SCRISOARE PASTORALĂ PENTRU CEA DE-A XVII-A ZI MONDIALĂ A PERSOANELOR CONSACRATE

Chemare la a fi lumină

Cristos, "lumina adevărată a lumii"

Şi voi trebuie să fiţi lumina lumii (cf. Lc 2,25)

Dragi persoane consacrate,

În fiecare an celebrăm cu bucurie Prezentarea la Templu a lui Cristos, pentru care bătrânul Simeon, întâmpinându-l şi luându-l în braţe, îl preamăreşte pe Dumnezeu şi-l prezintă, prin cântarea sa, lumina lumii.

În fiecare an suntem invitaţi de textele sfinte şi de sfânta Biserică să ne întâlnim şi noi cu Cristos, care vine la noi, să-l admirăm ca adevărata lumină care a coborât în lume, dornici de a reaprinde şi în noi lumina adevărată pentru viaţa lumii.

Când soarele îşi trimite razele sale asupra lumii, asupra pământului şi a oamenilor, lumina se răsfrânge asupra celor din jur. Lumina se înmulţeşte şi se împărtăşeşte. Această imagine naturală vine să sublinieze marele adevăr al venirii soarelui divin, al copilului Isus, om şi Dumnezeu, care doreşte să răspândească în lume darul sacru al luminii, simbol al vieţii şi al iubirii, pentru ca toţi să se umple de această calitate divină şi toţi să se împărtăşească din această viaţă.

Biserica, voind să exprime acest adevăr prin gesturi liturgice, ne invită astăzi să-l întâmpinăm pe Cristos, cum a făcut bătrânul Simeon şi profetesa Ana, luându-l în braţe, primindu-l la noi, purtând în mâini simbolul luminii, lumânările, care să ne provoace la marele mister al împărtăşirii cu flacăra luminii veşnice, cu lumina cerească pe care a promis-o tuturor: "Cine vine după mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii", căci "eu sunt lumina lumii" (In 8,12), "calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6).

Dragi persoane consacrate, dragi fraţi şi surori,

Ziua de 2 februarie a fost aleasă de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, cu 17 ani înainte, ca să fie Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, cu o inspiraţie divină, plină de respect pentru cei care, stând aproape de altar, sunt dornici să-l întâmpine pe Cristos, lumina lumii, care vine să-l întâlnească pe poporul său.

Se vede din textul evanghelic că această solemnitate aşa de importantă şi sugestivă are origine chiar de la începutul vieţii lui Isus, când cei care îl aşteptau pe Mesia vegheau lângă templu exprimând cu adevărat bucuria întâlnirii cu el, cel aşteptat.

Cuvintele bătrânului Simeon şi ale profetesei Ana sunt foarte expresive: "Acum eliberează pe robul tău, stăpâne, după cuvântul tău; căci ochii mei au văzut mântuirea ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel", iar Ana, venind şi ea în ceasul acela, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre prunc, celor care aşteptau mântuirea lui Israel. În faţa acestor scene şi cuvinte, tatăl (Iosif cel drept) şi mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre el (cf. Lc 2,25-38).

Istoria a consemnat mereu acest moment şi creştinii au înţeles că acela care a venit între oameni este pe drept aşteptatul popoarelor, cel care a dorit să împartă oamenilor cuvântul său, să le ofere viaţa, dăruindu-se pe sine, pentru ca pe pământ să se aprindă un foc, o lumină care să ardă fără încetare (cf. Lc 12,49) şi să ajungă la toţi oamenii.

Când Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a stabilit ca această zi să fie celebrată într-un chip deosebit de către persoanele consacrate, sigur s-a gândit că, într-un mod special, aceste persoane trebuie să-i iasă în întâmpinare lui Isus, să se lase umplute de lumina lui şi să fie cele care îi stau mereu alături şi-i poartă mesajul în lume.

Sunt bucuros să vă consider privilegiate şi să vă număr printre fecioarele înţelepte, care au ştiut să-şi umple candelele lor cu untdelemn, ca apoi, întâmpinându-l pe mire pentru ospăţul de nuntă, să intre în camera nupţială şi să se bucure împreună cu el la ospăţul său (cf. Mt 25,1-13).

Aş vrea să vă spun, cum de fapt bine ştiţi, că pentru a aduce lumină şi mântuire în lume, Cristos s-a umilit pe sine, luând firea de sclav şi, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce, s-a oferit cu totul, lăsând trupul şi sângele său ca hrană pentru prietenii săi, pentru toată lumea, pentru noi, pentru voi.

Fără această dăruire, nu ar fi adus în lume viaţa, lumina şi fericirea.

De fapt, lumânările, pe care astăzi, şi mai ales în ziua profesiunii, le-aţi purtat şi le purtaţi în mâini, au simbolismul lor şi vă amintesc de datoria de a vă consuma pentru a lumina, pentru a umple de bucurie paşii voştri şi ai oamenilor în mijlocul cărora sunteţi chemate să daţi mărturie omului.

Aceste candele vă cer astăzi să le purtaţi în mâini cu un singur scop profund: să fiţi voi cele dintâi care îi ieşiţi în întâmpinare lui Isus, mirele, să-i preluaţi mesajul şi să-l purtaţi celorlalţi, ca fiind cel mai sfânt răspuns la iubirea şi darurile lui, făcând să ajungă la oameni bucuria mesajului lui Cristos, lumina cea adevărată, care spune cu o dragoste şi profundă convingere: "Eu sunt lumina lumii, dar şi voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii".

Cu aceste dorinţe vă îmbrăţişăm pe fiecare în parte şi vă dorim să fiţi candele vii, vestitorii şi vestitoarele luminii lui Cristos printre oameni.

"Iată vine mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" (Mt 25,6)

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 17.