Meditaţie la duminica a XIX-a de peste an - B

Când eşti ispitit să murmuri şi să pleci de lângă Dumnezeu, aleargă la Isus, pâinea vieţii.

Pe când eram elev la Şcoala Generală, s-a organizat un campionat de fotbal între clase. În timpul unui meci dintre clasa noastră şi o altă clasă, un coleg din echipa clasei noastre, în timpul jocului, după ce toate schimbările s-au făcut, a plecat de pe teren. A venit imediat profesorul de sport şi l-a întrebat de ce a plecat şi de ce a lăsat echipa fără un jucător. "M-am săturat să tot alerg pentru toţi", a răspuns acesta. Profesorul l-a rugat să rămână, dar el tot a plecat. În acea zi, echipa noastră, cu un om în minus pe teren, a pierdut meciul.

Astăzi în Evanghelie, ni se spune că, fără motiv, evreii, deşi la început au venit entuziasmaţi la Isus, acum au început să murmure şi să plece de lângă el, cu toate că Isus le-a oferit "pâinea vieţii veşnice". Dacă Isus nu a voit să le fie rege numai pentru viaţa pământească, ei au plecat fără să le mai pese de viaţa veşnică şi de căderea în osândă (cf. In 6,41-51).

Ilie, din prima lectură, făcea parte din echipa lui Dumnezeu contra idolatrilor. Tocmai câştigase lupta cu cei 850 de profeţi ai lui Baal şi ai Astartei. Însă când a trebuit să înceapă lupta următoare, cu Isabela, mama cultului idolatric, el dintr-o dată a spus că nu vrea să lupte şi a plecat, motivând că a rămas singur în echipa lui Dumnezeu, neştiind că în echipa lui Dumnezeu mai erau alţi şapte mii asemenea lui. Nu i-a păsat că idolii vor câştiga; nu i-a păsat că suflete nevinovate vor cădea iar în cursa Isabelei; nu i-a păsat că mulţi oameni se vor pierde, întorcându-se la idoli. El voit să plece, şi a plecat.

Dumnezeu, în bunătatea sa, i-a oferit o pâine printr-un înger, ca să ajungă până la Muntele Sinai, pentru a înţelege adevărul. A înţeles, dar a pierdut cinstea ca Dumnezeu să-şi facă lucrarea prin el. Dumnezeu nu rămâne fără luptători, căci imediat a ridicat pentru cauza sa, pe Iehu împăratul lui Israel, pe Hazael împăratul Siriei, şi pe Elisei profetul. Iar ceea ce n-a făcut Ilie, au făcut aceştia (cf. 1Rg 19,1-18).

Şi astăzi mulţi pleacă fără motiv serios din: datoriile creştineşti, din mărturia creştină, din obligaţiile familiale, din botezul primit, din Liturghia de duminică etc. Lor nu le pasă că lasă un loc gol în echipa lui Dumnezeu; lor nu le pasă că misiunea lor rămâne neîmplinită; lor nu le pasă că familia lor e sacră; lor nu le pasă de credinţa botezială şi de darul lui Dumnezeu; lor nu le pasă că fac parte dintr-o comunitate ca dintr-o echipă din care nu se poate lipsi; lor nu le pasă că diavolul va ocupa locul gol lăsat de ei şi că vor face rău sufletelor; lor nu le pasă de nimic, afară de moftul lor. Şi celor de astăzi Dumnezeu le-a trimis o "pâine" dublă care să-i întărească: Cuvântul şi Euharistia.

Chiar dacă ei vor refuza în continuare, Dumnezeu va găsi pe altcineva prin care să-şi facă lucrarea sa, aşa cum a găsit şi în locul lui Iuda, căci sfânta Carte spune: "Locul lui să-l ia un altul" (Ps 109,8), dar cei care murmură şi pleacă din lucrarea Domnului, vor pierde gloria veşnică de a fi cu lsus Biruitorul.

Odată o fetiţă se uita la un chip care arăta pe Mântuitorul Isus stând la o uşă şi bătând. "Iată, eu stau la uşă şi bat" (Ap 3,20). După ce a privit îndelung acest chip, a întrebat pe mama ei: "Mamă, de ce nu vine nimeni să-i deschidă uşa lui Isus şi să-l lase să intre înăuntru?". Dar mama nu s-a grăbit să-i dea un răspuns. Într-un târziu, fetiţa a exclamat: "Acuma ştiu, mamele sunt prea ocupate cu bucătăria şi de aceea nu aud bătăile lui Isus în uşă".

Vorbind astfel, fetiţa a spus un mare adevăr. Oamenii sunt atât de ocupaţi cu ale lor, ca să-l mai poată auzi pe Isus bătând la uşile inimilor lor. Tu, creştinule, cum eşti?

După avarierea unui avion, pasagerii s-au urcat în alt avion. Decolarea noului avion era foarte aproape şi un om din echipaj a închis uşa grea a avionului. Deodată, s-a văzut un om care alerga spre avion. Întârziatul a bătut energic la uşa avionului, cerând să intre. Stewardesa i-a explicat prin semne că era prea târziu. Însă omul insista şi cerea să intre. Până la urmă, stewardesa a cedat şi a deschis uşa. A întins mâna şi l-a ajutat pe pasagerul întârziat să urce, dar a rămas uimită. Acel om era chiar pilotul avionului (cf. B. Ferrero).

Exact aşa s-a întâmplat şi cu mulţi oameni ai Evangheliei de astăzi. Exact aşa se întâmplă şi cu mulţi oameni din zilele noastre. Oamenii lasă afară din viaţa lor tocmai pe acela pe care l-au aşteptat veacuri de-a rândul, tocmai pe acela care îi poate conduce la fericirea care şi-o doresc şi la limanul vieţii veşnice.

Oamenii de astăzi, ca şi oamenii din Evanghelia de astăzi, vor ca Mesia să-i sature cu ceea ce nu satură; vor ca Mesia să-i ducă la cer pe calea care duce la iad; vor ca Mesia să-i ducă la viaţa veşnică pe calea care duce la moarte. Ei aşteptă o mântuire fără cruce. Ei aşteptă manifestări spectaculoase, dar Mesia este simplu şi discret . Şi pentru că oamenii nu pot să împace concepţia lor greşită, cu realitatea cerută de Dumnezeu, murmură şi îl refuză pe Isus.

Aşa cum cei din avion au închis uşa tocmai pilotului care trebuia să-i conducă la destinaţie, tot astfel mulţi oameni îi închid uşa spre inima lor tocmai "pilotului divin", care a coborât special din cer, pentru a-i conduce la fericirea dorită.

De aceea, fericitul Ioan Paul al II-lea (1920-2005) spunea la începutul pontificatului său: "Nu vă temeţi să-i deschideţi porţile inimii voastre Mântuitorului"!

Venerabilul Cesare Boronius (1538-1607), cardinal italian, istoric la Vaticanului, în cartea sa: Analele bisericeşti, la nr. 137, redă o lege bizară, publicată împăratul roman Adrian (76-138) contra evreilor. Acesta, după ce a cucerit şi devastat Palestina, pentru a fi sigur că Ierusalimul nu va mai fi reconstruit, a dat o lege prin care interzicea evreilor să mai urce la Ierusalim. Apoi văzând că evreii se adună şi, plângând, se roagă privind spre Ierusalim, a mai dat o lege prin care li se interzicea evreilor nu numai să se mai roage, dar nici să mai privească spre Ierusalim.

Cardinalul Giovanni Colombo (1889-1979), comentând această relatare a lui Cesare Boronius, vede în împăratul păgân Adrian, pe Satana, care după ce prin păcat i-a scos pe oameni din paradis şi le-a răvăşit sufletul, vrea acum să-i împiedice pe sărmanii oameni, nu numai să se întoarcă în paradisul pierdut, nu numai să se mai roage, dar şi să se mai gândească la el.

Satana a căutat dintotdeauna să-i împiedice pe oameni de a se apropia de Isus, de învăţătura şi de pâinea adusă din cer, şi să se mai gândească la paradis. Evanghelia ne spune că pe o bună parte dintre evreii ieşiţi la Isus a reuşit să-i facă să refuze, atât învăţătura cât şi pâinea adusă de el din ceruri, cât şi speranţa Paradisului. Ba mai mult, în acest refuz i-au angajat şi pe copiii lor: "Sângele lui, asupra noastră şi asupra copiilor noştri" (cf. Mt 27,25). La fel face şi cu mulţi creştini.

David era înfometat. S-a dus în casa lui Dumnezeu. "Pâinea obişnuită" ar fi fost binevenită, dar cel care era gazda acolo avea ceva mai bun pentru el. "Şi preotul i-a dat pâine sfântă" (cf. 1Sam 21,6). David a fost un om cu aceeaşi fire ca şi noi, iar experienţele sale sunt scrise pentru învăţătura noastră. David ştia în ce parte să se îndrepte cu problemele sale. Să fim şi noi înţelepţi ca David şi să spunem: "Doamne, dă-ne şi nouă întotdeauna această pâine" (In 6,27.34).

Orice ţară din lume are un număr de urgenţă. La noi numărul de urgenţă este 112. În momentul în care cineva sună la acest număr de ajutor, operatorului de serviciu îi apare pe ecran numărul şi adresa de unde se face apelul. Şi chiar dacă cineva nu ar putea vorbi din cauza vârstei sau a bolii, pentru faptul că a format acest număr, se trimite un echipaj de ajutor la adresa respectivă. Unei fetiţe singure acasă i s-a forţat uşa de nişte hoţi. A format 112 şi hoţii au fost prinşi înainte de a intra în casă.

Psalmul responsorial de astăzi ne spune că şi Dumnezeu are un număr de urgenţă, care se apelează chiar şi cu cea mai mică rugăciune, căci: "Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile lui i-au aminte la strigătele lor" (Ps 34,15) Când eşti în necaz, strigă la Dumnezeu printr-o mică rugăciune şi totul se va rezolva negreşit. Aşa a făcut şi David, care a scris acest psalm, el a strigat la Dumnezeu la fiecare necaz al său şi de fiecare dată a fost ascultat şi ajutat.

Sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, ne spune: "Nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării voastre. Înlăturaţi din viaţa voastră orice asprime, indignare, ură, tonul răstit, insulta, precum şi orice fel de răutate. Fiţi binevoitori unii faţă de alţii, generoşi, iertându-vă unii pe alţii, după cum şi Dumnezeu v-a iertat prin Cristos" (Ef 4,30-32).

Am în camera mea o cruce fluorescentă. Pentru a se vedea frumos, mai întâi trebuie să o ţin la lumină. La fel este şi cu viaţa de zi cu zi, ca să radieze de Dumnezeu, mai întâi trebuie să o ţin în lumina lui Dumnezeu.

Când nu ne încărcăm bateriile sufletului din energia divină a cuvântului sacru şi a Euharistiei, viaţa noastră va fi plină de asprime, de indignare, de ură, de ton răstit, de insulte şi de orice răutate. Dar când ne vom hrăni din cuvântul lui Dumnezeu şi din Euharistie, vom fi binevoitori unii faţă de alţii, vom fi generoşi unii cu alţii şi ne vom ierta unii pe alţii.

Când îl refuzăm pe Isus din Euharistie şi din cuvântul Scripturii, normal că îl întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost dat spre înviere, căci Duhul Sfânt, negăsind în noi urmele Cuvântului divin şi ale Euharistiei lui Cristos, nu ne va putea forma după chipul său binevoitor, generos şi iertător şi nici nu ne va putea învia în ziua de apoi.

Ce mari jertfe şi ce mari lupte sufleteşti au dus sfinţii, pentru a nu se separa de Isus din Cuvânt şi din Euharistie! Iată un exemplu în acest sens:

Sfântul John Ogilvie, călugăr iezuit, puţin timp după sosirea sa în Scoţia, în anul 1615, a fost arestat şi întemniţat. La proces este acuzat: "Cum ai îndrăznit să slujeşti Liturghia pe pământ scoţian, când regele a interzis?" (Era perioada de prigoană a catolicilor în Anglia, după ruptura lui Henric al VIII-lea). Părintele Ogilvie a răspuns: "Cristos, împăratul cerurilor şi al pământului, a poruncit: «Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea» (Lc 22,19), iar regele Scoţiei zice: «Să nu o faceţi!» Judecaţi voi pe cine trebuie să ascult?" Părintele Ogilvie a fost condamnat la moarte şi decapitat pentru slujirea sfintei Liturghii.

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, la Liturghia celebrată în parcul Bellahouston din Glasgow, Scoţia, la 16 septembrie 2010, a spus aceste cuvinte: "Voi sunteţi chemaţi la sfinţenie şi la a sluji poporul lui Dumnezeu. Modelaţi-vă vieţile după misterul crucii Domnului. Predicaţi Evanghelia cu inimă şi cu conştiinţă curată. Dedicaţi-vă doar lui Dumnezeu şi veţi deveni pentru tineri exemple strălucitoare de viaţă sfântă, simplă şi fericită. Iar ei, în schimb, vor dori cu siguranţă să vi se alăture în slujirea poporului lui Dumnezeu. Fie ca exemplu sfântului John Ogilvie, dedicat, altruist şi curajos, să vă inspire.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.