In memoriam pr. Alois Dămoc

Mulţumirile noastre părintelui Alois Dămoc

Preacucernice părinte Alois, azi ai spus din nou DA chemării lui Dumnezeu, de data aceasta către viaţa veşnică.

Astăzi sfânta Fecioară Maria, pe care aţi iubit-o atât de mult, v-a luat de mână si v-a condus să fiţi întâmpinat cu căldură şi răsplătit de către Tatăl Ceresc.

Încă de când am ajuns la Butea, am fost mereu edificată văzând în părintele Alois adevărata prezenţă sacerdotală şi ne-a sprijinit mereu pentru a duce la îndeplinire misiunea noastră care ne-a fost încredinţată de Domnul.

Mereu am văzut în părintele o forţă spirituală care-l ajuta să poarte cu demnitate crucea grea a bolii, mereu era senin şi avea încredere deplină în Dumnezeu. Am încercat şi noi să-i fim aproape, atât cât am putut, în special ne-am rugat pentru Sfinţia sa.

Aş dori să vă împărtăşesc un moment recent pe care l-am trăit alături de părintele Alois în perioada când se simţea rău şi era oaspete în casa noastră, momente pe care le voi purta mereu în inima mea. Cum trebuia să merg în Italia, i-am spus: "Părinte, rugaţi-vă pentru mine, deoarece sora generală m-a chemat în Italia pentru trei zile", iar părintele cu zâmbetul său caracteristic mi-a dat binecuvântarea. La întoarcere, am mers imediat în camera sa şi i-am mulţumit pentru rugăciuni, iar părintele, lucid şi cu acelaşi zâmbet, a împreunat mâinile şi mi-a spus: "Soră Elisabeta, acum îţi dau binecuvântarea de mulţumire pentru că te-ai întors cu bine".

Pentru mine acele clipe trăite în mare simplitate m-au făcut să înţeleg cât de mult a ţinut părintele Alois la comunitatea noastră.

Doresc să mulţumesc părintelui Alois pentru că ne-a iubit într-adevăr pe toţi aşa cum doar un păstor poate iubi.

Mulţumim din inimă părinte!

Sora Elisabetta şi comunitatea

*

"Părintele Alois Dămoc a fost şi va rămâne un om, preot, personaj deosebit al comunităţii noastre din Butea datorită muncii pastorale îndeplinite cu multă râvnă şi dăruire, dar mai ales pentru implicarea sa necondiţionată în construirea bisericii din Butea într-o perioadă extrem de dificilă, subjugată de frica şi ameninţările comunismului.

În ciuda suferinţei cumplite, părintele nu a încetat să se roage, având în mână mereu rozariul, făcând semnul sfintei cruci cu încredere şi oferind binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oamenilor.

Alois Dămoc - nume celebru în istoria satului, bine cunoscut şi apreciat de toată lumea, va rămâne o amintire veşnic vie în inimile celor care l-au cunoscut, ca preot al sacrificiului şi al muncii încoronate de rugăciune.

Îţi mulţumim, părinte Alois, pentru ceea ce ai sădit în inimile noastre şi-l rugăm pe Dumnezeu să reverse asupra dumneavoastră lumina şi odihna sa veşnică.

Să ne amintim mereu în rugăciunile noastre de părintele Alois!"

Ana Petrina

*

Moment liric în amintirea părintelui Alois Dămoc

Suflet de păstor

Ai fost un înger al familiei, dar ai plecat,
ai fost un păstor simplu şi senin,
durere-n suflet ne-ai lăsat,
dar prin credinţă vrem la Dumnezeu să te reîntâlnim.

Suflet de păstor te-am cunoscut, drag părinte,
smerit cu fruntea aplecată
spre cei ce-aveau nevoie de-ajutor,
iar tu i-ai ascultat, le-ai dat povaţă.

De tine, drag părinte, multe ne amintim,
stindard a lui Cristos în timpuri grele,
aprig în luptă nu te-ai lăsat învins,
de răul ce curse necurmate şi multe ţi-a întins.

Maria suflet gingaş şi plin de tinereţe,
în ea ai găsit sprijin în orice zi a vieţii,
cu ea pe muntele Calvar ai stat,
şi-ai depăşit orice oftat.

Acum la ceas de despărţire,
lui Dumnezeu i se cuvine
să ne-adresăm cu multă umilinţă
şi o rugă să îi facem cu credinţă.

Primeşte, Tată bun, sufletul părintelui Alois,
în locul de fericire şi de eternitate,
să se-ntâlnească cu cei dragi,
cu toţi cei care îngeri buni i-au fost
şi pe drumul de credinţă l-au format,
l-au întărit, i-au dat povaţă.

Şi tu de sus, părinte Alois, să fii în continuare mijlocitor,
lui Dumnezeu să te rogi pentru noi cei dragi şi pentru acest popor,
nu uita de misiunea ce o ai,
păstor-mijlocitor tu să rămâi şi-acolo-n rai.

Mulţumim, părinte Alois, pentru demnitatea Sfinţiei tale de om, de creştin, de preot. Pentru Sfinţia ta o lacrimă de iubire, o lacrimă de preţuire, o lacrimă de recunoştinţă, o lacrimă de credinţă şi de speranţă. Mulţumim din suflet pentru tot ceea ce ai făcut, dar mai ales pentru ceea ce ai fost pentru noi, rudele Sfinţiei tale.

Cecilia Robu,
nepoată

*

Spre veşnicie şi-nviere

E zi de toamnă. Şi e cenuşie.
Când şi copacii, şi iarba... toate mor.
Dar mai apoi o primăvară va să fie
Şi vii vor fi din nou, cu vii culori.

E zi de toamnă, când, părinte,
Azi înc-odată blând ne mai zâmbeşti.
Şi chiar de azi tu nu ne spui cuvinte,
Spre veşnicie şi-nviere tu păşeşti.

Ai fost atâţia ani al nost părinte,
Ne-ai mângâiat, ne-ai întărit întru credinţă;
Azi noi la Domnul facem rugăminte:
Te răsplătească, să-ţi dea biruinţă.

Meşter Manole fost-ai pentru sat,
Iar între pietre, zidită-i jertfa ta
Biserica cea nouă, doar bună de-nchinat:
Pe vârf de deal, ce mândră şade ea!

Ai picurat în sufletele noastre har:
Ne-ai fost păstor, ai fost şi ctitor,
Recunoştinţă îţi aducem azi în dar
Să te primească lângă el Bunul Păstor.

Şi, poate, uneori de-om vrea a plânge
Şi sufletul ne-o fi plin de durere,
Ne-om duce la mormânt, lâng-a ta cruce:
Pe-al tău mormânt va ninge cu-nviere.

Pr. Iosif Dorcu

lecturi: 16.