea au recunoscut mereu în mărturia lui Benedict al XVI-lea, profesor şi păstor, o metodă fascinantă şi constructivă esenţială în domeniul cercetării ştiinţifice. Încă din timpurile lecţiilor sale despre creaţie el corecta poziţiile nihiliste şi fără speranţă cu o puternică mărturie de pozitivitate: "Lumea nu este un produs al întunericului şi al absurdului. Vine din înţelegere, vine din libertate şi vine dintr-o frumuseţe care este iubire. Şi a vedea asta ne dă curajul care ne face să trăim".

În discursul său la aniversarea a cincizeci de ani de la întemeierea Facultăţii de Medicină din Universitatea Catolică "Preasfânta Inimă" în mai 2012, făcând referinţă la intervenţia sa de la Collčge des Bernardins din 2008, sublinia că "cercetarea ştiinţifică şi întrebarea cu privire la sens ţâşnesc dintr-un unic izvor, acel Logos care se află la conducerea operei creaţiei şi conduce înţelegerea istoriei (...). Trăită în integralitatea sa, cercetarea este luminată de ştiinţă şi credinţă şi din aceste două aripi scoate impuls şi elan". În toată învăţătura sa până la enciclicele sale el a privit, şi a cerut studioşilor să privească, mereu la realitatea întreagă a omului. În mod nu "spiritualist" dar atent şi la trăsăturile sale biologice. "Viaţa biologică în sine este un dar, şi totuşi este înconjurată de o mare întrebare. Devine un adevărat dar numai dacă împreună cu ea se poate da o promisiune care să fie mai puternică decât orice nenorocire".

Deşi împiedicat să vorbească la Universitatea "La Sapienza" din Roma, în textul oferit după aceea (în care citează reciprocitatea dintre scientia şi tristitia în sfântul Augustin) am putut să citim "simpla ştiinţă ne face trişti pentru că ştiinţa trebuie să caute adevărul a cărui cunoaştere are ca scop cunoaşterea binelui (...) acesta este optimismul credinţei creştine pentru că ei îi este acordată viziunea Logosului care în întruparea lui Dumnezeu s-a revelat ca Binele, ca Bunătatea însăşi".

Aceasta este rădăcina optimismului şi a alegerii pe care Benedict al XVI-lea a voit s-o facă pentru acel Bine pe care el îl experimentează şi ne cere nouă tuturor să învăţăm să iubim: Cristos înviat şi Biserica sa. Aşa cum a scris Isaac Sirul: "Există un singur păcat, a nu crede în Cristos înviat. Toate celelalte păcate sunt nimic pentru că Dumnezeu ne-a dat căinţa pentru a le ispăşi".

(După L'Osservatore romano, 6 martie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.