Reflecţie la Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului - B

Iubirea şi jertfa sunt două din modurile de a domni ale lui Cristos, dar şi ale creştinului

Când în anul 1948, Europa era sub focul revoluţie, la Paris trăgea de moarte marele scriitor Rene Francois Chateaubriand (1768-1848). În ziua de 4 iulie 1848, când un preot a venit să-l pregătească pentru moarte, Chateaubriand i-a zis: "Părinte, regii sunt răsturnaţi de pe tronuri şi ucişi"! Atunci preotul i-a răspuns: "Bucură-te, căci eu ţi-am adus pe Regele Isus, care nu moare niciodată"! Pe acest rege ni-l pune şi nouă astăzi în faţă Biserica.

Biblia ne spune că Iosua, urmaşul lui Moise la conducerea poporului ales, a convocat întreg Israelul la Sichem, pentru a-i aminti atât de marile momente ale istoriei sale, dar cât şi de faptul că, prin Terah, tatăl lui Avraam, se trag dintr-un neam idolatru, şi ca atare au idolatria în firea lor. De aceea, toţii au nevoie de lepădarea de idoli, de întoarcerea la Dumnezeu şi de primirea lucrării lui de eliberare şi mântuire. La îndemnul şi exemplul lui Iosua, care a declarat că el şi toţi membrii familiei sale s-au decis să-i slujească numai Domnului, întreg poporul lui Israel a răspuns printr-o promptă declaraţie de credinţă şi printr-o entuziastă alianţă cu Domnul (cf. Ios 24,1-33).

Asemenea lui Iosue, papa Pius al XI-lea (1857-1939), în anul 1925, la 11 decembrie, convins că poporul creştin era trist şi îndurerat din cauza depărtării lui de Dumnezeu şi din cauza slujirii la idolii moderni, le-a spus oamenilor că au ajuns în această stare grea pentru că l-au părăsit pe Domnul, "Stăpânul cel bun", pentru stăpânul cel rău, şi a chemat întreaga creştinătate să privească spre Cristos Rege, i-a chemat pe creştini să aleagă: ori cu idolii lumii care le-au adus numai tristeţe şi durere, ori cu Isus Cristos, Regele întregului univers, care prin patima, moartea şi învierea lui, le-a adus iubirea şi pacea, viaţa şi învierea, harul şi sfinţenia. Atunci toată Biserica l-a ales pe Cristos ca rege şi fiecare creştin în parte a spus cu Iosue şi cu sfântul părinte papa Pius al XI-lea: "Eu şi toată casa mea am ales să-i slujim Regelui Isus (cf. Ios 24,15). Noi putem spune asta acum?

Întregul an liturgic, cu Adventul şi Crăciunul, Postul Mare şi Paştele, Înălţarea şi Rusaliile, duminicile şi sărbătorile, sărbătorile sfinţilor şi celebrările zilnice, a fost astfel orânduit ca să arate cât mai clar regalitatea lui Cristos; regalitate a lui Cristos care este însoţită de o lumină pe care o văd şi orbii; care are o înţelepciune pe care o caută şi învăţaţii; care are o fântână de apă vie pe care o caută şi cei care locuiesc lângă izvoarele de apă; care are o putere în faţa căruia şi armatele cele mai puternice se supun; care are un cuvânt atât de puternic încât şi vântul şi marea ascultă de el; care are un Duh Sfânt din faţa căruia fug şi duhurile necurate; care are o viaţă divină căruia nici moartea cu toţi aliaţii ei nu-i rezistă.

Pe Isus, Evanghelia îl prezintă ca pe un rege cu o împărăţie care nu este din această lume şi nici după modelul acestei lumi (cf. In 18,33-37). Profetul Daniel, în prima lectură de astăzi, ni-l descrie pe Isus ca un Rege puternic şi veşnic: "Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, nepieritoare, iar împărăţia lui nu va fi niciodată distrusă" (cf. Dan 7,13-14). Psalmul responsorial ni-l prezintă ca "Domnul" care stăpâneşte îmbrăcat în maiestate (cf. Ps 92,1). Iar sfântul Ioan apostolul, în lectura a doua din Apocalips, ni-l prezintă pe Isus ca martorul credincios al Tatălui, ca începutul şi sfârşitul a toate, ca fiind cel veşnic viu şi prezent pretutindeni (cf. Ap 1,5-8).

De mai bine de 100 de ani romanii stăpâneau ?ara Sfântă. Evreii nu mai aveau nici un rege şi nici un conducător legitim. Împăratul Romei trimetea câte un "procurator", care să guverneze ţara în numele său şi avea ordin să înăbuşe orice răscoală ivită. În anul 786 de la întemeierea Romei, evreii şi soldaţii romani au târât în faţa procuratorului roman Pilat din Pont un om cu mâinile legate, un om care arăta jalnic din cauza loviturilor primite, un om care se chema Isus. Acuzatorii lui mincinoşi spuneau că Isus s-a făcut pe sine rege, că s-a făcut pe sine şi Fiul lui Dumnezeu, că agită şi îndeamnă poporul la revoltă împotriva împăratului şi că opreşte pe oameni să plătească tribut Cezarului. Când Pilat a auzit cuvântul "rege", a tresărit şi l-a întrebat pe Isus dacă este cu adevărat rege. Isus i-a răspuns că este rege, că el s-a născut pentru a da mărturie despre adevăr, că cine iubeşte adevărul ascultă de glasul lui şi că împărăţia lui nu este din lumea aceasta (cf. In 18,33-37).

Şi nouă ni se prezintă astăzi Isus ca rege, şi ne menţionează tot clar şi explicit că împărăţia sa nu-i din lumea aceasta; chiar dacă ea începe să prindă contur din această lume, ea nu are nici o legătură cu împărăţiile lumii. Pe tot parcursul vieţii sale publice, Isus şi-a dat toată silinţa ca să nu se dea o interpretare politică misiunii sale, şi să fugă de orice formă de regalitate pământească (cf. In 6,15).

Iar dacă împărăţia lui Isus nu este pământească şi nici după model pământesc, atunci nici membrii ei nu sunt şi nu trebuie să fie după model pământesc. Dacă membrii împărăţiilor pământeşti domnesc prin puterea forţei şi a armelor, membrii împărăţiei lui Dumnezeu domnesc prin puterea dragostei şi a jertfei de sine, asemenea Domnului.

O veche legenda spune că un popor numit "Dorii" a pornit un război împotriva unui alt popor numit "Aticii". Înainte de luptă şi dorii şi atici, fără să ştie unii de alţii, au consultat "Oracolul din Delfi" ca să afle despre deznodământul războiului. Oracolul le-a dat la amândouă popoare acelaşi răspuns: "Lupta va fi câştigată de acel popor al cărui rege va muri în luptă". Aşa stând lucrurile, fiecare armată avea grijă de a proteja regele advers. Dar regele Aticilor, numit "Codru", împins de dragoste faţă de poporul său, s-a deghizat în haine obişnuite şi s-a avântat în prima linie de bătaie a războiului, unde a fost ucis. Când dorii au aflat că regele aticilor, Codru, a fost ucis, au luat-o îngroziţi la fugă, iar aticii au câştigat bătălia.

Legenda regelui Codru, regele aticilor, este istoria adevărată a lui Isus Regele nostru. Căci aşa cum regele Codru şi-a oferit viaţa pentru mântuirea poporului său, tot astfel şi Isus, Regele nostru, s-a lăsat dus la moarte pentru mântuirea noastră şi a lumii întregi. Aceasta este istoria de iubire a lui Cristos faţă de noi, pe care Biserica ne-a prezentat-o de-a lungul întregului an liturgic.

Dar legenda lui Codru şi istoria lui Isus, trebuie să fie şi istoria fiecărui creştin, care şi el trebuie să dea o mărturie bună de iubire şi jertfă în faţa lumii, aşa cum a dat şi Isus în faţa lui Pilat din Pont, şi în faţa noastră (cf. 1Tim 6,12-12-14)

În anul 523, un rege din Abisinia, pe nume Dunan, prigonea cumplit pe creştini. În acel an a fost arestată o mamă împreună cu fiul ei minor. Mama a fost condamnată să fie arsă de vie, iar copilaşul ei a fost cruţat.. Însă micuţul a început să strige în gura mare că vrea şi el să moară martir împreună cu mama sa. Atunci regele l-a întrebat; "Dar tu ştii ce înseamnă a muri martir"? Atunci micuţul i-a răspuns: "A muri martir înseamnă a iubi din iubire faţă de Cristos şi faţă de împărăţia sa, pentru ca mai apoi să pot trăi veşnic împreună cu el"!

Origene (185-254), un teolog din Alexandria, învaţă că suferinţa Fiului a fost resimţită de întreaga Sfântă Treime. Crucea Fiului a fost o experienţă şi o lucrare treimică. Papa Benedict al XVI-lea, născut la 16 aprilie 1927, în Germania, susţine şi completează această teză a lui Origene, spunând că Tatăl a suferit împreună cu Fiul, atunci când l-a dat la moarte pentru noi (cf. In 3,16). Duhul Sfânt a împărtăşit aceeaşi suferinţă, pentru că se roagă pentru noi cu suspine negrăite (cf. Rom 8,26).

Dar nu numai cu Isus Sfânta Treime a simţit durerea şi bucuria, dar le simte şi împreună cu noi. Pe Dumnezeu cel întreit şi unic îl doare toate suferinţele noastre şi îl bucură realizările noastre.

Sfânta Scriptură ne spune că sunt doi regi care vor să domnească peste noi, sunt doi regi care vor să-şi aşeze tronul în sufletul şi în inima noastră. Aceştia sunt, Cristos şi Satana (cf. Lc 22,31). Cristos vrea să facă din noi prietenii şi fraţii săi; Satana vrea să facă din noi sclavii săi. Depinde de noi pe cine îl vom urma şi pe cine îl vom părăsi.

Singurul Cristos merită să domnească peste noi, pentru că întreaga lui viaţă, de la întrupare până la glorificare, a fost şi este o comuniune deplină cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Prin comuniunea sa cu Tatăl şi cu Duhul, ne-a salvat pe noi oamenii, care din cauza păcatelor ajunsesem ca o turmă împrăştiată şi fără de păstor. Şi la comuniunea cu el, cu Tată şi cu Duhul Sfânt, a venit să ne aducă acum şi pe noi oamenii. Pentru comuniunea lui cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, comuniune la care ne-a adus şi pe oameni, el a meritat şi merită ca oamenii de pe toate meridianele globului să-i înalţe catedrale şi biserici, să-i facă icoane şi statui, să-i ofere rugăciuni şi cântece, căci prin această comuniune ne-a făcut pe toţi fericiţi în veci.

Un mare conducător de stat din veacul trecut, la câteva zile după urcarea sa pe tron, a voit să viziteze o închisoare. S-a îmbrăcat ca un simplu cetăţean şi a vrut să intre. Dar paznicul îl izbi cu înjurături şi lovituri peste cap. Regele îl priveşte serios şi îi zice: "Ce ai spune dacă regele ar vedea şi ar auzi de toate acestea?" "Ce-mi pasă mie de rege?", răspunse cu dispreţ paznicul şi trase câteva înjurături. A doua zi regele îl chemă pe paznic la palatul său. Vă închipuiţi groaza acestuia când l-a văzut stând pe tron pe acela de care îşi bătuse joc cu o zi înainte. "Mă cunoşti acum?", îl întrebă regele cu faţa încruntată. Omul se îngălbeni la faţă şi începu să tremure de moarte.

Să nu uităm nici noi acest cuvânt al Scripturii: "Groaznic lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu" (cf. Evr 10,31).

Astăzi Biserica ne cere să facem adoraţie în faţa lui Cristos rege, asemenea unui soldat dintr-o povestire a sfântului Ioan Maria Vianney (1786-1859), care în puţinul lui timp liber, venea ca să facă de strajă al altarul Regelui său, şi ca să-i înţeleagă iubirea.

Pentru ca şi noi să-i înţelegem iubirea lui Cristos Rege, să ne aşezăm astăzi în faţa crucii, şi privind la Isus răstignit, să înţelegem că Isus are braţe întinse pentru a ne cuprinde pe toţi cu iubirea sa; că Isus are capul înclinat pentru a ne da la toţi sărutul său; că Isus are inima deschisă pentru a ne arăta la toţi iubirea sa; că Isus are coroană de spini pentru că ne-a dăruit nouă coroana sa regală; că Isus s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi; că Isus continuă să rămână pe cruce, pentru că el vrea să fie Mântuitorul oricărui om din orice timp şi loc.

Să ne aşezăm şi în faţa tabernacolului şi să înţelegem că tot din iubire Isus a întemeiat sfânta Euharistie; pentru a înţelege că în tabernacol a voit să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor; pentru ca din tabernacol să ne ofere ocrotire şi hrană pentru sufletele noastre; pentru ca în tabernacol să ne ofere zilnic un loc de întâlnire tainică; pentru ca în tabernacol să-l găsim mai uşor în necazurile şi bucuriile noastre; pentru ca din tabernacol să poată domni mai uşor şi mai bine în sufletele şi în vieţile noastre.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 16.