Reflecţie la Duminica Floriilor 2013

"Binecuvântat să fie regele, care vine în numele Domnului!" (Lc 19,38)

Cu această duminică, numită a Floriilor, am intrat în Săptămâna Mare şi Sfântă; mare şi sfântă nu pentru că ar avea mai multe zile, iar zilele ar fi mai luminoase; dar pentru că evenimentele pe care le celebrăm în această săptămână, sunt într-adevăr mari şi sfinte.

Chiar de la prima privire peste ceremonialul acestei duminici, vedem un amestec de bucurie cu durere. Bucuria intrării lui Isus în Ierusalim, trebuie văzută ca o anticipare a intrării sale în cer împreună cu cei credincioşi, de la sfârşit. Iar tristeţea Patimii Mântuitorului, trebuie văzută ca o urmare tristă a păcatului şi ca singura cale de urmat pentru a intra în cer.

Este interesant de observat că, în relatarea Cinei de Taină, care era o cină de Paşti, lipseşte menţionarea mielului. Lipseşte menţionarea mielului de Paşti, pentru că Isus însuşi este Mielul de Paşti, asupra căruia vor cădea toate păcatele lumii, şi ale cărui trup şi sânge le va spăla şi ridica (cf. 1In 1,7; In 1,29). Paştele a fost timpul ales de Dumnezeu, nu de oameni, căci acest timp a fost cel mai potrivit, ca Mielul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele lumii.

Într-un mic sat o echipă de muncitori lucrau la reconstrucţia unei biserici. Ridicaseră schele înalte pentru a putea reface întreg peretele. Întrucât în curtea bisericii era iarbă multă, un păstor adusese oile să pască. Ele păşteau libere şi nu păreau deranjate de muncitorii care lucrau pe schele. La un moment dat, din neatenţie, un muncitor se dezechilibră, pierdu controlul şi se prăbuşi în gol de la opt metri. Căzătura a fost rapidă, iar impactul cu solul foarte puternic. Din fericire pentru el, a căzut exact pe un miel care păştea sub schelă. Mielul fu zdrobit sub lovitură, dar omul scăpă nevătămat.

Din fericire şi noi, oamenii păcătoşi, am căzut pe un miel, pe Mielul trimis nouă de Dumnezeu, pentru a fi "zdrobit sub fărădelegile noastre" (Is 53,4-9, pentru a fi înjunghiat" ( Ap 5, 6), şi pentru ca "după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, să ridice o sămânţă de urmaşi" (Is 53,10). Iar noi, creştinii, suntem acea sămânţă de urmaşi ridicată dintre cei păcătoşi.

Există o frumoasă cântare pentru Patimile Domnului, numită: "De ce, Isuse?" De ce, Isuse, atâtea lacrimi? Pentru că iubirea plânge pentru voi! De ce, Isuse, atâtea bice? Pentru ca voi să nu mai fiţi loviţi! De ce, Isuse, aşa coroană? Pentru că am spus adevărul curat! De ce, Isuse, aşa o cruce? Pentru ca voi să trăiţi!

Prin intrarea sa în Ierusalim, Isus, nu face altceva decât să-şi descopere identitatea şi misiunea sa de "Mesia", împlinind profeţiile referitoare la el. Astfel: venind dinspre Muntele Măslinilor, a venit dinspre locul de unde era aşteptat Mesia (cf. Zah 14,4); venind călare pe măgăruş, a venit asemenea regilor trimişi de Dumnezeu (cf. Zah 9,9) şi a arătat că este promisul Rege eliberator (cf. Ex 4,20); venind în mijlocul ovaţiilor de: "Osana, Fiul lui David", a arătat că el cel ce a fost trimis de Dumnezeu ca să-i salveze (cf. Ps 118,25); acceptând fluturarea de lauri, el a arătat că împărăţia lui nu este din lumea aceasta (cf. In 18,36), că a venit să domnească în inimi, dar mai ales a arătat că va muri şi va învia, spre fericirea veşnică a oamenilor (cf. In 15,13).

Într-un oraş italian a murit un cunoscut expert de artă. A lăsat o avere care cuprindea desene de Paul Gavarni (1804-1866), desenator şi ilustrator francez. Aceste desene tocmai erau pe punctul de a fi vândute la licitaţie. Tocmai atunci intră un străin în sala de licitaţie şi ceru să i se arate desenele. Văzându-le, acesta exclamă: "Sunt falsuri!" "Cum puteţi afirma aşa ceva? E revoltător?", strigă agentul de vânzări. "Pentru că eu însumi sunt Paul Gavarni". Mulţimea furioasă a început să strige: "Aruncaţi-l afară! Şarlatanul, înşelătorul!" Nici unul dintre participanţii la licitaţie nu s-a gândit să-l verifice pe străin. Fiecare s-a complăcut în minciună, în înşelătorie, şi de aceea au avut parte de ea.

Această întâmplare ne duce iar cu gândul la Domnul Isus Cristos, care a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit (cf. In 1,11), pentru că nici unul dintre ei nu l-a cunoscut (cf. In 1,26; 1Cor 2,8).

Şi pe timpul lui Isus erau oameni mincinoşi şi interesaţi de a spune lucruri neadevărate despre Isus şi misiunea lui. Iar poporul s-a complăcut în minciunile lor, fără să mai cerceteze adevărul. Mai mult decât atât, oamenii înşelaţi de liderii lor interesaţi şi purtaţi de cel rău, au rostit şi nişte nelegiuiri: "Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi" (Lc 19,14); "Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Mt 27,25).

Când a venit în lume, Irod a voit să-l ucidă pe Isus, din teamă că îi va lua locul (cf. Mt 2,13); în timpul misiunii sale, mai marii preoţi au voit să-l ucidă pe Isus, din teamă că Isus le va lua adepţii (cf. In 7,32); iar acum în preajma Paştelui l-au condamnat la moarte din teamă că va ajunge rege care să facă pact cu romanii şi să distrugă templul şi datinile lor (cf. In 11,47-48). Dar Isus le-a alungat această suspiciune şi teamă atunci când a fugit s-a ascuns atunci ca oamenii să nu-l facă rege (cf. In 6,15); şi mai ales atunci când a spus răspicat: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi împărăţia mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar împărăţia mea nu este de aici" (In 18,36).

Din lecturile proclamate la sfânta Liturghie de Florii, putem distinge uşor două categorii de oameni adunaţi în jurul lui Isus: unii erau dintre cei care erau de partea lui şi a lucrării sale mântuitoare; iar alţii care erau împotriva lui şi a lucrării sale mântuitoare.

Astfel că vedem: oameni care se adună pentru a-l primi şi oameni care se adună pentru a-l respinge; oameni care doresc mântuirea venită de la el şi oameni care doresc sângele lui asupra lor; oameni care îi oferă un măgăruş şi oameni care îi oferă o cruce grea; oameni care strigă: "Osana" şi oameni care strigă: "Răstigneşte-l!"; oameni care îl primesc cu flori şi oameni care îi împletesc o coroană de spini; oameni care îi flutură ramuri de măslin şi oameni care îl lovesc cu nuiele de măslin; oameni care îşi aştern hainele lor înaintea lui şi oameni care îşi împart hainele lui; oameni care l-au urmat de departe şi oameni care l-au părăsit pentru un bandit; oameni care şi-ar fi dat viaţa pentru el şi oameni care i-au luat viaţa.

Dar tot din lecturile de la sfânta Liturghie de Florii putem vedea şi două destine ale oamenilor, în funcţie de poziţionarea lor faţă de Cristos şi de mântuirea adusă de Cristos. Vedem deci un "astăzi vei fi cu mine în rai" (Lc 23,42-43); dar vedem şi un "Vai de omul acela, mai bine ar fi fost pentru el, dacă nu s-ar fi născut" (Mt 26,24).

Pictorul olandez Hans Memling (1430-1494) este autorul multor tablouri cu tematică religioasă. Într-unul din tablourile sale redă răstignirea Mântuitorului. În tablou se văd crucile şi multă lume împrejur. Dar în faţa lui Isus răstignit se vede un loc gol. Ochiul privitorului atent cad exact pe acel loc gol. Pictorul prin lăsarea acelui loc gol din faţa lui Isus răstignit, a voit să le spună tuturor admiratorilor tabloului său că fiecare dintre ei trebuie să ocupe acel loc gol, dacă voiesc să fie împăcaţi cu Dumnezeu, prin jertfa lui Cristos. Şi iată cum putem ocupa acest loc gol...

O frumoasă istorioară creştină ne spune că, într-o zi, Dumnezeu, i-a chemat pe îngeri şi le-a spus să privească spre pământ şi să-i spună care este, după părerea lor, cel mai plăcut om pentru el. Atunci unii îngeri i-au arătat un misionar care trudea din greu ducând evanghelia celor care nu o cunoşteau. "Îmi place acest misionar şi va primi mare răsplată pentru lucrarea lui, dar nu el îmi este cel mai plăcut". Atunci îngerii i-au arătat un pustnic pios care se nevoia să-şi desăvârşească viaţa. "Îmi place acest pustnic şi îl voi primi în cer, dar nici el nu este cel mai plăcut ochilor mei". Atunci îngerii i-au arătat tot felul de bărbaţi, femei şi copii cu trai lăudabil printre fraţii lor. "Îmi plac toţi aceşti oameni şi nu vor rămâne fără răsplata veşnică, dar nici ei nu sunt cei mai plăcuţi ochilor mei". Atunci i-au arătat o temniţă întunecoasă, unde un preot asculta spovada căită şi hotărâtă a unui om condamnat la moarte pentru fărădelegi. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum aţi găsit pe cel mai plăcut om ochilor mei!"

Preotul german Eutropius predica în China. Şi cum nu ştia bine limba chineză, un om i-a spus: "Părinte, din predica dumneavoastră n-am înţeles decât atât: "Să fiţi sfinţi şi să nu mai păcătuiţi"! Atunci misionarul i-a replicat: "Dacă ai înţeles asta, ai înţes totul. Fă asta şi îţi este de ajuns"!

Şi nouă astăzi, de Florii, Biserica ne spune la fel: "Ocupaţi locul gol de lângă crucea lui Isus! Fiţi sfinţi şi să nu mai păcătuiţi"! Iar dacă am înţeles acestea, am înţeles totul şi ne este de ajuns.

De Florii, Biserica celebrează şi a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului, care anul acesta are ca temă: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile" (cf. Mt 28,19). Este o chemare urgentă pentru orice tânăr credincios şi pentru orice creştin, pentru că însuşi numele de creştin înseamnă apostol. De aceea, sfântul Paul spune: "Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!" (1Cor 9,16). Papa ne dă un exemplu în acest sens pe fericitul José de Anchieta (1534-1597), tânăr iezuit spaniol, plecat în misiune în Brazilia când avea mai puţin de douăzeci de ani şi devenit un mare apostol al Lumii Noi.

Noi să mergem în misiune şi devenim apostoli măcar pentru fraţii noştri de lângă noi, care rătăcesc departe Isus, cel care a pătimit, a murit şi a înviat pentru mântuirea lumii întregi.

"Nu spune: «Sunt tânăr». Tu vei merge la toţi cei la care te voi trimite" (Ier 1,6-7). Răspunsul lui Isaia: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" (Is 6,8), trebuie să fie răspunsul fiecăruia dintre noi, în faţa iubirii lui Isus faţă de noi arătată la cruce.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 44.