Consideraţie la Solemnitatea Sfântului Iosif

Anul Credinţei şi al Familiei: Sfântul Iosif, bărbatul şi soţul credincios

Biserica celebrează astăzi pe cel mai sfânt şi mai binecuvântat bărbat al tuturor timpurilor, pe sfântul Iosif, coborâtor din neamul regesc al lui David. Sfântul Iosif a fost cinstit chiar de la începutul creştinismului, căci nu putea fi uitat cel ce a fost tatăl purtător de grijă a lui Isus şi soţul feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria. Dar cinstirea lui publică şi liturgică a început în secolul al IX-lea. Sărbătoarea lui la 19 martie a fost introdusă în calendarul catolic în 1621. Papa Pius al IX-lea (1792-1878) l-a declarat patron ocrotitor al Bisericii, la 8 decembrie 1870. Iar papa Ioan al XXIII-lea (1881-1963) i-a introdus numele în Canonul roman, de la sfânta Liturghie.

Iar cât ne priveşte pe noi, catolicii din Moldova, episcopul Nicolae Iosif Camilli (1840-1915) a consacrat sfântului Iosif Dieceza de Iaşi în 1884 şi seminarul catolic în 1886. Iar preotul provincial Daniel Pietrobono (1835-1899) a consacrat aceluiaşi sfânt Iosif Provincia franciscană din Moldova, în anul 1896.

Sfântul Iosif este un sfânt aşa de mare, cum lumea n-a mai cunoscut nici înainte de el şi nici după el. Iar măreţia lui îşi are obârşia în legătura sa de credinţă cu Preasfânta Treime, căci Tatăl l-a constituit "bărbat drept" (cf. Mt 1,19); Fiul l-a ales de tată adoptiv (cf. Lc 2,48); iar Duhul Sfânt i-a încredinţat ocrotirea lui Isus şi a miresei sale, Preasfânta Fecioară Maria (cf. Mt 1,20).

Tradiţia populară ni-l arată pe Iosif în concurenţă cu alţi tineri care cereau mâna Mariei. Alegerea a căzut asupra lui, deoarece toiagul pe care îl purta în mâini, asemenea toiagului lui Aron (cf. Num 15,5), a înflorit în chip miraculos, în timp ce toiegele celorlalţi au rămas uscate. Această frumoasă legendă are şi o semnificaţie spirituală: din tulpina uscată a familiei regale a lui David, sub razele soarelui ce răsare din înălţime (cf. Lc 1,78), înfloreşte viaţa cea nouă a harului.

În orăşelul Casale Corte Cero (VB), din Italia, există o casă de spiritualitate, numită "Ghetsemani". În curtea acestei case de spiritualitate există o iederă verde şi viguroasă care se întinde până în vârful unui copac falnic. Dar ceea ce surprinde la această iederă este faptul că ea nu are rădăcini în pământ. De la o înălţime de peste doi metri de la pământ, ea este tăiată. Ea trăieşte numai datorită faptului că a făcut simbioză cu pomul pe care se înalţă. Acest fapt ne sugerează o idee minunată: Cel care trăieşte din Dumnezeu, se înalţă spre cer, devine verde, adică "drept" (cf. Mt 1,19). Un astfel de om, care a trăit numai din credinţa în Dumnezeu, care a fost mereu verde şi credincios, este şi sfântul Iosif pe care Biserica îl cinsteşte în ziua de astăzi.

Sfânta Biserică, ori de câte ori ne vorbeşte despre sfântul Iosif, de sfânta fecioară Maria, ori de orice alt sfânt, ne vorbeşte în primul rând de Isus Cristos.

În cazul de faţă, Biserica ne vorbeşte despre Isus care a binevoit să se nască în familia lui Iosif cel credincios şi smerit (cf. Mt 1,19); ne vorbeşte de Isus care a împlinit profeţiile cu privire la el, în persoana şi familia lui Iosif cel drept (cf. Mt 1,16); ne vorbeşte de Isus care a umplut şi sfinţit viaţa lui Iosif (cf. Mt 1,20); ne vorbeşte de Isus care l-a copleşit cu haruri şi binecuvântări pe sfântul Iosif şi familia lui (cf. Mt 1,21); ne vorbeşte de Isus de care Iosif a fost intim unit în toată existenţa lui, ca mlădiţa de viţă (cf. In 15,5); ne vorbeşte de Isus care s-a arătat lumii ca fiul dulgherului Iosif (cf. Mt 13,55); ne vorbeşte de Isus care vindecă, ajută şi mântuieşte, la rugăciunile sfântului Iosif; ne vorbeşte de Isus, care şi astăzi, îi face mare plăcere să vorbească lumii întregi, prin viaţa de credinţă şi prin sărbătorile în cinstea sfântului Iosif.

Dacă sfântul Iosif are nişte demnităţi la care ţine foarte mult, atunci ele sunt: cea de a fi "bărbatul credincios" supus Domnului (Mt 1,19); cea de a fi numit ucenicul smerit a lui Isus şi împlinitorul fidel al poruncilor sale (cf. Mt 1,24); cea de a fi "dulgherul" ce a dat lumii un Fiu care a schimbat şi mântuit lumea (cf. Mt 13,55); cea de a fi credinciosul care a păstrat o profundă încredere în Dumnezeu, chiar şi atunci când fericirea şi siguranţa lui păreau ameninţate (cf. Mt 2,13-14); cea de a fi apostol şi crainic al lui Isus către fraţii lui; cea de a fi însoţitor fidel al lui Isus pe drumul vieţii; cea de a fi punte de legătură între Isus şi oamenii care caută mântuirea; cea de fi între primii răscumpăraţi ai fiului său Isus; cea de a fi umil mijlocitor al fraţilor săi, pe lângă fiul său Isus, aşa cum ne sugerează primele două lecturi de astăzi (cf. 2Sam 7,4-16; Rom 4,13-22); cea de a schimba suflete amăgite de mentalitatea lumii, în suflete mântuite, aşa cum face şi astăzi.

Datorită credinţei sale, sfântul Iosif a fost asemănat cu Abel care a adus jertfa cea mai bună; cu Enoh care a fost mutat miraculos de pe pământ; cu Noe căruia i s-au încredinţat taine viitoare;

Datorită credinţei sale, sfântul Iosif a fost asemănat şi cu Avraam şi Saara care au umblat prin locurile cerute de Dumnezeu, fără să ştie unde se duc şi care au crezut "împotriva oricărei speranţe" (Rom 4,18), adică au crezut că, dintr-un bărbat de 100 de ani şi dintr-o femeie de 90, Dumnezeu mai poate ridica un copil care să fie strămoşul unui număr mare de popoare (cf. Gen 12,1-2). La fel şi sfântul Iosif a umblat prin locurile unde la trimis Dumnezeu: Nazaret, Betleem, Egipt, Nazaret; şi a crezut peste orice raţiune umană, că o fecioară curată ca Maria, poate să nască după profeţie (cf. Is 7,15), numai prin puterea Duhului Sfânt, fără să cunoască bărbat (cf. Lc 1,34-35), pe Mesia care va mântui popoarele ivite din sămânţa lui Avraam (Rom 4,11-18).

Datorită credinţei sale, sfântul Iosif a fost asemănat cu regele profet David; cu acel David care i-a crezut lui Dumnezeu, că îi va da un fiu care va ridica un templu pe măsura sa. (cf. 2Sam 7,12-14). Şi Iosif i-a crezut lui Dumnezeu (cf. Mt 1,24) care i-a spus că marele Rege, profeţit odinioară, se va naşte în casa lui, şi că îi va ridica un templu plăcut, un templu din pietre vii, un templu care astăzi se cheamă Biserica.

Datorită credinţei lui curate, sfântul Iosif a mai fost asemănat şi cu preotul Melchisedec, care aducea ca jertfă Dumnezeului preaînalt, pâine şi vin (cf. Gen 14,18-20; Evr 7,1-3); Şi aşa cum preotul stă aplecat asupra speciilor euharistice, la altarul de jertfă, tot astfel sfântul Iosif, asemenea unui preot, a stat aplecat toată viaţa lui asupra lui Isus, mântuitorul lumii.

Şi aşa cum preotul Melchidedec a mijlocit la Dumnezeu pentru Avraam şi a oamenilor săi (cf. Gen 14,19), tot astfel şi sfântul Iosif mijloceşte mereu la fiul său Isus, pentru toţi cei care formează Biserica, dar şi pentru toţi cei care sunt aşteptaţi să intre în Biserica mântuirii.

Datorită credinţei lui curate, sfântul Iosif a mai fost asemănat şi cu Iosif cel drept şi credincios, fiul lui Iacob, din Vechiul Testament. Aşa cum acel Iosif din Vechiul Testament, datorită credinţei sale puternice în Dumnezeu, a reuşit să-şi păstreze curăţia în casa lui Putifar şi să se păzească de marea nelegiuire a adulterului (cf. Gen 39,7-12); aşa cum a reuşit să treacă peste răutăţile fraţilor şi străinilor; aşa cum a reuşit să treacă cu bine peste exil şi închisori; aşa cum a reuşit în cele din urmă să-şi împlinească visul de a ajunge rege (cf. Gen 37,7-11), în faţa căruia se plecau părinţii, fraţii şi străinii (cf. Gen 41,40-44; 42,6); dar mai ales aşa cum a reuşi să-şi împlinească visul de a da pâine celor flămânzi şi alinare celor suferinzi, aşa încât chiar faraon să spună: "Mergeţi la Iosif" (Gen 41,55)!

La fel şi sfântul Iosif, datorită credinţei sale puternice în Dumnezeu, a reuşit să biruiască anormalul "normal al lumii", cel de a trăi: fără credinţă, fără rugăciune, fără iubirea lui Cristos, fără viaţă curată, fără ideal veşnic, fără muncă, fără dragoste de semeni; dar trăind în lumea păcătoasă a timpului său: în credinţă şi rugăciune; în slujirea lui Dumnezeu de acasă, de la sinagogă şi de la templu; în gânduri, cuvinte şi viaţă curată; în purtare frumoasă în familie şi în societate; iubind pe Dumnezeu, pe semeni şi întreaga creaţie. Astfel că Biserica ne spune şi nouă celor de astăzi: "Mergeţi la Iosif"!

Datorită credinţei lui, sfântul Iosif a mai fost asemănat şi cu Mardorheu; cu acel Mardorheu care a slujit cu credinţă pe regele Artaxerxe şi pe regina Estera, fapt care a dus la salvarea poporului său şi la preamărirea sa (cf. Est 6,1-2; 8,1-2). Asemenea lui Mardorheu, Iosif a slujit cu credinţă pe Dumnezeu, scăpând de la moarte pe Isus şi pe Maria, fugind cu ei în Egipt (cf. Mt 2,13-14), asigurând salvarea poporului său, şi dobândindu-şi o coroană şi un frumos nume în cer.

Biserica vrea să ne spună astăzi că, prin credinţa şi lucrarea noastră, Dumnezeu doreşte ca şi noi să ne asemănăm cu sfântul Iosif, dar şi cu toţi eroii credinţei pe care-i laudă sfânta Scriptură.

În limba ebraică, Yoseph este o prescurtare a numelui Yosephyah, care înseamnă "Dumnezeu să mai dea, să adauge". Da, Dumnezeu a voit să mai dea şi să mai adaoge oameni ca sfântul Iosif, de aceea Isus a rânduit Botezul creştin.

Dar să mai vedem şi alte lucrări ale sfântului Iosif izvorâte din credinţa lui, ca să ştim ceea ce voieşte Dumnezeu de la noi. Datorită credinţei şi unirii sale intime cu Cristos, sfântul Iosif a primit harul de a fi: sfântul care apără şi susţine Biserica; sfântul care susţine familia; sfântul care apără săracii, văduvele şi orfanii; sfântul care ajută oamenii să se convertească şi să creadă; sfântul prin care Dumnezeu face multe minuni şi trimite lumină şi vindecare lumii; sfântul prin care Dumnezeu dă o moarte bună şi o mântuire sfântă tuturor celor credincioşi.

Suntem în "Anul Credinţei şi al Familiei"! De aceea astăzi când îl sărbătorim pe sfântul Iosif cel credincios, capul Sfintei Familii şi patronul Sfintei Biserici, trebuie să ne amintim că şi unul fiecare dintre noi, la botez, am primit în dar credinţa prin care să murim pentru păcat şi pentru noi înşine, şi să trăim numai pentru Dumnezeu; dar la botez a primit în dar credinţa şi pentru a susţine şi apăra membrii Bisericii; şi pentru a susţine şi apăra familiile; şi pentru a susţine şi apăra săracii, văduvele şi orfanii; dar mai ales pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă la mântuire. Deci, Dumnezeu ne-a lăsat în sfântul Iosif un exemplu, ca aşa cum a făcut el în timpul lui, aşa să facem şi noi în timpul nostru.

O istorioară ne spune că, pe când patriarhul Iosif din Vechiul Testament era în Egipt şi avea grâu din belşug, gândindu-se că sunt atâţia oameni care suferă şi mor de foame, a cerut slujitorilor să arunce paie de grâu pe apele Nilului, ca să-i conştientizeze pe cei de departe că undeva este belşug de hrană, să vină s-o găsească şi să trăiască. Toţi trebuie să ne gândim şi la fraţii noştri săraci. Un Iosif a făcut aceasta în Egipt, un alt Iosif a făcut asta în Nazaret, iar noi, cei botezaţi, trebuie să facem asta în timpul nostru.

Tot o istorioară creştină ne spune că, în vechime, mulţi profeţi şi drepţi, împreună cu poporul timpului lor, au voit să intre în cer, dar n-au putut pentru că n-au ştiut parola de la intrarea în cer, parolă care consta din a rosti numele lui Isus: "căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi, decât numele lui Isus" (Fap 4,12). Dar iată că la un moment dat apare sfântul Iosif, însoţit de o mare mulţime de oameni, şi-i spune îngerului portar: "În numele lui Isus, vă rugăm să ne permiteţi intrarea!" Iar porţile au fost deschise imediat, iar el şi însoţitorii săi, au intrat în cer. Iosif a făcut cunoscut oamenilor din timpul său numele mântuitor al lui Isus. Biserica ne spune astăzi că această misiune a lui Iosif a trecut la fiecare dintre cei botezaţi, a trecut la fiecare dintre noi. Să spunem oamenilor despre Cristos, ca să se poată mântui.

După mărturia autorilor vieţii fericitului Ieremia (1556-1625), bătrânelul care l-a călăuzit pe Ieremia, din Valahia şi până în Italia, cu sfatul şi cu ajutorul său, n-a fost altul decât sfântul Iosif. Misiunea de a ajuta pe oameni în viaţa lor şi pe calea mântuirii este şi misiunea creştinului.

Cu trei zile înainte de moartea sa, Silvio Pellico (1789-1854), scriitor, poet şi dramaturg italian, spunea: "Numai în cer vom înţelege lucrarea şi măreţia sfântului Iosif!"

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) a avut aşa de mare încredere în mijlocirea sfântului Iosif, că a aşezat icoana lui în locul cel mai vizibil din camera sa şi-i purta mereu iconiţa în breviarul său. Să-l cinstim şi noi pe sfântul Iosif, imitându-i virtuţile şi lucrările sale!

Mergeţi la Iosif!

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Iosif, dar şi tuturor creştinilor!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 17.