An jubiliar dedicat fericitului Frederic Ozanam (II)

Fericitul Frédéric Ozanam - 200 ani de la naştere: 1813-1853

Fericitul Frédéric Ozanam, beatificat de papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul Zilei Mondiale al Tineretului de la Paris (1997), ales ca mijlocitor pentru Zilele Mondiale al Tineretului de la Rio de Janeiro, Brazilia, din acest an şi dat tinerilor ca exemplu de sfinţenie a fost unul din principalii întemeietori ai Societăţii "Sfântul Vincenţiu de Paul", iar familia vincenţiană sărbătoreşte anul aceste 200 de ani de la naşterea lui. Iată câteva motive pentru a-i cunoaşte viaţa.

Frederic Ozanam s-a născut la 23 aprilie 1813, la Milano, într-o familie catolică franceză. Şi-a petrecut copilăria la Lyon şi a urmat studiile universitare la Paris unde de altfel a trăit şi a activat. A murit la Marsilia pe 8 septembrie 1853.

Regula care-l va călăuzi toată viaţa: dorinţa imensă de a ajuta sufletele necăjite. A trăit într-o societate zbuciumată cu multe frământări la nivel intelectual, social şi chiar religios. Iată cum descrie Parisul într-o scrisoare trimisă prietenului său Falconnet, pe 18 decembrie 1831: "Parisul mă dezgustă pentru că este fără viaţă, fără credinţă, fără iubire; este un imens cadavru de care eu, atât de tânăr şi atât de viu, sunt legat, în care nepăsarea mă îngheaţă şi corupţia mă ucide". Aceste constatări ale lui Frédéric Ozanam se regăsesc în societatea noastră actuală. Aş vedea în expresiile lui, "fără viaţă, fără credinţă, fără iubire", lipsa în primul rând a celor trei virtuţi teologale: speranţa, credinţa şi dragostea.

Cum a depăşit Frédéric Ozanam aceste constatări triste?

Frédéric s-a înconjurat în viaţa sa de oameni cu adevărat credincioşi şi dornici de a face binele. Exemple: marele fizician catolic André Ampčre, mereu cu rozariu în mâna, în casa căruia a locuit câţiva ani şi pe care l-a numit tată; cei 6 studenţi prieteni cu care a fondat Societatea Sfântul Vincenţiu de Paul; Sora Rosalie Rendu, Fiică a Carităţi (Sfântul Vincenţiu de Paul) de la care lua adresele celor săraci pentru a-i vizita şi ajuta. El spunea: "Părinţii şi prietenii sunt cele două feluri de însoţitori pe care Dumnezeu ni i-a dăruit în drumul vieţii; prezenţa unora dintre ei nu trebuie să ne facă să-i uităm pe ceilalţi".

Pentru a revigora activitatea caritabilă nu sunt suficiente controversele, dar este urgent să se traducă această lege a carităţii în fapte. "Singura regulă care trebuie pusă în acţiunile umane, singura lege care trebuie să guverneze este legea iubirii". Cei şapte, Ozanam fiind promotorul acestui grup, se hotărăsc să treacă la acţiuni concrete luându-l ca model pe Sfântul Vincenţiu de Paul. Meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, formarea spirituală a fiecărui membru al grupului, rugăciunea constantă şi asiduă sunt sufletul întregului apostolat al carităţii. Din bursele lor de studenţi, cumpără pâine şi lemne pentru cei săraci, pe care încep să-i viziteze dăruindu-le totodată toată prietenia lor.

Biserica, ridicându-l la rangul de fericit ni l-a propus nouă tuturor ca model al credinţei şi al iubirii şi mijlocitor. "Frederic Ozanam a crezut în iubire, în iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om. El însuşi s-a simţit chemat să iubească şi a mărturisit această mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi" spunea Papa Ioan Paul al II-lea la beatificare.

Adrian Petruţ

* * *

An jubiliar dedicat fericitului Frederic Ozanam

lecturi: 8.