Reflecţie la duminica a XXII-a de peste an - B

"Să primim cu umilinţă cuvântul semănat în noi, căci el poate să ne mântuiască" (Iac 1,21).

Lecturile de la sfânta Liturghie de astăzi ne vorbesc despre importanţa ascultării, meditării şi trăirii Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi ne spune astăzi în lecturile citite că, prin păzirea poruncilor, ne arătăm a fi oameni înţelepţi, că vom trăi mult pe pământ şi că vom intra în patria promisă (cf. Dt 4,1-7), că ne vom păstra şi inima curată (cf. Mc 7,1-23), condiţie pentru ca într-o zi să locuim cu Dumnezeu (cf. Mc 7,1-23; Ps 14,1).

Biblia este o surprinzătoare sursă de bogăţii. Iată câteva gânduri care ne spun că Biblia este: un depozit de hrană pentru foamea şi sănătatea sufletului; un refugiu de pace într-o lume agitată; un loc liniştit departe de furtunile vieţii; o stâncă puternică sub picioare noastre; un acoperiş pentru arşiţa amiezii; un ajutor fără sfârşit în vremi de nevoie; bucurie şi pace pentru toţi care o citesc; o carte care se prezintă pe măsură ce se citeşte; o faţă prietenoasa şi o uşă pururi deschisă pentru oricine; un plan pentru omul care este năpăstuit; un sprijin pentru sufletul care este ros de îndoială; o mare de linişte pentru inima care nu mai găseşte drumul; o lumina în noapte şi un ghid pe timp de zi; un tratament sigur pentru sufletul bolnav de păcat; un balsam care poate întări omul; cea mai măreaţă carte pe care a văzut-o lumea vreodată etc.

Aşa cum evreii care ieşiseră din Egipt trebuiau să-şi caute hrana în fiecare zi (cf. Ex 16,15), căci cea de ieri nu mai ajungea pentru ziua de astăzi, tot la fel creştinul trebuie să caute în fiecare zi hrana lui spirituală în Scripturi şi în Euharistie. Hrana adunată ieri, experienţele de ieri, bucuria pe care am găsit-o ieri în Cristos, chiar dacă Isus este adevărata pâine coborâtă din cer, pâinea celor puternici (cf. Ps 78,25), ea nu mai este de ajuns pentru astăzi. De aceea trebuie căutată şi adunată zilnic prin citirea şi meditarea Cuvântului divin. Şi pâinea materială şi trupească trebuie căutată şi adunată zilnic, dar nu în afara prescripţiilor lui Dumnezeu.

Iarba de pe munţi este totdeauna gustoasă pentru oi. De aceea, pentru a găsi această iarbă gustoasă, oile coboară prin văgăunile periculoase ale munţilor, uneori la zeci de metri adâncime. Dar după ce au mâncat bine din iarba oprită din văgăuni, nu mai pot ieşi afară. Atunci încep să plângă, ca să le audă păstorul şi să le tragă afară din prăpastia în care au intrat de bunăvoie.

Mulţi oameni aleargă după iarba gustoasă a acestui pământ, mergând de la o păşune la alta, de la un izvor la altul, într-un cuvânt, mergând de la un păcat la altul; dar acele păşuni, izvoare şi păcate nu le satură inima, ci din contra le-o fac mai uscată şi mai searbădă, căci după spusa sfântului Augustin (354-430), inima omului astfel a fost plămădită de către Dumnezeu, pentru ca nimeni şi nimic să n-o poată sătura, decât el însuşi.

De aceea Isus a venit să caute omul rătăcit, ca să-i umple şi să-i sature inima. Şi ce bine ar fi dacă omul rătăcit, asemenea oiţelor rătăcite, din adâncurile în care au căzut din vina lor (cf. Ps 129,1), ar striga către Domnul şi s-ar lăsa găsiţi de el.

Ceea ce este busola pentru marinar, aceea trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu pentru toţi cei care călătoresc pe marea acestei vieţi, în căutarea portului veşnic. Numai cel care ţine mereu seama de acest indicator divin, merge sigur chiar şi în noaptea cea mai întunecoasă. Toate stâncile în mare, toate pragurile de nisip, toate vârtejurile vieţii sunt bine ocolite, ca să putem ajunge cu bine în portul mântuirii.

La ceea ce am spus mai sus despre Biblie, aş mai putea adăuga: "Biblia este lumină pentru a ne lumina, este stâncă pentru a ne sprijini, este sabie pentru a ne proteja, este pâine pentru a ne întări, este vin pentru a ne înviora, este harpă pentru a ne bucura, este aur pentru a ne îmbogăţi, este cheie pentru a ne deschide poarta cerului".

La o regină a Angliei s-a prezentat o delegaţie din Persia, Iranul de astăzi. Şi printre altele au întrebat-o pe regină cărui fapt se datorează că poporul englez se bucura astăzi de o cultură şi de o civilizaţie aleasă? Regina n-a stat prea mult pe gânduri şi a scos dintr-un sertar o Biblie, spunându-le: "Poporul meu crede si citeşte aceasta carte şi de aceea a ajuns unde a ajuns@. Şi într-adevăr, nivelul de cultura şi civilizaţie al unui popor, depinde de atitudinea luată faţă de Biblie.

Fariseii şi cărturarii reţineau din Biblie ceea ce era în avantajul lor, aşa cum au reţinut şi reţin păcătoşii din toate timpurile. De exemplu: beţivii reţin mai uşor schimbarea apei in vin; violenţii reţin mai uşor izgonirea cu biciul a vânzătorilor din templu; desfrânaţii reţin mai uşor iertarea femeii adultere; leneşii reţin mai uşor plata lucrătorilor din ultimul ceas. Fariseii şi cărturarii se îngrijeau de aprobarea oamenilor şi nu le păsa deloc de spiritul Legii lui Dumnezeu; ei reţineau uşor ceea ce le aducea câştig de imagine: se luau la harţă cu Isus şi inventau ceea ce le putea aduce si câştig material, de exemplu renumitul Corban (cf. Mc 7,11). Noi trebuie sa reţinem întâi spiritul Bibliei şi apoi litera ei.

Spre deosebire de farisei şi cărturari, creştinul trebuie să se preocupe de a-i plăcea Domnului (cf. Gal 1,10). Şi pentru că Domnul priveşte la inimă, noi trebuie să împlinim toate faptele noastre ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni (cf. Col 3,24), adică cu atenţie şi curăţenie interioară.

Un om s-a obişnuit să meargă în fiecare duminică biserică ca să asculte predica; dar acest om nu împlinea nimic din ce se spunea la Evanghelie. Acest om, într-o noapte a avut un vis cu tâlc. Se făcea că a ajuns la poarta Raiului. Acolo a fost oprit, nu i s-a dat voie să intre. El a spus că mereu a mers duminică la biserică ca să asculte predica, de ce acum nu i se dă voie să intre? Îngerul paznic i-a spus: "Urechile tale pot să intre, căci ele au ascultat Evanghelia, dar tu nu poţi să intri pentru că n-ai fost gata să împlineşti Cuvântul". Şi dincolo de poartă a zărit o mare grămadă de urechi care au intrat în Rai, dar nu au intrat şi cei care le-au purtat.

Sfântul Iacob ne spune şi el astăzi, din partea lui Dumnezeu: "Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi: căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă. În faţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, evlavia adevărată, căreia nu i se poate reproşa nimic, este aceasta: a-i ajuta pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păzi curat în mijlocul lumii" (Iac 1,22.27).

Într-o casă de oameni săraci, un copilaş auzi pe bunica sa citind în Biblie cum un corb a adus mâncare profetului Ilie (cf. 1Rg 17,6). "Bunică dragă, zise copilul, să deschidem şi noi uşa să ne aducă şi nouă corbul ceva de mâncare". Sărmana bunică nu ştia ce să-i mai spună copilului, căci acesta insista să lase uşa deschisă, cu toate că afară era frig. Tocmai atunci trecea pe acolo un om cu frica lui Dumnezeu. Se miră văzând uşa deschisă pe acel frig şi întrebă care era cauza. Bunica îi spuse toată povestea cu corbul şi cu nepotul. Omul a zis: "Vedeţi cum lucrează Dumnezeu? Eu tocmai am plecat prin sat să împart nişte ajutoare celor săraci. Aşa că voi începe de aici".

Un bătrân şedea singur la fereastră. Soţia murise, copiii se căsătoriseră, iar acum locuia singur într-o casă mare. Deoarece nu se putea deplasa uşor, ieşea rar din locuinţa sa. În fiecare zi venea nora, care locuia pe aceeaşi stradă, şi îi aducea de mâncare. Întotdeauna era punctuală. "Eşti bine îngrijit, primeşti totdeauna hrana la timp, de ce nu eşti mulţumit", îi striga mereu vecinul de alături? "Da, primesc totdeauna masa la timp, şi e gustoasă, dar... îi lipseşte «aroma»".

Prin "îi lipseşte aroma", bătrânul voia să spună că lipseşte dragostea.

Sfânta Iuliana cea milostiva (sec. XVI, Rusia), soţie şi mamă cu 13 copii, şi-a trăit viaţa după Biblie, adică a trăit religia cea adevărată de care vorbeşte sfântul Iacob astăzi. Mergea în fiecare zi la biserică pentru sfânta Liturghie şi rugăciune. Când venea iarna, cerea bani de la copiii ei pentru a-şi face haine de iarnă, dar le dădea săracilor, iar ea rămânea toată iarna fără haine călduroase. Ghetele le purta direct pe piciorul gol, chinuindu-şi astfel trupul. Mulţi cunoscuţi îi ziceau: "De ce îţi chinui trupul în halul acesta la vârsta ta?", iar ea le răspundea:"Nu ştiţi că trupul ucide poate sufletul?'

Creştinule, ai fost vreodată corbul cu pâinea pentru cei nevoiaşi? Te-ai lăsat vreodată lipsit pentru a-i ajuta pe alţii? Şi dacă da, ai făcut fapta ta bună cu "aroma dragostei"? Dacă ai lucrat astfel, nu vei regreta în veci.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 14.