Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Assisi: Capitul general al franciscanilor

Frați franciscani, reprezentanți ai celor 4.300 de franciscani din 65 de țări de pe glob, s-au reunit la Assisi, la al 200-lea Capitul General al Franciscanilor Minori Conventuali, în perioada 19 ianuarie - 18 februarie 2013, cu misiunea de a decide orientarea Ordinului Franciscan pentru următorii șase ani și pentru a alege o nouă conducere. Actualul ministru general este fr. Marco Tasca, iar secretar general este fr. Vincenzo Marcoli.

Sunt prezenți 88 de frați cu drept de vot și 11 frați auditori, fără drept de vot.

În lista participanților sunt și fr. Emilian Cătălin ca ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" din România, iar frații Ion Ciuraru, Sorin-Adrian Giurgi și Maximilian Pal ca delegați provinciali.

Alegerea noului ministru general a fost programată pentru 29 ianuarie.

Site-ul oficial al acestui eveniment este www.capgenofmconv2013.info, cu informații în limbile italiană, poloneză, spaniolă și engleză, relatări din fiecare zi a capitulului, precum și fotografii (printre care și fotografia care ilustrază acest articol).

Ordinul Fraților Minori Conventuali a fost fondat în anul 1209, cu aprobarea Inocențiu al III-lea. Potrivit www.ofmconv.ro (http://ofmconv.ro/informatii/provincia-sf-iosif/) - site-ul Pronvinciei "Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali - "conform tradiției, Ordinul Fraților Minori este prezent pe meleagurile noastre încă de la începutul procesului de expansiune franciscană, adică din timpul vieții Sfântului Francisc de Assisi. Astfel, înainte de confirmarea confirmarea textului definitiv al Regulii Ordinului Franciscan, de către papa Honoriu al III-lea (29 noiembrie 1223), dată care consfințește oficial instituționalizarea Ordinului Fraților Minori, găsim deja misionari franciscani (1221) într-o provincie ultramontana (Ungaria-Schiavonia) ce se învecina cu Valahia și, apoi, cu Moldova. Documentul oficial care atestă orientarea franciscanilor către aceste teritorii este bula Cum hora undecima (11 iunie 1239), emisă de papa Grigore al IX-lea, în care franciscanilor le era cerut să meargă în misiune la bulgari, valahi și cumani, și li se acordau anumite privilegii; iar într-o scrisoare din anul 1241 a regelui Bela al IV-lea al Ungariei, adresată regelui Konrad al Germaniei, se confirmă prezența misionarilor franciscani în aceste teritorii".

Tot site-ul www.ofmconv.ro mai precizează: "Autoritatea supremă într-o provincie franciscană conventuală este capitulul provincial, care este celebrat o dată la patru ani. În capitulul provincial este ales «superiorul major» al unei provincii franciscane, cu titlul de ministru provincial, adică slujitor al întregii fraternități al Provinciei religioase. Actualmente ministru provincial al Provinciei «Sfântul Iosif» din România este fr. Emilian Cătălin", care deține această funcție încă din 3 iulie 2008.

Conform lucrării Almanahul "Presa Bună" 2012, apărut anul trecut, în Dieceza de Iași figurau 77 de preoți franciscani și 98 de studenți la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc" din Roman. Preoții franciscani administrează 9 dintre cele 142 de parohii ale Diecezei de Iași.

Ovidiu Bișog


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat