Vatican: Audienţă acordată reprezentanţilor Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale şi ai altor religii (20 martie 2013)

Miercuri, 20 martie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe delegaţii fraterni ai Bisericilor, Comunităţilor ecleziale şi Organismelor Ecumenice Internaţionale, pe reprezentanţii poporului ebraic şi ai religiilor necreştine, veniţi la Roma pentru celebrarea de începere oficială a slujirii sale de Episcop de Roma şi succesor al apostolului Petru.

În cursul întâlnirii, după salutul adresat lui de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic de Constantinopol, Papa Francisc a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Iubiţi fraţi şi surori,

Înainte de toate mulţumesc din inimă pentru ceea ce ne-a spus Fratele meu Andrei. Multe mulţumiri! Multe mulţumiri!

Este motiv de bucurie deosebită să mă întâlnesc astăzi cu voi, delegaţi ai Bisericilor ortodoxe, ai Bisericilor ortodoxe orientale şi ai Comunităţilor ecleziale din Occident. Vă mulţumesc pentru că aţi voit să luaţi parte la celebrarea care a marcat începerea slujirii mele de Episcop de Roma şi Succesor al lui Petru.

Ieri dimineaţă, în timpul Sfintei Liturghii, prin intermediul persoanelor voastre am recunoscut prezente în mod spiritual comunităţile pe care le reprezentaţi. În această manifestare de credinţă mi s-a părut astfel că trăiesc în manieră şi mai urgentă rugăciunea pentru unitatea dintre cei care cred în Cristos şi în acelaşi timp să văd într-un anumit mod prefigurată acea realizare deplină, care depinde de planul lui Dumnezeu şi de colaborarea noastre leală.

Încep slujirea mea apostolică în timpul acestui an pe care veneratul meu predecesor, Benedict al XVI-lea, cu intuiţie într-adevăr inspirată, l-a proclamat pentru Biserica catolică Anul Credinţei. Cu această iniţiativă, pe care doresc să o continui şi sper să fie stimulent pentru drumul de credinţă al tuturor, el a voit să marcheze aniversarea a 50 de ani de la începutul Conciliului al II-lea din Vatican, propunând un fel de pelerinaj spre ceea ce pentru fiecare creştin reprezintă esenţialul: raportul personal şi transformator cu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mort şi înviat pentru mântuirea noastră. Tocmai în dorinţa de a vesti oamenilor din timpul nostru această comoară valabilă veşnic a credinţei constă inima mesajului conciliar.

Împreună cu voi nu pot să uit ceea ce acel Conciliu a însemnat pentru drumul ecumenic. Îmi place să amintesc cuvintele pe care fericitul Ioan al XXIII-lea, de la a cărui moarte vom comemora în curând 50 de ani, le-a rostit în memorabilul discurs de inaugurare: "Biserica catolică reţine ca datorie a sa să se străduiască în mod activ pentru ca să se împlinească marele mister al acelei unităţi pe care Cristos Isus cu rugăciune foarte arzătoare a cerut-o Tatălui ceresc în iminenţa jertfei sale:; ea se bucură de pace foarte suavă, ştiind că este intim unită cu Cristos în acele rugăciuni" (AAS 54 [1962], 793). Asta a spus Papa Ioan.

Da, iubiţi fraţi şi surori în Cristos, să ne simţim cu toţii intim uniţi cu rugăciunea Mântuitorului nostru la Ultima Cină, cu invocaţia sa: ut unum sint. Să-i cerem Tatălui milostiv să trăim în plinătate acea credinţă pe care am primit-o în dar în ziua Botezului nostru şi să putem da despre ea mărturie liberă, bucuroasă şi curajoasă. Aceasta va fi cea mai bună slujire a noastră pentru cauza unităţii dintre creştini, o slujire de speranţă pentru o lume încă marcate de dezbinări, de contraste şi de rivalităţi. Cu cât vom mai fideli faţă de voinţa sa, în gânduri, în cuvinte şi în fapte, cu atât vom merge realmente şi substanţialmente spre unitate.

Din partea mea, doresc să asigur, pe urma Predecesorilor mei, voinţa fermă de a continua pe drumul dialogului ecumenic şi mulţumesc încă de pe acum Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor pentru ajutorul pe care va continua să-l ofere, în numele meu, aceste preanobile cauze. Vă cer, iubiţi fraţi şi surori, să duceţi salutul meu cordial şi asigurarea amintirii mele în Domnul Isus Bisericilor şi Comunităţilor creştine pe care aici le reprezentaţi şi vă cer vouă caritatea unei rugăciuni speciale pentru persoana mea, pentru ca eu să pot fi un Păstor după inima lui Cristos.

Şi acum mă adresez vouă distinşi reprezentanţi ai poporului ebraic, de care ne leagă o legătură spirituală foarte specială, din moment ce, aşa cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican, "Biserica lui Cristos recunoaşte că începuturile credinţei sale şi ale alegerii sale se află deja, după misterul divin al mântuirii, în patriarhi, în Moise şi în profeţi" (Declaraţia Nostra aetate, 4). Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră şi am încredere că vom putea, cu ajutorul Celui Preaînalt, să continuăm cu rodnicie acel dialog fratern pe care Conciliul îl dorea (cf. ibid.) şi care s-a realizat efectiv, aducând nu puţine roade, în special în decursul acestor ultime decenii.

Apoi vă salut şi mulţumesc cordial vouă tuturor, dragi prieteni care aparţineţi altor tradiţii religioase; înainte de toate musulmanii, care-l adoră pe Dumnezeu unic, viu şi milostiv şi-l invocă în rugăciune, şi voi toţi. Apreciez mult prezenţa voastră: în ea văd un semn tangibil al voinţei de a creşte în stima reciprocă şi în cooperarea pentru binele comun al umanităţii.

Biserica catolică este conştientă de importanţa pe care o are promovarea prieteniei şi a respectului între bărbaţi şi femei din diferite tradiţii religioase - acest lucru vreau să-l repet: promovarea prieteniei şi a respectului între bărbaţi şi femei din diferite tradiţii religioase - atestă asta şi munca preţioasă pe care o desfăşoară Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Ea este de asemenea conştientă de responsabilitatea pe care o avem cu toţii faţă de această lume a noastră, faţă de întreaga creaţie pe care trebuie s-o iubim şi s-o păzim. Şi noi putem face mult pentru binele celui care este mai sărac, al celui care este slab şi al celui care suferă, pentru a favoriza dreptatea, pentru a promova reconcilierea, pentru a construi pacea. Dar, mai ales, trebuie să ţinem vie în lume setea de absolut, nepermiţând ca să prevaleze o viziune despre persoana umană la o singură dimensiune, conform căreia omul se reduce la ceea ce produce şi la ceea ce consumă: aceasta este un din cursele cele mai periculoase pentru timpul nostru.

Ştim câtă violenţă a produs în istoria recentă tentativa de a-l elimina pe Dumnezeu şi divinul din orizontul omenirii şi simţim valoarea de a mărturisi în societăţile noastre deschiderea originară spre transcendenţă care este insuflată în inima omului. În asta îi simţim aproape şi pe toţi acei bărbaţi şi femei care, deşi nerecunoscând apartenenţa la vreo tradiţie religioasă, totuşi se simt în căutarea adevărului, bunătăţii şi frumuseţii, acest adevăr, bunătate şi frumuseţe a lui Dumnezeu, şi care sunt aliaţii noştri preţioşi în angajarea pentru apărarea demnităţii omului, în construirea unei convieţuiri paşnice între popoare şi în păzirea cu grijă a creaţiei.

Dragi prieteni, mulţumesc iarăşi pentru prezenţa voastră. La toţi să ajungă salutul meu cordial şi fratern.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.