Reflecţie: O singurătate unică

Ziua de 21 decembrie mi-a oferit prilejul de a percepe trei informaţii diferite.. Mai întâi, prin mijloacele de comunicare în masă, am auzit despre o profeţie a mayaşilor care susţine că în ziua de 21.12.2012 urma să se întâmple ceva deosebit. Această ştire a făcut turul întregului mapamond, spre deosebire de vestea cea bună a Evangheliei zilei, care doar unora le-a adus în faţa ochilor călătoria, în grabă, a sfintei fecioare Maria la verişoara sa, Elisabeta, pentru a-i împărtăşi bucuria prezenţei lui Isus în viaţa ei şi în mijlocul nostru. În sintonie cu această veste minunată, episcopii Diecezei de Iaşi, în cadrul familiei restrânse a Bisericii locale reunite pentru urările ocazionate de sărbătoarea Crăciunului, ne-au adresat şi invitaţia la misiune şi la mai multă credinţă.

Este un îndemn încurajator, mai ales că el vine într-o perioadă grea pentru evanghelizare şi credinţă deoarece lumea trăieşte un timp de criză la toate nivelurile: economic, politic etc.

Având în minte aceste informaţii, m-am îndreptat spre capela adorării din catedrala nouă, unde Isus euharisticul este expus spre adorare continuă, zilnică, între orele 8 şi 18. Acolo era un singur suflet adorator într-o atmosferă de linişte deplină, întreruptă uneori de zgomotul străzii.

În acea atmosferă de pace şi bucurie mi-am amintit de un fapt autentic trăit la Roma, în anul 2000. La un curs de master în misiologie, într-o pauză, m-am aşezat lângă o soră franciscană din Tanzania, care privea o fotografie pe care apoi mi-a dăruit-o drept amintire. Cu un zâmbet natural mi-a explicat-o în următorii termeni: "Aceasta este familia mea compusă din 24 de fraţi; 12 fraţi sunt de la mama cea mare şi alţi 12 fraţi de la mama cea mică. În centrul fotografiei este tatăl meu cu mama cea mică, iar fraţii mei în haine de sărbătoare se închină soarelui, aşa cum vezi, cu mâinile întinse. Ei nu-l cunosc încă pe Cristos. Eu am fugit la oraş întrucât doream să studiez şi acolo am bătut la uşa unei şcoli ţinută de o congregaţie de surori creştine, catolice. Acolo am cunoscut Evanghelia lui Cristos, am cerut botezul şi apoi consacrarea definitivă în slujirea lui". La întrebarea mea: "Ce te-a determinat să faci alegerea radicală?" Cu o bucurie greu de descris în cuvinte mi-a răspuns: "Când am înţeles că Dumnezeu, Stăpânul întregului univers, mă iubeşte atât de mult încât a rămas în Euharistie, iar acum locuieşte sub acelaşi acoperiş şi eu pot avea acces la el oricând, nu puteam să procedez altfel. Seara stăteam timp îndelungat în prejma lui şi deseori venea o soră să-mi amintească că este timpul somnului".

Aceasta a fost dezvăluirea experienţei unei persoane păgâne, care l-a întâlnit pentru prima dată pe Cristos şi care dovedeşte faptul că puterea iubirii lui îi ardea inima şi întreaga fiinţă, lucru care m-a condus la o reflecţie. Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea lui Isus: "Voi cine spuneţi că sunt eu?", acea soră franciscană l-a recunoscut pe Isus ca fiind Dumnezeu adevărat, dar şi om adevărat în sfânta Euharistie, în care se reînnoieşte întreg misterul vieţii sale. Cu ochii credinţei, ea l-a recunoscut pe Isus ca om pe paiele din ieslea grajdului din Betleem şi ca Dumnezeu în glasul îngerilor ce cântau deasupra locuinţei sărace. Mai mult, ea l-a recunoscut drept omul durerilor, mort pe cruce şi apoi în mormântul pecetluit, dar şi Dumnezeu în învierea lui din morţi.

Cu astfel de ochi, cu o astfel de inimă şi cu o atare credinţă, cred că putem să vedem în persoana lui Isus pe Fiul lui Dumnezeu, dar şi pe Fiul omului. Cu toţii ştim, am auzit şi poate am experimentat suferinţa singurătăţii. Să doreşti, să vrei, dar să nu ai pe nimeni lângă tine este un adevărat calvar, iar un suflet sensibil faţă de singurătatea lui Isus a exprimat acest lucru prin următoarele versuri:

"Cât de părăsit eşti, Doamne, în preasfântul sacrament
Unde tu aştepţi pe oameni, cu adânc devotament.
Când şi când doar câte unul se strecoară la altar,
Să-ţi înalţe o scurtă rugă şi te lasă singur iar".

Poate că numai altora Isus le adresează astăzi îndemnul: "Te sfătuiesc să cumperi de la mine aur... şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi" (Ap 3,18), dar cu siguranţă el nu încetează să adreseze tuturor invitaţia: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" şi pentru a oferi ajutor şi mângâiere în dificultăţi şi necazurile personale, care uneori provoacă oboseală şi împovărează inimile. În iureşul crizei de timp şi de toate celelalte lucruri, poate fi oportun şi la îndemâna fiecăruia adoptarea remediului adoraţiei euharistice, silenţioase, menit să redea seninătate, bucurie şi fericirea cerească.

Şi exemplul persoanelor necreştine, între care se află şi magii din Răsărit care, deşi nu credeau în Dumnezeu şi nu-I cunoşteau iubirea şi puterea lui, au părăsit casele şi confortul lor pentru a-l căuta pe Regele regilor, ne poate folosi drept model de urmat. În lumina reflectoarelor stelare, magii ne învaţă închinarea personală în faţa lui Isus, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor (Ap 19,16), căruia i se cuvine toată cinstea şi preamărirea.

Aşadar, trei informaţii percepute care conduc la trei reflecţii pentru viitor în aceste zile de har.

Isus invită, aşteaptă şi primeşte cu dragoste şi bucurie în prejma sa, pe cei mici şi pe cei mari, pe cei tineri ca şi pe cei vârstnici, în capela adorării din catedrala nouă din Iaşi, unde Isus euharisticul este expus spre adorare continuă, zilnică, între orele 8 şi 18.

Cu un reînnoit sens de urgenţă evanghelizatoare, episcopii diecezei noastre ne îndeamnă să creştem tot mai mult în credinţă şi să alcătuim o familie adoratoare pentru a proclama vestea cea bună a mântuirii adusă de Cristos.

Privind la Maria, prima adoratoare a Cuvântului Întrupat, generoasă în a împărtăşi bucuria prezenţei lui Cristos în mijlocul nostru, şi ascultând de glasul plin de har al cerului: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi lui singur să-i slujeşti" (Mt 4,10), putem lua decizia de a ne pleca genunchii cu păstorii cei simpli şi cu magii cei înţelepţi şi să ne închinăm Dumnezeului unic şi adevărat făcut om şi rămas, din iubire pentru noi, în sfânta Euharistie.

Venite adoremus!

Sr. Iosefina Rediu, CIN

lecturi: 10.