Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Oră de rugăciune Taizé la Centrul "Xaverianum" cu oaspeți din Rădăuți

Duminică, 2 decembrie 2012, câțiva tineri ai Parohiei "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Rădăuți, însoțiți de pr. vicar Alin-Cătălin Butnaru și de sr. Luiza Țuțuianu, de la Congregatio Jesu, au participat alături de grupul de tineri din Iași la o oră de rugăciune Taizé în Centrul "Xaverianum" din Iași.

După mai bine de un an de zile de când în Parohia din Rădăuți există un grup de tineri ce se roagă după modelul comunității Taizé, inițiativă de a venit din partea pr. paroh, Iosif Răchiteanu, în prima zi din Advent al acestui nou an liturgic, s-a ivit ocazia unui frumos schimb de experiență dintre grupul de tineri din Rădăuți și cel din Iași, experiență care a adus multe zâmbete, dar și multă fericire în ambele grupuri. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest frumos moment de comuniune și care s-au implicat cu atât devotament în organizarea lui. În urma participării la această oră de rugăciune, spiritul de a trăi în compania lui Isus a fost atât de puternic, încât entuziasmul i-a făcut pe unii chiar să dea și o scurtă mărturie:

"În prima duminică din Advent, am ales să începem acest post al Crăciunului cu o rugăciune Taizé. Stilul meditativ și unic al acestei rugăciuni ne-a atras chiar de la început, de când părintele paroh ne-a propus să o experimentăm. Este ceva nou pentru noi și va fi mereu, deoarece de fiecare dată când ne rugăm împreună, îl simțim mai aproape pe Isus, îl simțim în mijlocul nostru și știm că suntem ascultați prin toate acele melodii religioase și momente de meditație.

Încă din prima clipă a pășirii noastre în Centrul «Xaverianum», am fost primiți cu multă căldură de responsabila Cristina Budău și de grupul de rugăciune al tinerilor din Iași.

Întreg momentul întâlnirii s-a desfășurat conform unui program bine stabilit. Mai înainte de a se da curs programului, am fost informați, mai bine, în ceea ce privește originile acestei rugăciuni «Taizé», după care, cu toții, am început mult așteptata oră de rugăciune. După terminarea acestei frumoase întâlniri nu pot să zic decât că am simțit multă bucurie, căldură, liniște, iubire și tot ceea ce înseamnă pace sufletească.

Deși în ciuda drumului destul de lung și greu, pentru șoferi mai ales, suntem bucuroși că am avut ocazia să cunoaștem și alte persoane care își oferă un pic din timpul lor pentru a fi în rugăciune cu Isus. Sunt convinsă că această întâlnire a fost un alt pas spre formarea noastră în relație cu ceilalți și ne rugăm în continuare ca Dumnezeu să ne fie alături și să ne învețe să ne iubim mai mult unii pe alții.

Le mulțumim celor care ne-au invitat și totodată părintelui paroh și părintelui vicar, că ne sunt alături mereu și ne ajută să fim tot aproape de Dumnezeu. Cu siguranță că vom mai participa la astfel de momente atunci când vom mai avea ocazia". (Loredana Ursulean)

"«Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo voi fi și eu în mijlocul lor». Acesta este gândul care ar putea să descrie cel mai bine ceea ce am trăit în cadrul orei de rugăciune Taizé dintre grupurile de tineri de la Iași și de la Rădăuți.

Marele val de căldură cu care am fost întâmpinați de către organizatori, dar în mod special de tineri, a făcut ca întâlnirea să fie trăită intens de toți participanții, în special de către noi cei veniți de la depărtare. Minunatele clipe trăite aici, cântecele frumoase pe care le-am înălțat lui Isus și gândurile proprii pe care le-am exprimat în fața crucii Mântuitorului, nu mă fac decât să-i aduc mulțumire mereu lui Dumnezeu pentru aceasta bucurie pe care am trăit-o.

Momentul reculegerii, când mi-am oprit glasul pentru a-l lăsa pe Isus să-mi vorbească, a fost momentul cel mai sublim când am simțit cum asupra mea s-a revărsat iubirea divina a lui Dumnezeu. Simțindu-l pe Dumnezeu atât de aproape, nu am făcut decât să mă las purtată de glasul său iubitor și de valurile oceanului său purtător de pacea. Ceea ce am trăit în suflet, cu greu aș putea să exprim în cuvinte!

Plăcut a fost și ceea ce a urmat după ora de rugăciune, moment în care organizatorii ne-au servit cu un ceai cald, și astfel ne-am făcut noi prieteni.

Atât eu, cât și grupul de tineri, în mod special îi mulțumim lui Dumnezeu pentru existența acestei minunate ore de rugăciune, însă vrem să-i mulțumim nespus de mult părintelui paroh, cel care ne-a făcut cunoscută acest model de rugăciune, model pe care îl punem în practică în fiecare ultimă duminică din lună. De asemenea, le mulțumim grupului de tineri din Iași, preoților prezenți și surorii care ne-au fost alături la aceasta rugăciune". (Monica Chmilevski)

Pr. Alin-Cătălin Butnaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 decembrie: Iași: Oră de rugăciune Taizé la Centrul "Xaverianum" cu oaspeți din Rădăuți


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat