Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Ședință decanală

Miercuri, 28 noiembrie 2012, începând cu ora 10.30, la Bacău s-a desfășurat ședința decanală. Au participat 55 de preoți din decanatul de Bacău. S-au abordat teme de actualitate, o parte dintre ele dezbătute la Iași de Consiliul prezbiteral, vineri, 23 noiembrie.

Ședința s-a deschis printr-o rugăciune și prin citirea textului din 2Tim 3,14-4,5. Pr. Isidor Dâscă l-a invitat să ia cuvântul pe domnul Florin Nistorescu, președintele Asociației Alcoolici anonimi. Acesta a prezentat pe scurt scopurile acestei asociații, metodele și reușitele înregistrate până acum. În final, domnul Nistorescu i-a rugat pe preoți să-i orienteze pe cei afectați de patima băuturii spre grupul "Sfântul Augustin", care își va desfășura activitatea marțea și joia, de la 19.00 la 20.00, la subsolul bisericii "Sfinții Petru și Paul" din Bacău.

În continuare, pr. Isidor Dâscă a prezentat mesajul Sinodului Episcopilor aplicat la necesitățile pastorale ale decanatului de Bacău. Pr. Gheorghe Cojocaru a încadrat tema familiei în tematica mai vastă a anului credinței pe care îl trăim. Pr. dr. Anton Săbăoanu a reliefat rolul seminarului mic în noua evanghelizare și a mulțumit preoților și comunităților care susțin seminarul din Bacău prin ofertele lor și prin promovarea tinerelor vocații la sfânta Preoție. Pr. Ciprian Bișoc a prezentat tema despre rugăciunile euharistice, dezbătută de Consiliul prezbiteral. Au fost și alte scurte prezentări, intervenții, întrebări și posibile răspunsuri.

Procesul verbal a fost întocmit de pr. Răzvan Mătășel.

Ședința decanală a continuat cu rugăciunea Ora medie și Angelus în biserica "Sfinții Petru și Paul". Apoi a urmat prânzul.

Ordinea de zi a ședinței decanale, care a cuprins 9 puncte, ne descrie succint evoluția dezbaterilor și programul zilei:

1. Alcoolici anonimi - Dl. Florin Nistorescu

2. Sinodul episcopilor și mesajul său - Pr. Isidor Dâscă

3. Anul credinței în Biserică și în familie. Programarea unui simpozion diecezan pentru familie în anul 2013 - Pr. Gheorghe Cojocaru

4. Rolul Institutului Teologic și al Seminarului Minor la Noua Evanghelizare și la viitorul Bisericii noastre locale - Pr. dr. Anton Săbăoanu

5. Cateheze adaptate. Material catehetic și logoul Anului credinței - Pr. Iulian Robu

6. Precizări referitoare la folosirea canoanelor sau a rugăciunilor euharistice în cadrul celebrărilor liturgice - Pr. Ciprian Bișoc

7. Diverse:

- analize medicale

- chemarea misionară

- precizări clare și detaliate ale inventarului la transferări și regimul investițiilor în construcții

- susținerea diecezană a Seminariilor și a lucrărilor la Sanctuarul din Cacica și Onești

- materiale predici Advent

8. Ora medie în biserică

9. Prânzul

Pr. Gabriel-Iulian Robu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 noiembrie: Bacău: Ședință decanală


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat