Vatican: Omilia la inaugurarea slujirii petrine (19 martie 2013)

Sfânta Liturghie, înmânarea pallium-ului şi încredinţarea inelului pescarului pentru începerea slujirii petrine a episcopului de Roma.

Omilia Sfântului Părinte Francisc (19 martie 2013)

Iubiţi fraţi şi surori,

Îi mulţumesc Domnului că pot celebra această Sfântă Liturghie de începere a slujirii petrine în solemnitatea sfântului Iosif, soţul Fecioarei Maria şi patron al Bisericii universale: este o coincidenţă foarte bogată în semnificaţie, şi este şi onomasticul veneratului meu Predecesor: suntem aproape de el cu rugăciunea, plină de afecţiune şi de recunoştinţă.

Îi salut cu afecţiune pe fraţii cardinali şi pe episcopi, pe preoţi, pe diaconi, pe călugări şi pe călugăriţe şi pe toţi credincioşii laici. Le mulţumesc pentru prezenţa lor Reprezentanţilor celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale, precum şi reprezentanţilor comunităţii ebraice şi ai altor comunităţi religioase. Adresez salutul meu cordial Şefilor de Stat şi de Guvern, Delegaţiilor oficiale din atâtea ţări din lume şi corpului diplomatic.

Am ascultat în Evanghelie că "Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui" (Mt 1,24). În aceste cuvinte este deja cuprinsă misiunea pe care Dumnezeu o încredinţează lui Iosif; dar este o pază care se extinde după aceea la Biserică, aşa cum a subliniat fericitul Ioan Paul al II-lea: "Sfântul Iosif, aşa cum a avut grijă cu iubire de Maria şi s-a dedicat cu angajare bucuroasă educării lui Isus Cristos, tot aşa păzeşte şi ocroteşte trupul său mistic, Biserica, pentru care Sfânta Fecioară este figură şi model" (Exortaţia apostolică Redemptoris custos, 1).

Cum exercită Iosif această pază? Cu discreţie, cu umilinţă, în tăcere, dar cu o prezenţă constantă şi o fidelitate totală, chiar şi atunci când nu înţelege. De la căsătoria cu Maria până la episodul cu Isus în vârstă de doisprezece ani în templul din Ierusalim, însoţeşte cu grijă şi cu toată iubirea fiecare moment. Este alături de Maria, soţia sa, în momentele senine şi în cele dificile ale vieţii, în călătoria la Betleem pentru recensământ şi în orele trepidante şi fericite ale naşterii; în momentul dramatic al fugii în Egipt şi în căutarea neliniştită a fiului în templu; şi apoi în viaţa de zi cu zi a casei din Nazaret, în laboratorul unde l-a învăţat meserie pe Isus.

Cum trăieşte Iosif vocaţia sa de păzitor al Mariei, al lui Isus, al Bisericii? În atenţia constantă faţă de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil la proiectul său, nu atât la proiectul propriu; şi este ceea ce Dumnezeu îi cere lui David, aşa cum am ascultat în prima lectură: Dumnezeu nu doreşte o casă construită de om, ci doreşte fidelitatea faţă de Cuvântul său, faţă de planul său; şi însuşi Dumnezeu e cel care construieşte casa, dar din pietre vii însemnate de Duhul său. Şi Iosif este "păzitor", pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voinţa lui, şi tocmai pentru aceasta este şi mai sensibil faţă de persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce-l înconjoară şi ştie să ia deciziile cele mai înţelepte. În ei, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să-l păzim pe Cristos în viaţa noastră, pentru a-i păzi pe alţii, pentru a păzi creaţia!

Însă vocaţia de a păzi nu se referă numai la noi creştinii, are o dimensiune care precede şi care este pur şi simplu umană, se referă la toţi. Este păzirea întregii creaţii, a frumuseţii creaţiei, aşa cum ne este spus în Cartea Genezei şi aşa cum ne-a arătat sfântul Francisc de Assisi: înseamnă a avea respect faţă de orice creatură a lui Dumnezeu şi faţă de ambientul în care trăim. Înseamnă a-i păzi pe oameni, a avea grijă de toţi, de orice persoană, cu iubire, în special de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili şi care adesea se află în periferia inimii noastre. Înseamnă a avea grijă unul de altul în familie: soţii se păzesc reciproc, apoi ca părinţi se îngrijesc de copii şi cu timpul şi copiii devin păzitori ai părinţilor. Înseamnă a trăi cu sinceritate prieteniile, care sunt o păzire reciprocă în confidenţă, în respect şi în bine. În fond, totul este încredinţat pazei omului şi este o responsabilitate care ne priveşte pe toţi. Fiţi păzitori ai darurilor lui Dumnezeu!

Şi atunci când omul nu ţine cont de această responsabilitate de a păzi, când nu ne îngrijim de creaţie şi de fraţi, atunci găseşte spaţiu distrugerea şi inima se usucă. Din păcate, în fiecare perioadă a istoriei există "Irozi" care plănuiesc proiecte de moarte, distrug şi desfigurează faţa bărbatului şi a femeii.

Vă rog, aş vrea să le cer tuturor celor care ocupă roluri de responsabilitate în domeniul economic, politic sau social, tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă: să fim "păzitori" ai creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, păzitori ai celuilalt, ai ambientului; să nu lăsăm ca semne de distrugere şi de moarte să însoţească drumul din această lume a noastră! Însă pentru "a păzi" trebuie să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria murdăresc viaţa! A păzi înseamnă deci a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că tocmai de acolo ies intenţiile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie frică de bunătate, ba chiar nici de duioşie!

Şi aici adaug, deci, o altă observaţie: faptul de a avea grijă, faptul de a păzi cere bunătate, cere să fie trăit cu duioşie. În Evanghelii, sfântul Iosif apare ca un om puternic, curajos, muncitor, dar în sufletul său iese în evidenţă o mare duioşie, care nu este virtutea celui slab, ba dimpotrivă, denotă tărie a sufletului şi capacitate de atenţie, de compasiune, de adevărată deschidere spre celălalt. Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, de duioşie!

Astăzi, împreună cu sărbătoarea sfântului Iosif, celebrăm începerea slujirii noului Episcop de Roma, Succesor al lui Petru, care comportă şi o putere. Desigur, Isus Cristos i-a dat o putere lui Petru, dar despre ce putere este vorba? După tripla întrebare a lui Isus adresată lui Petru despre iubire urmează tripla invitaţie: paşte mieii mei, paşte oile mele. Să nu uităm niciodată că adevărata putere este slujirea şi că şi Papa pentru a exercita puterea trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care îşi are apogeul său luminos pe Cruce; trebuie să privească la slujirea umilă, concretă, bogată în credinţă, a sfântului Iosif şi asemenea lui să deschidă braţele pentru a păzi întregul Popor al lui Dumnezeu şi a primi cu afecţiune şi duioşie întreaga omenire, în special pe cei mai săraci, pe cei mai slabi, pe cei mai mici, pe cei pe care Matei îi descrie în judecata finală cu privire la caritate: cel căruia îi este foame, sete, cel care este străin, gol, bolnav, în închisoare (cf. Mt 25,31-46). Numai cine slujeşte cu iubire ştie să păzească!

În lectura a doua, sfântul Paul vorbeşte despre Abraham, care "sperând împotriva oricărei speranţe, a crezut" (Rom 4,18). Sperând împotriva oricărei speranţe! Şi astăzi în faţa multelor trăsături de cer cenuşiu, avem nevoie să vedem lumina speranţei şi să dăm noi înşine speranţa. A păzi creaţia, pe fiecare bărbate şi pe fiecare femeie, cu o privire de duioşie şi iubire, înseamnă a deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o breşă de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a aduce căldura speranţei! Şi pentru cel care crede, pentru noi creştinii, ca Abraham, ca sfântul Iosif, speranţa pe care o aducem are orizontul lui Dumnezeu care ne-a fost deschis în Cristos, este întemeiată stânca ce este Dumnezeu.

A-l păzi pe Isus cu Maria, a păzi întreaga creaţie, a păzi orice persoană, în special pe cea mai săracă, a ne păzi pe noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul de Roma este chemat s-o împlinească, dar la care cu toţii suntem chemaţi pentru a face să strălucească steaua speranţei: Să păzim cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit!

Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a sfântului Iosif, a sfinţilor Petru şi Paul, a sfântului Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoţească slujirea mea, iar vouă tuturor vă spus: rugaţi-vă pentru mine! Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.