Biserica, atacuri "nemaiauzite" şi "terifiante"

De Massimo Introvigne

Denunţă asta nota, cu adevărat neobişnuită, difuzată sâmbătă de Secretariatul de Stat: este un atac nemaiauzit. Este acela la care este suspusă Biserica în vederea Conclavului şi care reprezintă culmea a ceea ce s-a întâmplat în timpul întregului pontificat al lui Benedict al XVI-lea. O persecuţie cotidiană, care nu s-a oprit niciodată. Nu folosesc întâmplător cuvântul "nemaiauzit". Este un cuvânt foarte puternic pentru că indică ceva ce nu numai că nu a avut loc niciodată înainte, cu această gravitate, ci despre care nici măcar nu se auzise înainte - propriu-zis - să se vorbească. "Nemaiauzit": ceea ce n-a fost niciodată ascultat înainte. Folosesc acest cuvânt pentru că este al lui Benedict al XVI-lea. Îl foloseşte într-un text care pare scris pentru evenimentele din aceste zile, în enciclica "Caritas in veritate" la nr. 75: "Gata să se scandalizeze pentru lucruri marginale, mulţi par să tolereze nedreptăţi nemaiauzite". Şi despre "suferinţe nemaiauzite", cu referinţă la măcelurile de creştini în Africa, Papa vorbise într-o scrisoare adresată preşedintelui episcopilor din Kenya în 2008.

La "nemaiauzit" trebuie să se alăture un alt adjectiv cu o forţă neobişnuită: "terifiant". Papa l-a folosit în călătoria la Fatima cu privire la atacurile care îi erau adresate chiar din interiorul Bisericii: "există şi faptul că nu numai din afară vin atacuri împotriva Papei şi a Bisericii, ci suferinţele Bisericii vin chiar din interiorul Bisericii, de la păcatul care există în Biserică. Şi acest lucru s-a ştiut mereu, dar astăzi îl vedem în mod realmente terifiant: că persecuţia cea mai mare a Bisericii nu vine de la duşmanii din afară, ci se naşte din păcatul din Biserică". Şi - tot cu privire la atacurile interne - în scrisoarea din 10 martie 2009 în care explica de ce a iertat excomunicarea episcopilor consacraţi de monseniorul Marcel Lefebvre (1905-1991), Benedict al XVI-lea a folosit o a treia expresie foarte puternică, luată din Scrisoarea către Galateni a sfântului Paul: există în Biserică unii care vor "să muşte şi să devoreze" pe cei pe care îi percep ca adversari şi în cele din urmă pe Pontif însuşi. "«Dar dacă voi vă muşcaţi şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă să nu vă nimiciţi unii pe alţii». Am fost mereu înclinat să consider această frază ca una din exagerările retorice care se găsesc uneori în sfântul Paul. Sub anumite aspecte poate să fie şi aşa. Însă din păcate acest «a muşca şi a mânca» există şi astăzi în Biserică".

Să revedem toate acestea deschizând ziarele ostile Bisericii - mereu cei obişnuiţi, de la Repubblica la New York Times, cărora însă le fac ecou atâţia, şi în mod surprinzător şi media care se denumesc catolice - cu privire la Conclav. Totul este redus la scandal, murdărie, ruşine. Ştiri adevărate ca acelea care se referă la preoţii pedofili sunt amplificate peste măsură ajungând să piardă orice contact cu realitatea, conform mecanismului celor pe care sociologia le numeşte "panici morale". Nici nu se ruşinează să inventeze ştiri complet false, ca acelea care continuă să circule pe Internet despre mandate internaţionale de arestare care urmează pentru Benedict al XVI-lea sau despre presupusa menţionare, în raportul celor trei cardinali care au investigat asupra cazului Vatileaks, a implicării unor prelaţi apropiaţi de Papa în scandaluri sexuale.

Imediat ce un cardinal angajat să apere Magisteriul Papei este citat ca posibil "papabil" - greşit sau pe bună dreptate - imediat se denunţă vreun scandal, de preferinţă legat de pedofilie şi eventual provenind de câteva decenii în urmă dar despre care - ca să vezi - judecătorii consideră să-l audieze pe cardinal chiar în aceste zile. Se întâmplă în Statele Unite cardinalului Timothy Dolan, arhiepiscop de New York şi preşedinte al Conferinţei Episcopale, după un model de "justiţie la ceasornicărie" inventat de anumiţi procurori italieni, dar răspândit de acum în toată lumea. Şi nu este unicul caz.

Cine a conspirat împotriva lui Benedict al XVI-lea şi acum conspiră împotriva Conclavului? Cine "muşcă şi mănâncă"? Cine, cu strategii "terifiante", încearcă să acopere "nedreptăţile sale nemaiauzite"? Răspunsul este complex, şi desigur nu este un singur "mare bătrân", o singură regie. Pentru a înţelege mai mult, putem examina prima mare ofensivă împotriva lui Benedict al XVI-lea, care începe cu discursul de la Regensburg din 12 septembrie 2006, care conţine un citat considerat de unii ofensatoare la adresa islamului şi a musulmanilor.

Imediat ce a fost rostit acest discurs, începe un proces în trei faze. Prima fază: un număr considerabil de media occidentale, având în frunte obişnuitul New York Times, extrapolează citatul din context şi pun ştirea despre presupusa ofensare a musulmanilor pe prima pagină. A doua fază: la cor se unesc exponenţi catolici ostili Papei, intervievaţi cu complăcere de aceleaşi media. A treia fază: ultra-fundamentaliştii musulmani răspândesc ştirea în ţinuturile în care acţionează şi se trece la violenţă, cu surori şi preoţi bătuţi şi ucişi şi biserici incendiate.

Această schemă se găseşte în multe alte episoade. Un exemplu tipic este cel din martie 2009 când - în avionul care-l duce în Camerun - Benedict al XVI-lea îi răspunde unui reporter francez care-i pune o întrebare despre SIDA, explicând că distribuirea masivă de prezervative nu rezolvă ci agravează problema. Răspunsul Papei, de altfel corect din punct de vedere ştiinţific, ocupă cronicile internaţionale pe timpul întregii călătorii, punând în umbră profundele sale învăţături despre greşelile instituţiilor internaţionale şi ale unor multinaţionale în Africa - şi probabil tocmai acesta era scopul. Şi aici marile media laiciste sunt cele care strigă la scandal, dar imediat - a doua fază - intervin să-l "muşte" pe Papa teologii progresişti şi "catolicii adulţi". Apoi - a treia fază - vine violenţa, nu fizică de data aceasta ci instituţională a guvernelor precum cel al Belgiei care-l cenzurează pe Pontif şi anunţă măsuri împotriva Bisericii. Se creează aici contextul în care după câteva luni poliţia belgiană, urmărind improbabili pedofili, va sechestra fizic mai multe ore pe episcopii locali şi va deschide mormintele a doi cardinali, în căutarea unor documente despre pedofilie care ar fi putut fi ascunse acolo numai într-una din paginile cele mai rele ale lui Dan Brown.

Atacurile sunt "nemaiauzite" tocmai pentru că nu vin numai dintr-o parte. Împotriva lui Benedict al XVI-lea şi astăzi împotriva Bisericii şi a Conclavului s-au pornit cinci duşmani diferiţi.

Primul, probabil mai puternic şi periculos, este constituit de galaxia de organizaţii laiciste, homosexuale, masonice, feministe, ale clinicilor de avort şi de eutanasie, ale caselor farmaceutice care vând produse abortive, ale avocaţilor care cer despăgubiri miliardare pentru cazurile de pedofilie. Această lobby urăşte Biserica datorită opoziţiei sale intransigente faţă de relativism şi datorită apărării principiilor nenegociabile în materie de viaţă şi de familie, care uneori deranjează şi afaceri foarte profitabile. Şi este o lobby care are o influenţă într-adevăr "nemaiauzită" asupra celor mai puternice media mondiale.

Al doilea mare duşman al Bisericii, adesea neglijat în mod periculos prin spirit rău înţeles de dialog şi "cumsecădenie", este ultra-fundamentalismul islamic. Înşelat că este cu adevărat posibil pentru islam să reia cucerirea întregii lumi, entuziasmat de succesele sale mai întâi teroriste - începând de la acel 11 septembrie - şi apoi politice, segmentul cel mai radical al islamului fundamentalist a suferit ca o rană intolerabilă depăşirea statistică a creştinilor asupra musulmanilor în continentul african - realitatea se referă la Africa în ansamblul său, inclusiv Maghreb - şi a răspuns cu asasinate şi măceluri. Faţă de acest fundamentalism radical Benedict al XVI-lea - chiar aşa de atent să nu-l confunde cu islamul în general - nu a fost niciodată tolerant. Desigur, ideologic ultra-fundamentalismul islamic este foarte departe de laicism. Însă este gata să exploateze asistenţa mijloacelor media laiciste pentru a ataca Biserica şi să profite de tăcerea lor atunci când violenţa sa se îndreaptă împotriva creştinilor.

Al treilea mare duşman al lui Benedict al XVI-lea a fost progresismul catolic şi acţiunea insistentă şi deranjantă a acelor "catolici adulţi" şi teologi care au văzut autoritatea lor şi puterea lor în Biserică ameninţată de demontarea din partea lui Benedict al XVI-lea a acelei interpretări a Conciliului al II-lea din Vatican în termeni de discontinuitate şi de ruptură de Magisteriul precedent pe care îşi construiseră timp de decenii cariere şi succese. Şi astăzi, în vederea Conclavului, acest progresism - ale cărui plângeri găsesc ecou prompt în media laiciste internaţionale - încearcă să-i agreseze preventiv pe cardinalii mai activi şi fideli în răspândirea acestor învăţături ale Pontifului.

Însă "hermeneutica reformei în continuitate" a Conciliului al II-lea din Vatican făcută de Papa Ratzinger, dacă a subliniat continuitatea, a precizat şi că nu este facultativ a accepta, elementul de reformă al Conciliului. Tocmai asupra punctului conform căruia a accepta Conciliul în documentele sale, şi chiar în sensul său de eveniment istoric global, este obligatoriu, Benedict al XVI-ea a fost atacat cu asprime tot mai mare şi de un al patrulea front, cel al ultra-conservatorilor care probabil că la început îşi făcuseră iluzia că găsesc în el un ţărm şi un sprijin. Numai cel care nu cunoaşte aceste ambiente nu-şi dă seama de câte glasuri şi zgomote - reluate apoi de media anti-catolice - au fost răspândite iniţial chiar aici şi de câte daune au făcut atacuri care au încercat să-l lovească pe Benedict al XVI-lea asupra punctului grav şi foarte delicat al ortodoxiei doctrinare, semănând îndoieli şi suspiciuni. Şi în ultimele zile am văzut cât era numai de faţadă respectul arătat de anumite ambiente ultra-conservatoare faţă de Papa, pe care unii, cu un gust violent rău, l-au comparat chiar cu comandantul Schettino (cel care era la comanda navei de croazieră Costa Concordia care a naufragiat pe 13 ianuarie 2012, n.t.), şi i-au atacat fără ruşine discursul adresat parohilor romani, în care Benedict al XVI-lea reafirma obligaţia tuturor de fidelitate faţă de realul Conciliu al II-lea din Vatican, care a fost şi este aşa de diferit de reprezentarea sa adesea deformată în media.

În sfârşit, Benedict al XVI-lea a avut şi un al cincilea duşman, inconştient şi involuntar însă pentru aceasta nu mai puţin periculos. Este vorba despre imprudenţele, întârzierile şi erorile de comunicare ale colaboratorilor înşişi ai Papei. În epoca Internetului şi a lui Facebook dacă o ştire falsă nu este dezminţită în două sau trei ore, posibilităţile de replică eficace se reduc la puţin mai mult decât zero. A îmbunătăţi comunicarea Sfântului Scaun este una dintre marile provocări care-l aşteaptă pe următorul Pontif.

Rezultatele acestor atacuri "nemaiauzite", a spus tot Papa în călătoria la Fatima, sunt la rândul lor nemaiauzite. Nu numai citind ziarele sau privind televiziunea ne aflăm în faţa unor "locuri umane în care tăcerea credinţei este mai amplă şi profundă: politicienii, intelectualii, profesioniştii comunicaţiei care mărturisesc şi promovează o propunere monoculturală, cu dispreţ faţă de dimensiunea religioasă şi contemplativă a vieţii". Însă credinţa însăşi este în pericol de moarte. "Credinţa în ample regiuni ale pământului riscă să se stingă ca o flacără care nu mai este alimentată". Nu sunt numai corifeii secularismului, "nu lipsesc credincioşi care se ruşinează şi care ajută secularismul". Şi rezultatul este că însuşi adevărul natural dispare: şi orice "popor, care încetează să ştie care este propriul adevăr, ajunge să se piardă în labirinturile timpului şi ale istoriei".

Nu este cultivare a speranţei creştine, este numai imprudenţă a nu vedea cât de "nemaiauzite" sunt atacurile. "Omul a putut să dezlănţuie un ciclu de moarte şi de teroare, dar nu reuşeşte să-l întrerupă", a mai spus Papa la Fatima. În acelaşi timp, chiar la Fatima, Papa a amintit cuvintele Sfintei Fecioare Maria care, după ce a prevestit tragedii teribile, a încheiat mesajul său în Portugalia anunţând: "La sfârşit Inima mea Neprihănită va triumfa". Da, repeta atunci Benedict al XVI-lea, "nici o putere adversă nu va putea să distrugă vreodată Biserica". Va reveni probabil următorului Pontif să celebreze în 2017 centenarul apariţiilor de la Fatima. Aşadar merită de recitit, cu trepidaţie şi speranţă, ceea ce - după aprecierea aşa de realistă a crizei nemaiauzite şi "terifiante" - Benedict al XVI-lea avea să afirme la Fatima în 2010, cu şapte ani înainte de centenarul din 2017: "Fie ca aceşti şapte ani care ne despart de centenarul Apariţiilor să grăbească prevestitul triumf al Inimii Neprihănite a Mariei, spre gloria Preasfintei Treimi".

(După http://www.lanuovabq.it/it/articoli-chiesa-attacchi-inauditi-e-terrificanti-5878.htm)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 34.