Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Optimismul credinței împotriva profeților de nenorocire

La 50 de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican

De Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto

Preluăm în continuare o reflecție semnată de Monseniorul Bruno Forte, arhiepiscop al Diecezei de Chieti-Vasto, și publicată în ediția de duminică, 7 octombrie 2012, a cotidianului Il Sole 24 Ore.

* * *

Este seara zilei de 11 octombrie 1962. Se îndreaptă spre sfârșit ziua de deschidere a Conciliului al II-lea din Vatican. Ioan al XXIII-lea - la început șovăitor, așa cum va mărturisi secretarul său fidel, Mons. Loris Francesco Capovilla - decide să se arate la fereastra apartamentului pontifical. Atins de spectacolul mulțimii adunate în Piața Sfântul Petru, îi adresează câteva cuvinte, trecute în istorie ca "discursul lunii": "Dragi copilași - spune Papa - aud glasurile voastre. Al meu este unul singur, dar rezumă toate glasurile din lume; și de fapt aici lumea este reprezentată. S-ar spune că până și luna s-a grăbit în seara asta - uitați-o sus - să privească acest spectacol... Noi încheiem o mare zi de pace... Da, de pace: «Mărire lui Dumnezeu și pace oamenilor de bunăvoință»... Persoana mea nu contează nimic: este un frate cel care vă vorbește vouă, un frate devenit părinte prin voința Domnului Nostru... Așadar să continuă să ne iubim, să ne iubim așa, să ne privim așa în întâlnire: să percepem ceea ce ne unește, să lăsăm deoparte ceva, dacă există, care ne poate ține un pic în dificultate... Întorcându-vă acasă, îi veți găsi pe copii. Dați-le o drăgălășenie și spuneți: «Aceasta este drăgălășenia Papei». Poate că veți găsi vreo lacrimă care trebuie ștearsă. Să aveți pentru cel care suferă un cuvânt de mângâiere. Să știe cei care plâng că Papa este cu fiii săi în special în orele mâhnirii și amărăciunii... Și apoi cu toții împreună să ne însuflețim: cântând, suspinând, plângând, dar mereu plini de încredere în Cristos care ne ajută și care ne ascultă, să continuăm să reluăm drumul nostru".

Încă din primul moment, aceste cuvinte au ridicat un val universal de duioșie emoționată, care la distanță de ani pare că încă nu se stinge. Cu Ioan al XXIII-lea, Biserica părea să se apropie de toți, prietenă a tuturor, gata să împărtășească cu toți bucuria și truda vieții. O Biserică a iubirii, a speranței și a păcii, oferite fiecărei inimi. Acele cuvinte erau rodul unei conștiințe profunde, pe care însuși Papa o exprimase în dimineața aceleiași zile într-un discurs, la care a lucrat personal cu mare angajare, ajungând să-l finiseze de mai multe ori. Era vorba de alocuțiunea inaugurală a Conciliului, intitulată "Gaudet Mater Ecclesia" - "Se bucură Maica Biserică", după cuvintele cu care începea. Rostit în latinește, discursul n-a avut efectul imediat al discursului "lunii". Însă constituia premisa, cadrul raționat, modul programatic de fond de a pune problemele. La cincizeci de ani de la ziua aceea - care va fi în mod solemn comemorată de Benedict al XVI-lea și de reprezentanții episcopilor din toată lumea reuniți în Sinodul despre noua evanghelizare - cuvintele Papei Ioan sună mai actuale ca oricând, capabile să trezească încă bucurie și uimire.

În primul rând, Pontiful îi încuraja pe toți la încredere și la optimismul credinței, rostind un "nu" pe atât de convins, pe cât de clar oricărui gen de profeți de nenorocire, de atunci, ca și din orice timp: "Unii, deși aprinși de zel față de religie, evaluează însă faptele fără obiectivitate suficientă și fără judecată prudentă. În actualele condiții ale societății umane ei nu sunt capabili să vadă altceva decât ruine și nenorociri; spun că timpurile noastre, dacă se confruntă cu secolele trecute, sunt complet mai rele... Nouă ni se pare că trebuie să nu fim de acord în mod hotărât cu acești profeți de nenorocire, care vestesc mereu ceea ce-i mai rău, ca și cum ar fi aproape sfârșitul lumii". Dacă de această privire optimistă era nevoie atunci, în timpurile războiului rece și ale împărțirii lumii în blocuri opuse, nu se poate nega că este nevoie de ea și astăzi: criza care străbate "satul global" apare de o gravitate cu puține precedente și tentația pesimismului riscă să se impună în inimi. Istoria pare că a dat dreptate încrederii Papei celui bun cu evoluția inimaginabilă care a dus la sfârșitul totalitarismelor ideologice și al contrapoziției prea mult scontată față de ele. Astfel se poate presupune că viitorul va da dreptate celui care continuă să parieze pe om, să creadă în căile misterioase ale Providenței și să semene o sămânță astăzi, chiar și în fața celor care par să prevadă că lumea se va sfârși mâine...

Un al doilea punct atins de Papa Ioan în discursul din dimineața zilei de 11 octombrie 1962 se referea la natura și finalitatea Conciliului: era vorba de a întreprinde o curajoasă muncă de "actualizare" a întregii comunități ecleziale, care în nici un sens nu voia să fie o abandonare a secularei bogății a credinței, deschizându-se la reforma și la reînnoirea Bisericii ascultând de semnele Duhului care acționează în istorie. Spunea Ioan al XXIII-lea: "Un lucru este depozitul credinței, adică adevărurile care sunt conținute în doctrina noastră vrednică de laudă, alt lucru este modul cu care ele sunt vestite, însă mereu în același sens și în aceeași accepție. Trebuie dată mare importanță acestei metode și, dacă este necesar, să fie aplicată cu răbdare; adică va trebui să se adopte acea formă de expunere care corespunde mai mult magisteriului, a cărui natură este prevalent pastorală". Biserica intenționa să vorbească limbajul din timpul său, pentru a comunica cu toți, pentru a lansa tuturor punți de prietenie și de dialog pe care să treacă tezaurul frumuseții lui Dumnezeu păstrat în credința sa. Finalitatea pastorală nu putea să nu presupună profunzimea teologică și aceasta se lăsa solicitată de urgența de a oferi tuturor comorile Evangheliei, primind o provocare nu așa de diferită de aceea pe care astăzi o numim "nouă evanghelizare".

În sfârșit, Papa cel bun mărturisea visul său: să promoveze unitatea în familia creștină și umană, dincolo de orice îngrăditură. "Biserica Catolică - spunea el - consideră obligația sa să se străduiască activ pentru ca să se împlinească marele mister al acelei unități pe care Cristos Isus cu rugăciuni foarte arzătoare a cerut-o Tatălui în apropierea sacrificiului său; ea se bucură de pace foarte suavă, știind că este intim unită cu Cristos în acele rugăciuni; mai mult, se bucură sincer atunci când vede că aceste invocații își înmulțesc roadele lor cele mai generoase și printre cei care se află în afara adunării sale". Într-o îmbrățișare cu adevărat universală, inima marelui Pontif se dilata voind să ajungă la toți. La distanță de cincizeci de ani această dorință puternică nu este mai puțin frumoasă și actuală. Astăzi, ca atunci, a locuit și locuiește în inima marilor protagoniști ai istoriei creștine, începând de la Papii care au urmat după Ioan al XXIII-lea. Astăzi, ca atunci, cere o alegere de viață din partea tuturor, pentru a căuta uniți binele comun, dincolo de orice scurtă viziune de parte, cu speranță și angajare încrezătoare, știind bine că - așa cum spunea umilul și marele Pontif - încă suntem numai în zori: "Conciliul care începe răsare în Biserică asemenea unei zile strălucitoare de lumină foarte splendidă. Abia sunt zorile: și totuși, deja ating suav sufletele noastre primele raze ale soarelui care răsare!". Astăzi, ca atunci: "Tantum aurora est!". Și pentru a se angaja acest lucru este suficient celor care se recunosc "prizonieri ai speranței" (Zah 9,12) și vor să tragă în prezent ceva din viitoarea, promisa frumusețe a lui Dumnezeu.

(După Zenit, 15 octombrie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat