"Presa catolică locală" în documente arhivistice

După cum s-a remarcat deja în paginile electronice dedicate centenarului revistei "Lumina creştinului" (http://ercis.ro/actualitate/centenarlumina.asp), reiese clar că realitatea de astăzi ne demonstrează că mijloacele de comunicare socială (presa, radioul, televiziunea, internetul etc.) au devenit indispensabile omului. Dar, după cum spunea fericitul papă Ioan Paul al II-lea, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din anul 2000, "vestirea lui Cristos prin mijloacele de comunicare în zorii noului mileniu este o invitaţie de a privi spre viitor, spre provocările care ne aşteaptă, dar şi spre trecut, spre originile creştinismului...".

Într-adevăr, înaintea de a se înălţa la cer, Mântuitorul a spus ucenicilor săi: "Mergeţi şi predicaţi Evanghelia la toată făptura" (Mt 28,19), dar a lăsat la latitudinea acestora folosirea mijloacelor de comunicare socială. Astfel, ucenicii au străbătut în lung şi-n lat lumea cunoscută la vremea aceea şi au predicat prin viu grai viaţa şi învăţătura lui Cristos. Unii dintre ei erau conştienţi că este o mare deosebire între cuvântul vorbit şi cel scris, deşi fiecare are avantajele şi dezavantajele sale, şi au lăsat în scris o parte din mesajul lor. Cuvântul vorbit este mai viu şi pătrunzător, cu atât mai mult cu cât cel care vorbeşte este un orator convins şi însufleţit. Cu toate acestea, are dezavantajul că odată ieşit din gura oratorului cuvântul se pierde: verba volant, scripta manent. Avantajele cuvântului scris sunt multiple: se pot scoate numeroase exemplare şi se răspândeşte în zone unde cuvântul vorbit nu poate fi perceput.

O situaţie similară am întâlnit-o şi în Dieceza de Iaşi. Primele informaţii istorice despre iniţiativa fondării, în capitala Moldovei, unei prese catolice le avem din anul 1903, când a început să apară "Calendarul catolic". Cinci ani mai târziu, în 1908, un grup de preoţi, în frunte cu pr. Iosif Malinowski, a lansat ideea înfiinţării şi publicării unei reviste, care urma să primească numele "Foaia catolică". Aceasta se dorea a apare bilunar şi intenţiona să prezinte ştiri şi articole privitoare la viaţa catolică din ţară şi străinătate. Din păcate, întrucât la acest apel au răspuns foarte puţini (pentru abonamente s-au înscris doar 213 persoane), nu s-a putut demara acest proiect editorial.

Comitetul de înfiinţare a "Foii catolice": Apel la susţinerea presei catolice (16 decembrie 1908).

În zilele noastre, presa joacă un rol foarte însemnat. Cu părere de rău, însă, trebuie să constatăm că nu arareori ea iese din făgaşul îndrumării spre bine. Cu voie sau fără de voie, bate drumuri rătăcitoare şi devine, în acest chip, un mijloc de propovăduire a tot felul de idei greşite, ba chiar subversive. Şi toate acestea sub scutul şi apărarea libertăţii. Pe când adevărul şi binele, care singure ar trebui să fie stăpâne pe coloanele unei publicaţiuni, nu profită întotdeauna de aceeaşi libertate spre a fi cunoscute de toate straturile societăţii, care poate - şi e dulce a o nădăjdui - tocmai acel bine şi adevăr îl caută şi-l doreşte. Pe de altă parte, noi, catolicii, suntem consideraţi de unii ca un element primejdios ţării româneşti, şi, de aceea, zilnic vezi răspândindu-se tot felul de calomnii atât împotriva bisericii noastre, cât şi a persoanelor care o conduc şi se luptă pentru dânsa. Şi de multe ori catolicii din România rămân nedumeriţi şi nu ştiu ce să răspundă la cele debitate cu atâta îndrăzneală de adversarii lor. Iar calomniile se înteţesc din zi în zi. Adversarii, neprimind nici un răspuns care să dea de gol lipsa de criteriu şi răutatea condeiului lor, devin mai curajoşi, şi din tăcerea noastră scot o dovadă a veracităţii spuselor lor.

A mai sta cu mâinile în sân, şi într-o astfel de stare a lucrurilor să nu fii gata la orice sacrificiu, ar fi, după părerea noastră, un semn de micime de suflet!

De mult s-a simţit nevoia unei publicaţiuni catolice; iar persoane, care erau convinse de trebuinţa unui asemenea organ au emis deosebite păreri cu privire la întocmirea lui. Se vorbea: ba de o foaie săptămânală, ba de un ziar cotidian, scris fie în limba română, fie în română şi franceză. Dar acestea erau teorii frumoase, şi anii au trecut fără să aducă o concluzie practică. Credem, deci, că a sosit momentul să scuturăm inerţia noastră şi să ne adunăm toate puterile la un loc, spre a aduce odată la îndeplinire idealul dorit de atât amar de vreme.

Pentru aceasta, câţiva bărbaţi dintre preoţi şi laici, dorind a înfiinţa un organ catolic, fie cât de mic, s-au întrunit în mai multe rânduri şi s-au consfătuit ce s-ar putea face să se împlinească în sfârşit dorul lor şi al atâtor oameni de bine. Rezultatul deliberărilor a fost că nu trebuie să înceapă această grea muncă fără a avea mai întâi asigurarea că întreprinderea lor va fi încununată cu succes. De aceea, în locul întâi au supus părerea lor autorităţii bisericeşti, cerându-i consimţământul. Şi cu mare bucurie sufletească au obţinut încuviinţarea ÎPS Nicolae Iosif Camilli, arhiepiscop-episcopul nostru de Iaşi. S-a format apoi un comitet care a hotărât să facă un apel călduros către preoţii şi laicii catolici, spre a se încredinţa de binevoitorul lor sprijin fie material, fie moral.

(Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, fond Netzhammer, cutia XI, doc. 2037)

În luna decembrie 1912, părintele Anton Gabor, recent întors de la studii din Innsbruck, a relansat ideea editării şi tipăririi unei reviste catolice. În acest sens, s-a adresat preoţilor şi credincioşilor din Diecezele de Iaşi şi Bucureşti, dar a primit foarte puţine cereri pentru abonamente. Totuşi, din fonduri proprii, a pornit la drum. Cu binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, la 1 ianuarie 1913, a scos primul număr al revistei "Lumina creştinului". Avea numai 16 pagini, format mic, şi s-a tipărit în 2.000 de exemplare. Ea a apărut lunar până în august 1916, când, din cauza războiului, a încetat să mai apară până în ianuarie 1919.

Redacţia revistei "Lumina creştinului": Articol program (1 ianuarie 1913)

Lumina voieşte să fie pentru toţi, adică să propovăduiască pe înţelesul tuturor adevărurile aduse nouă de Isus Cristos; să înlesnească totodată răspândirea acelui foc dumnezeiesc despre care vorbeşte el însuşi: "Foc am adus din cer pe acest pământ şi ce voiesc altceva decât să se aprindă". Lumină veşnică fie şi prin aceea că va aminti evenimentele mai însemnate din lumea catolică, care sunt în stare să ne întărească în credinţa noastră.

(Lumina creştinului, nr. 1 / ianuarie 1913, p. 1)

Suplimentul revistei "Lumina creştinului" a apărut abia în anul 1921 şi a primit denumirea de "Sentinela catolică". Ea a apărut lunar, în patru pagini, format ziar, explicând pe înţelesul tuturor cititorilor diverse probleme: Concordatul României cu Sfântul Scaun, divorţul, schismele, Biserica Catolică în lumina adevărului etc. În anul 1935, "Sentinela catolică", care între timp îşi schimbase denumirea în "Dacia creştină", fuzionează cu "Farul nou" din Bucureşti, dând acestui ziar religios posibilitatea să se dezvolte mai bine.

Paralel cu înfiinţarea revistei "Lumina creştinului", la Săbăoani, preotul Iosif Tălmăcel a lansat ideea înfiinţării unei reviste sau a unui jurnal pentru catolicii din acea parohie. După ce au discutat cu cei în drept şi au analizat posibilităţile materiale, la 14 aprilie 1913, preoţii Graţian Carpati şi Iosif Tălmăcel au publicat primul număr al buletinului Parohiei Catolice din Săbăoani: "Viaţa". Această revistă a apărut până în anul 1947 şi, cu toate că avea iniţial un caracter local, a fost apreciată de mulţi preoţi, care au cerut să primească şi chiar să publice unele articole aici. Astfel, revista a putut apare lunar într-un număr mare de exemplare şi cu mai multe pagini. Până în 1947, s-a semnalat doar o singură perioadă mai lungă de absenţă (1 septembrie 1916 - 1 septembrie 1918).

Pr. Graţian Carpati: Despre programul revistei "Viaţa" (aprilie 1913)

M-am hotărât să scot la iveală o broşură cu numele "Viaţa", buletin al Parohiei Catolice din Săbăoani, care, precum arată şi titlul, va cuprinde toate acele ce privesc pe un creştin adevărat şi pe un cetăţean în viaţa de toate zilele. În acest buletin, care va apărea din când în când, se vor trata toate acele chestiuni practice care interesează parohia noastră. Şi iată în puţine cuvinte programul ce ne-am propus a desfăşura cu ajutorul lui Dumnezeu: "Vom căuta din răsputeri ca poporul nostru să aibă o viaţă sufletească cât se poate mai fericită".

(Viaţa, nr. 1 / aprilie 1913, p. 1)

La 29 ianuarie 1929, episcopul Mihai Robu a aprobat suplimentul revistei "Viaţa", intitulat "Cruciada noastră misionară", cu scopul de a trezi interesul catolicilor pentru misiuni. Doi ani mai târziu, acelaşi episcop a aprobat apariţia publicaţiei Asociaţiei Copiilor şi Tinerilor Catolici din Iaşi, intitulată "Revista noastră", coordonată de parohul Dumitru Romila.

Dumitru Romila: La început de drum

Revista aceasta e numai pentru voi, căci ea va fi călăuza asociaţiilor tinereşti dornice de bine şi progres. (...) În asociaţie ne vom îngriji ca educaţia voastră bună să aducă bucurie şi foloase tuturor celor care trăiţi împreună, iar pentru ca îndemnurile ce le veţi primi la «Asociaţie» să nu fie uitate vă dăm ca tovarăş revista noastră, în care veţi găsi sfaturi bune, exemple şi povestiri folositoare.

(Revista noastră, nr. 1 / 1931, p. 1)

După înfiinţarea acestor reviste locale, care apăreau de regulă lunar, s-a pus problema înfiinţării unui cotidian catolic, fapt concretizat la 9 noiembrie 1921, când a văzut lumina tiparului primul număr al publicaţiei "Albina".

Ep. Alexandru Th. Cisar: Scrisoare pastorală cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţarea cotidianului catolic "Albina" (9 noiembrie 1922)

9 noiembrie este o zi memorabilă pentru toţi catolicii din România Mare, o zi cu care se pot făli faţă de catolicii din alte ţări şi chiar faţă de fraţii dezbinaţi în ale religiei, căci această zi din anul 1921 a văzut apărând "Albina", primul ziar cotidian catolic din ţară, tipărit pe româneşte. Acum se împlineşte un an de zile de la apariţia lui, un an de activitate rodnică şi binecuvântată. Nenumărate au fost, sunt şi chiar poate vor fi încă greutăţile ce se opun, însă cu credinţă nestrămutată în Dumnezeu şi în sprijinul tuturor celor buni, a celor cu dorinţă spre adevăr şi dreptate, s-a întreprins o muncă uriaşă şi binefăcătoare, o lucrare a cărei trebuinţă este vădită şi al cărei scop este într-adevăr ideal.

Ajutoare şi proptele de preţ netăgăduit sunt ziarele şi revistele catolice periodice, ce urmăresc acelaşi scop nobil, periodice care, la rândul lor, au o apărare puternică în confratele mai mare ca apare zilnic şi este deci în stare să apere, să lămurească, să stabilească adevărul şi să îndrumeze numaidecât, fiind mereu la pândă, ca o strajă neadormită, ce veghează neîncetat din simţul datoriei şi caută din iubire pentru adevăr şi dreptate, din dorinţa unei adevărate libertăţi, egalităţi şi fraternităţi să arate pericolul de unde ar veni.

Nimeni n-ar putea tăgădui că mica "Albină" nu şi-a îndeplinit menirea cu prisos. Da, dânsa a grăit adevăruri mari, a vorbit desluşit tuturora, cu toate că mulţi, citind, au înţeles, dar consecinţe n-au tras; mulţi au fost luminaţi, dar au preferat să stea mai departe în întuneric; mulţi au fost lămuriţi, însă au rămas din rea voinţă neînduplecaţi. Lumina adevărului va pătrunde însă necontenit, razele lui vor străbate şi limpezi chiar prejudecăţile seculare cele mai îndărătnice.

Fraţilor, daţi mână de ajutor, abonaţi-vă, reabonaţi-vă, răspândiţi şi faceţi cunoscut tuturor oamenilor de bună voire acest ziar catolic, care apără religia şi Biserica, cu adevărat strămoşească, apără moralitatea şi tot ce-i nobil şi folositor! De nu ajutăm noi această întreprindere din răsputeri, ne facem vinovaţi de lipsa binelui ce s-ar putea obţine şi suntem părtaşi la relele ce s-ar ivi dacă n-ar exista acest organ zilnic de apărare şi lămurire. Nu numai cu ajutoare băneşti să subvenţionaţi ziarul "Albina", ci, mai presus de toate, cu sprijinul moral. Nu uitaţi că acest ziar vrea să cuprindă interesele tuturor catolicilor, fără deosebire de rit, din România Mare, că el se ocupă din dragoste către ţară şi neam, cu toate chestiunile vitale ale progresului şi binelui obştesc, că vrea să fie pentru toţi ocrotitor, sfătuitor şi călăuză sinceră. Încunoştiinţaţi-l despre evenimentele de seamă, despre lipsurile şi păsurile voastre, căci este folositor ca faptele bune să fie cunoscute şi de alţii, spre îndemn, iar faptele rele să fie înfierate şi dojenite spre înfruntare. Depinde de sprijinul ce-l veţi acorda, ca numitul ziar să-şi mărească formatul şi să-şi sporească numărul articolelor de fond şi astfel să poate izbuti de a pătrunde printr-un tiraj cât de mare la toţi cei ce doresc să cunoască sentimentul catolic şi aspiraţiunile îndreptăţite ale catolicilor de orice rit, cu privire la binele ţării şi al neamului românesc, pentru care voieşte de-a pururea să-şi încordeze toate puterile ziarul "Albina".

(Arhiva Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, dosar 4/1909, f. 68)

În anul 1925, când la Vatican s-a organizat o expoziţie cuprinzând tipăriturile catolice ce au apărut în toate ţările catolice din lume, preoţii din Moldova au trimis peste 30 de cărţi, precum şi toate calendarele, revistele şi almanahurile tipărite după 1903. Cu această ocazie, Sfântul Părinte papa Pius al XI-lea a binecuvântat publicaţiile din Moldova, le-a încurajat în urmarea menirii lor, aceea de a fi "amvoane moderne de predicare a evangheliei" şi a ajutat Episcopia din Iaşi să-şi cumpere o tipografie proprie. Acest lucru s-a concretizat în anul 1926. Tot în acest an, la 17 mai, s-au început lucrările pentru construirea localului destinat Institutului Presa Bună, lucrări care s-au finalizat în luna octombrie a aceluiaşi an. La 31 octombrie 1926, în sărbătoarea lui Cristos Rege, s-a sfinţit Tipografia "Presa Bună", pusă sub patronajul sfintei Tereza a Pruncului Isus.

Comitetul de iniţiativă: Memoriu de înfiinţare a Tipografiei "Presa Bună"

Câţiva preoţi de la Episcopia Catolică din Iaşi începuseră încă din anul 1911 să tipărească reviste, calendare şi alte cărţi morale pentru popor. După război activitatea a fost luată din noi, dar aceşti preoţi s-au convins că fără o tipografie proprie nu se va face un progres real. De aceea la 1925 s-au folosit de o ocaziune şi episcopia a cumpărat tipografia "Lumina Moldovei", proprietatea domnului Liviu Sadoveanu. Din lipsă de local nu s-a putut utiliza această tipografie până la 15 mai 1927, când s-au făcut toate sforţările pentru deschiderea ei. Tipografia "Presa Bună" nu urmăreşte scopuri materiale, ci răspândirea de cărţi morale cât mai ieftine pentru popor. Pentru acoperirea cheltuielilor cu lucrătorii episcopiei s-a văzut nevoită a primi şi lucrări particulare din oraş, care nu sunt împotriva credinţei şi a bunelor moravuri.

(Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi, fond Inspectoratul Industrial al Regiunii a III-a Iaşi, dosar 378, f. 8; xerocopii în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice Iaşi)

La 1 ianuarie 1927, a luat fiinţă Institutul "Presa Bună", iar la 27 februarie 1928, episcopul Mihai Robu a aprobat "Actul constitutiv al Institutului Presa Bună din Iaşi".

Ep. Mihai Robu: Actul constitutiv al Institutului "Presa Bună" din Iaşi

Datorită străduinţei lăudabile a Mons. dr. Anton Gabor, actualmente paroh de Gherăeşti, judeţul Roman, cu aprobarea şi binecuvântarea noastră, din contribuţiile benevole ale multor persoane, care şi-au dat bine seama de marea însemnătate a scrierilor bune, a luat fiinţă Institutul "Presa Bună" din Iaşi, cu clădire şi tipografie proprie, în curtea catedralei noastre.

Spre a evita orice confuzie şi coliziune de drepturi, în prezent şi în viitor, declarăm şi stabilim următoarele:

1. Institutul "Presa Bună" nu este o întreprindere particulară a vreunui preot, nici nu este o societate pe acţiuni, ci este o întreprindere diecezană, sub direcţiunea şi ocârmuirea episcopiei, având scopul său şi mijloacele sale proprii de activitate.

2. Institutul "Presa Bună" este trecut la Tribunalul Iaşi pe numele Episcopiei Catolice.

3. Atât clădirea, cât şi materialul tipografic al Institutului "Presa Bună" sunt proprietatea Episcopiei, care, însă, le dă destinaţia clară şi precisă, că nu vor servi la altceva decât la răspândirea scrierilor bune.

4. Scopul Institutului "Presa Bună" este editarea şi răspândirea scrierilor bune, cu conţinut atât religios, cât şi profan.

5. Mijloacele de care se va servi Institutul "Presa Bună" spre a putea edita şi răspândi scrieri bune sunt: a) contribuţiile benevole ale donatorilor; b) încasările rezultate din vânzarea revistelor, broşurilor sau cărţilor editate; c) venitul ce-l va aduce tipografia, lucrând şi pentru alte persoane sau instituţii din oraş.

6. Institutul "Presa Bună" va fi condus de un comitet administrativ numit de episcop.

7. Un alt comitet redacţional, numit tot de episcop, se va ocupa cu editarea revistelor, broşurilor sau cărţilor bune. (...)

(Arhiva Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, dosar 1/1928, nepaginat)

După aproape 20 de ani de funcţionare, în luna mai 1944, din cauza războiului, tipografia de la Iaşi a luat drumul refugiului spre Beiuş, dar nu a mai fost adusă acasă. A rămas probabil la Oradea. O dată cu ea, a fost evacuată şi Tipografia "Serafica" de la Săbăoani. În luna iunie 1944, aceasta din urmă fusese dată dispărută şi nu a mai ajuns la destinaţie.

În numărul din ianuarie-martie 1945 din "Lumina creştinului", editat la "Presa Bună", dar tipărit la Tipografia "Progresul" din Iaşi, a fost prezentată starea Institutului "Presa Bună" în anul 1944:

Tipografia noastră nu mai este la Iaşi. Când (...) era aprovizionată cu de toate, atunci când se tipărea în 20.000 de exemplare catehismul prescurtat, o carte de rugăciuni a sfântului Anton, revista "Lumina creştinului", numărul festiv pe aprilie, cu un bogat material ilustrat în cinstea Excelenţei sale Mons. Mihai Robu, care împlinea, la 10 aprilie, 60 de ani, şi o serie de tipărituri noi avea să intre în lucru, evenimentele au zădărnicit toate, atunci începu exodul. Situaţia aceasta ne-a silit să tipărim la alte tipografii calendarul nostru pe anul 1945. Lipsiţi de fonduri, n-am mai fost în stare să tipărim almanahul obişnuit al "Presei Bunei" pe 1945. Iar acum, dacă am reuşit să scoatem revista noastră "Lumina creştinului" cel puţin la trei luni o dată, ne costă foarte scump.

(Lumina creştinului, nr. 1/1945, p. 3)

După instalarea la putere a regimului comunist, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi nu a mai avut posibilitatea de a se angaja în răspândirea presei catolice. Editurile "Presa Bună" şi "Viaţa", cu toată opera lor, au trebuit să rămână doar o amintire, care, din fericire, şi-au putut relua activitatea după anul 1990.

Deşi parcă îşi pierde din însemnătate, în planul comunicaţiilor sociale, presa catolică are un rol bine determinat, întrucât este o dovadă a vitalităţii credinţei şi a aportului creştinilor la viaţa culturală şi spirituală a Bisericii. De aceea, doresc să închei această scurtă expunere istorică cu următoarea comparaţie. Presa poate fi comparată cu plămânii. Aşa cum un om ce are plămânii buni se poate auzi de la distanţă, la fel un ziar bun se răspândeşte pe o arie mare. Cine crede că poate învinge informaţia rea şi atâtea "ademeniri" ale mijloacelor moderne de comunicaţie socială doar prin predică se aseamănă cu un om care vrea să se apere cu un pistol de duşmanul care vine asupra lui înarmat cu o bombă atomică. Dacă vrem să ne opunem ravagiilor dezastruoase ale presei ostile Bisericii şi moralei creştine trebuie să ne înarmăm cu armele moderne ale comunicaţiei sociale, adică cu o presă bună şi eficace.

Pr. Alois Moraru

lecturi: 20.