Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Interviu despre papa Benedict al XVI-lea

"Evenimentul", ziarul regional al Moldovei, în ediția din 26 februarie a publicat un interviu despre papa Benedict al XVI-lea cu pr. Adrian Dancă, responsabilul secției române de la Radio Vatican. Interviul (realizat de Ada Grăjdeanu), însoțit de fotografii, poate fi citit aici.

"Benedict al XVI-lea este un adevărat Mozart al teologiei"

* dialog cu părintele Adrian Dancă, cel care a anunțat "știrea mileniului" la Radio Vatican

* din 2012, părintele Dancă este coordonatorul Redacției Române Radio Vatican * înainte de a-și clădi un nume la Vatican, părintele a muncit ani buni la Iași * acesta trăiește în centrul lumii catolice de 15 ani * părintele Dancă a avut șansa să îl cunoască atât pe Papa Ioan Paul al II-lea, cât și pe Papa Benedict al XVI-lea * detalii impresionante despre aceste întâlniri, impresii despre atmosfera de la Vatican înainte de alegerea unui nou papă, precum și informații despre reputația de care se bucură orașul nostru citiți în interviul pe care părintele Dancă a avut amabilitatea să ni-l acorde

- Cum ați primit vestea că Papa a decis să demisioneze? Cum s-au desfășurat evenimentele în ziua de 11 februarie (n.red. -ziua în care Benedict al XVI-lea și-a anunțat demisia)?

- Am primit vestea cu stupoare și regret. 11 februarie e zi liberă la Vatican și în asemenea situații vin la redacție după amiază. Am venit mai devreme, pentru că la ora 12.00 urma să intru în direct prin telefon în cadrul emisiunii "Radioul, martor viu al istoriei". După câteva replici, le-am spus "știrea mileniului", care confirma numele emisiunii: demisia sau, canonic vorbind, retragerea Papei. Apoi, am închis telefonul, încercând să mă confrunt cu semnificația acestei știri epocale. Am început să traduc textul declarației, dar efectiv, eram copleșit de imensitatea gestului. Unora le tremurau mâinile, alții ieșeau pe coridoare întrebându-se ce-i de făcut. Între timp sunau telefoanele, iar unii erau atât de surprinși încât nu mai aveau curajul să răspundă. Era într-adevăr un sentiment ciudat, un amestec de regret și nedumerire. Când am citit declarația de renunțare, am văzut că este un gest făcut "în deplină libertate și fără nici o constrângere". Abia atunci am început să mă împac cu situația. Lumea continuă și astăzi să vânture tot felul de conspirații, dar, dacă Benedict al XVI-lea a avut curajul să spună lucrurilor pe nume în atâtea ocazii, chiar cu riscul de a trezi împotrivirea gândirii dominante, nu am nici un motiv să nu-l cred când spune că se retrage de bunăvoie și în deplină libertate din motive de vârstă înaintată. Singura "conspirație" posibilă e vârsta sa înaintată. Din acest punct de vedere, onestitatea sa merită mai mult decât respect.

- Cum l-ați caracteriza pe Papa Benedict al XVI-lea?

- Un om liber și, în mare parte, neînțeles: un om extraordinar de liber pentru criteriile curente ale lumii. Pentru mine, Papa Benedict al XVI-lea rămâne un prieten bun al rațiunii, păstor curajos al Bisericii Catolice în vremuri tulburi și slujitor neînfricat al adevărului creștin în fața minciunii organizate. Pe plan teologic, tind să dau dreptate celor care au spus că Benedict al XVI-lea este un adevărat "Mozart al teologiei". Și într-adevăr, când îl asculți pe Mozart, iar banalitățile vieții te constrâng să-l oprești, muzica lui îți rămâne în suflet vreme îndelungată; mai mult, ai putea chiar să duci mai departe singur linia melodică, atât de strâns a reușit să unească muzica lui cu inima ta. Același mecanism se declanșează și când citești scrierile Papei sau asculți una din predicile sale. Când poți să te oprești oriunde și să continui singur, gata, te-a cucerit. Dar un asemenea rezultat nu e o lucrare doar omenească.

-Ați declarat că "există o mare discrepanță între ceea ce se vorbește despre el și realitate"? În ce constă această discrepanță?

- De fiecare dată când am avut ocazia să-l întâlnesc, am simțit că emană o delicatețe umană vecină cu timiditatea. O privire senină, blândă, accentuată de imensitatea albastrului din ochi și de strălucirea candidă a părului ușor neîngrijit. Când dădeai mâna și se uita la tine, aveai impresia că nu mai este nimeni în jurul tău, chiar dacă erai în grup. Privirea liniștită, dar mereu adâncă, oglindește și capacitatea sa intelectuală. Libertatea cu care spunea ceea ce gândea și spontaneitatea discursului despre Hristos l-au transformat într-o țintă ușoară a corectitudinii politice care a lipit de numele său o serie de clișee neplăcute și neadevărate.

- Cum l-ați cunoscut pe Papa Benedict al XVI-lea?

- Am avut mai multe ocazii, și când era cardinal, și după ce a devenit Papă. În 2006, când Radio Vatican a sărbătorit 75 de ani de la înființare, am trăit un moment special. Noi am cerut o eventuală audiență la Papa, dar ni s-a spus că nu e posibil pentru că Papa cere să fie primit în audiență la Radio. În acest fel, a venit la Radio, a vorbit în direct, a răspuns liber la întrebările ascultătorilor, apoi a vizitat personal toate redacțiile. Fiecare încerca să-i ofere ceva specific țării de origine, produse artizanale, oale de lut și alte lucruri. Când a venit la Redacția Română, am sugerat responsabilului de atunci, mons. Anton Lucaci, să-i oferim ceva inedit. Tocmai ce primisem de la Iași, prin grija directorului editurii Sapientia, pr. Ștefan Lupu, traducerea recentă a uneia din cele mai importante cărți ale Papei, scrisă în tinerețe, "Introducere în creștinism". Când a văzut-o, el a fost cel care a întins mâinile spre carte, a luat-o și a răsfoit-o în tăcere, oprindu-se cu atenție la câteva pagini. A închis-o și, uitându-se îndelung la copertă, a spus că este una din cele mai reușite traduceri. Când chiar autorul spune acest lucru, nu poate decât să-ți umple inima de bucurie și emoție. Un strop din sudoarea ieșenilor și din credința lor a ajuns astfel în mâinile acestui Papă, care scrie istorie.

- Considerați că urmează o perioadă dificilă după data de 28 februarie (n.red. - data când Benedict al XVI-lea se retrage)? Putem vorbi de o criză?

- N-aș vorbi de o perioadă dificilă după 28 februarie, pentru că Papa a cerut public credincioșilor, la începutul pontificatului său, să se roage pentru ca el să nu fugă din fața "lupilor". Dacă acum Benedict al XVI-lea se retrage, înseamnă că nu există pericole imediate pentru "turmă". Cât privește posibilitatea unei crize, eu aș spune că Biserica este dintotdeauna în criză și e problematic dacă n-ar fi astfel. Mai problematică decât criza ar fi lauda lumii: atunci înseamnă că noi am diluat esențele tari ale Evangheliei. Hristos nu ne-a spus să fim mierea, ci sarea pământului și lumina lumii, ceea ce presupune un permanent raport de simpatie, dar și de alteritate cu mediul înconjurător.

- "Biserica Catolică se dezvoltă excelent în anumite zone, însă baza se prăbușește", a declarat Philip Jenkins, expert în domeniul creștinismului global. Ce părere aveți despre această afirmație?

- În realitate, eu cred că nu se macină temelia Bisericii, clădită fiind pe stânca lui Hristos, ci un anumit mod de a înțelege Biserica și credința creștină. Această schimbare este binevenită, ne constrânge să creștem pentru a ne raporta constructiv la generațiile digitale. De la papirus până la Twitter există o distanță nu numai cronologică, dar și culturală. Fiecare generație de creștini este chemată să caute conexiunea dintre patrimoniul valorilor perene și noile forme culturale. Este o provocare extrem de interesantă care presupune o muncă istovitoare, dar nu trebuie să renunțăm mai înainte de a începe.

- Cum ar trebui să ne amintim de Papa Benedict al XVI-lea?

- Prima enciclică a unui pontificat are, de obicei, o valoare programatică. În acest sens, prima sa enciclică se intitulează "Deus caritas est" - "Dumnezeu e iubire". Acesta e tonul întregii partituri pe care avea să o compună în cei opt ani de slujire pontificală. Eu văd în el omul care, în vremuri de mari răsturnări planetare, a știut să armonizeze virtuțile creștine și umane pe care mulți le consideră contradictorii: forța și blândețea, credința și rațiunea, claritatea și profunzimea, fermitatea și iubirea.

- Credeți că Benedict al XVI-lea va avea un cuvânt de spus din umbră, ținând cont că va rămâne la Vatican?

- Desigur, dar nu în forma în care ne așteptăm. Va avea un cuvânt greu de spus prin ceea ce a promis: "voi continua să slujesc Biserica prin rugăciune și suferință". Rugăciunea, rostită în tăcerea mănăstirii sau scrisă într-o carte, e ultimul său cuvânt adresat Bisericii și omenirii.

- Când se va striga "Habemus Papam", ce nume credeți că va fi rostit?

- De-aș avea darul profeției...

