Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Raniero Cantalamessa: Om și papă al gesturilor

De Vincenzo Corrado

Există o imagine care va rămâne în memoria colectivă în seara alegerii papei Francisc: înclinația spre piață și cererea de rugăciuni făcută credincioșilor înainte de binecuvântare. Părintele Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, este convins și știe bine că "acest gest nu era sugerat de considerația momentului; îi era deja familiar, este coerent cu modul său de a fi păstor". Așa ca și alegerea numelui: Francisc. "Este un program, o aspirație: a aduce în lumea tulburată de astăzi valorile pentru care Sărăcuțul a devenit emblema și icoana universală, adică fraternitatea, pacea, sărăcia". Părintele Cantalamessa îl cunoaște bine pe cardinalul Bergoglio. L-a întâlnit și recent, la Buenos Aires, pentru o săptămână de reculegere cu clerul. Pentru aceasta nu are îndoieli în a sublinia că "impresia, pe care lumea a avut-o văzându-l pentru prima dată și auzind primele sale cuvinte, corespunde realității persoanei. Acela este cu adevărat și din totdeauna omul care a devenit Papa Francisc".

Părinte Cantalamessa, au trecut câteva zile de la alegerea Papei Francisc, cum ați primit vestea alegerii cardinalilor? Care sunt impresiile, sentimentele și senzațiile dumneavoastră?

În mine emoția tuturor, în acel moment, a fost mărită de faptul că în octombrie anul trecut am avut ocazia, pentru a doua oară, să petrec o săptămână de reculegere cu cardinalul Bergoglio și clerul său la Buenos Aires și am rămas profund uimit de umilința, simplitatea și profunzimea spirituală a acestui păstor. Impresia, pe care lumea a avut-o văzându-l pentru prima dată și auzind primele sale cuvinte, corespunde realității persoanei. Acela este cu adevărat și din totdeauna omul care a devenit Papa Francisc.

Cum să comentăm alegerea de a se numi Francisc? Mulți au sintetizat: "Nomen est omen"... Ce mesaj vine din numele Papei?

Noul episcop de Roma, așa cum îi place să se definească, a explicat el însuși în omilia ținută cardinalilor cum s-a născut în inima sa inspirația de a se numi Francisc. În acest caz mai mult decât "o urare" sau un "destin" (omen), numele este un program, o aspirație: acela de a aduce în lumea tulburată de astăzi valorile pentru care Sărăcuțul a devenit emblema și icoana universală, adică fraternitatea, pacea, sărăcia.

Există o realitate care trebuie subliniată: cardinalul Bergoglio este un iezuit și a ales un nume franciscan...

Dacă ar fost un franciscan care să aleagă acel nume se putea gândi la un element de patriotism local; asumat de el, iezuit, este de două ori semnificativ. Noi franciscanii suntem foarte conștienți că Francisc nu este monopolul nostru și nici al nimănui; aparține întregii Biserici și chiar întregii lumi. A demonstrat acest lucru faptul că atunci când s-a voit să se aleagă un loc pentru întâlniri de dialog și de reconciliere între popoare și religii a fost ales tocmai Assisi. Ca franciscan nu pot decât să spun "mulțumesc!" Papei Francisc pentru că a ales și ne-a chemat, pe noi franciscanii cei dintâi, să urmăm exemplul său și să-l facem să retrăiască în lumea de astăzi.

Cu Francisc este legat "spiritul din Assisi" și acea deschidere spre popoarele și spre religiile angajate pentru pace. Vor fi dezvoltări ulterioare în dialogul ecumenic și interreligios?

Unul dintre lucrurile de care sunt mai convins este că dialogul ecumenic dintre creștini și chiar dintre religii, cu acest Papă, va fi una dintre priorități. A fost unul dintre primii în America Latină care a înlocuit lupta dintre catolici și evanghelici cu dialogul și a organizat activități comune cu aceia dintre ei care sunt deschiși la dialog. M-am aflat și cu el la Universitatea Catolică din Buenos Aires în octombrie în timp ce asista la conferirea unui doctorat honoris causa rabinului șef din capitala argentiniană.

Este posibil să se vorbească despre o sinteză profundă în Papa Francisc între spiritualitatea ignațiană și carisma franciscană?

Sinteza dintre cele două spiritualități este în amonte, nu trebuie realizată, ci pur și simplu primită de la Domnul comun. Franciscanii, iezuiții și toate celelalte ordine călugărești nu fac decât să reflecteze, ca multele laturi ale unei prisme, culorile diferite ale uneia și aceleiași surse de lumină. Sunt sigur că, înainte de a se simți iezuit, Papa Bergoglio se simte un creștin, așa cum și eu înainte de a mă simți franciscan, mă simt un discipol al lui Isus.

Foarte des se vorbește despre simplitate franciscană, însă fără a-i înțelege semnificația deplină. Care este însemnătatea acestei simplități? Ce înseamnă, pentru franciscani, a fi simpli?

Ar trebui să se recitească "Florilegiul" sfântului Francisc pentru a percepe pe viu sensul simplității franciscane. Dacă se încearcă să se definească, încetează imediat să fie așa și devine ideologie. Simplitatea lui Francisc, precum și sărăcia sa, nu era o virtute, ci o persoană: Isus. Regula sa începe cu aceste cuvinte: "Regula și viața fraților minori este aceasta, adică să respecte Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos". Simplitatea lui Francisc începe cu renunțarea la titlurile de onoare. La el nu există "superiori", ci numai "miniștri", adică slujitori.

Ce v-a lovit mai mult din discursurile rostite în aceste zile?

Nimic nu m-a lovit, în sensul de a mă uimi, pentru că era stilul cardinalului Bergoglio pe care-l cunoșteam. Ceea ce a rămas în memoria colectivă a apariției la balcon a lui Ioan Paul al II-lea și a lui Benedict al XVI-lea au fost frazele rostite în acel moment: "Dacă greșesc, mă veți corecta", sau: "Sunt un umil servitor în via Domnului". Ceea ce va rămâne despre Papa Francisc nu va fi probabil un cuvânt, ci un gest: înclinarea spre piață și cererea adresată credincioșilor să se roage pentru el și să-l binecuvânteze înainte ca el să-i binecuvânteze pe ei. Dar și acest gest nu era sugerat de considerația momentului; îi era deja familiar, este coerent cu modul său de a fi păstor.

"Să nu cedăm niciodată în fața pesimismului - spus Papa Francisc colegiului cardinalilor - a acelei amărăciuni pe care diavolul ne-o oferă în fiecare zi; să nu cedăm în fața pesimismului și a descurajării: să avem certitudinea fermă că Duhul Sfânt dăruiește Bisericii, cu suflul său puternic, curajul de a persevera și chiar de a căuta noi metode de evanghelizare, pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului". O invitație care este impregnată și de angajare pastorală reînnoită...

Dumnezeu știe câtă nevoie există de această chemare de a nu ceda în fața pesimismului. Pentru un creștin pesimismul denotă mereu o scădere a credinței. "Nu vă fie frică, eu am învins lumea", a spus Isus; de asemenea, înainte de a se înălța la cer: "Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii". Optimismul creștinului nu este veleitarism și rod numai al temperamentului pozitiv. "De ce vă era frică, oameni cu puțină credință?". Aceste cuvinte adresate de Isus discipolilor înspăimântați de furtună răsună mereu actuale și adevărate. El a înviat și este încă în barca lui Petru. Plutarh povestește că traversând Marea Adriatică în timpul unei furtuni, cârmaciului care era înspăimântat Cezar i-a spus: "Nu te teme: tu îl porți pe Cezar și norocul său". Ce ar trebui să spună un creștin și un păstor care știe că-l poartă pe Domnul înviat în propria barcă?

(După agenția SIR, luni, 18 martie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat