Reflecţie: Taina crucii

Frumos mai e fratele meu! Cu siguranţă e cel mai frumos dintre noi - iar despre noi se spune că suntem cei mai frumoşi oameni de pe aici. Sigur că-mi pare bine când aud asta - dar "a fi frumos" nu înseamnă mare lucru pentru noi, ceilalţi. Pentru el însă, da. Şi uite de ce: când cel mai bătrân din familie e gata să treacă la Domnul, îl cheamă la el pe cel mai frumos dintre urmaşi şi-i încredinţează taina. Lui şi numai lui. Iar el se leagă cu viaţa s-o apere şi s-o dea mai departe, tot aşa, când vine vremea. Noi suntem păstrătorii tainei, dar numai unul singur din noi o află şi o poate transmite. Cel mai frumos - fiindcă în limba moşilor noştri, "frumos" înseamnă "bun", "înţelept" şi "sfânt". De asta mama ne spune, când o întrebăm cum arată Dumnezeu, că el este "cel bun şi frumos".

Astăzi s-a împlinit ziua. Fratele meu a intrat în casă, iar noi am rămas să-l aşteptăm.

N-a zăbovit mult. Când a ieşit, purta la gât crucea bunicului. O cruce simplă, de lemn, înnegrită şi ca vai de lume de veche ce era. Crucea era transmisă odată cu taina, doar şnurul se schimba, de fiecare dată, după voia stăpânului.

Stăpânul tainei - asta era acum fratele meu.

Şi cum mă uitam aşa, la crucea bunicului şi mă rugam în gând să-l primească Domnul şi să-l odihnească bine pe el, care nu cunoscuse decât truda toată viaţa lui, mi se păru că se stârneşte vântul. Mai întâi aşa, ca o adiere uşoară şi înmiresmată, apoi ceva mai puternică, s-a jucat o clipă în pragul casei, în frunzele copacilor, ne-a dat ocol şi ne-a ciufulit părul, a scuturat câteva flori albe-amarui din zarzărul nostru şi s-a înălţat aşa, spre cerul senin, care-şi purta alene podoaba de nori albi şi mici - ştiţi voi, norii aceia cărora bunicul le spunea "îngeraşi" - nu c-ar fi fost îngeraşi de adevărat, dar cum să ni-i arate el pe îngeraşi când vroiam noi?! Mi s-au umplut ochii de lacrimi - din cauza luminii cerului, desigur. Şi tot de asta, când m-am uitat la fratele meu, l-am văzut ca din depărtare, într-o lumină dulce şi blândă, învăluit în soarele dimineţii... Era frumos fratele meu, dintotdeauna fusese cel mai frumos dintre noi, dar acum era dincolo de frumuseţe, aşa cum lumina e dincolo de orice înserare.

*

De asta n-am putut să cred când mi-au spus că l-au ucis. Acolo, în biserica aceea îndepărtată, într-un colţ uitat de lume, în timp ce se ruga. În asfinţit. Înălţase biserica aceea piatră cu piatră, cu mâinile lui. Şi cu cei câţiva localnici, cărora le dăruise cuvântul evangheliei. Unul dintre ei a venit astăzi cu crucea lui. Aproape un an i-a trebuit să ajungă aici. Aproape un an... Mersese mai mult pe jos - cine ştie cum nimerise... Spunea că l-a adus visul (sau vântul - n-am înţeles ce repeta); nu s-a aşezat jos, n-a băut apă, n-a mâncat. Lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii înnegriţi de vânt şi soare. A plecat înapoi. Atâta a spus: "Omul lui Dumnezeu ştia c-o să moară" - fiindcă aşa spun ei preotului: "omul lui Dumnezeu".

M-am uitat la cruce. Purta încă urma sângelui. Se închegase acolo, între şnur şi cruce. Lemnul luase din sângele lui. Când am dat s-o scot de pe şnur, a căzut ceva. Cât un bob de grâu. Înnegrit de vreme. Dar lăcaşul unde era ascuns fusese poleit în aur. Şi acolo, înlăuntru, se putea citi, scrijelit neîndemânatic, INRI.

Fiindcă în oglinda rotundă ca un ochi de aur, fusese păstrat lemnul şi sângele altei cruci.

Câteva luni mai târziu, a venit o scrisoare. Fusese trimisă de fratele meu, cu câteva zile înainte de a fi ucis. Nu avea decât câteva cuvinte: "Adevăr, adevăr îţi spun: trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi tu îi auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh". Le auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu...

Cine ştie, poate de asta în familia noastră întotdeauna cineva se face preot, cineva pleacă, cineva duce cuvântul evangheliei... şi cineva e dincolo de frumuseţe, aşa cum lumina e dincolo de orice înserare, fiindcă în faptul serii, cineva... îşi amestecă sângele, pe cruce, cu al Lui...

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 14.