Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cacica: Celebrarea penitențială

A doua zi (14 august 2012) a pelerinajului voluntarilor la Cacica a început cu celebrarea penitențială de la ora 10.00, la care au participat atât tinerii sosiți încă de luni, 13 august, la sanctuarul marian, cât și un număr impresionant de pelerini însoțiți de preoți și persoane consacrate.

Celebrarea a avut ca punct central cuvântul de învățătură rostit de părintele Cristinel Fodor, în care noi toți am fost îndemnați la regândirea relației noastre cu Dumnezeu, la reînnoirea vieții noastre de credință, la lepădarea de cel rău și de viciile, păcatele și delăsarea la care acesta ne îndeamnă prin îndepărtarea noastră de Dumnezeu și de viața de credință. Pentru a fi împăcați cu noi înșine, cu aproapele nostru și cu Tatăl ceresc, trebuie să ne punem speranța și încrederea în Isus Cristos și în iubirea sa față de noi - iubire pe care o vedem cel mai clar în prezența lui Isus în sfânta Euharistie, în faptul că el este și va rămâne mereu cu noi, în ciuda infidelității noastre.

De asemenea, părintele predicator a vorbit despre dificultățile prin care trece astăzi familia creștină tocmai din cauza slăbirii credinței, a rugăciunii și a îndepărtării soților de sfintelor sacramente. În fața provocărilor lumii moderne, familia creștină are nevoie de împăcarea cu Dumnezeu, de ocrotirea și de mijlocirea sfintei Fecioare Maria și a sfântului Iosif, de renunțarea la fărădelegile și viciile în care tot mai mulți soți se adâncesc, departe de casa Tatălui, departe de Biserică. Îndemnul adresat de către părintele predicator familiei creștine a fost: "Încrede-te în ceea ce a făcut Isus Cristos pentru tine, încrede-te în sfânta Împărtășanie!", invitând pe toți soții creștini la împăcarea cu Dumnezeu prin sacramentul pocăinței.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru mulțimea harurilor cu care ne copleșește zi de zi prin mijlocirea sfintei Fecioare, mai ales pentru harul convertirii prezent în toți cei care astăzi, de dimineață și până pe înserat, au continuat să se apropie de scaunele de spovadă și să se împace cu Dumnezeu. Sperăm ca darurile Duhului Sfânt să-i însoțească pe cei prezenți la Cacica și în zilele ce vor urma.

Ana-Maria Blaga și Filip Sescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 august: Cacica: Celebrarea penitențială


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat