Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Huși-Corni: "Peregrinatio Mariae"

Zilele de 6, 7, 8 si 9 septembrie 2012 au reprezentat pentru comunitatea parohială Huși-Corni o perioadă încărcată de frumusețe și bucurie spirituală, sărbătorindu-se trei mari evenimente: sfintele misiuni ținute de pr. prof. dr. univ. Iosif Bisoc, sosirea icoanei sfintei Fecioare Maria de la Cacica, hramul bisericii ("Nașterea Sfintei Fecioare Maria"), edificiu recondiționat în timpul mandatului părintelui Benone Butacu, jr.

În ziua de 6 septembrie 2012, în jurul orei 10, icoana miraculoasă de la Cacica a fost întâmpinată de aplauzele pline de entuziasmul tuturor celor prezenți. Prețioasa amintire a prezenței Mamei cerești a fost așezată în centrul bisericii, în dreptul sfântului altar, pentru a putea fi vizitată de-a lungul celor trei zile.

Credincioșii au beneficiat de rara oportunitate de a participa la sfintele misiuni, reflecțiile (predicile) fiind susținute de două ori pe zi, inclusiv la slujba celebrată în ziua hramului.

Pr. prof. dr. univ. Iosif Bisoc a abordat în mod special tema familiei creștine în raport cu Dumnezeu, subliniind implicit și faptul că Dieceza de Iași dedică anul în curs familiei creștine și revenirii ei la semnificația trăirii în iubire, credință și pace.

Au fost evidențiate toate problemele întâmpinate de familii în tumultul societății de azi, o societate a vitezei, a superficialului, a dualismului uman, a pseudo-creștinismului, a ignoranței și decăderii sufletești; o lume în care primează logica omului fără Dumnezeu și refuzul maternității. S-a dat un semnal de alarmă în ceea ce privește recurgerea la avort ca soluție de organizare a familiei, fapt care nu face decât să schimonosească frumusețea maternă și să împiedice împlinirea sufletească a soților.

De asemenea, educația copiilor lasă de dorit în cele mai multe cazuri și oferindu-le totul de-a gata, nu vom putea niciodată să-i ajutăm să devină oameni cu respect față de cei ce i-au născut și s-au dedicat creșterii lor. Doar prin intermediul propriului exemplu îi putem îndruma spre recunoștință și dorința de a face bine în jurul lor, copiii reprezentând viitorul nostru și al Bisericii.

Nu există rețeta standard pentru fericirea familiei. Totuși în obscuritatea singurătății în doi și a neîmplinirii sufletești care împresoară atâtea familii, există acea speranță pe care omul o poate regăsi înlăuntrul său, care să-l facă să-și ridice familia la rangul demnității chemării sale, la rangul de familie "vie" și completă, căci depinde de fiecare dintre noi modul în care ne construim familia. Unde este Dumnezeu, acolo este iubire. Acceptându-l pe Dumnezeu în viața și familia noastră, vom conlucra cu el la planul mântuirii, ajungând la menirea sfântă a familiei creștine.

În toate aceste zile, biserica a adăpostit un imens număr de credincioși veniți nu doar din comunitatea din Corni, ci și din împrejurimi, unii din ei fiind chiar de alte confesiuni.

Slujba de celebrare a hramului a avut loc la 8 septembrie 2012, la ora 18.00, fiind prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel, alături de care a fost prezent un număr impresionant de preoți. Această zi plină de har s-a încheiat cu procesiunea însoțită de rugăciuni și cântări către sfânta Fecioară. Credincioșii cu lumânările aprinse în mână au parcurs în liniște împreună cu icoana miraculoasă de la Cacica, drumul spre crucea Răstignitului aflată la marginea orașului, loc unde Preasfinția sa a intonat împreună cu cei prezenți rugăciunea Îngerul Domnului. Liturghia din 9 septembrie de la ora 11.00 a încheiat șirul acestor zile binecuvântate care i-au apropiat pe cei din comunitatea parohială Huși-Corni și nu numai, de Dumnezeu.

Suntem profund onorați că Fecioara Maria și-a aplecat privirea și spre noi și ne-a încununat cu harurile Sale. Prezența sfintei icoane de la Cacica ne-a amintit de îndurarea divină, de faptul că Dumnezeu nu-i uită pe cei ce aleargă la el și o implorăm în continuare pe sfânta Fecioară să mijlocească pentru toate familiile creștine.

Irina-Adriana Turcanu,
Iuliana-Sorina Biru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 6-9 septembrie: Huși-Corni: "Peregrinatio Mariae"


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat