O credinţă de-a mea

Lumina creştinului şi Viaţa mi-au deschis ochii spre lume. Abia învăţasem să citesc. Părintele Ioan Simon - Dumnezeu să-l odihnească! - a găsit la bunicul meu toată colecţia lor de dinainte de comunişti. Erau numere puse în ordine şi legate pe ani.

Când am venit la Seminar şi superiorii au riscat şi ne-au permis să încercăm, am început Drumuri deschise. A fost o senzaţie unică. O mobilizare şi o coparticipare cum numai rar se pot atinge. Care scria, care desena, care dactilografia, care trăgea la cocârlă, care lega... Într-un fel de tăcere sacră. Nici nu ne vorbeam. Ghiceam ce-i de făcut. Dar nu a durat mult...

M-am întors de la Roma în toamna lui 1990 şi am intrat în frenezia acelui timp de speranţe neîngrădite. Nu aveam un program de împaginare. Scriam materialele, le scoteam la imprimantă şi apoi le decupam ca să le putem aşeza în macheta paginii. Dacă era cazul, mai adăugam un rând sau mai scoteam. Aveam însă convingerea că ceea ce reprezenta revista era oglinda unei Biserici, că era un pupitru de evanghelizare şi de cateheză, că este o formă de a proclama minunăţiile Domnului şi o modalitate de a anihila uitarea. Credeam şi cred că este o lumină. Şi aşa-i doresc să rămână mereu: Lumina creştinului!

Pr. Alois Bulai
(Redactor la "Lumina creştinului" în perioada ianuarie 1991 - martie 1992)

* * *

Din Lumina creştinului, serie nouă, anul XXIV, nr. 1 (277), ianuarie 2013, p. 5.

Mai multe detalii în Secţiunea specială "Centenarul revistei Lumina creştinului"

lecturi: 2.