- Ce ar însemna un Papă de culoare pentru Vatican?

- Cred că impactul va fi mai mare în România decât la Roma, care de peste două mii de ani a avut și are oameni de pe toate continentele. Roma are o vocație universală, la nivel geografic, dar și uman.

- Care considerați că ar trebui să fie prioritățile viitorului Papă?

- Să-i placă să stea de vorbă cu Dumnezeu și cu oamenii. Papa este succesorul sfântului apostol Petru, chemat de Domnul să-i întărească pe frații săi în credință. Eu mi-aș dori ca viitorul Pontif să continue liniile majore trasate de iubirea universală a lui Ioan Paul al II-lea și de munca internă a lui Benedict al XVI-lea. Prioritățile sunt deja sub ochii tuturor: formarea creștină a tinerelor generații, refacerea prieteniei dintre cultură și Evanghelie, transparență și curaj în abordarea problemelor, sprijinirea familiei naturale și a vieții pe cale de a se naște și, nu în ultimul rând, dialogul sincer și respectuos cu cei care nu cred.

- Ieșind din sfera prezentului, ați avut onoarea să vă întâlniți și cu Papa Ioan Paul al II-lea?

- Cea mai impresionantă întâlnire cu Fericitul Ioan Paul al II-lea am trăit-o la Epifania din 1993. Eram seminarist la Roma și am fost ales să slujesc la Liturghia celebrată de Papa la altarul bazilicii Sfântul Petru. Noi trebuia să fim cu o oră înainte de Liturghie în capela celebrei "Pieta" a lui Michelangelo, unde Papa urma să vină și să-și pună veșmintele liturgice. El a venit cu o jumătate de oră înainte, ne-a salutat pe fiecare, întrebându-ne din ce țară suntem. La cuvântul "România", o tresărire de simpatie i-a descrețit fruntea, repetând după mine numele României. Apoi s-a așezat în genunchi înaintea Crucifixului și s-a rugat minute în șir cu o intensitate impresionantă. S-a ridicat, s-a îmbrăcat pentru slujbă și, înainte de a intra în bazilică, mi-a pus mâna pe braț și m-a fixat cu privirea, spunând încă o dată: "România, România". Ultimul cuvânt al Pontifului Roman înainte de a începe Sf. Liturghie la altarul Sfântului Petru a fost numele țării noastre...

- Cum este văzută România la Vatican? Dar orașul Iași?

- Toți cei care au fost în țară îmi vorbesc la întoarcere cu respect și admirație despre spiritul nostru ospitalier și frumusețile naturale. Se întorc, însă, și cu o întrebare: de ce milioane de români pleacă dintr-o țară atât de frumoasă? Cât privește orașul, este apreciat foarte mult din punct de vedere cultural, mai ales prin deschiderea Universității "Al. I. Cuza" față de științele teologice. Ar avea de câștigat și mai mult în prestigiu prin intensificarea relațiilor ecumenice între Biserici. Cu toate acestea, principala punte de legătură cu Vaticanul o reprezintă episcopul de Iași, mons. Petru Gherghel, și Seminarul Catolic de pe Copou, care duc în lume numele Iașului.

- Ce înseamnă Vatican pentru dumneavoastră? Ce ne puteți spune inedit despre viața într-un astfel de loc?

- Sunt mulți români, preoți și nu numai, care, din motive de studiu sau de apostolat, locuiesc în instituții extrateritoriale Vaticanului, cum ar fi universitățile sau colegiile de formare. Spre deosebire de ceea ce puteți citi ici și colo, să știți că lumea din Vatican se mai și roagă, ba chiar fredonează cântece religioase la birou fără să protesteze cineva.

Ada Grăjdeanu

Născut în 1971 la Buruienești, Neamț, părintele Adrian Dancă a urmat Seminarul Catolic din Iași, la fel și anii I-II de filosofie. Și-a dat licența în teologie la Roma, în 1997. A fost hirotonit preot la Adjudeni, Neamț, în același an de PS Petru Gherghel al Diecezei de Iași. Între 1997-2000, CV-ul său consemnează poziția de vicar la catedrala catolică din Iași și profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic. Din 2000 până în 2003, părintele Dancă a fost vice-rector al bazilicii "Sf. Maria" din L'Aquila, Italia. Din 2003, acesta este colaborator la Secția Română Radio Vatican, fiind până în 2004 și responsabil al Comunității de imigranți români din Roma. În 2011, părintele Dancă și-a dat doctoratul în teologie la Roma, cu tema vizând raportul dintre asceza creștină și exegeza Sfintei Scripturi la Sf. Ioan Casian (în curs de publicare). Din 2012, părintele Dancă este coordonatorul Redacției Române Radio Vatican.


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat