Omilia papei de Miercurea Cenuşii (13 februarie 2013)

Veneraţi fraţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, Miercurea Cenuşii, începem un nou drum de Post Mare, un drum care se desfăşoară pe parcursul a patruzeci de zile şi ne conduce la bucuria Paştelui Domnului, la victoria Vieţii asupra morţii. Urmând tradiţia romană foarte veche a stationes de Postul Mare, ne-am adunat astăzi pentru Celebrarea Euharistiei. Această tradiţie prevede ca prima statio să aibă loc în Bazilica "Sfânta Sabina" pe colina Aventin. Circumstanţele au sugerat să ne adunăm în Bazilica Vaticană. Suntem numeroşi în jurul Mormântului Apostolului Petru şi ca să cerem mijlocirea sa pentru drumul Bisericii în acest moment deosebit, reînnoind credinţa noastră în Păstorul Suprem, Cristos Domnul. Pentru mine este o ocazie propice pentru a le mulţumi tuturor, în special credincioşilor din Dieceza de Roma, în timp ce mă pregătesc să închei slujirea petrină, şi pentru a cere o amintire specială în rugăciune.

Lecturile care au fost proclamate ne oferă idei pe care, cu harul lui Dumnezeu, suntem chemaţi să facem să devină atitudini şi comportamente concrete în acest Post Mare. Biserica ne repropune, înainte de toate, chemarea puternică pe care profetul Ioel o adresează poporului lui Israel: "Aşa spune Domnul: întoarceţi-vă la mine din toată inima, cu post, cu plâns şi cu tânguire" (2,12). Trebuie subliniată expresia "din toată inima", care înseamnă din centrul gândurilor şi sentimentelor noastre, din rădăcinile deciziilor, alegerilor şi acţiunilor noastre, cu un gest de libertate totală şi radicală. Dar este posibilă această întoarcere la Dumnezeu? Da, pentru că există o forţă care nu se află în inima noastră, ci care se eliberează din însăşi inima lui Dumnezeu. Este forţa milostivirii sale. Mai spune profetul: "întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milostiv şi îndurător, îndelung răbdător şi plin de bunătate, şi nu se bucură de pedeapsa pe care a trimis-o asupra voastră" (v. 13). Întoarcerea la Domnul este posibilă ca "har", pentru că este operă a lui Dumnezeu şi rod al credinţei pe care noi o avem în milostivirea sa. Această întoarcere la Dumnezeu devine realitate concretă în viaţa noastră numai atunci când harul Domnului pătrunde în interiorul nostru şi-l zdruncină dăruindu-ne forţa de "a sfâşia inima". Tot profetul face să răsune din partea lui Dumnezeu aceste cuvinte: "Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele" (v. 13). De fapt, şi în zilele noastre, mulţi sunt gata să-şi "sfâşie hainele" în faţa scandalurilor şi nedreptăţilor - desigur comise de alţii -, dar puţini par disponibili să acţioneze asupra propriei "inimi", asupra propriei conştiinţe şi asupra propriilor intenţii, lăsând ca Domnul să transforme, să reînnoiască şi să convertească.

Acel "întoarceţi-vă la mine din toată inima" este, după aceea, o chemare care implică nu numai individul, ci comunitatea. Am ascultat tot în prima lectură: "Sunaţi din trâmbiţă în Sion, rânduiţi un timp de post sfânt, chemaţi pe toţi la adunare! Strângeţi poporul, vestiţi o adunare sfântă; aduceţi-i pe bătrâni, strângeţi copiii, chiar şi pe pruncii de la sân! Să iasă mirele din camera lui şi mireasa din odaia ei" (v. 15-16). Dimensiunea comunitară este un element esenţial în credinţa şi în viaţa creştină. Cristos a venit "pentru a-i aduna laolaltă pe fiii lui Dumnezeu care erau risipiţi" (cf. In 11,52). Acel "Noi" al Bisericii este comunitatea în care Isus ne adună împreună (cf. In 12,32): credinţa este în mod necesar eclezială. Şi acest lucru este important să ni-l amintim şi să-l trăim în acest Timp al Postului Mare: fiecare să fie conştient că drumul penitenţial nu-l înfruntă singur, ci împreună cu atâţia fraţi şi surori, în Biserică.

În sfârşit, profetul se opreşte asupra rugăciunii preoţilor, care, cu lacrimile în ochi, se adresează lui Dumnezeu spunând: "Nu da de ocară moştenirea ta, ca să nu-şi bată joc de ea popoarele păgâne!» Pentru ce să se spună printre neamuri: «Unde este Dumnezeul lor?»" (v. 17). Această rugăciune ne face să reflectăm asupra importanţei mărturiei de credinţă şi de viaţă creştină a fiecăruia dintre noi şi a comunităţilor noastre pentru a manifesta faţa Bisericii şi cum această faţă este, uneori, desfigurată. Mă gândesc îndeosebi la loviturile împotriva unităţii Bisericii, la diviziunile în trupul eclezial. A trăi Postul Mare într-o comuniune eclezială mai intensă şi evidentă, depăşind individualismele şi rivalităţile, este un semn umil şi preţios pentru cei care sunt departe de credinţă sau indiferenţi.

"Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii" (2Cor 6,2). Cuvintele apostolului Paul adresate creştinilor din Corint răsună şi pentru noi cu o urgenţă care nu admite absenţe sau inerţii. Termenul "acum" repetat de mai multe ori spune că acest moment nu poate fi lăsat să scape, el ne este oferit ca o ocazie unică şi irepetabilă. Şi privirea Apostolului se concentrează asupra împărtăşirii cu care Cristos a voit să caracterizeze existenţa sa, asumând tot umană până acolo încât să ia asupra sa însuşi păcatul oamenilor. Fraza sfântului Paul este foarte puternică: Dumnezeu "l-a făcut păcat de dragul nostru". Isus, nevinovatul, Sfântul, "Cel care nu a cunoscut păcatul" (2Cor 5,21), ia asupra sa povara păcatului împărtăşindu-i împreună cu omenirea rezultatul morţii, şi al morţii pe cruce. Reconcilierea care ne este oferită a avut un preţ foarte mare, cel al crucii înălţate pe Golgota, pe care a fost pironit Fiul lui Dumnezeu făcută om. În această scufundare a lui Dumnezeu în suferinţa umană şi în abisul răului se află rădăcina îndreptăţirii noastre. Acea "întoarcere la Dumnezeu din toată inima" în drumul nostru de Postul Mare trece prin Cruce, prin urmarea lui Cristos pe drumul care conduce la Calvar, la dăruirea totală de sine. Este un drum în care trebuie să învăţăm în fiecare zi să ieşim tot mai mult din egoismul nostru şi din închiderile noastre, pentru a face spaţiu lui Dumnezeu care deschide şi transformă inima. Şi sfântul Paul aminteşte că vestirea Crucii ne răsună nouă graţie predicării Cuvântului, pentru care Apostolul însuşi este ambasador; o chemare pentru noi ca acest drum de Postul Mare să fie caracterizat de o ascultare mai atentă şi asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu, lumină care luminează paşii noştri.

În pagina din Evanghelia lui Matei, care aparţine aşa-numitei Predici de pe munte, Isus face referinţă la trei practici fundamentale prevăzute de Legea mozaică: pomana, rugăciunea şi postul; sunt şi indicaţii tradiţionale în drumul Postului Mare pentru a răspunde la invitaţia de "a ne întoarce la Dumnezeu din toată inima". Însă Isus subliniază că este calitatea şi adevărul raportului cu Dumnezeu ceea ce califică autenticitatea oricărui gest religios. Pentru aceasta El denunţă ipocrizia religioasă, comportamentul care vrea să apară, atitudinile care caută aplauzele şi aprobarea. Adevăratul discipol nu se slujeşte pe sine însuşi sau "publicul", ci pe Domnul său, în simplitate şi în generozitate: "Şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie" (Mt 6,4.6.18). Aşadar mărturia noastră va fi tot mai incisivă cu cât vom căuta mai puţin gloria noastră şi vom fi conştienţi că răsplata dreptului este însuşi Dumnezeu, faptul de a fi uniţi cu El, aici pe pământ, în drumul credinţei, şi, la sfârşitul vieţii, în pacea şi în lumina întâlnirii faţă în faţă cu El pentru totdeauna (cf. 1Cor 13,12).

Iubiţi fraţi şi surori, să începem încrezători şi bucuroşi itinerarul Postului Mare. Să răsune puternic în noi invitaţia la convertire, la "întoarcerea la Dumnezeu din toată inima", primind harul său care ne face oameni noi, cu acea noutate surprinzătoare care este participare la însăşi viaţa lui Isus. Aşadar, niciunul dintre noi să nu fie surd la acest apel, care ne este adresat şi în ritul auster, aşa de simplu şi în acelaşi timp aşa de sugestiv, al impunerii cenuşii, pe care-l vom împlini imediat. Să ne însoţească în acest timp Fecioara Maria, Maica Bisericii şi model al oricărui discipol autentic al Domnului. Amin!

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.