Un dar pentru Biserică şi omenire

Într-o atmosferă de credinţă vie şi cu un soare ce a "luminat" ziua de 11 octombrie 2012, papa Benedict al XVI-lea a deschis în mod solemn Anul Credinţei, amintind în acelaşi timp 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, convocat de "Papa cel Bun", fericitul Ioan al XXIII-lea, şi dus la desăvârşire de marele papă Paul al VI-lea.

Definit de fericitul papă Ioan Paul al II-lea un "mare dar" făcut Bisericii din zilele noastre şi considerat ca o adevărată "busolă", Conciliul Vatican II a adus între creştini şi în întreaga lume "un nou suflu" al Duhului Sfânt, numit pe drept de către experţi adevăratul "motor" al noii înnoiri în Biserică.

Pentru timpul nostru, marcat de răceală şi indiferenţă, bolnav de surzenie faţă de glasul lui Dumnezeu, evenimentul istoric al Conciliului are şi astăzi un mesaj simplu şi fundamental: "Creştinismul, în esenţa sa, consistă în credinţa în Dumnezeu, cel care este iubirea trinitară, şi totodată în întâlnirea personală şi comunitară cu Cristos, cel care orientează şi conduce viaţa noastră", cum avea să declare Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în urma experienţei pe care a făcut-o, ca expert, la lucrările Conciliului de acum 50 de ani.

Tot Sfântul Părinte, cu o convingere profundă ce a crescut în timp, a putut să afirme cu ocazia fericitei celebrări a celor 50 de ani de la deschiderea lucrărilor că marele Conciliu Vatican II este pentru toţi "un apel puternic de a descoperi în fiecare zi credinţa noastră, pentru a o cunoaşte mai profund şi pentru a ajunge la un real raport cu Domnul, ca astfel să înţelegem şi să trăim în mod autentic vocaţia noastră creştină".

Celebrarea solemnă a inaugurării Anului Credinţei, cu participarea patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi a arhiepiscopului de Canterbury, Rowan Douglas Williams, a celor peste 360 de cardinali, episcopi şi păstori, membri ai Sinodului al XIII-lea din Vatican pentru noua evanghelizare, în prezenţa unui mare număr de preoţi, experţi şi invitaţi şi, desigur, a unei mulţimi de credincioşi români şi pelerini, a fost cu adevărat un moment de har, de bucurie şi speranţă pentru întreaga Biserică. Ochii tuturor s-au îndreptat spre Sfântul Părinte şi spre bazilica "Sfântul Petru" care adăposteşte trupul primului apostol şi martir al credinţei şi iubirii, sfântul Petru.

După omilia Sfântului Părinte, celebrarea jertfei euharistice, momentul întâlnirii cu Isus prezent în lume, şi după cuvântul de salut al patriarhului ecumenic Bartolomeu I, care a evidenţiat marele eveniment al Conciliului Vatican II, a urmat un alt moment impresionant: consemnarea mesajelor Conciliului Vatican II către poporul lui Dumnezeu: guvernanţilor, oamenilor de ştiinţă, artiştilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, celor ce suferă şi apoi tinerilor.

O adevărată retrăire a marelui eveniment ce s-a îndreptat spre întreaga Biserică şi întreaga lume.

Mă bucur să împărtăşesc, de aici din Roma, unde mi-a fost dat să trăiesc clipe de mare credinţă, un salut şi o îmbrăţişare către toţi fiii Bisericii noastre locale şi dorinţa ca aceste mesaje, mereu actuale, să ajungă la toţi în limba noastră şi să fie alături de toate documentele Conciliului, de Catehismul Bisericii Catolice şi mai ales de Sfânta Scriptură, un dar care să ajungă, pe calea internetului şi a publicaţiilor noastre, la fiecare familie în parte, ca un stimul pentru noul avânt în răspândirea evangheliei şi ca un mic semn de reînnoire a iubirii şi fidelităţii noastre faţă de Isus, cel de ieri de azi şi din totdeauna (cf. Evr 13,8).

Doamne, măreşte-ne credinţa!

Roma, 11 octombrie 2012

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

* * *

Marile mesaje ale Conciliului (8 decembrie 1965)

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat părinţilor conciliari

Venerabili fraţi,

1. Ora plecării şi a despărţirii a sunat. În câteva momente voi veţi părăsi adunarea conciliară pentru a merge în întâmpinarea omenirii şi a-i duce vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos şi a reînnoirii Bisericii sale, la care lucrăm împreună de patru ani.

2. Este un moment unic; moment cu o semnificaţie şi cu o bogăţie incomparabile! În această adunare universală, în acest punct privilegiat al timpului şi al spaţiului, converg în acelaşi moment trecutul, prezentul, viitorul. Trecutul: pentru că aici s-a adunat Biserica lui Cristos, cu tradiţia sa, istoria sa, Conciliile sale, Învăţătorii săi, Sfinţii săi... Prezentul: pentru că noi ne lăsăm duşi spre lumea de astăzi: cu lipsurile sale, durerile sale, păcatele sale, dar şi cu minunatele sale cuceriri, valorile sale, virtuţile sale... În sfârşit, viitorul este acolo, în apelul imperios al popoarelor la o dreptate mai mare, în voinţa lor de pace, în setea lor conştientă sau inconştientă după o viaţă mai înaltă: mai exact aceea pe care Biserica lui Cristos poate şi vrea să le-o dea.

3. Ni se pare că auzim cu se ridică din toate părţile lumii un zgomot imens şi încurcat: întrebarea tuturor celor care privesc spre Conciliu şi ne întreabă cu nelinişte: nu aveţi să ne spuneţi un cuvânt?... nouă guvernanţilor?... nouă intelectualilor, muncitorilor, artiştilor?... nouă femeilor?... nouă tinerilor, nouă bolnavilor şi săracilor?

4. Aceste glasuri rugătoare nu vor rămâne fără răspuns. Conciliul lucrează de patru ani pentru toate categoriile umane; pentru ele a elaborat acea "Constituţie despre Biserica în lumea contemporană" pe care Noi am promulgat-o ieri printre aplauzele entuziaste ale adunării voastre.

5. Din meditaţia noastră lungă despre Cristos şi despre Biserica sa trebuie să ţâşnească în acest moment un prim cuvânt vestitor de pace şi de mântuire pentru mulţimile care aşteaptă. Conciliul, înainte de a se dizolva, vrea să îndeplinească această funcţie profetică şi să traducă în scurte mesaje şi într-o limbă mai uşor accesibilă tuturor "vestea cea bună" pe care el le are pentru lume; şi pe care unii dintre interpreţii săi îl vor adresa acum în numele vostru întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat guvernanţilor

1. În acest moment solemn, Noi, Părinţii celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al Bisericii Catolice, în clipa despărţirii noastre după patru ani de rugăciuni şi de lucrări, având conştiinţă deplină de misiunea noastră faţă de omenire ne adresăm cu respect şi cu încredere celor care ţin în mâinile lor destinul oamenilor pe acest pământ, tuturor depozitarilor puterii temporale.

2. Proclamăm cu glas tare: noi dăm cinste autorităţii voastre şi suveranităţii voastre; noi respectăm funcţia voastră; noi recunoaştem legile voastre drepte; noi îi stimăm pe cei care le fac şi pe cei care le aplică. Însă avem să vă spunem un cuvânt sacru şi iată-l: numai Dumnezeu este mare. Numai Dumnezeu este începutul şi sfârşitul. Numai Dumnezeu este izvorul autorităţii voastre şi fundamentul legilor voastre.

3. Vă revine vouă să fiţi pe pământ promotorii ordinii şi ai păcii dintre oameni. Dar nu uitaţi: Dumnezeu, Dumnezeul cel viu şi adevărat, este Tatăl oamenilor. Şi Cristos, Fiul său veşnic, care a venit să ne spună asta şi să ne înveţe că noi toţi suntem fraţi. El este marele artizan al ordinii şi al păcii pe pământ, pentru că el este cel care conduce istoria umană şi care e unicul ce poate să inducă inimile să renunţe la patimile perverse care generează războiul şi durerea. El e cel care binecuvântează pâinea omenirii, care sfinţeşte munca sa şi suferinţa sa, care-i dăruieşte bucurii pe care voi nu le puteţi da şi o întăreşte în durerile pe care voi nu le puteţi consola.

4. În cetatea voastră pământească şi temporală el construieşte în mod misterios cetatea sa spirituală şi veşnică, Biserica sa. Şi ce anume vă cere vouă această Biserică, după aproape două mii de ani de vicisitudini de tot soiul în relaţiile sale cu voi, Puteri ale pământului; ce anume cere astăzi? V-a spus într-unul dintre textele sale principale ale acestui Conciliu: nu vă cere altceva decât libertatea. Libertatea de a crede şi de a predica credinţa sa, libertatea de a-l iubi pe Dumnezeul său şi de a-l sluji, libertatea de a trăi şi de a duce oamenilor mesajul său de viaţă. Nu vă temeţi de ea: ea este după imaginea Învăţătorului său, a cărui acţiune misterioasă nu dăunează prerogativelor voastre, ci vindecă întregul uman de caducitatea sa fatală, îl transfigurează, îl umple de speranţă, de adevăr şi de frumuseţe.

5. Lăsaţi-l pe Cristos să exercite această acţiune purificatoare asupra societăţii! Nu-l răstigniţi din nou: ar fi sacrilegiu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu; ar fi sinucidere, pentru că este Fiul Omului. Şi pe noi, slujitorii săi umili, lăsaţi-ne să răspândim pretutindeni fără piedici "vestea cea bună" a Evangheliei păcii, pe care am meditat-o în timpul acestui Conciliu. Popoarele voastre vor fi primii beneficiari, pentru că Biserica formează prin voi cetăţeni leali, prieteni ai păcii sociale şi ai progresului.

6. În această zi solemnă în care se încheie adunarea celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al său, Biserica vă oferă cu glasul nostru prietenia sa, serviciile sale, energiile sale spirituale şi morale. Ea vă adresează vouă tuturor mesajul său de salut şi binecuvântare. Primiţi-l, aşa cum vi-l oferă ea, cu inimă bucuroasă şi sinceră, şi duceţi-l la toate popoarele voastre!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat gânditorilor şi oamenilor de ştiinţă

1. Un salut cu totul special se îndreaptă spre voi, cercetători ai adevărului, spre voi, gânditori şi oameni de ştiinţă, exploratori ai omului, ai universului şi ai istoriei, spre voi toţi, peregrini în drum spre lumină şi chiar şi spre cei care s-au oprit în drum, obosiţi şi dezamăgiţi de o cercetare zadarnică.

2. De ce un salut special pentru voi? Pentru că aici noi toţi, Episcopi, Părinţi de la Conciliu, suntem în ascultarea adevărului. Ce a fost efortul nostru în timpul acestor patru ani dacă nu o cercetare mai atentă şi o aprofundare a mesajului de adevăr încredinţat Bisericii, dacă nu un efort de docilitate mai perfectă faţă de Duhul adevărului?

3. Aşadar, noi nu puteam să nu ne întâlnim cu voi. Drumul vostru este drumul nostru. Cărările voastre nu sunt niciodată străine de ale noastre. Noi suntem prietenii vocaţiei voastre de cercetători, aliaţii trudelor voastre, admiratorii cuceririlor voastre şi, dacă este necesar, consolatorii descurajărilor voastre şi ale insucceselor voastre.

4. Aşadar, avem şi pentru voi un mesaj şi este acesta: continuaţi să cercetaţi, fără să încetaţi, fără a dispera vreodată de adevăr! Amintiţi-vă de cuvintele unuia dintre marii voştri prieteni, sfântul Augustin: "Să căutăm cu dorinţa de a găsi şi să găsim cu dorinţa de a căuta iarăşi". Fericiţi cei care, având adevărul, continuă să-l caute pentru a-l reînnoi, pentru a-l aprofunda, pentru a-l dărui celorlalţi. Fericiţi cei care, negăsindu-l, merg spre el cu inimă sinceră: fie ca ei să caute lumina zilei de mâine cu lumina zilei de azi, până la plinătatea luminii!

5. Dar nu uitaţi asta: dacă gândirea este un mare lucru, gândirea este înainte de toate o obligaţie; vai de cel care închide în mod voluntar ochii în faţa luminii! Gândirea este şi o responsabilitate: vai de cei care întunecă spiritul cu miile de artificii care-l deprimă, îl fac orgolios, îl înşeală, îl deformează! Care este principiul de bază pentru omenii de ştiinţă dacă nu să se străduiască să gândească corect?

6. Pentru aceasta, fără a tulbura paşii voştri, fără a orbi privirile voastre, noi vrem să vă oferim lumina candelei noastre misterioase: credinţa. Cel care ne-a încredinţat-o este Învăţătorul suveran al gândirii, cel al cărui discipoli umili suntem noi, singurul care a spus şi a putut să spună: "Eu sunt lumina lumii, eu sunt calea, adevărul şi viaţa".

7. Acest cuvânt vă interesează. Probabil că niciodată ca astăzi, slavă Domnului, n-a apărut aşa de bine posibilitatea unui acord profund între adevărata ştiinţă şi adevărata credinţă, şi una şi cealaltă în slujba unicului adevăr. Nu împiedicaţi această întâlnire preţioasă! Aveţi încredere în credinţă, această mare prietenă a inteligenţei! Luminaţi-vă la lumina sa pentru a înţelege adevărul, tot adevărul! Aceasta este urarea, încurajarea, speranţa pe care vi le exprimă, înainte de a pleca, Părinţii din întreaga lume, adunaţi în Conciliu la Roma.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat artiştilor

1. Acum, vouă tuturor, artişti care sunteţi îndrăgostiţi de frumuseţe şi care lucraţi pentru ea: poeţi şi oameni de literatură, pictori, sculptori, arhitecţi, muzicieni, oameni de teatru şi cineaşti... Vouă tuturor, Biserica Conciliului vă spune cu glasul nostru: dacă voi sunteţi prietenii adevăratei arte, voi sunteţi prietenii noştri!

2. De mult timp Biserica a făcut alianţă cu voi. Voi aţi edificat şi aţi decorat templele sale, aţi celebrat dogmele sale, aţi îmbogăţit liturgia sa. Aţi ajutat-o să traducă mesajul său divin în limbajul formelor şi al figurilor, să faceţi comprehensibilă lumea invizibilă.

3. Astăzi ca şi ieri Biserica are nevoie de voi şi se îndreaptă spre voi. Ea vă spune cu glasul nostru: nu lăsaţi să se rupă o alianţă aşa de rodnică! Nu refuzaţi să puneţi talentul vostru în slujba adevărului divin! Nu închideţi spiritul vostru în faţa suflului Duhului Sfânt!

4. Această lume în care trăim are nevoie de frumuseţe pentru a nu se prăbuşi în disperare. Frumuseţea, ca şi adevărul, este ceea ce revarsă bucurie în inima oamenilor, este acel rod preţios care rezistă în faţa uzurii timpului, care uneşte generaţiile şi le face să comunice în admiraţie. Şi asta graţie mâinilor voastre...

5. Fie ca acest mâini să fie curate şi dezinteresate! Amintiţi-vă că sunteţi păstrătorii frumuseţii în lume: acest lucru să fie suficient pentru ca să vă îndepărtaţi de gusturile efemere şi fără valori adevărate, să vă eliberaţi de căutarea de expresii extravagante sau nesănătoase.

6. Fiţi mereu şi pretutindeni vrednici de idealul vostru şi veţi fi vrednici de Biserică, ea care, cu glasul nostru, în această zi vă adresează mesajul său de prietenie, de salut, de mulţumire şi de binecuvântare.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat femeilor

1. Şi acum, ne adresăm vouă, femei din orice condiţie, fiice, soţii, mame şi văduve; şi vouă, fecioare consacrate şi femei necăsătorite: voi sunteţi jumătate din imensa familie umană!

2. Biserica este mândră, voi ştiţi, că a preamărit şi a eliberat femeia, că a făcut să strălucească în decursul secolelor, în diversitatea caracterelor, egalitatea sa substanţială cu bărbatul.

3. Dar vine ceasul, ceasul a venit, în care vocaţia femeii se completează în plinătate, ceasul în care femeia capătă în societate o influenţă, o iradiere, o putere la care n-a ajuns până acum.

4. Pentru asta, în acest moment în care omenirea experimentează o transformare aşa de profundă, femeile îmbătate de spiritul Evangheliei pot să ajute mult omenirea să nu decadă.

5. Voi, femeilor, aveţi mereu ca dotă păzirea familiei, iubirea de la începuturi, sensul leagănelor. Voi sunteţi prezente la misterul vieţii care începe. Voi consolaţi la dezlipirea morţii. Tehnica noastră riscă să devină inumană. Reconciliaţi-i pe oameni cu viaţa. Şi mai ales vegheaţi, vă implorăm, asupra viitorului speciei noastre. Reţineţi-i mâna omului care, într-un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civilizaţia umană.

6. Soţii, mame de familie, prime educatoare ale neamului omenesc în secretul familiilor, transmiteţi fiilor voştri şi fiicelor voastre tradiţiile părinţilor voştri, în acelaşi timp în care îi pregătiţi pentru viitorul imprevizibil. Amintiţi-vă mereu că prin copiii săi o mamă aparţine acelui viitor pe care ea probabil nu-l va vedea.

7. Şi voi, femei necăsătorite, să ştiţi să puteţi împlini toată vocaţia voastră de dăruire. Societatea vă cheamă din toate părţile. Şi chiar familiile nu pot să trăiască fără ajutorul celor care nu au familie.

8. Mai ales voi, fecioare consacrate, într-o lume în care egoismul şi căutarea plăcerii ar vrea să facă lege, fiţi păstrătoarele curăţiei, ale dezinteresului, ale evlaviei. Isus, care a conferit iubirii conjugale toată plinătatea sa, a preamărit şi renunţarea la această iubire umană, atunci când este făcută pentru Iubirea infinită şi pentru slujirea tuturor.

9. În sfârşit, femei aflate în încercare, voi care staţi în picioare sub cruce după chipul Mariei, voi care atât de des în istorie aţi dat oamenilor forţa de a lupta până la sfârşit, de a da mărturie până la martiriu, ajutaţi-i încă o dată să regăsească îndrăzneala pentru marile acţiuni, împreună cu răbdarea şi cu simţul originilor umile.

10. O, voi femei, care ştiţi să faceţi adevărul dulce, tandru, accesibil, angajaţi-vă ca să pătrundă spiritul acestui Conciliu în instituţii, în şcoli, în familii, în viaţa de fiecare zi.

11. Femei din tot universul, creştine sau necredincioase, cărora le este încredinţată viaţa în acest moment aşa de grav al istoriei, vă revine vouă să salvaţi pacea lumii!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat muncitorilor

1. În decursul acestui Conciliu, noi, episcopi catolici din cele cinci continente, am reflectat împreună, printre multe alte teme, asupra problemelor grave pe care le pun conştiinţei omenirii condiţiile economice şi sociale din lumea contemporană, coexistenţa naţiunilor, problema armamentelor, a războiului şi a păcii. Şi suntem pe deplin conştienţi de incidenţa pe care soluţia dată acestor probleme poate s-o aibă asupra vieţii concrete a muncitorilor şi muncitoarelor din întreaga lume. Astfel, dorim, la sfârşitul deliberărilor noastre, să le adresăm lor, tuturor, un mesaj de încredere, de pace şi de prietenie.

2. Fii preaiubiţi, înainte de toate fiţi siguri că Biserica cunoaşte suferinţele voastre, luptele voastre, speranţele voastre; că ea apreciază foarte mult virtuţile care înnobilează sufletele voastre: curajul, dăruirea, conştiinţa profesională, iubirea faţă de dreptate; că recunoaşte pe deplin serviciile imense pe care voi le prestaţi ansamblului societăţii, fiecare în locul său şi adesea în locurile cele mai întunecate şi mai dispreţuite. Biserica recunoaşte acestea şi vă mulţumeşte prin intermediul glasului nostru.

3. În aceşti ultimi ani, ea n-a încetat să ţină cont de problemele, de o complexitate crescândă încontinuu, lumii muncii. Şi ecoul pe care l-au avut în rândurile voastre enciclicele pontificale recente a demonstrat cât de mult sufletul muncitorului din timpul nostru este în acord cu sufletul celor mai înalţi conducători spirituali ai săi.

4. Cel care a îmbogăţit patrimoniul Bisericii cu aceste mesaje incomparabile, papa Ioan al XXIII-lea, a ştiut să găsească drumul inimii voastre. El a arătat în mod splendid, în persoana sa, toată iubirea Bisericii faţă de muncitori, precum şi faţă de adevăr, dreptate, libertate, caritate, pe care este întemeiată pacea în lumea.

5. Despre această iubire a Bisericii faţă de voi muncitorilor vrem şi noi să fim martori pe lângă voi şi vă spunem cu toată convingerea sufletelor noastre: Biserica este prietena voastră. Aveţi încredere în ea! Unele răstălmăciri triste, în trecut, au alimentat prea mult timp neîncrederea şi neînţelegerea dintre noi; Biserica şi clasa muncitoare au suferit amândouă din această cauză. Astăzi a sunat ceasul reconcilierii şi Biserica Conciliului vă invită fără scopuri secundare să-l celebraţi.

6. Biserica încearcă mereu să vă înţeleagă mai bine. Dar voi trebuie să încercaţi la rândul vostru să înţelegeţi ce este Biserica pentru voi muncitorii, că sunteţi principalii artizani ai transformărilor minunate care există astăzi în lume: pentru că voi ştiţi bine că dacă nu le însufleţeşte un suflu spiritual puternic, ele vor fi ruina omenirii, în loc să facă fericirea sa. Nu ura salvează lumea! Nu numai pâinea pământului poate să sature foamea omului!

7. Aşadar, primiţi mesajul Bisericii. Primiţi credinţa pe care v-o oferă pentru a lumina drumul vostru: este credinţa succesorului lui Petru şi a celor două mii de episcopi adunaţi în Conciliu, este credinţa întregului popor creştin. Ea să vă lumineze! Să vă călăuzească! Să vă facă să-l cunoaşteţi pe Isus Cristos, colegul vostru de muncă, Învăţătorul, Mântuitorul întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat săracilor, bolnavilor şi tuturor celor care suferă

1. Pentru voi toţi, fraţi încercaţi, vizitaţi de suferinţa cu mii de feţe, Conciliul are un mesaj cu totul special. Simte îndreptaţi spre el ochii voştri rugători, care strălucesc de febră sau sunt slăbiţi de oboseală, priviri imploratoare, care caută în zadar motivul suferinţei umane şi care se întreabă cu nelinişte când şi de unde va veni ajutorul.

2. Fraţilor preaiubiţi, noi simţim răsunând profund în inimile noastre de părinţi şi de păstori gemetele voastre şi lacrimile voastre. Şi suferinţa noastră se măreşte când ne gândim că nu este în puterea noastră să vă aducem sănătatea trupească, nici diminuarea durerilor voastre fizice, pe care medicii, infirmierii şi toţi cei care se consacră celor bolnavi se străduiesc să le uşureze aşa cum pot ei mai bine.

3. Însă avem ceva mai profund şi mai preţios să vă dăruim: singurul adevăr capabil de a răspunde la misterul suferinţei şi de a vă aduce o alinare fără iluzii: credinţa şi unirea cu Omul durerilor, cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce pentru păcatele noastre şi pentru mântuirea noastră.

4. Cristos n-a suprimat suferinţa; nici n-a voit să ne dezvăluie în întregime misterul ei: a luat-o asupra sa şi acest lucru este suficient pentru ca să-i înţelegem întreaga valoare.

5. O, voi toţi care simţiţi mai grea povara crucii, voi care sunteţi săraci şi abandonaţi, voi care plângeţi, voi care sunteţi persecutaţi pentru dreptate, voi despre care nu se vorbeşte, voi necunoscuţi ai durerii, încurajaţi-vă din nou: voi sunteţi preferaţii din împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia speranţei, a fericirii şi a vieţii; sunteţi fraţii lui Cristos suferind; şi cu el, dacă vreţi asta, voi mântuiţi lumea!

6. Iată ştiinţa creştină a suferinţei, singura care dăruieşte pacea. Să ştiţi că nu sunteţi singuri, nici separaţi, nici abandonaţi, nici inutili: sunteţi cei chemaţi de Cristos, imaginea sa vie şi transparentă. În numele său, Conciliul vă salută cu iubire, vă mulţumeşte, vă asigură de prietenia şi de asistenţa Bisericii şi vă binecuvântează.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat tinerilor

Vouă, tineri şi tinere din întreaga lume, Conciliul vrea să vă adreseze ultimul său mesaj. Pentru că voi sunteţi cei care veţi lua flacăra din mâinile părinţilor voştri şi veţi trăi în lume în momentul celor mai gigantice transformări din istoria sa. Voi sunteţi cei care, preluând ceea ce este mai bun din exemplul şi din învăţătura părinţilor voştri şi învăţătorilor voştri, veţi forma societatea de mâine: voi vă veţi mântui sau veţi pieri cu ea.

Biserica, timp de patru ani, a lucrat pentru reîntineri faţa sa, pentru a corespunde mai bine planului propriului Întemeietor, marele Viu, Cristos veşnic tânăr. Şi la sfârşitul acestei impunătoare "revizuiri a vieţii", ea se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins cu Conciliul o lumină, aceea care luminează viitorul, viitorul vostru.

Biserica este doritoare ca societatea pe care voi vă pregătiţi s-o construiţi să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: şi aceste persoane sunteţi voi.

Ea este nerăbdătoare să poată răspândi şi în această nouă societate comorile sale mereu vechi şi mereu noi: credinţa, pe care sufletele voastre o pot lua în mod liber în claritatea sa benefică. Ea are încredere că voi veţi găsi o astfel de forţă şi o astfel de bucurie încât voi nu veţi fi tentaţi, ca unii dintre predecesorii voştri, să cedaţi seducţiei filozofiilor egoismului şi plăcerii, sau celor ale disperării şi nihilismului; şi că în faţa ateismului, fenomen de oboseală şi de bătrâneţe, voi veţi ştii să afirmaţi credinţa voastră în viaţă şi pentru că ea dă un sens vieţii: certitudinea existenţei unui Dumnezeu drept şi bun.

În numele acestui Dumnezeu şi al Fiului său Isus, noi vă îndemnăm să lărgiţi inimile voastre după dimensiunile lumii, să înţelegeţi apelul fraţilor voştri şi să puneţi cu ardoare energiile voastre tinere în slujba lor. Luptaţi împotriva oricărui egoism. Refuzaţi să daţi frâu liber instinctelor violenţei şi urii, care generează războaiele şi cortegiul lor trist de lipsuri. Fiţi generoşi, curaţi, respectuoşi, sinceri. Şi construiţi în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!

Biserica vă priveşte cu încredere şi cu iubire. Bogată cu un trecut lung mereu viu în ea şi mergând spre perfecţiunea umană în timp şi spre destinele ultime ale istoriei şi ale vieţii, ea este adevărata tinereţe a lumii. Ea are ceea ce face forţa sau frumuseţea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără să se întoarcă, de a se reînnoi şi de a porni din nou spre noi cuceriri. Priviţi-o şi voi veţi regăsi în ea faţa lui Cristos, adevăratul erou, umil şi înţelept, profetul adevărului şi al iubirii, colegul şi prietenul tinerilor. Şi tocmai în numele lui Cristos noi vă salutăm, noi vă îndemnăm, noi vă binecuvântăm.

8 decembrie 1965

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.