Budapesta: Genfest 2012

La sfârşitul celor trei zile de Genfest (31 august - 2 septembrie 2012) mă simt obosit. Nu este uşor să ridici poduri, să deschizi căi, să construieşti drumuri. Este vorba despre poduri, legături sau punţi de fraternitate şi pace. Această experienţă alungă orice urmă de disconfort, oboseală sau extenuare. Unitatea, fraternitatea, solidaritatea, bunăvoinţa, nonviolenţa, respectul, onestitatea, iubirea sunt câţiva dintre pilonii podului ridicat de tinerii gen al familiei focolarinilor, la Budapesta. Pe acest pod se poate păşi fără frică deoarece este unul construit din iubire.

Aproximativ 12.000 de tineri au fost prezenţi la Sport Arena din Budapesta pentru a demonstra lumii că există o şansă spre un viitor luminat. Au adus cu ei şi cultura, obiceiurile, religiozitatea şi muzica, lucruri specifice ţării lor, dar mai ales au împărtăşit experienţa iubirii aproapelui.

În cadrul întâlnirilor din arenă, tinerii gen ne-au împărtăşit din activitatea lor caritativă pentru a ajuta lumea. Astfel: tinerii din Cairo ne-au dat exemplul pe care l-au oferit lumii pentru a opri războiul, făcând o pictură murală cu tema: Avem dreptul să visăm; tinerii din Mexic, ne-au împărtăşit faptul că luptă împotriva drogurilor; în Thailanda tinerii îşi "murdăresc mâinile" pentru a prevenii inundaţiile din acea zonă; tinerii din Budapesta donează sânge; în Cile, tinerii ajută persoanele sărace din zonele izolate. Şi exemplele ar putea continua despre tinerii gen din Burgundi, Filipine, Israel, Hong Kong, Turin etc., care oferă serviciul lor lumii în care trăiesc. Cuprinşi de o efuziune permanentă, au venit să împărtăşească aceste experienţe şi să construiască noi căi de unitate între oameni.

Am contribuit şi eu la formarea unei lumi noi, împreună cu şapte seminarişti din România (Roman) cu care am ajuns în Budapesta după trei zile petrecute în casa focolarilor Spes din Planina, Slovenia. Călăuziţi de pr. Pavel Chelaru, am făcut parte din grupul celor peste 400 de români, veniţi din diferite zone ale României, ca să participe la Genfest 2012. Am socializat cu tineri din Brazilia, China, Rusia, Moldova, Liban, Ucraina, Polonia, Franţa, Ungaria, Columbia etc., schimbând semnul păcii, îmbrăţişându-ne sau învăţând câte ceva din limba, istoria, religia sau obiceiurilor lor. Am făcut sute de poze şi filmuleţe care dovedesc fericirea şi energia genfest. Isus ne-a unit într-o mare diversitate. Am îmbrăţişat cu toţii regula de aur (fă celorlalţi ceea ce ai vrea să ţi se facă ţie; să nu faci altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie). Pentru ca să se poată săvârşi aceasta, am format la acest genfest un pact mondial, numit United World Project (UWP) - Proiectul Lumii Unite, care a fost semnat chiar în faţă noastră, de diferite oficialităţi. Ca simbol al acestui pact, fiecare tânăr a primit câte o brăţară portocalie. Intenţionez să o port la mână, ca să îmi reamintească de acest pact, chiar şi atunci când sunt supărat pe aproapele meu şi să îl pot trata cu iubire şi respect.

Momentul culminant al acestei întâlniri şi care m-a impresionat puternic a fost raliul păcii şi al fraternităţii. Am mărşăluit împreună pe parcursul a 7 km, plecând de la Sport Arena până la podul peste Dunăre. M-am simţit cutremurat atunci când am văzut sute de steaguri unite între ele, formând un singur lanţ al unităţii, iar steagul românesc se afla printre ele. Tinerii gen, împinşi de un spirit pacifist, au dansat, au cântat şi au intonat imnuri împreună, unind steagurile ţărilor din care provin. Odată ajunşi pe pod, am creat primul Flashmob al unităţii. Acesta consta în ridicarea concomitentă a unor eşarfe colorate pe care le-am primit la plecarea din Sport Arena. Pe acestea fiecare am scris o expresie, un îndemn, şi-am scris numele sau ţara din care provenim iar apoi am schimbat între noi aceste eşarfe de zeci de ori până când s-a oprit muzica. În cele 20 de secunde de linişte care au urmat, fiecare a ridicat eşarfa, iar de undeva de la înălţime se înregistra şi se fotografia această întindere multicoloră a fraternităţii, formată din tinerii gen. Pe eşarfa mea albă eu am scris "Iubirea Învinge" şi apoi, oferindu-o, s-a amestecat în mulţimea de tineri focolarini. Eu am plecat acasă cu o eşarfă portocalie care era semnată Veronica din Italia şi pe care scria în limba italiană, "Munceşte ca să câştigi ceva în viaţă". Poate că acest mesaj îmi era destinat mie, iar de câte ori mă va cuprinde lenea, mă voi uita la această eşarfă agăţată acum în camera mea şi voi realiza importanţa muncii. Un preot mi-a spus odată că lenea este perna diavolului, hilară expresie, dar totuşi adevărată.

Zâmbetul era constant pe feţele noastre, care iradiau de fericire. Simţeam că fac un lucru minunat. Ştim cu toţii că nu vom schimba lumea prin jocurile noastre, dar putem oferi un exemplu de comuniune, împărtăşire şi fraternitate.

Întunericul se lăsa peste Budapesta, iar luminile impresionantelor clădiri, ale vapoarelor ce erau acostate la mal, ale giganticului pod, creau o atmosferă feerică. Nu cred că a fost cineva impresionat de toate acestea, ci de giganticul pod al unităţii creat de tinerii gen. Noi am creat un pod al unităţii şi fraternităţii la Budapesta, ne-am urcat cu toţii pe el şi nu ne vom opri aici.

*

Seminariştii gen trăiesc unitatea în Slovenia

Deoarece căile Domnului sunt încurcate, nu am fost mirat că periplul meu prin Europa, de la sfârşitul lunii august, a fost unul problematic. După câteva săptămâni de planuri, strategii şi diferite rute, am hotărât că nu voi participa la Genfest 2012 din Budapesta, din cauza incapacităţii de a găsi un mijloc de transport confortabil, dar şi convenabil. Prima rută era plecarea din Reşiţa cu un microbuz. Aceasta s-a anulat. A doua rută era formată din două segmente: traseul cu trenul până la Budapesta, iar de acolo cu un microbuz până în Planina, Slovenia (locul de întâlnire a seminariştilor focolarini). Şi această opţiune s-a anulat. Părintele Iosif-Csaba Pal, cel ce mă sprijinea pentru a participa la întâlnirea seminariştilor din Slovenia şi în Budapesta la Genfest 2012, era în Italia, în acea perioadă şi comunicam destul de greu. Mi-a propus să călătoresc cu un avion, dar costul biletului depăşea puterile mele financiare. Toate acestea m-au dus la hotărârea de a nu mai participa la aceste întâlniri. Îmi spuneam în sinea mea: "Eu am încercat, dacă voia lui Dumnezeu este să nu merg la aceste întâlniri, eu nu o să mă împotrivesc". Dar voia lui Dumnezeu era ca eu să merg. Am primit vestea de la Corneliu Blaj, un seminarist din Roman, că s-a eliberat un loc în microbuzul cu care vor merge ei, deoarece, din păcate, un seminarist s-a îmbolnăvit. Am constatat astfel că Dumnezeu doreşte prezenţa mea la aceste întâlniri ale focolarinilor. Am călătorit noaptea cu trenul până la Oradea şi de acolo am plecat la ora 9.15 dimineaţa cu microbuzul spre Slovenia. Cu câteva mici impedimente: o întârziere a trenului cu două ore, aşteptarea în vamă timp de patru ore din cauza unor neînţelegeri cu actele, oboseală, căldură etc., aşa că am ajuns în Slovenia, la Planina, de-abia la ora 21. Am servit o cină cu specific maghiar, un gulaş, iar apoi m-am culcat, deoarece drumul a fost obositor. Oboseala era constantă în acele zile, însă Duhul Sfânt era prezent în mijlocul nostru, oferindu-ne puterea şi vioiciunea de a experimenta unitatea. Planina, locul în care familia focolarinilor a deschis acest centru, este prielnic atât pentru bucuria oferită trupului, datorită minunăţiei peisajului, cât şi pentru bucuria sufletului, oferită de simplitatea, iubirea şi bunăvoinţa oamenilor din acel loc. Născută din cenuşă, asemenea păsării Phoenix, casa Spes a fost un vechi han cu un grajd la care drumeţii poposeau pentru a-şi adăpa caii şi pentru a se odihni. În decursul a 15 ani, de când familia focolarinilor a primit această clădire, prin efortul propriu şi donaţii oferite de localnici şi binevoitori, a devenit un loc iubit de toţi cei care trec pe aici pentru a-şi adăpa sufletul trăind în unitate.

Pe perioada celor două zile în care am stat acolo, nu aveam ceas, dar nu m-a deranjat acest lucru. Clopotele din turnul Biserici ne anunţau din sfert în sfert de oră trecerea timpului. Un coleg din Italia ne-a învăţat un lucru comic, dar elementar pentru trăirea în unitate. Ne-a întrebat cât este ceasul sau ce oră este. Cei care aveau ceas au răspuns pe rând, oferind aproximativ acelaşi răspuns. El însă, nemulţumit de răspunsul primit, a concluzionat: "E timpul să iubim!"

După prânzul zilei de 29 august am trăit o experienţă unică. Ne-am îmbarcat în trei maşini şi am plecat spre Postojnska, unde am vizitat o peşteră renumită atât pentru frumuseţea, cât şi pentru întinderea ei, avea 21 de km. În interiorul ei am parcurs 2 km cu un trenuleţ, încă 2 km pe jos, călăuziţi de un ghid, iar 1 km cu trenuleţul până la ieşire, aceşti 5 km ai peşterii fiind amenajaţi special pentru vizitatori. Providenţa a lucrat încă o dată pentru noi, deoarece preţul unui bilet era de 21 de euro, dar pentru seminarişti organizatorii au reuşit să obţină o reducere la 1 euro de persoană. Bineînţeles că rămâi impresionat de coloritul peşterii, de stalactitele şi stalagmitele, care cresc doar un milimetru la 1.000 de ani, alteori vezi stalactite lungi de câţiva metri care s-au unesc cu stalagmitele formând coloane impresionante. Interesante sunt şi micile vietăţile ce pot fi întâlnite în partea necirculată a peşterii, care trăiesc în beznă totală, într-un mediu ostil. Dar ce m-a impresionat în mod deosebit a fost sentimentul ciudat pe care l-am experimentat în acele două ore din peşteră. Parcă toate acele minunăţii erau create de Dumnezeu pentru mine; parcă acele stalactite au aşteptat mii de ani ca să crească doar pentru ca să merg eu acolo şi să le admir frumuseţea şi răbdarea, iar acele vietăţi (păianjeni, şopârle ciudate etc.) pe care le-am văzut în zona acvariilor s-au chinuit să supravieţuiască, adaptându-se mediului acela ostil, pentru ca eu să conştientizez că sunt create de Domnul ca eu să le văd. Bizar lucru, ele nu pot vedea toate minunăţiile pe care Dumnezeu le-a creat: nu pot simţi căldura şi luminozitatea soarelui, ori briza mării, nu pot admira coloritul florilor sau măreţia munţilor, care îmi sunt mie cunoscute. Toate acestea le-a creat Dumnezeu ca omul să se poată bucura de ele. Iar eu le vedeam şi mă bucuram de ele în acel moment. Mă simţeam fericit că Dumnezeu m-a ales şi m-a chemat în Slovenia să admir şi să mă bucur de creaţia lui.

În ultima seară, deoarece focolarinii obişnuiesc să organizeze ceva recreativ, am trăit unitatea în diversitate prin jocuri şi cântece. A fost o experienţă minunată. Am dansat pe ritmurile muzicii interpretată de italieni, am experimentat un joc matematic propus de sloveni, am ascultat un cântec marian în chineză şi ne-am împărtăşit gândurile şi sentimentele acumulate în acele zile petrecute acolo. Simţeam că eram o familie unită, a cărui părinte era Dumnezeu şi tot ceea ce făceam era pentru el şi cu el. S-a creat astfel o punte mică de unitate pe care urma să o dezvoltăm în următoarele zile la Genfest împreună cu încă 12.000 de tineri.

La plecare, copleşit de o tristeţe peremptorie, am încercat să păstrez acel sentiment de fraternitate şi colaborare pentru a putea să împărtăşesc acestea cu familia gen din lumea întreagă, adunată la Genfest 2012 în Budapesta.

Drd. Alexandru-Paul Gherman

* * *

Detalii despre Genfest sunt disponibile, în limba engleză, pe site-ul www.genfest.org

lecturi: 19.