Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul dr. Evelyn Billings

Dr. Evelyn Billings, savant de renume mondial, pionier al reglementării naturale a fertilității, a murit la 16 februarie 2013, la vârsta de 95 de ani, după o scurtă perioadă de boală.

Dr. Lyn, cum îi spuneau cei apropiați, împreună cu soțul ei, dr. John Billings, au fondat metoda de reglementare a fertilității naturale care le poartă numele. Studiile sale privind perioada alăptării și a premenopauzei au adus o contribuție majoră la această metodă. Timp de jumătate de secol au călătorit în lume pentru a preda și promova metoda lor, în fidelitate față de apelul papei Paul al VI-lea: "Bărbații și femeile din domeniul științei medicale să asculte chemarea Domnului pentru a acționa în calitate de interpreți credincioși ai planului Lui."

Ea a fost autoarea cărții Metoda Billings, publicată pentru prima dată în 1980. Această carte a fost retipărită de 16 ori, cu 7 ediții noi sau revizuite. Cea mai recentă ediție, complet revizuită, a fost publicată în 2011. Accesul la această carte, publicată în 22 de limbi, a făcut din metoda Billings un nume cunoscut care a adus speranță pentru milioane de cupluri din întreaga lume.

Prietenă personală a trei papi, în anul 2003, Lyn a primit Ordinul Sfântul Grigorie cel Mare de la fericitul papă Ioan Paul al II-lea și a fost un membru activ al Academiei Pontificale pentru Viață. Ea a fost doctor onorific la universități din întreaga lume, inclusiv a primit Doctor Honoris Causa de la Universitatea "Tor Vergata" din Roma, în anul 2005.

În anul 2002, doctorii John și Evelyn Billings au fost declarați împreună Medicii Catolici Internaționali ai Anului de către Federația Catolică Internațională a Asociațiilor Medicale.

Cuplurile din mai mult de 100 de țări stau mărturie pentru activitatea minunată și generoasă a doamnei dr. Lyn Billings și a soțului ei. Numai în China, luând în considerare miile de persoane instruite pentru a preda Metoda Billings, au contribuit la o scădere substanțială a ratei avorturilor, iar această scădere a fost atribuită activității lor.

Ea a avut 9 copii, 39 nepoți și 31 de strănepoți.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru viața și munca ei și ne rugăm ca Domul să o răsplătească cu viața cea veșnică!

Asociația "Familia și Viața"

* * *

Asociația "Familia și Viața" este Centru pentru Metoda Ovulației Billings, România și Centru afiliat WOOMB. Are site-ul www.familiasiviata.ro.


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat